SECȚIUNEA A DOUA CERINȚĂ CU PRIVIRE LA STRASBURG 30 mai 2006 DEFINITIVĂ 30/08/2006 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite în art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. Domnii J.-P. Costa președinte A.B. Baka Türmen Ugrekhelidze mes Fura-Sandström Jočienė, Popović, judecători și al dlui Dolle, graffière de secțiune După ce a intenționat în camera Consiliului la 9 mai 2006, Renunță la hotărâre, adoptat la această dată de procedură La originea cauzei se află o cerere (n 14788/03) îndreptată împotriva Republicii Turcia și al cărei resortisant al acestui stat, M. La 15 aprilie 2003, în temeiul articolului 34 din Convenia de salvgardare a drepturilor la La 3 decembrie 2004, Curtea (secțiunea a doua) a decis să comunice cererea guvernului. În conformitate cu art. 29 alineatul (3) din Convenție, Curtea a decis să examineze în același timp admisibilitatea și fondul cauzei. În 1999, pentru construirea barajului Birecik, Ministerul Energiei și Resurselor Naturale ( La 8 februarie 1999, în dezacord cu suma plătită de către administrație, reclamantul a introdus la tribunalul de mari instanțe din Nizip, pentru fiecare parcelă, o acțiune în creștere a sumei plătite de către administrație. Prin două hotărâri din 30 decembrie 1999, instanța a acordat parțial reclamantului câștig de cauză și a obligat administrația să-i plătească despăgubiri suplimentare : pentru parcela nr 106/431, 5 909 187 500 de lire turcești (TRL) [aproximativ 11 059 EUR (EUR) ] cu dobânzi la rata legală începând cu 6 martie 1999 și, pentru parcela n 109/706, 9 174 736 000 TRL [aproximativ 17 171 EUR], cu dobânzi la rata legală începând cu 28 februarie 1999. Prin două hotărâri din 19 și 26 iunie 2000, Curtea de Casație a confirmat hotărârile de primă instanță. La 4 noiembrie 2002, administrația a trimis reclamantului, cu titlu suplimentar, 27 626 936 816 TRL [aproximativ 17 122 EUR] pentru parcela n 109/706 și, la 10 decembrie 2002, 15 321 065 581 TRL [aproximativ 9 443 EUR] pentru parcela n 106/431. II. Dreptul și practica internă relevantă sunt descrise în Hotărârea Akkuș c. Turcia (9 iulie 1997, Rec., 1997, p. 1305-1306, § 13-16) și Hotărârea Aka c. Turcia (23 septembrie 1998, Rec., 1998 VI, p. 2674 2676, § 17-25). Reclamantul se plânge de o pierdere de valoare a despăgubirilor suplimentare de expropriere, din cauza insuficienței dobânzilor moratorii în raport cu rata foarte ridicată a inflației în Turcia. În acest sens, se menționează art. 1 din Protocolul nr. 1, astfel de cuvinte Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. Pe admisibilitate 12. Potrivit guvernului, reclamantul nu a epuizat căile de atac interne conform prevederilor articolului 35 din Convenție, din cauza faptului că nu a inițiat procedura de executare forțată. 13. Curtea reamintește jurisprudența sa potrivit căreia nu este oportun să se solicite unui individ, care a obținut o creanță împotriva instanței la termen a unei proceduri judiciare de obligație ulterioară de a iniția procedura de executare forțată pentru a obține satisfacția ( Metaxas c. Grecia, n 8415/02, § 19, 27 mai 2004, și Karahalios c. Grecia, nr 62503/00, § 23, 11 În decembrie 2003).În consecință, excepția impusă de guvern în această privință nu poate fi reținută. 14. Curtea apreciază, având în vedere criteriile care decurg din jurisprudența sa (a se vedea în special Akkuș , menționat anterior) și ținând cont de toate elementele aflate în posesia sa, că respondența trebuie să facă obiectul unei examinări pe fond. Ea constată într-adevăr că aceasta nu se confruntă cu nici un motiv de refuz. Pe fond 15. Curtea a tratat în repetate rânduri de afaceri cu chestiuni similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea art. 1 din Protocolul nr 1 (a se vedea Akkuș) , citată anterior p. 1317 punctul 31, și Aka , citată anterior, p. 2682§ 50-51). 16. Curtea a examinat prezenta cauză și consideră că Ön Õa furnizat niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în cazul de față. Comisia constată că întârzierea legată de plata despăgubirii suplimentare acordate de instanțele interne este atribuită administrației expropriante, care i-a cauzat proprietarului un prejudiciu distinct care adaugă la exproprierea proprietății sale. Această întârziere, dublată de durata efectivă totală a procedurii în cauză, determină Curtea să considere că recurentul a trebuit să suporte o sarcină specială și exorbitantă care a încălcat echilibrul corect care trebuie să existe între cerințele de interes general și protejarea dreptului la respectarea bunurilor. 17. Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. II. Cu privire la durata procedurilor judiciare a încălcat prevederile art. 6 alin. (1) din Convenție. În ceea ce privește admisibilitatea 19. Curtea consideră că acest aspect nu poate fi declarat în mod vădit nefondat, în sensul art. 35 alin. (3) din Convenție. Având în vedere concluzia formulată pe teren la art. 1 din Protocolul nr. 1, Curtea nu consideră necesar să examineze problema separat din perspectiva articolului 6 alineatul (1) al III-lea. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite d ă ț ii t ă ț ii t ă ț ii t ă ț ii t ă ț ii t ă ț ii t ă ț ii t ă ț ii t ă ț ii t ă ț ii , Curtea acordă părții care a încălcat-o, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Reclamantul susține că trebuie să fie despăgubit pentru un prejudiciu material și moral pe care îl evaluează la 20 000 de dolari americani pentru fiecare parcelă. 23. Guvernul contestă aceste pretenții. 24. Având în vedere modul de calcul adoptat în Hotărârea Akkuș (citată, p. 1311, § 35-36 și 39) și având în vedere datele economice relevante, Curtea acordă reclamantului, pentru cele două parcele, suma totală de 14 500 EUR ca prejudiciu material. 25. În ceea ce privește prejudiciul moral, Curtea consideră că, în circumstanțele din speță, constatarea încălcării constituie în sine o satisfacție echitabilă suficientă. Reclamantul solicită rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor de judecată, precum și a cheltuielilor de avocat, fără a le număra. 27. Guvernul susține că nu este necesar să ramburseze cheltuielile și cheltuielile nenumărate. 28. CU TRECUȚIA analizei dosarului, Curtea consideră că reclamantul a angajat în mod necesar cheltuieli pentru a-și depune cererea în fața Curții și, hotărând în mod echitabil, îi alocă 500 EUR în acest scop. Interese moratorii 29. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii restante pe rata dobânzii datorate pentru facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. Prin aceste motive, Curtea, la L. UNANIMITATE, declară cererea admisibilă A se vedea că a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. Déclare que Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din convenție, 14 500 EUR (14 mii cinci sute EUR) pentru daune materiale, 500 EUR (cinci sute EUR) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată ca taxe, taxe de timbru și taxe fiscale exigibile la data plății, care urmează să fie convertită în cărți turce noi la rata aplicabilă la data regulamentului de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Prezentat în limba franceză și comunicat în scris la 30 mai 2006 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Dolle J.-P. Costa Modululre Președinte
DEUXIÈME SECTION
İBRAHİM YALÇINKAYA c. TURQUIE
(Requête n
o
14788/03)
ARRÊT
30 mai 2006
30/08/2006
Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article
44 §
2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.
En l’affaire İbrahim Yalçınkaya c. Turquie,
La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant en une chambre composée de
:
MM.
J.-P.
Costa
,
président
,
A.B.
Baka
,
R.
Türmen
,
M.
Ugrekhelidze
,
M
mes
E.
Fura-Sandström
,
D.
Jočienė,
M.
D.
Popović,
juges
,
et de M
me
S.
Dollé,
greffière de section
,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 9 mai 2006,
Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n
o
14788/03) dirigée contre la République de Turquie et dont un ressortissant de cet Etat, M.
İbrahim Yalçınkaya («
le requérant
»), a saisi la Cour le 15 avril 2003 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
Le requérant est représenté par M
e
le Gouvernement
») n’a pas désigné d’agent aux fins de la procédure devant la Cour.
3.
Le 3 décembre 2004, la Cour (deuxième section) a décidé de communiquer la requête au Gouvernement. Se prévalant de l’article 29 §
3 de la Convention, elle a décidé que seraient examinés en même temps la recevabilité et le fond de l’affaire.
I.
4.
Le requérant est né en 1939 et réside à Gaziantep.
5.
En 1999, pour la construction du barrage de Birecik, le ministère de l’Energie et des Ressources naturelles («
l’administration
») procéda à l’expropriation de deux terrains appartenant au requérant, moyennant le versement d’indemnités d’expropriation.
6.
Le 8 février 1999, en désaccord sur le montant payé par l’administration, le requérant introduisit auprès du tribunal de grande instance de Nizip, pour chaque parcelle, une action en augmentation de l’indemnité d’expropriation.
7.
Par deux jugements du 30 décembre 1999, le tribunal donna partiellement gain de cause au requérant et condamna l’administration à lui verser des indemnités complémentaires
: pour la parcelle n
o
106/431, 5
909
187
500 livres turques (TRL) [environ 11
059 euros (EUR)], assortie d’intérêts moratoires au taux légal à compter du 6 mars 1999, et, pour la parcelle n
o
109/706, 9
174
736
000 TRL [environ 17
171 EUR], assortie d’intérêts moratoires au taux légal à compter du 28 février 1999.
8.
Par deux arrêts des 19 et 26 juin 2000, la Cour de cassation confirma les jugements de première instance.
9.
Le 4 novembre 2002, l’administration versa au requérant, à titre de complément d’indemnité, 27
626
936
816 TRL [environ 17
122 EUR] pour la parcelle n
o
109/706 et, le 10 décembre 2002, 15
321
065
581
TRL [environ 9
443 EUR] pour la parcelle n
o
106/431.
II.
10.
Le droit et la pratique internes pertinents sont décrits dans les arrêts
Akkuș c. Turquie
(9 juillet 1997,
Recueil des arrêts et décisions
1997-IV, pp.
1305-1306, §§ 13-16) et
Aka c. Turquie
(23 septembre 1998,
Recueil
1998
‑
VI, pp. 2674
‑
2676, §§ 17-25).
I.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 1 DU PROTOCOLE N
o
1
11.
Le requérant se plaint d’une perte de valeur des indemnités complémentaires d’expropriation, en raison de l’insuffisance des intérêts moratoires par rapport au taux d’inflation très élevé en Turquie. Il invoque à cet égard l’article 1 du Protocole n
o
1, ainsi libellé
:
«
Toute personne physique ou morale a droit au respect de ses biens. Nul ne peut être privé de sa propriété que pour cause d’utilité publique et dans les conditions prévues par la loi et les principes généraux du droit international.
Les dispositions précédentes ne portent pas atteinte au droit que possèdent les Etats de mettre en vigueur les lois qu’ils jugent nécessaires pour réglementer l’usage des biens conformément à l’intérêt général ou pour assurer le paiement des impôts ou d’autres contributions ou des amendes.
»
A.
Sur la recevabilité
12.
Selon le Gouvernement, le requérant n’a pas épuisé les voies de recours internes comme l’exige l’article 35 de la Convention, faute d’avoir engagé la procédure d’exécution forcée.
13.
La Cour rappelle sa jurisprudence selon laquelle il n’est pas opportun de demander à un individu, qui a obtenu une créance contre l’Etat à l’issue d’une procédure judiciaire de devoir par la suite engager la procédure d’exécution forcée afin d’obtenir satisfaction (
Metaxas c.
Grèce
, n
o
8415/02, § 19, 27 mai 2004, et
Karahalios c. Grèce
, n
o
62503/00, §
23, 11
décembre 2003). Il s’ensuit que l’exception soulevée par le Gouvernement à cet égard ne saurait être retenue.
14.
La Cour estime, à la lumière des critères qui se dégagent de sa jurisprudence (voir notamment
Akkuș
, précité) et compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, que la requête doit faire l’objet d’un examen au fond. Elle constate en effet que celle-ci ne se heurte à aucun motif d’irrecevabilité.
B.
Sur le fond
15.
La Cour a traité à maintes reprises d’affaires soulevant des questions semblables à celles du cas d’espèce et constaté la violation de l’article 1 du Protocole n
o
1 (voir
Akkuș
, précité
,
p. 1317, § 31, et
Aka
, précité, p.
2682, §§
50-51).
16.
La Cour a examiné la présente affaire et considère que le Gouvernement n’a fourni aucun fait ni argument pouvant mener à une conclusion différente dans le cas présent. Elle constate que le retard pris dans le paiement de l’indemnité complémentaire accordée par les juridictions internes est imputable à l’administration expropriante, qui a fait subir au propriétaire un préjudice distinct s’ajoutant à l’expropriation de son bien. C’est ce retard, doublé de la durée effective totale de la procédure en question, qui amène la Cour à considérer que le requérant a eu à supporter une charge spéciale et exorbitante qui a rompu le juste équilibre devant régner entre les exigences de l’intérêt général et la sauvegarde du droit au respect des biens.
17.
Par conséquent, il y a eu violation de l’article 1 du Protocole n
o
1.
II.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION
18.
Le requérant se plaint que la durée des procédures judiciaires a méconnu l’article 6 § 1 de la Convention.
A.
Sur la recevabilité
19.
La Cour estime que ce grief ne saurait être déclaré manifestement mal fondé, au sens de l’article 35 § 3 de la Convention. Aucun autre motif d’irrecevabilité n’a été relevé.
B.
Sur le fond
20.
Eu égard à la conclusion formulée sur le terrain de l’article 1 du Protocole n
o
1, la Cour n’estime pas nécessaire d’examiner la question séparément sous l’angle de l’article 6 § 1.
III.
SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION
21.
Aux termes de l
’
article 41 de la Convention,
«
Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable.
»
A.
Dommage matériel et moral
22.
Le requérant affirme devoir être dédommagé pour un préjudice matériel et moral qu’il évalue à 20
000 dollars américains pour chaque parcelle.
23.
Le Gouvernement conteste ces prétentions.
24.
Considérant le mode de calcul adopté dans l’arrêt
Akkuș
(précité, p.
1311, §§ 35-36 et 39) et à la lumière des données économiques pertinentes, la Cour accorde au requérant, pour les deux parcelles, la somme totale de 14
500
EUR à titre de dommage matériel.
25.
Quant au préjudice moral, la Cour estime que, dans les circonstances de l’espèce, le constat de violation constitue en soi une satisfaction équitable suffisante.
B.
Frais et dépens
26.
Le requérant demande le remboursement de ses frais et dépens ainsi que des frais d’avocat, sans pour autant les chiffrer.
27.
Le Gouvernement soutient qu’il n’y a pas lieu de rembourser les frais et dépens non chiffrés.
28.
A l’analyse du dossier, la Cour estime que le requérant a nécessairement engagé des frais pour introduire sa requête devant la Cour et, statuant en équité, lui alloue 500 EUR à ce titre.
C.
Intérêts moratoires
29.
La Cour juge approprié de baser le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.
1.
Déclare
la requête recevable
;
2.
Dit
qu’il y a eu violation de l’article
1 du Protocole n
o
1
;
3.
Dit
qu’il n’y a pas lieu d’examiner séparément le grief tiré de l’article
6
§
1 de la Convention
;
4.
Dit
que le présent arrêt constitue par lui-même une satisfaction équitable suffisante pour le dommage moral
;
5.
Dit
a)
que l
’
Etat défendeur doit verser au requérant, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif conformément à l’article
44 § 2 de la Convention, 14
500 EUR (quatorze mille cinq cents euros) pour dommage matériel, 500 EUR (cinq cents euros) pour frais et dépens, plus tout montant pouvant être dû au titre de taxes, droits de timbres et charges fiscales exigibles au moment du versement, à convertir en nouvelles livres turques au taux applicable à la date du règlement
:
b)
qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ces montants seront à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage
;
6.
Rejette
la demande de satisfaction équitable pour le surplus.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 30 mai 2006 en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
S.
Dollé
J.-P.
Costa
Greffière
Président