ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3118/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 201/F/CA din 9 octombrie 2009, a respins acțiunea formulată de reclamanta SC A.C. SA Criscior, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului București având ca obiect anularea Hotărârii Colegiului Director al Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului nr. 62 din 11 decembrie 2007, precum și cererea prin care reclamanta a solicitat, suspendarea executării hotărârii atacate, în baza art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că reclamanta a beneficiat de înlesniri la plată conform Ordinului nr. 6980 din 28 iulie 2006 al Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului, sub forma eșalonării la plată a obligațiilor principale în sumă de 502.674 lei, pe 5 ani, cu o perioadă de grație de 6 luni, conform înscrisurilor depuse la dosar, cât și sub forma scutirii la plată în temeiul art. 26 alin. (4) lit. b) din O.U.G. nr. 26/2004, a dobânzilor și penalităților de orice fel, în cuantum de 631.600,63 lei.

A mai reținut instanța și împrejurarea că, raportat la graficul de eșalonare, reclamanta a înregistrat întârzieri după cum urmează: pentru luna martie, rata scadentă la 28 martie 2007 a fost plătită la 30 martie 2007, iar pentru luna iulie, rata scadentă la 28 iulie 2007 a fost achitată la 6 august 2008 și a apreciat, în raport de acest aspect că, în speță devin incidente prevederile art. 4 din ordin, în sensul repunerii în plată a sumei scutite de 631.600,83 lei, obligațiile principale fiind achitate integral la 29 septembrie 2007, sens în care a fost emisă și Hotărârea nr. 62 din 11 decembrie 2007 a Colegiului Director A.V.A.S., pe cale de consecință, instanța a înlăturat apărarea reclamantului că nu există acțiune de revocare a înlesnirilor acordate prin Ordinul nr. 6980/2006, apreciind că actul de revocare este Hotărârea nr. 62 din 11 decembrie 2007. Instanța de fond a apreciat în acest sens că, deși evaluarea comportamentului reclamantei, raportat la îndeplinirea obligațiilor în temeiul Ordinului nr. 6960/2006 ar fi trebuit să se facă la încheierea perioadei de eșalonare, având în vedere că reclamanta a achitat la 29 septembrie 2007 întreaga obligație eșalonată, pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a procedat, în termen rezonabil, la evaluarea acestui comportament,

iar în ceea ce privește termenul de grație de 6 luni acordat reclamantei de către pârâtă s-a considerat că, potrivit art. 2 alin. (1) și (3) din ordin, în această perioadă reclamanta avea obligația să achite lunar dobânzile datorate. Pe cale de consecință s-a concluzionat că actul atacat este legal fiind în acord cu Ordinul nr. 6960/2006 și cu prevederile art. 26 alin. (10), respectiv art. 47 din O.U.G. nr. 26/2006, context în care și cererea de suspendare întemeiată pe art. 15 din Legea nr. 554/2004, este neîntemeiată, întrucât condiția cazului bine justificat nu este îndeplinită.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta, susținând că: Instanța de fond nu a răspuns la toate motivele de anulare invocate, respectiv cel prin care s-a învederat că raportul juridic cu Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, născut ca urmare a emiterii Ordinului nr. 6980 din 28 iulie 2006, s-a stins la data achitării integrale a obligațiilor de plată, respectiv 27 septembrie 2007, situație în care Ordinul menționat nu mai putea fi revocat. Motivarea instanței de fond este contradictorie, astfel încât nu se înțelege dacă aceasta a considerat că revocarea a operat în momentul primei întârzieri la plata sau în momentul emiterii hotărârii atacate. În mod greșit s-a reținut că există decizie de revocare a înlesnirilor fiscale acordate prin Ordinul nr. 6960/2006, în condițiile în care hotărârea nr. 62 din 11 decembrie 2007 a Colegiului Director Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului contravine dispozițiilor art. 225 C. proc.

fisc. În mod greșit s-a reținut că sumele achitate cu O.P. depuse la dosar reprezintă dobânzi la sumele eșalonate, această constatare fiind în contradicție cu dispozițiile Ordinului nr. 6960/2006 al Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului. Ignorarea lipsei de culpă a societății reclamante pentru cele două întârzieri la plată și încălcarea principiului proporționalității, consacrat de legislația UE, între obligația primară și cea secundară, în sensul că îndeplinirea întru totul a obligației primare, cu întârzieri minore, nu poate fi sancționată cu revocarea. În mod nejustificat instanța de fond a respins proba solicitată de reclamantă privind efectuarea unei expertize financiar contabile, probă utilă și pertinentă în cauză în condițiile în care s-a contestat nu numai legalitatea hotărârii, dar și calculul, respectiv cuantumul obligațiilor fiscale puse în sarcina recurentei prin această hotărâre.

Recursul este fondat în sensul și pentru motivele ce se vor arăta în continuare. Este de necontestat că recurenta a beneficiat de înlesniri la plată conform Ordinului Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului nr. 6980 din 28 iulie 2006 sub forma eșalonării la plată a obligațiilor principale, în sumă de 502.674 lei, pe o perioadă de 5 ani, cu un termen de grație de 6 luni, cât și sub forma scutirii la plată, în temeiul art. 26 alin. (4) lit. b) din O.U.G. nr. 26/2004, a dobânzilor și penalităților de orice fel, în cuantum de 631.600,63 lei.

Debitul principal a fost achitat de către recurentă, conform înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, la data de 25 septembrie 2007. La 11 decembrie 2007, verificând a posteori graficul de achitare a plăților, intimata a constatat că, pentru lunile martie, rata scadentă la 28 martie 2007, a fost achitată la data de 30 martie 2007, iar pentru iulie, rata scadentă la 28 iulie 2007, a fost achitată la 6 august 2007, motiv pentru care, Colegiul Director al Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului a aprobat propunerea de anulare a facilităților la plata fondului unic de asigurări de sănătate, acordate, respectiv a dobânzilor și penalităților în cuantum de 631.600,63 lei.

Recurenta, prin acțiunea în contencios administrativ a tins să demonstreze, pe de o parte, inaplicabilitatea penalităților în condițiile achitării debitului principal și acceptării plății acestuia de către intimată, iar pe de altă parte existența unor motive obiective care au produs întârzierea de 2 zile și respectiv 8 zile a două dintre ratele eșalonate, constând în disfuncționalități ale decontărilor interbancare. Instanța de control judiciar reține, din examinarea lucrărilor dosarului, că în prezenta cauză, instanța de fond nu a discutat niciun moment necesitatea administrării de probatorii în susținerea și respectiv combaterea acțiunii, mulțumindu-se doar să primească punctele de vedere ale părților.

Sub acest aspect, invocarea de către instanță a art. 1169 C. civ. apare în discordanță cu dispozițiile art. 129 C. proc. civ., care obligă instanța la administrarea oricărei probe în vederea aflării adevărului. Aceasta cu atât mai mult cu cât întârzierea la plată este foarte mică, iar conform Ordinului nr. 6980/2006 s-a recunoscut în favoarea recurentei atât un termen de grație de 6 luni și o amânare justificată și notificată A.V.A.S. de 90 de zile. Nu în ultimul rând trebuiau analizate și motivele pentru care 2 luni după ce debitul principal a fost achitat în totalitate și la un interval de aproximativ 9 și respectiv 5 luni de la data ratelor plătite cu întârziere, intimata Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a considerat că se impune anularea facilităților.

Pe cale de consecință, Curtea apreciază că se impune administrarea de probatorii în sensul clarificării situațiilor mai sus menționate, cu această ocazie urmând a fi examinată și respectarea, de către intimată, cu ocazia emiterii hotărârii nr. 62 din 11 decembrie 2007, a principiului proporționalității, consacrat în legislația U.E., între obligația principală de plată a ratelor, îndeplinită și obligația secundară de respectare a termenelor de plată, depășită în două cazuri cu două și respectiv 8 zile, preocupare pe care instanța de fond a avut-o, astfel cum rezultă din încheierea din 30 septembrie 2008, dar nu a finalizat-o. În raport de considerentele expuse, Curtea va admite recursul declarat în cauză, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare, aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de SC A.C. SA Criscior împotriva sentinței civile nr. 201/F/CA din 9 octombrie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 iunie 2010.