ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1740/2011

Asupra recursului penal de față: Analizând actele și lucrările din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 368 din 28 octombrie 2009, Tribunalul Vaslui a condamnat pe inculpatul I.N. la pedeapsa de: - 5 (cinci) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de viol în forma prev. de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 99 alin. (3) C. pen. Pe durata executării pedepsei, după împlinirea vârstei de 18 ani, a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. în condițiile art. 71 C. pen. A menținut starea de arest a inculpatului I.N. și a dedus din pedeapsa aplicată acestuia durata reținerii și arestării preventive de la data de 04 iunie 2009 la zi.

A admis acțiunea civilă exercitată din oficiu de reprezentantul Ministerului Public și obligă inculpatul I.N. în solidar cu părțile responsabile civilmente, I.G. și I.D., să achite părții vătămate D.D.A. prin reprezentanți legali D.G. și D.M. suma de 10.000 lei cu titlu de daune morale. Obligat inculpatul I.N. în solidar cu părțile responsabile civilmente, I.G. și I.D., să achite statului suma de 1.200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 650 lei reprezentând onorarii pentru apărători desemnați din oficiu în cursul urmăririi penale inculpatului I.N. și la cercetarea judecătorească pentru inculpatul I.N. și partea vătămată D.D.A., va fi suportată din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că inculpatul I.N. locuiește în satul Ivești, jud. Vaslui. În vara anului 2008, în cursul lunii august, partea vătămată D.D.A., a mers la scăldat la gârla satului Ivești, împreună cu minorii B.I.M., H.A. și V.C.L.M., care au vârste apropiate de el. În timp ce minorii se aflau în apă, dezbrăcați complet, la gârlă și-a făcut apariția inculpatul I.N., care s-a dezbrăcat și el complet de haine. Inculpatul a intrat în apă, însă la un moment dat l-a prins de mână pe partea vătămată D.D.A., pe care l-a scos din apă, l-a întins pe sol cu fața în jos, apoi a întreținut cu el un act sexual anal. Fiind cel mai mic de vârstă, respectiv având 8 ani, minorul B.I.M.

s-a speriat și a fugit din locul respectiv, însă în cursul zilei s-a întâlnit cu partea vătămată, care i-a spus că inculpatul „ i-a băgat cucul în fund și a făcut prostii cu el”. La fața locului au rămas minorii H.A., în vârstă de 11 ani și V.C.L.M., în vârstă de 12 ani, care s-au îndepărtat și ei câțiva metri, dar au pândit să vadă ce face inculpatul. Având vârste reduse, fiind lipsiți de experiență și pentru că se temeau de inculpat, minorii sus menționați nu au intervenit, ci au plecat spre sat. Potrivit declarațiilor părții vătămate D.D.A. pentru că a fost amenințat cu moartea de către inculpat, nu a spus surorii sale sau părinților cele la care a fost supus. La solicitarea organelor de poliție, la data de 4 iunie 2009, minorul D.D.A.

a fost examinat în cadrul Cabinetului Medico – Legal Bârlad, iar din raportul de expertiză medico-legală nr. 112/E din 4 iunie 2009 rezultă că minorul nu prezintă semne de violență la nivelul regiunii anale și perianale în prezent, dar prezintă orificiul anal dilatat, permeabil de 2 degete. Situația de fapt astfel cum a fost reținută de instanța de fond a fost dovedită cu declarațiile părții vătămate, raport de expertiză medico – legală, raport de evaluare psiho - socială, raport de expertiză medico – legală psihiatrică, declarațiile martorilor, toate coroborate cu declarațiile inculpatului. Fiind audiat în faza de urmărire penală și cu ocazia soluționării propunerii de arestare preventivă, inculpatul I.N.

a recunoscut comiterea faptei, declarând în amănunțime modul cum a agresat-o sexual pe victima în vârstă de 11 ani, încercând însă să acrediteze ideea că a comis această faptă fiind la rândul său, victima unei agresiuni sexuale din partea numitului B.M. În faza de cercetare judecătorească, inculpatul s-a prevalat de dreptul la tăcere. La individualizarea pedepsei aplicată inculpatului, instanța de fond a avut în vedere criteriile prev. de art. 72 C. pen. Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul I.N. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., motivând că martorii nu și-au menținut declarațiile date în faza de urmărire penală, declarații care au fost dictate de polițiști.

În subsidiar, a solicitat reducerea pedepsei aplicate, invocând apărătorul inculpatului că acesta a fost victima unui viol. Prin decizia penală nr. 201 din 9 decembrie 2010, Curtea de Apel Iași a respins, ca nefondat apelul declarat de inculpatul I.N., împotriva sentinței penale nr. 368 din 28 octombrie 2009 a Tribunalului Vaslui pe care o menține. A menținut măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara fără încuviințarea instanței, dispusă asupra inculpatului I.N. prin încheierea de ședință din 6 mai 2010. A dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestului preventiv de la 28 octombrie 2009 la 6 mai 2010. A constatat că inculpatul este arestat în altă cauză. A obligat inculpatul la plata sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care suma de 200 lei către Baroul Iași, reprezentând onorariu apărător din oficiu va fi avansată din fondurile speciale ale Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a avut în vedere că probele administrate în cauză dovedesc vinovăția inculpatului sub aspectul comiterii infracțiunii de viol, iar pedeapsa aplicată corespunde criteriilor prev. de art. 72 C. pen. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul I.N., criticând-o pentru netemeinicie, motivând că pedeapsa aplicată este prea aspră atât sub aspectul cuantumului cât și a modalității de executare, solicitând reducerea pedepsei și stabilirea unei modalități de executare neprivative de libertate. Inculpatul invocă în susținerea recursului, cazul de casare prev. de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. Critica adusă nu este fondată.

Analizând legalitatea și temeinicia deciziei recurate prin prisma cazului de casare invocat, conform art. 385 6 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că recursul declarat de inculpat nu este fondat, urmând a fi respins ca atare pentru considerentele ce urmează a fi expuse. Înalta Curte apreciază că situația de fapt a fost corect stabilită de instanța de fond, în urma coroborării tuturor probelor administrate atât în faza de urmărire penală cât și în faza de cercetare judecătorească, încadrarea juridică dată faptei este justă, corespunzând situației de fapt reținute, în mod justificat stabilind instanța de fond că sunt întrunite condițiile tragerii la răspundere penală a inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen.

Probele administrate în cauză dovedesc mai presus de orice dubiu că, inculpatul I.N. se face vinovat de săvârșirea infracțiunii ce i se reține în sarcină, relevante în acest sens fiind declarațiile părții vătămate, declarațiile martorilor, toate coroborate cu declarațiile inculpatul date în faza de urmărire penală, cât și în fața judecătorului cu ocazia soluționării propunerii de arestare preventivă. Faptul că în faza de cercetare judecătorească martorii și-au schimbat declarațiile nu poate determina adoptarea unei soluții contrare celei dispuse de instanța de fond, cât timp această situație prezentată de martori nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză. Astfel, expertiza medico-legală efectuată în cauză concluzionează că partea vătămată D.D.A., prezintă „orificiul anal dilatat, permeabil la două degete, posibil în urma unor raporturi sexuale anale repetate”.

Și pedeapsa aplicată inculpatului a fost corect dozată, instanța de fond având în vedere în procesul de individualizare judiciară a pedepsei toate criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 C. pen., respectiv, gradul de pericol social ridicat al faptei comise, limitele speciale ale pedepsei cuprinse între 10 și 25 de ani reduse însă la jumătate, având în vedere că inculpatul era minor la data comiterii infracțiunii, modalitatea și împrejurările comiterii faptei, respectiv, profitând de vârsta victimei a supus-o pe aceasta unei agresiuni sexuale după care a amenințat-o cu moartea în cazul în care va povesti cuiva ceea ce s-a întâmplat. Poziția relativ sinceră a inculpatului și lipsa antecedentelor penale au fost avute în vedere de instanța de fond care a orientat pedeapsa spre minimul special prevăzut de lege.

Înalta Curte apreciază, în urma propriei analize, că nu există în cauză împrejurări care să constituie circumstanțe atenuante și să conducă la aplicarea unei pedepse într-un cuantum diminuat, fapta comisă de inculpat prezentând un grad ridicat de pericol social ce impune un regim sancționator corespunzător. Fapta comisă de inculpat trebuie analizată nu numai din perspectiva gradului de pericol social concret pe care o prezintă ci și din perspectiva consecințelor ei și, în acest sens, trebuie să facem referire la raportul de evaluare psiho-socială căruia a fost supusă victima D.D.A. din concluziile acestuia rezultând că atitudinea psiho-comportamentală și cea emoțională a copilului sunt evidențiate prin nesiguranță, stare de alertă, neliniște, blocaje emoționale, sindrom de stres posttraumatic în contextul abuzului sexual.

Se comunică că formele de abuz exercitate asupra copilului au fost abuz psiho-emoțional: amenințare cu cuțitul și bătaia pentru păstrarea secretului, abuz sexual: sex anal. Ca atare, fapta comisă de inculpat prezintă un grad de pericol ridicat de pericol social, caracterizat atât prin modalitatea de comitere cât și prin consecințele acesteia și anume urmările produse asupra psihicului minorului și a dezvoltării sale ulterioare.

Toate aceste considerente conduc la concluzia că nu se impune adoptarea unui regim sancționator mai blând cu atât mai mult cu cât și referatul de evaluare concluzionează că inculpatul dispune de resurse personale reduse în vederea însușirii comportamentelor pro-sociale, iar ancheta socială efectuată la domiciliul inculpatul relevă faptul că părinții acestuia nu se ocupă de creșterea și educația minorilor, toate aceste împrejurări justificând menținerea pedepsei aplicate de instanța de fond, numai în acest mod putând fi atinsă finalitatea prev. de art. 52 C. pen. Neexistând alte cazuri de casare care, luate în considerare din oficiu să facă posibilă reformarea deciziei recurate, Înalta Curte urmează ca în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., să respingă ca nefondat recursul inculpatului. Văzând și disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.N. împotriva deciziei penale nr. 201 din 9 decembrie 2010 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori . Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 29 aprilie 2011.