ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1740/2011

Asupra recursului penal de față:

Analizând actele și lucrările din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 368 din

28 octombrie 2009, Tribunalul Vaslui a condamnat pe inculpatul I.N. la pedeapsa

de:

- 5 (cinci) ani

închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de viol în forma prev. de art. 197 alin.

(1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 99 alin. (3) C. pen.

Pe durata executării

pedepsei, după împlinirea vârstei de 18 ani, a interzis inculpatului drepturile

prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. în condițiile art. 71 C.

pen.

A menținut starea de

arest a inculpatului I.N. și a dedus din pedeapsa aplicată acestuia durata

reținerii și arestării preventive de la data de 04 iunie 2009 la zi.

A admis acțiunea

civilă exercitată din oficiu de reprezentantul Ministerului Public și obligă

inculpatul I.N. în solidar cu părțile responsabile civilmente, I.G. și I.D., să

achite părții vătămate D.D.A. prin reprezentanți legali D.G. și D.M. suma de

10.000 lei cu titlu de daune morale.

Obligat inculpatul I.N.

în solidar cu părțile responsabile civilmente, I.G. și I.D., să achite statului

suma de 1.200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 650 lei

reprezentând onorarii pentru apărători desemnați din oficiu în cursul urmăririi

penale inculpatului I.N. și la cercetarea judecătorească pentru inculpatul I.N.

și partea vătămată D.D.A., va fi suportată din fondurile Ministerului

Justiției.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța de fond a reținut că inculpatul I.N. locuiește în

satul Ivești, jud. Vaslui.

În vara anului 2008,

în cursul lunii august, partea vătămată D.D.A., a mers la scăldat la gârla

satului Ivești, împreună cu minorii B.I.M., H.A. și V.C.L.M., care au vârste

apropiate de el.

În timp

ce minorii se aflau în apă, dezbrăcați complet, la gârlă și-a făcut apariția

inculpatul I.N., care s-a dezbrăcat și el complet de haine. Inculpatul a intrat

în apă, însă la un moment dat l-a prins de mână pe partea vătămată D.D.A., pe

care l-a scos din apă, l-a întins pe sol cu fața în jos, apoi a întreținut cu

el un act sexual anal.

Fiind cel

mai mic de vârstă, respectiv având 8 ani, minorul B.I.M. s-a speriat și a fugit

din locul respectiv, însă în cursul zilei s-a întâlnit cu partea vătămată, care

i-a spus că inculpatul „ i-a băgat cucul în fund și a făcut prostii cu el”.

La fața locului au

rămas minorii H.A., în vârstă de 11 ani și V.C.L.M., în vârstă de 12 ani, care

s-au îndepărtat și ei câțiva metri, dar au pândit să vadă ce face inculpatul.

Având vârste reduse, fiind lipsiți de experiență și pentru că se temeau de

inculpat, minorii sus menționați nu au intervenit, ci au plecat spre sat.

Potrivit

declarațiilor părții vătămate D.D.A. pentru că a fost amenințat cu moartea de

către inculpat, nu a spus surorii sale sau părinților cele la care a fost

supus.

La solicitarea

organelor de poliție, la data de 4 iunie 2009, minorul D.D.A. a fost examinat

în cadrul Cabinetului Medico – Legal Bârlad, iar din raportul de expertiză

medico-legală nr. 112/E din 4 iunie 2009 rezultă că minorul nu prezintă semne

de violență la nivelul regiunii anale și perianale în prezent, dar prezintă

orificiul anal dilatat, permeabil de 2 degete.

Situația de fapt

astfel cum a fost reținută de instanța de fond a fost dovedită cu declarațiile

părții vătămate, raport de expertiză medico – legală, raport de evaluare psiho

- socială, raport de expertiză medico – legală psihiatrică, declarațiile martorilor,

toate coroborate cu declarațiile inculpatului.

Fiind audiat în faza de urmărire

penală și cu ocazia soluționării propunerii de arestare preventivă, inculpatul I.N.

a recunoscut comiterea faptei, declarând în amănunțime modul cum a agresat-o

sexual pe victima în vârstă de 11 ani, încercând însă să acrediteze ideea că a

comis această faptă fiind la rândul său, victima unei agresiuni sexuale din

partea numitului B.M. În faza de cercetare judecătorească, inculpatul s-a prevalat

de dreptul la tăcere.

La individualizarea pedepsei

aplicată inculpatului, instanța de fond a avut în vedere criteriile prev. de

art. 72 C. pen.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel inculpatul I.N. criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie, solicitând achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10

lit. a) C. proc. pen., motivând că martorii nu și-au menținut declarațiile date

în faza de urmărire penală, declarații care au fost dictate de polițiști.

În subsidiar, a

solicitat reducerea pedepsei aplicate, invocând apărătorul inculpatului că

acesta a fost victima unui viol.

Prin decizia penală

nr. 201 din 9 decembrie 2010, Curtea de Apel Iași a respins, ca nefondat apelul

declarat de inculpatul I.N., împotriva sentinței penale nr. 368 din 28

octombrie 2009 a Tribunalului Vaslui pe care o menține.

A menținut măsura

preventivă a obligării de a nu părăsi țara fără încuviințarea instanței,

dispusă asupra inculpatului I.N. prin încheierea de ședință din 6 mai 2010.

A dedus din pedeapsa

aplicată inculpatului durata arestului preventiv de la 28 octombrie 2009 la 6

mai 2010.

A constatat că inculpatul este

arestat în altă cauză.

A obligat inculpatul la plata

sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care suma de

200 lei către Baroul Iași, reprezentând onorariu apărător din oficiu va fi

avansată din fondurile speciale ale Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această

decizie, instanța de apel a avut în vedere că probele administrate în cauză dovedesc

vinovăția inculpatului sub aspectul comiterii infracțiunii de viol, iar

pedeapsa aplicată corespunde criteriilor prev. de art. 72 C. pen.

Împotriva acestei

decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul I.N., criticând-o pentru

netemeinicie, motivând că pedeapsa aplicată este prea aspră atât sub aspectul

cuantumului cât și a modalității de executare, solicitând reducerea pedepsei și

stabilirea unei modalități de executare neprivative de libertate.

Inculpatul invocă în

susținerea recursului, cazul de casare prev. de art. 385

9

pct. 14 C.

proc. pen.

Critica adusă nu este

fondată.

Analizând legalitatea

și temeinicia deciziei recurate prin prisma cazului de casare invocat, conform

art. 385

6

alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că

recursul declarat de inculpat nu este fondat, urmând a fi respins ca atare

pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

Înalta Curte

apreciază că situația de fapt a fost corect stabilită de instanța de fond, în

urma coroborării tuturor probelor administrate atât în faza de urmărire penală

cât și în faza de cercetare judecătorească, încadrarea juridică dată faptei

este justă, corespunzând situației de fapt reținute, în mod justificat

stabilind instanța de fond că sunt întrunite condițiile tragerii la răspundere

penală a inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 197 alin.

(1) și (3) C. pen.

Probele administrate

în cauză dovedesc mai presus de orice dubiu că, inculpatul I.N. se face vinovat

de săvârșirea infracțiunii ce i se reține în sarcină, relevante în acest sens

fiind declarațiile părții vătămate, declarațiile martorilor, toate coroborate

cu declarațiile inculpatul date în faza de urmărire penală, cât și în fața

judecătorului cu ocazia soluționării propunerii de arestare preventivă.

Faptul că în faza de

cercetare judecătorească martorii și-au schimbat declarațiile nu poate

determina adoptarea unei soluții contrare celei dispuse de instanța de fond,

cât timp această situație prezentată de martori nu se coroborează cu celelalte probe

administrate în cauză.

Astfel, expertiza

medico-legală efectuată în cauză concluzionează că partea vătămată D.D.A.,

prezintă „orificiul anal dilatat, permeabil la două degete, posibil în urma unor

raporturi sexuale anale repetate”.

Și pedeapsa aplicată

inculpatului a fost corect dozată, instanța de fond având în vedere în procesul

de individualizare judiciară a pedepsei toate criteriile generale de

individualizare prev. de art. 72 C. pen., respectiv, gradul de pericol social

ridicat al faptei comise, limitele speciale ale pedepsei cuprinse între 10 și

25 de ani reduse însă la jumătate, având în vedere că inculpatul era minor la

data comiterii infracțiunii, modalitatea și împrejurările comiterii faptei,

respectiv, profitând de vârsta victimei a supus-o pe aceasta unei agresiuni

sexuale după care a amenințat-o cu moartea în cazul în care va povesti cuiva

ceea ce s-a întâmplat.

Poziția relativ

sinceră a inculpatului și lipsa antecedentelor penale au fost avute în vedere

de instanța de fond care a orientat pedeapsa spre minimul special prevăzut de

lege. Înalta Curte apreciază, în urma propriei analize, că nu există în cauză

împrejurări care să constituie circumstanțe atenuante și să conducă la aplicarea

unei pedepse într-un cuantum diminuat, fapta comisă de inculpat prezentând un

grad ridicat de pericol social ce impune un regim sancționator corespunzător.

Fapta comisă de

inculpat trebuie analizată nu numai din perspectiva gradului de pericol social

concret pe care o prezintă ci și din perspectiva consecințelor ei și, în acest

sens, trebuie să facem referire la raportul de evaluare psiho-socială căruia a

fost supusă victima D.D.A. din concluziile acestuia rezultând că atitudinea

psiho-comportamentală și cea emoțională a copilului sunt evidențiate prin

nesiguranță, stare de alertă, neliniște, blocaje emoționale, sindrom de stres

posttraumatic în contextul abuzului sexual. Se comunică că formele de abuz exercitate

asupra copilului au fost abuz psiho-emoțional: amenințare cu cuțitul și bătaia

pentru păstrarea secretului, abuz sexual: sex anal.

Ca atare, fapta

comisă de inculpat prezintă un grad de pericol ridicat de pericol social,

caracterizat atât prin modalitatea de comitere cât și prin consecințele

acesteia și anume urmările produse asupra psihicului minorului și a dezvoltării

sale ulterioare.

Toate aceste

considerente conduc la concluzia că nu se impune adoptarea unui regim

sancționator mai blând cu atât mai mult cu cât și referatul de evaluare

concluzionează că inculpatul dispune de resurse personale reduse în vederea

însușirii comportamentelor pro-sociale, iar ancheta socială efectuată la

domiciliul inculpatul relevă faptul că părinții acestuia nu se ocupă de

creșterea și educația minorilor, toate aceste împrejurări justificând

menținerea pedepsei aplicate de instanța de fond, numai în acest mod putând fi

atinsă finalitatea prev. de art. 52 C. pen.

Neexistând alte

cazuri de casare care, luate în considerare din oficiu să facă posibilă

reformarea deciziei recurate, Înalta Curte urmează ca în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să respingă ca nefondat recursul inculpatului.

Văzând și disp. art. 192

alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

inculpatul I.N. împotriva deciziei penale nr. 201 din 9 decembrie 2010 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori .

Obligă

recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 29 aprilie

2011.