ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5331/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei. 1. Judecata în primă instanță. Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 21 aprilie 2011, reclamanta SC G.T. SA a chemat în judecată pârâta Autoritatea Națională a Vămilor - Direcția de Autorizări solicitând suspendarea executării Deciziei nr. 111/ANV/12 ianuarie 2011 emisă de pârâtă, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei ce are ca obiect analiza legalității acestei decizii. În motivarea cererii a arătat că prin decizie i-a fost suspendată autorizația de antrepozit fiscal nr. RO0089214PP01, întrucât înregistrează obligații fiscale restante la bugetul statului, dispunându-se executarea garanției constituită de reclamantă pentru producția de țigarete.

În ceea ce privește cazul bine justificat, reclamanta a invocat încălcarea dispozițiilor art. 43 C. proc. fisc. care prevăd elementele de formă obligatorii pe care trebuie să le cuprindă actul administrativ fiscal. A mai susținut că emiterea deciziei s-a făcut pe baza unei adrese de informare a Direcției Generale de Administrare a Marilor Contribuabili (nr. 1044210 din 6 ianuarie 2011) și nu în baza unor constatări proprii finalizate prin emiterea unor acte administrative fiscale, contrar și dispozițiilor art. 4 pct. 45 din H.G. nr. 110/2009.

Un alt motiv pentru care reclamanta a solicitat suspendarea executării deciziei vizează emiterea ei de către un organ necompetent, sens în care au fost invocate dispozițiile art. 206 54 C. fisc., coroborate cu dispozițiile pct. 108 alin. (23) din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal care stabilesc că executarea garanțiilor atrage suspendarea autorizației de antrepozit fiscal până la momentul în care aceasta va fi reîntregită, iar procedura executării garanției urmează a se stabili prin ordin al Agenției Naționale de Administrare Fiscală. Cu privire la paguba iminentă reclamanta a precizat că este legată în mod direct de imposibilitatea desfășurării activității în condițiile prevăzute de lege și, pe cale de consecință, de crearea unor pagube ireversibil.

Pârâta prin întâmpinarea formulată a solicitat respingerea cererii, nefiind îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 15 din Legea nr. 554/2004. În apărare, arată că Decizia este motivată, iar adresa în baza căreia a fost emisă nu este numai o adresă de informare, ci este constatarea organului fiscal teritorial la care reclamanta este înregistrată ca plătitor de taxe și impozite, cu privire la executarea garanțiilor aferente antrepozitului fiscal. 2. Hotărârea Curții de Apel. Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 4147 pronunțată în data de 14 iunie 2011, a respins, ca neîntemeiată, cererea de suspendare a executării formulată de reclamanta SC G.T.

SA, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională a Vămilor - Direcția Autorizări. Instanța a reținut că cererea de suspendare a executării deciziei de suspendare a autorizației de antrepozit fiscal este neîntemeiată, nefiind îndeplinite cumulativ cele două condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 și anume: existența cazului bine justificat și iminența producerii unei pagube. Astfel, în ceea ce privește încălcarea art. 43 C. proc. fisc. s-a motivat că această critică de nelegalitate nu poate fi reținută, având în vedere că în actul administrativ fiscal ce constituie obiectul cererii de suspendare a executării sunt menționate atât motivele de fapt, cât și motivele de drept care au stat la baza emiterii sale.

Totodată, a constatat că este neîntemeiată susținerea că motivarea dată de emitentul deciziei nu satisface rigorile art. 43 C. proc. fisc., în condițiile în care această motivare coincide cu motivul de fapt indicat de dispozițiile legale în temeiul cărora s-a dispus suspendarea autorizației, pentru aplicarea acestor dispoziții nefiind necesară invocarea altor aspecte de fapt, în afara celui referitor la executarea garanțiilor aferente antrepozitului fiscal. Instanța a mai reținut sub acest aspect, că adresa de informare a Direcției Generale de Administrare a Marilor Contribuabili este în fapt constatarea organului fiscal teritorial la care reclamanta este înregistrată ca plătitor de taxe și impozite, referitoare la executarea garanțiilor aferente antrepozitului fiscal, neputând fi considerată o simplă informare a Direcției de Autorizări din cadrul Autorității Naționale a Vămilor cu privire la situații de încălcare a legislației fiscale privind accizele.

Prin această adresă, Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili comunică o situație de fapt în raport de care devine aplicabilă reglementarea privind suspendarea autorizației de antrepozit fiscal, fără a fi necesar ca pentru emiterea deciziei de suspendare, Direcția de Autorizări din cadrul Autorității Naționale a Vămilor să efectueze verificări proprii care să se concretizeze în acte administrative fiscale distincte de decizia de suspendare a autorizației. Privitor la paguba iminentă instanța a constatat că și în ipoteza în care s-ar aprecia că suspendarea autorizației de antrepozit fiscal ar duce la încetarea activității reclamantei, având în vedere obiectul său de activitate - producerea, deținerea și comercializarea produselor accizabile ce se pot efectua doar în cadrul unui antrepozit fiscal, nu se justifică suspendarea executării actului administrativ.

3. Recursul reclamantei. Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat recurs reclamanta SC ”G.T.” SA, criticând-o pentru nelegalitate în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În motivarea căii de atac recurenta-reclamantă susține că prima instanță a aplicat greșit dispozițiile art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, dat fiind că în speță erau îndeplinite cele două condiții prevăzute de textul de lege - cazul bine justificat și producerea unei pagubei iminente - pentru a se dispune suspendarea executării actului administrativ fiscal respectiv Decizia nr. 111 din 12 ianuarie 2011 întocmita de Autoritatea Naționala a Vămilor - Direcția de Autorizări care a fost emisă fără respectarea normelor de procedură fiscală, reglementate prin O.G.

nr. 92/2003. Susține că Decizia nr. 111/ANV/12 ianuarie 2011 cu privire la suspendarea autorizației de antrepozit fiscal este nelegală, fiind emisă de un organ necompetent, Direcția de Autorizări din cadrul Autorității Naționale a Vămilor nu avea competența de a dispune această măsură, competența revenind Comisiei constituite la nivelul Ministerului Finanțelor Publice, potrivit Ordinului nr. 291/2010. Referitor la cea de a doua condiție impusă de textul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, anume prevenirea unei pagube iminente, recurenta-reclamantă susține că hotărârea atacată este pronunțată cu aplicarea greșită a legii. Sub acest aspect arată că iminenta producerii prejudiciului este legată în mod direct de imposibilitatea desfășurării activității societății în condițiile prevăzute de lege și, pe cale de consecința, creării unor pagube ireversibile.

În finalul cererii de recurs, recurenta-reclamantă face trimitere la alte patru acte administrative emise de autoritățile fiscale a căror suspendare a fost dispusă de instanța de judecată, confirmând aparența de nelegalitate. 3. Apărările formulate de intimata-pârâtă. Prin întâmpinarea înregistrată la data de 8 noiembrie 2011, intimata-pârâtă Autoritatea Națională a Vămilor, în temeiul art. 306 alin. (1) C. proc. civ. a invocat excepția nulității recursului dată fiind nerespectarea cerințelor impuse de art. 302 1 C. proc. civ., mai exact pentru neindicarea unui motiv de nelegalitate prevăzut de lege, făcându-se referire doar la modul general la dispozițiile art. 299 - 316 C. proc. civ.

În subsidiar solicită menținerea ca legală și temeinică a sentinței recurate, prin care s-a apreciat în mod corect că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de lege pentru a se dispune suspendarea Deciziei nr. 111/ANV/12 ianuarie 2011. Arată că actul administrativ-fiscal ce constituie obiectul cererii de suspendare a executării sunt menționate atât motivele de fapt cât și cele de drept care au stat la baza emiterii acestuia. Decizia nr. 111/ANV/12 ianuarie 2011 a fost emisă în baza adresei Direcției Generale de Administrare a Marilor Contribuabili nr. 1044210 din 06 ianuarie 2011 înregistrată la Autoritatea Națională a Vămilor cu nr. 1549 din 10 ianuarie 2011, însă această adresă nu este "numai o adresă de informare", așa cum a fost numită de recurenta-reclamantă, ci este constatarea organului fiscal teritorial, la care SC G.T.

SA este înregistrată ca plătitor de impozite și taxe, cu privire la executarea garanțiilor aferente antrepozitului fiscal RO0089214PP01, în conformitate cu art. 206 54 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu pct. 108 alin. (23) aferent Titlului VII "Accize și alte taxe speciale" din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin H.G. nr. 44/2004, cu modificările și completările ulterioare. În ceea ce privește îndeplinirea celei de-a doua condiții, instanța de fond, în mod corect a reținut faptul că recurenta-reclamantă a invocat o serie de aspecte în susținerea pagubei iminente, însa nu a depus nici o dovada în acest sens.

Analizând cu prioritate excepția nulității recursului, Înalta Curte constată că este neîntemeiată și o va respinge în condițiile în care, ca instanță de recurs, Curtea este obligată a examina cauza sub toate aspectele chiar dacă nu a fost indicat vreunul din motivele de casare/modificare a hotărârii judecătorești prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Mai mult în cererea de recurs a fost indicat motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta-reclamantă susținând că hotărârea recurată a fost dată cu aplicare greșită a legii, respectiv a dispozițiilor art. 14 cu referire la art. 15 din Legea contenciosului administrativ. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului.

Analizând sentința atacată atât prin prisma criticilor formulate de recurentă cât și a apărărilor intimatei, văzând și dispozițiile art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat. 1. Argumentele de fapt și de drept relevante. Recurenta-reclamantă SC G.T. SA a învestit instanța de contencios administrativ competentă cu cerere având ca obiect suspendarea executării Deciziei nr. 111/ANV/12 ianuarie 2011 emisă de Autoritatea Națională a Vămilor - Direcția Autorizări prin care s-a dispus suspendarea autorizației de antrepozit fiscal nr. RO0089214PP01, până la momentul reîntregirii garanției executate de către Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili.

Cererea de suspendare a fost formulată în temeiul dispozițiilor art. 15 cu referire la art. 14 din Legea nr. 554/2004 care reglementează procedura suspendării executării actului administrativ, la cererea persoanei vătămate, formulată fie în baza procedurii prealabile administrative (art. 14), fie după declanșarea procedurii judiciare pentru anularea actului (art. 15). În ambele ipoteze, legea impune îndeplinirea cumulativă a două condiții: cazul bine justificat și paguba iminentă, ale căror definiții legale se regăsesc în art. 2 alin. (1) literele ș) și t). Suspendarea actului administrativ se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaționale atât în sistemul Consiliului Europei, cât și în ordinea juridică a Uniunii Europene.

Din acest punct de vedere, legea română răspunde recomandărilor Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei, reținute în considerentele sentinței atacate, pentru că prevede atribuția instanței de contencios administrativ de a ordona măsuri provizorii de protecție a drepturilor și intereselor particularilor, atunci când acestea sunt supuse unui risc iminent de vătămare, pentru a se evita exercitarea abuzivă a prerogativelor de care dispun autoritățile publice. Cazul bine justificat și iminența unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care efectuează o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată; acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube, în cazul particular supus evaluării.

Atât în cererea de chemare în judecată cât și în motivele de recurs, au fost invocate o serie de împrejurări de natură a crea o îndoială serioasă în privința legalității actelor administrative a căror suspendare o solicită, astfel cum rezultă din analiza prevederilor art. 14 coroborat cu art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea contenciosului administrativ. Recurenta-reclamantă a susținut că Decizia nr. 111/ANV/12 ianuarie 2011 prin care s-a dispus suspendarea autorizației de antrepozit fiscal a fost emisă fără respectarea normelor de procedură reglementate prin O.G. nr. 92/2003, de un organ necompetent și că acest act administrativ nu cuprinde elemente de formă obligatorii, așa cum sunt reglementate la art. 43 din actul normativ menționat.

Aceste aspecte susținute de părți vor fi analizate cu ocazia soluționării fondului contestației formulate de recurenta-reclamantă, când va fi cenzurată legalitatea actelor atacate. Dar, chiar și așa fiind, printr-o analiză sumară a aparenței dreptului, condiția existenței unui „caz bine justificat” este îndeplinită, atâta timp cât din examinarea aparenței de legalitate a deciziei emisă de ANV prin raportare la conținutul acesteia și la legislația aplicabilă în cauză, Înalta Curte reține că există indicii temeinice de natură să contureze o eventuală nerespectare a dispozițiilor art. 43 din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc. care stabilesc elementele obligatorii pe care trebuie să le îndeplinească un act administrativ fiscal, elemente care să confere persoanei interesate și instanței de judecata competente posibilitatea de a analiza legalitatea și temeinicia constatărilor autorității publice emitente.

Prin această perspectivă textele normative menționate cât și adresa indicată în cuprinsul actului administrativ nu sunt în măsură fără a fi sprijinite de alte probe, să justifice măsura suspendării autorizației de antrepozit fiscal. De asemenea și dubiul privind competența organului care a emis Decizia nr. 111/ANV/12 ianuarie 2011, poate fi clarificat cu ocazia soluționării fondului contestației, când se vor interpreta normele metodologice date în aplicarea prevederilor art. 206 28 din C. fisc. Recurenta-reclamantă a dovedit și îndeplinirea celei de-a doua condiții legale pentru măsura de suspendare solicitată, dat fiind că iminența producerii unei pagube în patrimoniul său rezultă din imposibilitatea valorificării stocurilor de produse accizabile din cadrul antrepozitului cu consecința îndeplinirii obligațiilor contractuale cu partenerii săi.

Această condiție prevăzută de art. 14 din Legea nr. 554/2004 este îndeplinită în cauză, iar suspendarea se impune în raport de ansamblul circumstanțelor din care rezultă că executarea actului administrativ ar fi de natură a crea pagube semnificative, dificil de reparat în patrimoniul recurentei-reclamante, iar instanța de recurs a apreciat că există și argumente juridice valabile față de regularitatea actului emis. 2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs. Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentința recurată, a fost pronunțată prin încălcarea art. 15 și art. 14 din Legea nr. 554/2004, astfel încât va admite recursul, pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 din C. proc.

civ., urmând ca în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și al art. 312 alin. (3) C. proc. civ. să modifice sentința, în sensul admiterii cererii reclamantei ca fondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge excepția nulității recursului. Admite recursul declarat de reclamanta SC ”G.T.” SA București împotriva Sentinței nr. 4147 din 14 iunie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că admite cererea, suspendă executarea Deciziei nr. 111/ANV/12 ianuarie 2011 emisă de intimata-pârâtă Autoritatea Națională a Vămilor - Direcția Autorizări până la soluționarea irevocabilă a cauzei. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 noiembrie 2011.