ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 306/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 306/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.

1606 din 29 octombrie 2007 a Tribunalului Galați a fost admisă acțiunea și, pe

cale de consecință, a fost obligată pârâta SC D. SA Galați să lase reclamantei

în deplină proprietate și pașnică folosință suprafața de 2280 m.p. teren situat în Galați, str. Alexandru Davila, în incinta Stadionului A., conform

Raportului de expertiză – expert N.V.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut, în esență, că imobilul în litigiu poate fi

restituit în natură, existând hotărâri de speță ale C.E.D.O. în acest sens.

De altfel, statul a

preluat terenul abuziv iar apoi, prin Decizia nr. 466 din 16 septembrie 1970 a

Consiliului Popular al Județului Galați, acesta a fost transmis din

administrarea C.E. al Consiliului popular în administrarea Ș.N. Galați pentru

amplasarea bazei sportive A.

Terenul este liber de

construcții de interes public, din cercetarea la fața locului constatându-se că

există doar improvizații ce pot fi ușor demontate. S-a mai reținut că

activitatea sportivă a pârâtei se poate desfășura și în alt perimetru astfel

încât, constatându-se că nu există nici un impediment la restituirea în natură

a terenului acțiunea reclamantei a fost admisă așa cum a fost formulată.

Împotriva acestei

decizii a declarat apel pârâta SC Ș.N.D. Galați, iar prin decizia civilă nr. 264

din 14 octombrie 2010 a Curții de Apel Galați s-a admis apelul pârâtei, s-a

schimbat în parte hotărârea instanței de fond în sensul admiterii în parte a

acțiunii, fiind obligată pârâta să restituie numitei V.E.C., moștenitoarea

reclamantei C.M., suprafața de 1928 m.p. teren identificat în perimetrul M.H.C.D.

pe schița anexă la raportul de expertiză E.B., raport ce face parte integrantă

din hotărâre. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

Pentru a pronunța

această hotărâre, au fost reținute următoarele considerente:

La termenul din data

de 24 noiembrie 2009, reprezentantul apelantei pârâte a precizat în mod expres

că notificarea formulată de reclamantă nu a fost înaintată către A.V.A.S. în

vederea soluționării.

Față de dispozițiile

obligatorii ale deciziei de casare cu trimitere spre rejudecare, în apel a fost

efectuată o nouă expertiză în specialitatea topografie în vederea stabilirii

exacte a situației terenului în litigiu.

Urmare obiecțiunilor

formulate de părți cu privire la această expertiză, obiecțiuni apreciate ca

fiind întemeiate de Curte, având în vedere și solicitarea expresă a părților,

în cauză a fost efectuată și o a doua expertiză, ale cărei concluzii au fost

însușite atât de către apelanta pârâtă cât și de către intimata reclamantă.

Întrucât la data de

17 septembrie 2010 a intervenit decesul reclamantei C.M., împrejurare atestată

de certificatul de deces depus la dosar, s-a dispus introducerea în cauză în

calitate de moștenitoare a acesteia a numitei V.E.C., singura moștenitoare

legală a reclamantei, așa cum rezultă din certificatul de calitate de

moștenitor nr. 99 din 28 septembrie 2010, depus la dosar.

Analizând criticile

formulate de pârâtă prin motivele de apel, raportat și la noile probatorii

administrate cu ocazia rejudecării cauzei, Curtea constată că acestea sunt

întemeiate în parte.

Astfel, sub un prim

aspect, pârâta a susținut că nu are calitate procesuală pasivă fiind o

societate privatizată integral înainte de apariția Legii nr. 10/2001, astfel că

nu are calitatea de persoană deținătoare pentru a răspunde la notificare

privind restituirea în natură. Totodată, a susținut că această situație atrage

aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 10/2001 în

sensul că reclamanta este îndreptățită doar la măsuri reparatorii prin echivalent

pentru imobilul revendicat.

Susținerea pârâtei în

sensul că la data apariției Legii nr. 10/2001 societatea era privatizată

integral este adevărată dar această împrejurare nu conduce la aplicarea

automată a dispozițiilor art. 29 din Legea 10/2001.

Aplicabilitatea

acestui text de lege este condiționată de îndeplinirea cumulativă a două

condiții și anume preluarea proprietății cu titlu valabil și faptul existenței

imobilului în patrimoniul unei societăți privatizate cu respectarea condițiilor

legale.

Chiar nereglementate

în mod expres în actuala formă a textului art. 29, aceste condiții rezultă din

raportarea la celelalte dispoziții ale Legii nr. 10/2001 și la reglementările

referitoare la proprietate, cuprinse în C.E.D.O. și în protocoalele adiționale

la această convenție.

Astfel, regula

instituită de dispozițiile Legii nr. 10/2001 este aceea a restituirii în natură

a imobilelor preluate în mod abuziv de stat, excepțiile de la această regulă,

privind restituirea prin echivalent, fiind în mod expres și limitativ prevăzute

de lege.

Pe de altă parte, art.

1 din Primul protocol adițional la C.E.D.O. prevede că „Orice persoană fizică

sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi

privat de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în

condițiile prevăzute de lege și principiile generale de drept internațional.

Dispozițiile

precedente nu aduc atingere dreptului pe care îl au statele de a pune în

vigoare legi pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor

conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor sau altor

contribuții ori amenzi.”

Imobilul în litigiu a

trecut in mod abuziv în proprietatea statului nefăcându-se dovada că ar exista

vreun titlu in baza căruia acesta a fost preluat ceea ce constituie o prezumție

relativă de preluare abuzivă

Ca urmare, în sensul art.

1 al Protocolului nr. 1 adițional la C.E.D.O. și raportat la principiul

instituit prin Legea nr. 10/2001 referitor la restituirea în natură a

imobilelor preluate în mod abuziv de stat, Curtea apreciază că, în speță, se

poate dispune restituirea în natură a imobilului, în condițiile în care acesta

a fost preluat abuziv și fără titlu de către autoritățile vremii și nu este

afectat niciunui scop de utilitate publică.

Susținerea apelantei

pârâte în sensul că nu are calitatea de persoană deținătoare nu poate fi

primită întrucât, așa cum însăși pârâta susține, aceasta deține terenul în baza

unui titlu de proprietate.

De altfel, pârâta s-a

comportat ca o veritabilă persoană deținătoare în condițiile în care, fiind

sesizată cu notificarea privind restituirea in natură a imobilului, aceasta nu

a înaintat-o instituției pe care o considera competentă în a o soluționa, așa

cum ea însăși a precizat, ci a păstrat-o și a solicitat reclamantei

suplimentarea probelor ce vizau fondul pretențiilor sale.

Mai mult decât atât,

în cadrul procesului pârâta nu a formulat măcar o cerere de chemare în garanție

a instituției implicate în privatizare afirmând doar, în cuprinsul

obiecțiunilor formulate la raportul de expertiză efectuat la fond, că ar fi

necesară chemarea în garanție a A.V.A.S.

Ca atare, instanța de

apel a reținut că, susținerile pârâtei sub aspectul celor mai sus arătate

urmează sunt nefondate.

În apelul său pârâta

a mai susținut că au fost încălcate dispozițiile art. 45 din Legea nr. 10/2001,

deoarece fără a se anula titlul său de proprietate s-a dispus restituirea în

natură și că nu s-a reținut incidența art. 18 lit. c) din același act normativ.

Nici aceste critici nu au fost fondate întrucât, pe de o parte, art. 45 se

referă la acte juridice care au ca obiect active, or, în speță, este vorba de

acțiuni, iar, pe de altă parte, art. 18 lit. c) se referă la imobile

înstrăinate cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995, or, în cauză,

terenul în litigiu nu a fost înstrăinat, ci se află în patrimoniul pârâtei.

Cu privire la

identificarea imobilului în litigiu, instanța de apel a apreciat că în cauză

s-a stabilit fără nici un dubiu că terenul revendicat de reclamantă este unul

și același cu terenul ce se află în proprietatea pârâtei.

Astfel, raportul de

expertiză întocmit de expertul E.B. cu ocazia rejudecării apelului, raport ale

cărui concluzii nu au fost contestate de niciuna din părți, a stabilit că din

întreaga suprafață de 2400 m.p. teren cat au deținut autorii reclamantei, 1928

m.p. teren se suprapun peste proprietatea actuală a pârâtei, respectiv

suprafața cuprinsă în perimetrul M.N.C.D. din schița anexă la raportul de

expertiză. Cu privire la funcționalitatea terenului, s-a reținut că stadionul

este într-o stare avansată de degradare, este nefolosit iar amenajările care se

află pe acesta sunt demontabile.

În ce privesc

conductele de termoficare care străbat terenul (stabilirea cu exactitate a

acestei împrejurări constituind, de altfel, motivul casării cu trimitere spre

rejudecare), expertiza a stabilit că acestea acoperă o arie (proiectată la sol)

de 36 m.p. S-a mai reținut că rezultă din schița anexă la raportul de

expertiză, această arie este situată dincolo de perimetrul M.N.C.D. în

suprafață de 1928 m.p., într-o zonă limitrofă acestuia, așa încât nu poate fi

primită nici susținerea pârâtei potrivit căreia terenul în litigiu ar fi

afectat de utilități și nu poate fi restituit în natură.

Împotriva acestei hotărâri

a declarat recurs pentru SC Ș.N.D. Galați SA solicitând modificarea ei în

sensul admiterii apelului astfel cum a fost formulat.

Criticile aduse

hotărârii instanței de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte

prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Astfel, recurenta

susține că instanța de apel a făcut o greșită interpretare și aplicare a

dispozițiilor art. 7, 21 și 29 din Legea nr. 10/2001 și respectiv ale H.G. nr. 250

din 7 martie 2007 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr.

10/2001.

O altă critică

vizează dispozițiile art. 261 C. proc. civ., hotărârea fiind lovită de nulitate

conform art. 105 alin. (2) C. proc. civ.

Recurentul mai

învederează că fiind o societate integral privatizată nu poate fi obligată la

emiterea deciziei de restituire în natură a terenului, nici chiar pentru

suprafața aflată în proprietatea și posesia ei, conform art. 29, alin. (1), (2)

și (3) din Legea nr. 10/2001, intimata fiind îndreptățită la măsuri reparatorii

în condițiile Legii nr. 247/2005, cu atât mai mult cu cât imobilul din litigiu

este de utilitate publică.

Examinând hotărârea

instanței de apel prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

Înalta Curte reține că recursul este nefondat.

Prin decizia civilă nr.

3838 din 25 martie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție cauza a fost

trimisă spre rejudecare instanței de apel pentru lămurirea situației terenului

din litigiu, și administrarea unor probe privind situația faptică a imobilului

și probe din care să rezulte dacă pârâta a înaintat notificarea către A.V.A.S. în

vederea soluționării ei.

Astfel, față de

dispozițiile obligatorii ale deciziei de casare

instanța de rejudecare a dispus efectuarea unei noi expertize

topografice

în vederea stabilirii exacte a situației terenului din litigiu.

Ca atare, instanța de

apel a reținut în mod legal că nefăcându-se dovada că ar exista vreun titlu în

baza căruia imobilul a fost preluat, rezultă că preluarea lui a fost abuzivă.

Cu privire la

identificarea terenului, expertiza efectuată în cauză a concluzionat că din

suprafața de 2.400 m.p. teren (deținut de antecesorii reclamantei) suprafața de

1928 m.p. se suprapune peste terenul proprietatea pârâtei, respectiv suprafața

cuprinsă în perimetrul M.H.C.D. din schița anexă raportului de expertiză.

Or, din această

perspectivă și în concordanță cu regula instituită prin dispozițiile Legii nr. 10/2001,

aceea a restituirii în natură a imobilelor preluate în mod abuziv de Stat și ai

dispozițiilor art. 1 din Protocolul 1 Adițional la Convenție, instanța de apel a reținut că terenul de 1928 m.p. este susceptibil de a fi restituit în natură, cu atât mai mult cu cât actualele amenajări sunt într-o stare

avansată de degradare, iar conductele de termoficare nu afectează terenul,

fiind situate dincolo de perimetrul M.H.C.D. într-o zonă limitrofă terenului

din litigiu.

De altfel, pârâta s-a

comportat ca o veritabilă persoană deținătoare în condițiile în care, fiind

sesizată cu notificarea privind restituirea in natură a imobilului, aceasta nu

a înaintat-o instituției pe care o considera competentă în a o soluționa, așa

cum ea însăși a precizat, ci a păstrat-o și a solicitat reclamantei

suplimentarea probelor ce vizau fondul pretențiilor sale

Nefondate sunt și

susținerile recurentei legate de greșita interpretare a dispozițiilor art. 29

din Legea nr. 10/2001, în condițiile în care instanța de apel a examinat

aplicabilitatea acestora în raport de îndeplinirea cumulativă a celor două

condiții legate de preluarea proprietății cu titlu valabil și de existența

imobilului în patrimoniul unei societăți privatizate, cu respectarea

condițiilor legale.

Critica recurentei

legată de nerespectarea dispozițiilor art. 261 C. proc. civ., este de asemenea nefondată,

în condițiile în care motivarea hotărârii se circumscrie exigențelor art. 261 pct.

5 C. proc. civ.

De fapt, motivarea

unei hotărâri este o problemă de esență și nu de volum și vizează stabilirea în

concret, clar și concis a stării de fapt încadrarea unei stări particulare, de

regulă în cadrul prevederilor generale și abstracte ale unei legi.

Astfel, din

perspectiva celor expuse, susținerile recurentei sunt fondate, și nefiind

întrunite cerințele art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., recursul pârâtei

urmează a fi respins ca nefondat.

În ce privește cererea

de intervenție formulată de SC C.S.R. SRL, denumită cerere de intervenție

accesorie, înregistrată la 27 septembrie 2011, sunt de reținut următoarele:

Astfel, intervenienta

a susținut că urmare a contractului de vânzare – cumpărare nr. 1396 din 26 iulie

2011 încheiat cu SC Ș.N.D. Galați, are calitatea de proprietar asupra

imobilului din litigiu, și pe cale de consecință și calitate de recurent.

Față de aceasta situație,

prin care intervenientul reclamă un interes propriu, este de reținut că, prin

cererea de intervenție denumită accesorie, se reclamă de fapt un interes și drept

propriu, ceea ce face ca această cerere să aibă astfel natura juridică a unei

cereri  de intervenție principală, în interes propriu, și nu de intervenție

accesorie.

Or, potrivit art. 50 C.

proc. civ., cererea de intervenție  în interes propriu, se poate face numai în

fața primei instanțe, înainte de închiderea dezbaterilor, iar în apel doar cu învoirea

părților.

Cum nu sunt

incidente, dispozițiile legale sus evocate, cererea de intervenție urmează a fi

respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de pârâta SC Ș.N.D. Galați SA împotriva deciziei nr.

264/ A din 14 octombrie 2010 a Curții de Apel Galați, secția civilă.

Respinge, ca

nefondată, cererea de intervenție accesorie formulată de SC C.S.R. SRL.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 23 ianuarie 2012.