ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1129/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, la data de 18 decembrie 2007, reclamanta G.G.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții D.N.A. și D.M., revocarea Comunicatului nr. 283/VIII/3 din 5 decembrie 2007 emis de D.N.A., în ceea ce privește punctul 2 al acestui comunicat și obligarea pârâților la plata daunelor morale în cuantum de 10.000 RON. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că D.N.A.

a difuzat către mass-media Comunicatul nr. 283/VIII/3 din 5 decembrie 2007, în care, potrivit punctului 2, a făcut următoarele afirmații: „din probele administrate până în prezent a mai rezultat că, în cursul lunii noiembrie 2007, procurorul G.S., candidat la examenul pentru ocuparea funcției de prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul București, a obținut prin intermediul lui C.E., de la președinția comisiei de examinare, G.G.G., membru în această comisie, o parte din subiecte, înainte de examen”. În opinia reclamantei, comunicatul constituie un abuz de drept interzis de art. 17 din C.E.D.O. și de art. 12 din Legea nr. 544/2001.

Prin sentința nr. 611 din 19 februarie 2008, Tribunalul București și-a declinat competența, constatând că autoritatea publică - pârâta (D.N.A.), funcționează ca o structură independentă, nu este subordonată Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, motiv pentru care se concluzionează că, fiind o instituție centrală de stat, competența de soluționare a cauzei revine Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal. În fața Curții de Apel București s-a pus în discuție competența materială a instanței, reclamanta apreciind că aceasta aparține tribunalului, în raport cu temeiul legal invocat, cât și, din oficiu, admisibilitatea cererii de chemare în judecată în raport de natura actului atacat.

Excepția necompetenței materiale a fost respinsă motivat de faptul că nu s-a solicitat comunicarea unor informații de interes public, ci anularea unui comunicat. Prin sentința nr. 1670 din 3 iunie 2008, această instanță a respins acțiunea formulată de reclamanta G.G.G. ca inadmisibilă. S-a reținut că actul care se atacă, comunicatul de presă, nu poate fi considerat act juridic. Acest comunicat cuprinde opinia autorității publice pârâte cu privire la faptele pe care le cercetează și la stadiul lucrărilor de cercetare penală, neavând semnificația unei decizii cu privire la vinovăția persoanelor menționate în cuprinsul lor. Împotriva sentinței pronunțate de Curtea de Apel București a declarat recurs reclamanta G.G.G., solicitând casarea ei și trimiterea cauzei spre competentă soluționare Tribunalului București.

În subsidiar, a fost invocată și nulitatea hotărârii pentru eludarea dispozițiilor art. 131 C. proc. civ., cu raportare și la dispozițiile art. 129 alin. (5) și art. 85 C. proc. civ. În motivarea recursului s-a susținut că, atât prin plângerea adresată instanței inițial investită, prin precizările solicitate de tribunal, cât și prin excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București, reclamanta a învederat expres, explicit și repetat că sediul materiei este constituit din dispozițiile art. 22 alin. (1) și (2) raportat la art. 21 din Legea nr. 544/2001, privind liberul acces la informațiile de interes public, ambele instanțe examinând însă, în mod eronat, cererea sa din perspectiva Legii nr. 554/2004.

S-a precizat, totodată, că însăși D.N.A. a invocat, în justificarea comunicatului, obligația de informare ce îi revine potrivit Legii nr. 544/2001, rezultând astfel că actul contestat a fost emis potrivit legii speciale, astfel încât și plângerea reclamantei-recurente era guvernată exclusiv de acea lege. Recursul este fondat. Examinând actele dosarului și susținerile recurentei, Înalta Curte reține că subzistă în cauză motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., pentru considerentele în continuare arătate. Sesizând instanța de contencios administrativ, reclamanta a precizat în mod constant că își întemeiază acest demers judiciar pe dispozițiile art. 22 alin. (1) și (2), corelat cu art. 21 din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, apreciind, totodată, că transmiterea unor informații de natura celor cuprinse în comunicatul a cărui anulare s-a solicitat este interzisă de art. 12 alin. (1) lit. f) din aceeași lege.

În conformitate cu prevederile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 544/2001, în cazul în care o persoană se consideră vătămată în drepturile sale, prevăzute în această lege, poate face plângere la secția de contencios administrativ a tribunalului în a cărui rază teritorială domiciliază sau în a cărui rază teritorială se află sediul autorității ori a instituției publice. Este incontestabil faptul că, în exercițiul rolului activ al judecătorului, consacrat prin art. 129 C. proc. civ., precum și în considerarea dispozițiilor art. 84 C. proc. civ., instanța este abilitată să caracterizeze corect din punct de vedere juridic o acțiune, orientându-se în acest scop, de regulă, după natura dreptului și scopul urmărit prin exercitarea ei, nu după sensul literal sau juridic al termenilor folosiți.

Cu toate acestea, o eventuală schimbare a temeiului juridic invocat de părți, atunci când acestea, asistate de avocat sau posedând suficiente cunoștințe juridice pentru a-și apăra și valorifica drepturile pretins încălcate, cum este cazul în speță, precizează clar motivele de drept în limitele cărora înțeleg să se judece și insistă în acestea, este de natură a aduce atingere principiului disponibilității care guvernează procesul civil. Ca atare, date fiind circumstanțele concrete ale speței, în examinarea excepției necompetenței materiale instanța era datoare să se raporteze la temeiul juridic invocat de reclamantă, respectiv la dispozițiile art. 22 alin. (2) din Legea nr. 544/2001.

Cum, prin aceste norme cu caracter special a fost instituită o competență materială exclusivă pentru judecata în primă instanță, în favoarea secției de contencios administrativ a tribunalului, se va reține că hotărârea atacată, s-a dat cu încălcarea competenței altei instanțe, fiind incident în cauză motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ. În consecință, în temeiul art. 313, corelat cu art. 312 alin. (3) C. proc. civ., recursul va fi admis, dispunându-se casarea acestei hotărâri și trimiterea cauzei spre competentă soluționare Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de G.G.G. împotriva sentinței nr. 1670 din 3 iunie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 martie 2010.