ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5331/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5331/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei

instanțe la data de 21 aprilie 2011, reclamanta SC G.T. SA a chemat în judecată

pârâta Autoritatea Națională a Vămilor - Direcția de Autorizări solicitând

suspendarea executării Deciziei nr. 111/ANV/12 ianuarie 2011 emisă de pârâtă,

până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei ce are ca obiect

analiza legalității acestei decizii.

În motivarea cererii

a arătat că prin decizie i-a fost suspendată autorizația de antrepozit fiscal

nr. RO0089214PP01, întrucât înregistrează obligații fiscale restante la bugetul

statului, dispunându-se executarea garanției constituită de reclamantă pentru

producția de țigarete.

În ceea ce privește

cazul bine justificat, reclamanta a invocat încălcarea dispozițiilor art. 43 C.

proc. fisc. care prevăd elementele de formă obligatorii pe care trebuie să le

cuprindă actul administrativ fiscal.

A mai susținut că

emiterea deciziei s-a făcut pe baza unei adrese de informare a Direcției

Generale de Administrare a Marilor Contribuabili (nr. 1044210 din 6 ianuarie

2011) și nu în baza unor constatări proprii finalizate prin emiterea unor acte

administrative fiscale, contrar și dispozițiilor art. 4 pct. 45 din H.G. nr. 110/2009.

Un alt motiv pentru

care reclamanta a solicitat suspendarea executării deciziei vizează emiterea ei

de către un organ necompetent, sens în care au fost invocate dispozițiile art.

206

54

C. fisc., coroborate cu dispozițiile pct. 108 alin. (23) din Normele

metodologice de aplicare a Codului fiscal care stabilesc că executarea

garanțiilor atrage suspendarea autorizației de antrepozit fiscal până la

momentul în care aceasta va fi reîntregită, iar procedura executării garanției

urmează a se stabili prin ordin al Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

Cu privire la paguba

iminentă reclamanta a precizat că este legată în mod direct de imposibilitatea

desfășurării activității în condițiile prevăzute de lege și, pe cale de

consecință, de crearea unor pagube ireversibil.

Pârâta prin

întâmpinarea formulată a solicitat respingerea cererii, nefiind îndeplinite

cumulativ condițiile prevăzute de art. 15 din Legea nr. 554/2004.

În apărare, arată că

Decizia este motivată, iar adresa în baza căreia a fost emisă nu este numai o

adresă de informare, ci este constatarea organului fiscal teritorial la care

reclamanta este înregistrată ca plătitor de taxe și impozite, cu privire la

executarea garanțiilor aferente antrepozitului fiscal.

de Apel.

Curtea de Apel

București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința

nr. 4147 pronunțată în data de 14 iunie 2011, a respins, ca neîntemeiată,

cererea de suspendare a executării formulată de reclamanta SC G.T. SA, în

contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională a Vămilor - Direcția Autorizări.

Instanța a reținut că

cererea de suspendare a executării deciziei de suspendare a autorizației de

antrepozit fiscal este neîntemeiată, nefiind îndeplinite cumulativ cele două

condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 și anume: existența

cazului bine justificat și iminența producerii unei pagube.

Astfel, în ceea ce

privește încălcarea art. 43 C. proc. fisc. s-a motivat că această critică de

nelegalitate nu poate fi reținută, având în vedere că în actul administrativ

fiscal ce constituie obiectul cererii de suspendare a executării sunt

menționate atât motivele de fapt, cât și motivele de drept care au stat la baza

emiterii sale.

Totodată, a constatat

că este neîntemeiată susținerea că motivarea dată de emitentul deciziei nu

satisface rigorile art. 43 C. proc. fisc., în condițiile în care această

motivare coincide cu motivul de fapt indicat de dispozițiile legale în temeiul

cărora s-a dispus suspendarea autorizației, pentru aplicarea acestor dispoziții

nefiind necesară invocarea altor aspecte de fapt, în afara celui referitor la

executarea garanțiilor aferente antrepozitului fiscal.

Instanța a mai

reținut sub acest aspect, că adresa de informare a Direcției Generale de

Administrare a Marilor Contribuabili este în fapt constatarea organului fiscal

teritorial la care reclamanta este înregistrată ca plătitor de taxe și

impozite, referitoare la executarea garanțiilor aferente antrepozitului fiscal,

neputând fi considerată o simplă informare a Direcției de Autorizări din cadrul

Autorității Naționale a Vămilor cu privire la situații de încălcare a

legislației fiscale privind accizele.

Prin această adresă,

Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili comunică o situație

de fapt în raport de care devine aplicabilă reglementarea privind suspendarea

autorizației de antrepozit fiscal, fără a fi necesar ca pentru emiterea

deciziei de suspendare, Direcția de Autorizări din cadrul Autorității Naționale

a Vămilor să efectueze verificări proprii care să se concretizeze în acte

administrative fiscale distincte de decizia de suspendare a autorizației.

Privitor la paguba

iminentă instanța a constatat că și în ipoteza în care s-ar aprecia că

suspendarea autorizației de antrepozit fiscal ar duce la încetarea activității

reclamantei, având în vedere obiectul său de activitate - producerea, deținerea

și comercializarea produselor accizabile ce se pot efectua doar în cadrul unui

antrepozit fiscal, nu se justifică suspendarea executării actului administrativ.

reclamantei.

Împotriva acestei

sentințe, în termen legal a declarat recurs reclamanta SC ”G.T.” SA,

criticând-o pentru nelegalitate în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea căii de

atac recurenta-reclamantă susține că prima instanță a aplicat greșit

dispozițiile art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, dat fiind că în speță erau

îndeplinite cele două condiții prevăzute de textul de lege - cazul bine

justificat și producerea unei pagubei iminente - pentru a se dispune

suspendarea executării actului administrativ fiscal respectiv Decizia nr. 111

din 12 ianuarie 2011 întocmita de Autoritatea Naționala a Vămilor - Direcția de

Autorizări care a fost emisă fără respectarea normelor de procedură fiscală,

reglementate prin O.G. nr. 92/2003.

Susține că Decizia

nr. 111/ANV/12 ianuarie 2011 cu privire la suspendarea autorizației de

antrepozit fiscal este nelegală, fiind emisă de un organ necompetent, Direcția

de Autorizări din cadrul Autorității Naționale a Vămilor nu avea competența de

a dispune această măsură, competența revenind Comisiei constituite la nivelul

Ministerului Finanțelor Publice, potrivit Ordinului nr. 291/2010.

Referitor la cea de a

doua condiție impusă de textul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, anume

prevenirea unei pagube iminente, recurenta-reclamantă susține că hotărârea

atacată este pronunțată cu aplicarea greșită a legii.

Sub acest aspect

arată că iminenta producerii prejudiciului este legată în mod direct de

imposibilitatea desfășurării activității societății în condițiile prevăzute de

lege și, pe cale de consecința, creării unor pagube ireversibile.

În finalul cererii

de recurs, recurenta-reclamantă face trimitere la alte patru acte

administrative emise de autoritățile fiscale a căror suspendare a fost dispusă

de instanța de judecată, confirmând aparența de nelegalitate.

formulate de intimata-pârâtă.

Prin întâmpinarea

înregistrată la data de 8 noiembrie 2011, intimata-pârâtă Autoritatea Națională

a Vămilor, în temeiul art. 306 alin. (1) C. proc. civ. a invocat excepția

nulității recursului dată fiind nerespectarea cerințelor impuse de art. 302

1

C. proc. civ., mai exact pentru neindicarea unui motiv de nelegalitate prevăzut

de lege, făcându-se referire doar la modul general la dispozițiile art. 299 -

316 C. proc. civ.

În subsidiar solicită

menținerea ca legală și temeinică a sentinței recurate, prin care s-a apreciat

în mod corect că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de lege

pentru a se dispune suspendarea Deciziei nr. 111/ANV/12 ianuarie 2011. Arată că

actul administrativ-fiscal ce constituie obiectul cererii de suspendare a

executării sunt menționate atât motivele de fapt cât și cele de drept care au

stat la baza emiterii acestuia.

Decizia nr.

111/ANV/12 ianuarie 2011 a fost emisă în baza adresei Direcției Generale de

Administrare a Marilor Contribuabili nr. 1044210 din 06 ianuarie 2011

înregistrată la Autoritatea Națională a Vămilor cu nr. 1549 din 10 ianuarie

2011, însă această adresă nu este "numai o adresă de informare", așa

cum a fost numită de recurenta-reclamantă, ci este constatarea organului fiscal

teritorial, la care SC G.T. SA este înregistrată ca plătitor de impozite și

taxe, cu privire la executarea garanțiilor aferente antrepozitului fiscal

RO0089214PP01, în conformitate cu art. 206

54

din Legea nr. 571/2003

privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu

pct. 108 alin. (23) aferent Titlului VII "Accize și alte taxe

speciale" din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003

privind Codul fiscal, aprobate prin H.G. nr. 44/2004, cu modificările și

completările ulterioare.

În ceea ce privește

îndeplinirea celei de-a doua condiții, instanța de fond, în mod corect a

reținut faptul că recurenta-reclamantă a invocat o serie de aspecte în

susținerea pagubei iminente, însa nu a depus nici o dovada în acest sens.

Analizând cu

prioritate excepția nulității recursului, Înalta Curte constată că este

neîntemeiată și o va respinge în condițiile în care, ca instanță de recurs,

Curtea este obligată a examina cauza sub toate aspectele chiar dacă nu a fost

indicat vreunul din motivele de casare/modificare a hotărârii judecătorești

prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Mai mult în cererea de recurs a fost

indicat motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

recurenta-reclamantă susținând că hotărârea recurată a fost dată cu aplicare

greșită a legii, respectiv a dispozițiilor art. 14 cu referire la art. 15 din

Legea contenciosului administrativ.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului.

Analizând sentința

atacată atât prin prisma criticilor formulate de recurentă cât și a apărărilor

intimatei, văzând și dispozițiile art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte constată

că recursul este fondat.

fapt și de drept relevante.

Recurenta-reclamantă

SC G.T. SA a învestit instanța de contencios administrativ competentă cu cerere

având ca obiect suspendarea executării Deciziei nr. 111/ANV/12 ianuarie 2011

emisă de Autoritatea Națională a Vămilor - Direcția Autorizări prin care s-a

dispus suspendarea autorizației de antrepozit fiscal nr. RO0089214PP01, până la

momentul reîntregirii garanției executate de către Direcția Generală de

Administrare a Marilor Contribuabili. Cererea de suspendare a fost formulată în

temeiul dispozițiilor art. 15 cu referire la art. 14 din Legea nr. 554/2004

care reglementează procedura suspendării executării actului administrativ, la

cererea persoanei vătămate, formulată fie în baza procedurii prealabile

administrative (art. 14), fie după declanșarea procedurii judiciare pentru

anularea actului (art. 15).

În ambele ipoteze,

legea impune îndeplinirea cumulativă a două condiții: cazul bine justificat și

paguba iminentă, ale căror definiții legale se regăsesc în art. 2 alin. (1)

literele ș) și t).

Suspendarea actului

administrativ se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și

intereselor particularilor până la momentul la care instanța competentă va

cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice

internaționale atât în sistemul Consiliului Europei, cât și în ordinea juridică

a Uniunii Europene.

Din acest punct de

vedere, legea română răspunde recomandărilor Comitetului de Miniștri din cadrul

Consiliului Europei, reținute în considerentele sentinței atacate, pentru că

prevede atribuția instanței de contencios administrativ de a ordona măsuri

provizorii de protecție a drepturilor și intereselor particularilor, atunci

când acestea sunt supuse unui risc iminent de vătămare, pentru a se evita

exercitarea abuzivă a prerogativelor de care dispun autoritățile publice.

Cazul bine justificat

și iminența unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete

ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care efectuează o

analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de

drept prezentate de partea interesată; acestea trebuie să ofere indicii

suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate și să facă verosimilă

iminența producerii unei pagube, în cazul particular supus evaluării.

Atât în cererea de

chemare în judecată cât și în motivele de recurs, au fost invocate o serie de

împrejurări de natură a crea o îndoială serioasă în privința legalității

actelor administrative a căror suspendare o solicită, astfel cum rezultă din

analiza prevederilor art. 14 coroborat cu art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea

contenciosului administrativ.

Recurenta-reclamantă

a susținut că Decizia nr. 111/ANV/12 ianuarie 2011 prin care s-a dispus

suspendarea autorizației de antrepozit fiscal a fost emisă fără respectarea

normelor de procedură reglementate prin O.G. nr. 92/2003, de un organ

necompetent și că acest act administrativ nu cuprinde elemente de formă

obligatorii, așa cum sunt reglementate la art. 43 din actul normativ menționat.

Aceste aspecte

susținute de părți vor fi analizate cu ocazia soluționării fondului

contestației formulate de recurenta-reclamantă, când va fi cenzurată

legalitatea actelor atacate.

Dar, chiar și așa

fiind, printr-o analiză sumară a aparenței dreptului, condiția existenței unui

„caz bine justificat” este îndeplinită, atâta timp cât din examinarea aparenței

de legalitate a deciziei emisă de ANV prin raportare la conținutul acesteia și

la legislația aplicabilă în cauză, Înalta Curte reține că există indicii

temeinice de natură să contureze o eventuală nerespectare a dispozițiilor art.

43 din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc. care stabilesc elementele

obligatorii pe care trebuie să le îndeplinească un act administrativ fiscal,

elemente care să confere persoanei interesate și instanței de judecata

competente posibilitatea de a analiza legalitatea și temeinicia constatărilor

autorității publice emitente.

Prin această

perspectivă textele normative menționate cât și adresa indicată în cuprinsul

actului administrativ nu sunt în măsură fără a fi sprijinite de alte probe, să

justifice măsura suspendării autorizației de antrepozit fiscal.

De asemenea și

dubiul privind competența organului care a emis Decizia nr. 111/ANV/12 ianuarie

2011, poate fi clarificat cu ocazia soluționării fondului contestației, când se

vor interpreta normele metodologice date în aplicarea prevederilor art. 206

28

din C. fisc.

Recurenta-reclamantă

a dovedit și îndeplinirea celei de-a doua condiții legale pentru măsura de

suspendare solicitată, dat fiind că iminența producerii unei pagube în

patrimoniul său rezultă din imposibilitatea valorificării stocurilor de produse

accizabile din cadrul antrepozitului cu consecința îndeplinirii obligațiilor

contractuale cu partenerii săi.

Această condiție prevăzută de art. 14 din Legea nr.

554/2004 este îndeplinită în cauză, iar suspendarea se impune în raport de

ansamblul circumstanțelor din care rezultă că executarea actului administrativ

ar fi de natură a crea pagube semnificative, dificil de reparat în patrimoniul

recurentei-reclamante, iar instanța de recurs a apreciat că există și argumente

juridice valabile față de regularitatea actului emis.

soluției instanței de recurs.

Având în vedere

considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentința recurată, a fost

pronunțată prin încălcarea art. 15 și art. 14 din Legea nr. 554/2004, astfel

încât va admite recursul, pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 din C.

proc. civ., urmând ca în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și al

art. 312 alin. (3) C. proc. civ. să modifice sentința, în sensul admiterii

cererii reclamantei ca fondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge excepția

nulității recursului.

Admite recursul

declarat de reclamanta SC ”G.T.” SA București împotriva Sentinței nr. 4147 din

14 iunie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal.

Modifică sentința

atacată în sensul că admite cererea, suspendă executarea Deciziei nr.

111/ANV/12 ianuarie 2011 emisă de intimata-pârâtă Autoritatea Națională a

Vămilor - Direcția Autorizări până la soluționarea irevocabilă a cauzei.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 11 noiembrie 2011.