ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4445/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 3428 din 13 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta SC B.G.I. SRL în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004 de suspendare a executării deciziei din 09 februarie 2011 emisă de pârâta Direcția de Autorizări din cadrul A.N.V. prin care s-a stabilit cuantumul garanției actualizate pentru autorizația de antrepozit fiscal din 20 decembrie 2006 la valoarea de 146.642 euro, apreciindu-se că valoarea de aproximativ 8 ori mai mare decât nivelul anterior al garanției o prejudiciază pe reclamantă deoarece presupune indisponibilizarea de capital necesar societății în scopul asigurării activității de producție pentru care a fost autorizată, cauzând companiei instabilitate financiară, conducând la împiedicarea rulajului capitalului de lucru.

Pentru a se pronunța astfel, instanța s-a raportat la prevederile ce reglementează măsura suspendării executării unui act administrativ, cuprinse în art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ cu referire la art. 2 alin. (1) lit. t) și ș) din același act normativ prin care legiuitorul explică semnificația celor două sintagme care se suprapun celor două condiții ce trebuie îndeplinite pentru suspendare, respectiv „cazul bine justificat” și „paguba iminentă”. În acest context s-a constatat că în cauză nu poate fi vorba de existența unei îndoieli serioase asupra legalității deciziei din 09 februarie 2011 deoarece cererea de suspendare este motivată doar pe apărări de fond, nefiind aduse argumente în sprijinul necesității măsurii suspendării.

În același timp s-a reținut că reclamanta nu a dovedit nici prejudiciul viitor și previzibil ce i-ar aduce prin executarea deciziei emise de Direcția de Autorizări din cadrul A.N.V. În termen legal, împotriva sus-amintitei sentințe a declarat recurs reclamanta SC B.G.I. SRL. Prin cererea de recurs întemeiată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., s-a arătat, în esență, că în condițiile în care societatea comercială nu a fost încă reautorizată, cererea pentru acordarea autorizației de antrepozit fiscal înregistrată la A.N.V. din 31 august 2010, nefiind până în prezent soluționată, este evidentă îndeplinirea cerinței legale a cazului bine justificat, iar suma foarte mare stabilită drept garanție actualizată pentru autorizația de antrepozit fiscal este prin ea însăși o dovadă a iminenței unei pagube, fiind foarte posibilă blocarea unei linii de credit a cărei utilitate era stimularea producției gazului petrolier lichefiat.

În considerarea celor punctate s-a apreciat de către recurentă că instanța a interpretat greșit dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 ceea ce a condus la neaplicarea acestui text legal pentru suspendarea executării deciziei emisă de intimata-pârâtă. Intimata a precizat prin întâmpinarea depusă la recurs că este temeinică și legală soluția primei instanțe deoarece argumentele aduse de recurenta-reclamantă în sprijinul cererii de suspendare a executării deciziei din 09 februarie 2011 nu sunt de natură a crea o îndoială puternică asupra legalității actului administrativ contestat, nedovedindu-se nici paguba iminentă ce s-ar produce prin executarea actului în discuție. Examinând cauza, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că nu este incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. invocat de recurentă și că nici din perspectiva art. 304 1 C. proc. civ. nu există motive pentru casarea/modificarea sentinței recurate, după cum se va arăta în continuare: Actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, fiind supus executării imediate și din oficiu, iar pentru înlăturarea acestei reguli este necesar ca probatoriul administrat în fiecare caz în parte să ofere indicii aparente de răsturnare a prezumției de legalitate. Conform art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ măsura suspendării executării unui act administrativ este o măsură de excepție care poate opera numai dacă sunt întrunite cumulativ două condiții: existența unui caz bine justificat și pericolul producerii unei pagube iminente.

Cele două condiții se identifică, cu sintagmele definite prin art. 2 alin. (1) lit. t) și lit. ș) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată. Verificarea îndeplinirii cerințelor impuse de art. 14 alin. (1) din lege presupune însă numai efectuarea unei cercetări sumare a aparenței dreptului, asupra legalității și temeiniciei actului administrativ urmând să se pronunța doar instanța învestită cu acțiunea în anulare a respectivului act administrativ. În speță, obiectul cererii de suspendare a executării l-a constituit decizia din 9 februarie 2011 prin care directorul Direcției de Autorizări din cadrul A.N.V.

a stabilit cuantumul garanției actualizate, pentru autorizația de antrepozit fiscal emisă societății comerciale reclamante, la valoarea de 146.642 euro, în temeiul art. 206 54 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., cu modificările și completările ulterioare, și pct. 108 alin. (20) din Legea nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003. În mod corect judecătorul a observat că în justificarea cererii de întrerupere temporară a efectelor actului administrativ arătat, reclamanta s-a rezumat la simple afirmații nesusținute de dovezi de natură să demonstreze existența unui caz bine justificat și iminența unei pagube.

Într-adevăr, aspectele invocate și legate de lipsa unui răspuns al autorității competente de a analiza cererea de reducere a nivelului garanției sau aspectele legate de temeiul juridic al stabilirii unui cuantum ridicat al garanției pentru autorizația de antrepozit fiscal în contextul în care societatea reclamantă a avut o bună conduită sub aspectul disciplinei fiscale, reprezintă apărări de fond și nicidecum apărări care să probeze existența cazului bine justificat și paguba iminentă în sensul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Ca urmare, concluzia la care a ajuns prima instanță este în acord cu prevederea legală care reglementează suspendarea executării actului administrativ și cu principiile cuprinse în Recomandarea nr. R(89) 8 a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei către statele membre privind protecția provizorie în materie de contencios administrativ.

Conform unuia dintre principiile din Recomandare, măsurile de protecție provizorie pot fi îndeosebi acordate dacă executarea actului administrativ este de natură să cauzeze prejudicii grave, reparabile doar cu dificultate, și sub condiția existenței unui caz prima facie împotriva validității actului respectiv. Cum nici în recurs nu au fost aduse dovezi care să conducă spre necesitatea întreruperii temporare a efectelor deciziei din 09 februarie 2010 a directorului Direcției Autorizări din cadrul A.N.V., Înalta Curte reține că sentința recurată este temeinică și legală, instanța fondului interpretând corect dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și concluzionând că aceste dispoziții legale nu pot fi aplicabile în cazul dedus judecății.

Văzând și dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC B.G.I. SRL. împotriva sentinței nr. 3428 din 13 mai 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 septembrie 2011.