ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2935/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul P.G. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Galați obligarea la achitarea contravalorii indemnizațiilor la care are dreptul, începând cu data de 01 noiembrie 2000 până la 01 noiembrie 2002, prevăzute de Legea nr. 189/2000, în calitate de strămutat.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că la data de 8 iulie 2009 s-a adresat Casei Județene de Pensii Galați cu cererea înregistrată sub nr. 23102 din 08 iulie 2009, prin care a solicitat revizuirea Hotărârii nr. 474 din 22 noiembrie 2002, prin care i se acordase o indemnizație lunară de 300.000 lei pentru fiecare an de strămutare, începând cu data de 01 decembrie 2002. A mai arătat reclamantul, că prin adresa nr. D8380 din 21 iulie 2009, pârâta Casa Județeană de Pensii Galați a respins cererea de revizuire a Hotărârii nr. 474 din 22 noiembrie 2002, formulată în temeiul art. 10 alin. (2) din Legea nr. 189/2000. Prin întâmpinarea formulată, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca tardiv formulată, având în vedere că Hotărârea nr. 472/2002 a Comisiei de Aplicare a Legii nr. 189/2000 nu a fost contestată în termenul legal de 30 de zile de la data comunicării.

Prin sentința nr. 239 din 10 noiembrie 2009, Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, a respins ca tardivă acțiunea formulată de reclamantul P.G. în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Galați. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că Hotărârea nr. 474/2002 a Comisiei de Aplicare a Legii nr. 189/2000 nu a fost contestată în termenul legal de 30 de zile de la data comunicării acesteia reclamantului. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul P.G. invocând ca și temei de drept dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. Recursul este nefondat. Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc.

civ., Curtea constată că recursul este neîntemeiat, după cum se va arăta în continuare. În ceea ce privește primul motiv de recurs, „hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii”, Înalta Curte constată că instanța de fond a indicat considerentele de fapt și de drept în temeiul cărora și-a format convingerea. Referitor la al doilea motiv de recurs, „interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății”, instanța constată că deși recurentul invocă dispozițiile menționate, criticile formulate nu se circumscriu acestui motiv de recurs, deoarece nu se referă la interpretarea greșită a vreunui act juridic dedus judecății, ci la greșita interpretare a probelor care nu constituie motiv de casare ori de modificare a deciziei.

De asemenea argumentele prezentate de recurent în cuprinsul celui de al treilea motiv de recurs nu pot fi reținute, hotărârea instanței de fond nefiind lipsită de un fundament juridic, fiind motivată în drept, cu aplicarea corectă a dispozițiilor art. 7 alin. (4) din Legea nr. 189/2000 privind aprobarea O.G. nr. 105/1999 pentru modificarea și completarea Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările ulterioare. Potrivit dispozițiilor art. 7 alin. (4) din Legea nr. 189/2000, împotriva hotărârii emise de Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 189/2000, cel interesat poate face contestație la Curtea de Apel „în termen de 30 de zile de la data comunicării hotărârii”.

Pe de altă parte, în cuprinsul Hotărârii Comisiei pentru Aplicarea Legii nr. 189/2000 s-a indicat în ultimul alineat termenul de 30 de zile în care se poate contesta hotărârea în instanța de contencios administrativ.

Analizând actele dosarului, Înalta Curte constată că Hotărârea nr. 474 din 22 noiembrie 2002 a Casei Județene de Pensii Galați, Comisia de Aplicare a Legii nr. 189/2000, prin care a fost admisă cererea petentului P.G., în baza prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, modificată și completată, cu o indemnizație lunară de 300.000 lei pentru fiecare an de strămutare, începând cu data de 01 decembrie 2002, datează din 22 noiembrie 2002. Prin cererea nr. 23102 din 8 iulie 2009 reclamantul a solicitat revizuirea Hotărârii de admitere, în temeiul art. 10 alin. (2) din Legea nr. 189/2000 considerând că drepturile sale trebuiau recunoscute de la data intrării în vigoare a Legii nr. 189/2000, respectiv 02 noiembrie 2002, și nu cu întâi a lunii următoare cum stabilește legea și norma de aplicare.

Cum reclamantul a formulat contestație la data de 20 august 2009, necunoașterea legii neputând fi invocată în susținerea pretențiilor sale ( nemo consetur ignorare legem), rezultă cu evidență că acțiunea este tardiv formulată, soluția instanței de fond fiind corectă. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de P.G. împotriva sentinței nr. 239 din 10 noiembrie 2009 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 3 iunie 2010.