ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1129/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului

București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, la data de 18

decembrie 2007, reclamanta G.G.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții D.N.A.

și D.M., revocarea Comunicatului nr. 283/VIII/3 din 5 decembrie 2007 emis de D.N.A.,

în ceea ce privește punctul 2 al acestui comunicat și obligarea pârâților la

plata daunelor morale în cuantum de 10.000 RON.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că D.N.A. a difuzat către mass-media Comunicatul nr. 283/VIII/3 din 5

decembrie 2007, în care, potrivit punctului 2, a făcut următoarele afirmații: „din probele administrate până în prezent a mai rezultat că, în

cursul lunii noiembrie 2007, procurorul G.S., candidat la examenul pentru ocuparea

funcției de prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul București, a

obținut prin intermediul lui C.E., de la președinția comisiei de examinare, G.G.G.,

membru în această comisie, o parte din subiecte, înainte de examen”.

În opinia reclamantei, comunicatul

constituie un abuz de drept interzis de art. 17 din C.E.D.O. și de art. 12 din

Legea nr. 544/2001.

Prin sentința nr. 611 din 19

februarie 2008, Tribunalul București și-a declinat competența, constatând că

autoritatea publică - pârâta (D.N.A.), funcționează ca o structură independentă,

nu este subordonată Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

motiv pentru care se concluzionează că, fiind o instituție centrală de stat,

competența de soluționare a cauzei revine Curții de Apel București, secția de

contencios administrativ și fiscal.

În fața Curții de Apel București s-a

pus în discuție competența materială a instanței, reclamanta apreciind că

aceasta aparține tribunalului, în raport cu temeiul legal invocat, cât și, din

oficiu, admisibilitatea cererii de chemare în judecată în raport de natura

actului atacat.

Excepția necompetenței materiale a

fost respinsă motivat de faptul că nu s-a solicitat comunicarea unor informații

de interes public, ci anularea unui comunicat.

Prin sentința nr. 1670 din 3 iunie 2008,

această instanță a respins acțiunea formulată de reclamanta G.G.G. ca

inadmisibilă.

S-a reținut că actul care se atacă,

comunicatul de presă, nu poate fi considerat act juridic. Acest comunicat

cuprinde opinia autorității publice pârâte cu privire la faptele pe care le

cercetează și la stadiul lucrărilor de cercetare penală, neavând semnificația

unei decizii cu privire la vinovăția persoanelor menționate în cuprinsul lor.

Împotriva sentinței pronunțate de

Curtea de Apel București a declarat recurs reclamanta G.G.G., solicitând

casarea ei și trimiterea cauzei spre competentă soluționare Tribunalului

București.

În subsidiar, a fost invocată și

nulitatea hotărârii pentru eludarea dispozițiilor art. 131 C. proc. civ., cu

raportare și la dispozițiile art. 129 alin. (5) și art. 85 C. proc. civ.

În motivarea recursului s-a susținut

că, atât prin plângerea adresată instanței inițial investită, prin precizările

solicitate de tribunal, cât și prin excepția necompetenței materiale a Curții

de Apel București, reclamanta a învederat expres, explicit și repetat că sediul

materiei este constituit din dispozițiile art. 22 alin. (1) și (2) raportat la art.

21 din Legea nr. 544/2001, privind liberul acces la informațiile de interes

public, ambele instanțe examinând însă, în mod eronat, cererea sa din

perspectiva Legii nr. 554/2004.

S-a precizat, totodată, că însăși D.N.A.

a invocat, în justificarea comunicatului, obligația de informare ce îi revine

potrivit Legii nr. 544/2001, rezultând astfel că actul contestat a fost emis

potrivit legii speciale, astfel încât și plângerea reclamantei-recurente era

guvernată exclusiv de acea lege.

Recursul este fondat.

Examinând actele dosarului și

susținerile recurentei, Înalta Curte reține că subzistă în cauză motivul de

recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., pentru considerentele în

continuare arătate.

Sesizând instanța de contencios administrativ,

reclamanta a precizat în mod constant că își întemeiază acest demers judiciar pe

dispozițiile art. 22 alin. (1) și (2), corelat cu art. 21 din Legea nr. 544/2001

privind liberul acces la informațiile de interes public, apreciind, totodată,

că transmiterea unor informații de natura celor cuprinse în comunicatul a cărui

anulare s-a solicitat este interzisă de art. 12 alin. (1) lit. f) din aceeași

lege.

În conformitate cu prevederile art. 22

alin. (1) din Legea nr. 544/2001, în cazul în care o persoană se consideră

vătămată în drepturile sale, prevăzute în această lege, poate face plângere la

secția de contencios administrativ a tribunalului în a cărui rază teritorială

domiciliază sau în a cărui rază teritorială se află sediul autorității ori a

instituției publice.

Este incontestabil faptul că, în

exercițiul rolului activ al judecătorului, consacrat prin art. 129 C. proc.

civ., precum și în considerarea dispozițiilor art. 84 C. proc. civ., instanța

este abilitată să caracterizeze corect din punct de vedere juridic o acțiune, orientându-se

în acest scop, de regulă, după natura dreptului și scopul urmărit prin

exercitarea ei, nu după sensul literal sau juridic al termenilor folosiți.

Cu toate acestea, o eventuală

schimbare a temeiului juridic invocat de părți, atunci când acestea, asistate

de avocat sau posedând suficiente cunoștințe juridice pentru a-și apăra și

valorifica drepturile pretins încălcate, cum este cazul în speță, precizează

clar motivele de drept în limitele cărora înțeleg să se judece și insistă în

acestea, este de natură a aduce atingere principiului disponibilității care

guvernează procesul civil.

Ca atare, date fiind circumstanțele concrete

ale speței, în examinarea excepției necompetenței materiale instanța era

datoare să se raporteze la temeiul juridic invocat de reclamantă, respectiv la

dispozițiile art. 22 alin. (2) din Legea nr. 544/2001.

Cum, prin aceste norme cu caracter

special a fost instituită o competență materială exclusivă pentru judecata în

primă instanță, în favoarea secției de contencios administrativ a tribunalului,

se va reține că hotărârea atacată, s-a dat cu încălcarea competenței altei

instanțe, fiind incident în cauză motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct.

3 C. proc. civ.

În consecință, în temeiul art. 313,

corelat cu art. 312 alin. (3) C. proc. civ., recursul va fi admis,

dispunându-se casarea acestei hotărâri și trimiterea cauzei spre competentă

soluționare Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și

fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de G.G.G. împotriva

sentinței nr. 1670 din 3 iunie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite

cauza spre competentă soluționare la Tribunalul București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 2 martie 2010.