ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 306/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1606 din 29 octombrie 2007 a Tribunalului Galați a fost admisă acțiunea și, pe cale de consecință, a fost obligată pârâta SC D. SA Galați să lase reclamantei în deplină proprietate și pașnică folosință suprafața de 2280 m.p. teren situat în Galați, str. Alexandru Davila, în incinta Stadionului A., conform Raportului de expertiză – expert N.V. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, în esență, că imobilul în litigiu poate fi restituit în natură, existând hotărâri de speță ale C.E.D.O. în acest sens. De altfel, statul a preluat terenul abuziv iar apoi, prin Decizia nr. 466 din 16 septembrie 1970 a Consiliului Popular al Județului Galați, acesta a fost transmis din administrarea C.E.

al Consiliului popular în administrarea Ș.N. Galați pentru amplasarea bazei sportive A. Terenul este liber de construcții de interes public, din cercetarea la fața locului constatându-se că există doar improvizații ce pot fi ușor demontate. S-a mai reținut că activitatea sportivă a pârâtei se poate desfășura și în alt perimetru astfel încât, constatându-se că nu există nici un impediment la restituirea în natură a terenului acțiunea reclamantei a fost admisă așa cum a fost formulată. Împotriva acestei decizii a declarat apel pârâta SC Ș.N.D. Galați, iar prin decizia civilă nr. 264 din 14 octombrie 2010 a Curții de Apel Galați s-a admis apelul pârâtei, s-a schimbat în parte hotărârea instanței de fond în sensul admiterii în parte a acțiunii, fiind obligată pârâta să restituie numitei V.E.C., moștenitoarea reclamantei C.M., suprafața de 1928 m.p.

teren identificat în perimetrul M.H.C.D. pe schița anexă la raportul de expertiză E.B., raport ce face parte integrantă din hotărâre. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței. Pentru a pronunța această hotărâre, au fost reținute următoarele considerente: La termenul din data de 24 noiembrie 2009, reprezentantul apelantei pârâte a precizat în mod expres că notificarea formulată de reclamantă nu a fost înaintată către A.V.A.S. în vederea soluționării. Față de dispozițiile obligatorii ale deciziei de casare cu trimitere spre rejudecare, în apel a fost efectuată o nouă expertiză în specialitatea topografie în vederea stabilirii exacte a situației terenului în litigiu.

Urmare obiecțiunilor formulate de părți cu privire la această expertiză, obiecțiuni apreciate ca fiind întemeiate de Curte, având în vedere și solicitarea expresă a părților, în cauză a fost efectuată și o a doua expertiză, ale cărei concluzii au fost însușite atât de către apelanta pârâtă cât și de către intimata reclamantă. Întrucât la data de 17 septembrie 2010 a intervenit decesul reclamantei C.M., împrejurare atestată de certificatul de deces depus la dosar, s-a dispus introducerea în cauză în calitate de moștenitoare a acesteia a numitei V.E.C., singura moștenitoare legală a reclamantei, așa cum rezultă din certificatul de calitate de moștenitor nr. 99 din 28 septembrie 2010, depus la dosar.

Analizând criticile formulate de pârâtă prin motivele de apel, raportat și la noile probatorii administrate cu ocazia rejudecării cauzei, Curtea constată că acestea sunt întemeiate în parte. Astfel, sub un prim aspect, pârâta a susținut că nu are calitate procesuală pasivă fiind o societate privatizată integral înainte de apariția Legii nr. 10/2001, astfel că nu are calitatea de persoană deținătoare pentru a răspunde la notificare privind restituirea în natură. Totodată, a susținut că această situație atrage aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 10/2001 în sensul că reclamanta este îndreptățită doar la măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul revendicat. Susținerea pârâtei în sensul că la data apariției Legii nr. 10/2001 societatea era privatizată integral este adevărată dar această împrejurare nu conduce la aplicarea automată a dispozițiilor art. 29 din Legea 10/2001.

Aplicabilitatea acestui text de lege este condiționată de îndeplinirea cumulativă a două condiții și anume preluarea proprietății cu titlu valabil și faptul existenței imobilului în patrimoniul unei societăți privatizate cu respectarea condițiilor legale. Chiar nereglementate în mod expres în actuala formă a textului art. 29, aceste condiții rezultă din raportarea la celelalte dispoziții ale Legii nr. 10/2001 și la reglementările referitoare la proprietate, cuprinse în C.E.D.O. și în protocoalele adiționale la această convenție. Astfel, regula instituită de dispozițiile Legii nr. 10/2001 este aceea a restituirii în natură a imobilelor preluate în mod abuziv de stat, excepțiile de la această regulă, privind restituirea prin echivalent, fiind în mod expres și limitativ prevăzute de lege.

Pe de altă parte, art. 1 din Primul protocol adițional la C.E.D.O. prevede că „Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și principiile generale de drept internațional. Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului pe care îl au statele de a pune în vigoare legi pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor sau altor contribuții ori amenzi.” Imobilul în litigiu a trecut in mod abuziv în proprietatea statului nefăcându-se dovada că ar exista vreun titlu in baza căruia acesta a fost preluat ceea ce constituie o prezumție relativă de preluare abuzivă Ca urmare, în sensul art. 1 al Protocolului nr. 1 adițional la C.E.D.O.

și raportat la principiul instituit prin Legea nr. 10/2001 referitor la restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv de stat, Curtea apreciază că, în speță, se poate dispune restituirea în natură a imobilului, în condițiile în care acesta a fost preluat abuziv și fără titlu de către autoritățile vremii și nu este afectat niciunui scop de utilitate publică. Susținerea apelantei pârâte în sensul că nu are calitatea de persoană deținătoare nu poate fi primită întrucât, așa cum însăși pârâta susține, aceasta deține terenul în baza unui titlu de proprietate. De altfel, pârâta s-a comportat ca o veritabilă persoană deținătoare în condițiile în care, fiind sesizată cu notificarea privind restituirea in natură a imobilului, aceasta nu a înaintat-o instituției pe care o considera competentă în a o soluționa, așa cum ea însăși a precizat, ci a păstrat-o și a solicitat reclamantei suplimentarea probelor ce vizau fondul pretențiilor sale.

Mai mult decât atât, în cadrul procesului pârâta nu a formulat măcar o cerere de chemare în garanție a instituției implicate în privatizare afirmând doar, în cuprinsul obiecțiunilor formulate la raportul de expertiză efectuat la fond, că ar fi necesară chemarea în garanție a A.V.A.S. Ca atare, instanța de apel a reținut că, susținerile pârâtei sub aspectul celor mai sus arătate urmează sunt nefondate. În apelul său pârâta a mai susținut că au fost încălcate dispozițiile art. 45 din Legea nr. 10/2001, deoarece fără a se anula titlul său de proprietate s-a dispus restituirea în natură și că nu s-a reținut incidența art. 18 lit. c) din același act normativ.

Nici aceste critici nu au fost fondate întrucât, pe de o parte, art. 45 se referă la acte juridice care au ca obiect active, or, în speță, este vorba de acțiuni, iar, pe de altă parte, art. 18 lit. c) se referă la imobile înstrăinate cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995, or, în cauză, terenul în litigiu nu a fost înstrăinat, ci se află în patrimoniul pârâtei. Cu privire la identificarea imobilului în litigiu, instanța de apel a apreciat că în cauză s-a stabilit fără nici un dubiu că terenul revendicat de reclamantă este unul și același cu terenul ce se află în proprietatea pârâtei. Astfel, raportul de expertiză întocmit de expertul E.B. cu ocazia rejudecării apelului, raport ale cărui concluzii nu au fost contestate de niciuna din părți, a stabilit că din întreaga suprafață de 2400 m.p.

teren cat au deținut autorii reclamantei, 1928 m.p. teren se suprapun peste proprietatea actuală a pârâtei, respectiv suprafața cuprinsă în perimetrul M.N.C.D. din schița anexă la raportul de expertiză. Cu privire la funcționalitatea terenului, s-a reținut că stadionul este într-o stare avansată de degradare, este nefolosit iar amenajările care se află pe acesta sunt demontabile. În ce privesc conductele de termoficare care străbat terenul (stabilirea cu exactitate a acestei împrejurări constituind, de altfel, motivul casării cu trimitere spre rejudecare), expertiza a stabilit că acestea acoperă o arie (proiectată la sol) de 36 m.p. S-a mai reținut că rezultă din schița anexă la raportul de expertiză, această arie este situată dincolo de perimetrul M.N.C.D.

în suprafață de 1928 m.p., într-o zonă limitrofă acestuia, așa încât nu poate fi primită nici susținerea pârâtei potrivit căreia terenul în litigiu ar fi afectat de utilități și nu poate fi restituit în natură. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pentru SC Ș.N.D. Galați SA solicitând modificarea ei în sensul admiterii apelului astfel cum a fost formulat. Criticile aduse hotărârii instanței de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Astfel, recurenta susține că instanța de apel a făcut o greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 7, 21 și 29 din Legea nr. 10/2001 și respectiv ale H.G. nr. 250 din 7 martie 2007 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001.

O altă critică vizează dispozițiile art. 261 C. proc. civ., hotărârea fiind lovită de nulitate conform art. 105 alin. (2) C. proc. civ. Recurentul mai învederează că fiind o societate integral privatizată nu poate fi obligată la emiterea deciziei de restituire în natură a terenului, nici chiar pentru suprafața aflată în proprietatea și posesia ei, conform art. 29, alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 10/2001, intimata fiind îndreptățită la măsuri reparatorii în condițiile Legii nr. 247/2005, cu atât mai mult cu cât imobilul din litigiu este de utilitate publică. Examinând hotărârea instanței de apel prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reține că recursul este nefondat.

Prin decizia civilă nr. 3838 din 25 martie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție cauza a fost trimisă spre rejudecare instanței de apel pentru lămurirea situației terenului din litigiu, și administrarea unor probe privind situația faptică a imobilului și probe din care să rezulte dacă pârâta a înaintat notificarea către A.V.A.S. în vederea soluționării ei. Astfel, față de dispozițiile obligatorii ale deciziei de casare instanța de rejudecare a dispus efectuarea unei noi expertize topografice în vederea stabilirii exacte a situației terenului din litigiu. Ca atare, instanța de apel a reținut în mod legal că nefăcându-se dovada că ar exista vreun titlu în baza căruia imobilul a fost preluat, rezultă că preluarea lui a fost abuzivă.

Cu privire la identificarea terenului, expertiza efectuată în cauză a concluzionat că din suprafața de 2.400 m.p. teren (deținut de antecesorii reclamantei) suprafața de 1928 m.p. se suprapune peste terenul proprietatea pârâtei, respectiv suprafața cuprinsă în perimetrul M.H.C.D. din schița anexă raportului de expertiză. Or, din această perspectivă și în concordanță cu regula instituită prin dispozițiile Legii nr. 10/2001, aceea a restituirii în natură a imobilelor preluate în mod abuziv de Stat și ai dispozițiilor art. 1 din Protocolul 1 Adițional la Convenție, instanța de apel a reținut că terenul de 1928 m.p. este susceptibil de a fi restituit în natură, cu atât mai mult cu cât actualele amenajări sunt într-o stare avansată de degradare, iar conductele de termoficare nu afectează terenul, fiind situate dincolo de perimetrul M.H.C.D.

într-o zonă limitrofă terenului din litigiu. De altfel, pârâta s-a comportat ca o veritabilă persoană deținătoare în condițiile în care, fiind sesizată cu notificarea privind restituirea in natură a imobilului, aceasta nu a înaintat-o instituției pe care o considera competentă în a o soluționa, așa cum ea însăși a precizat, ci a păstrat-o și a solicitat reclamantei suplimentarea probelor ce vizau fondul pretențiilor sale Nefondate sunt și susținerile recurentei legate de greșita interpretare a dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 10/2001, în condițiile în care instanța de apel a examinat aplicabilitatea acestora în raport de îndeplinirea cumulativă a celor două condiții legate de preluarea proprietății cu titlu valabil și de existența imobilului în patrimoniul unei societăți privatizate, cu respectarea condițiilor legale.

Critica recurentei legată de nerespectarea dispozițiilor art. 261 C. proc. civ., este de asemenea nefondată, în condițiile în care motivarea hotărârii se circumscrie exigențelor art. 261 pct. 5 C. proc. civ. De fapt, motivarea unei hotărâri este o problemă de esență și nu de volum și vizează stabilirea în concret, clar și concis a stării de fapt încadrarea unei stări particulare, de regulă în cadrul prevederilor generale și abstracte ale unei legi. Astfel, din perspectiva celor expuse, susținerile recurentei sunt fondate, și nefiind întrunite cerințele art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., recursul pârâtei urmează a fi respins ca nefondat. În ce privește cererea de intervenție formulată de SC C.S.R.

SRL, denumită cerere de intervenție accesorie, înregistrată la 27 septembrie 2011, sunt de reținut următoarele: Astfel, intervenienta a susținut că urmare a contractului de vânzare – cumpărare nr. 1396 din 26 iulie 2011 încheiat cu SC Ș.N.D. Galați, are calitatea de proprietar asupra imobilului din litigiu, și pe cale de consecință și calitate de recurent. Față de aceasta situație, prin care intervenientul reclamă un interes propriu, este de reținut că, prin cererea de intervenție denumită accesorie, se reclamă de fapt un interes și drept propriu, ceea ce face ca această cerere să aibă astfel natura juridică a unei cereri de intervenție principală, în interes propriu, și nu de intervenție accesorie.

Or, potrivit art. 50 C. proc. civ., cererea de intervenție în interes propriu, se poate face numai în fața primei instanțe, înainte de închiderea dezbaterilor, iar în apel doar cu învoirea părților. Cum nu sunt incidente, dispozițiile legale sus evocate, cererea de intervenție urmează a fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC Ș.N.D. Galați SA împotriva deciziei nr. 264/ A din 14 octombrie 2010 a Curții de Apel Galați, secția civilă. Respinge, ca nefondată, cererea de intervenție accesorie formulată de SC C.S.R. SRL. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 ianuarie 2012.