ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 876/2012

Deliberând asupra

recursurilor penale de față, constată că:

Prin sentința

penală nr. 409 din 25 octombrie 2011, Tribunalul Cluj, secția penală a dispus condamnarea

inculpaților S.I.I. și M.M.O. la câte o pedeapsă rezultantă de câte 15 ani închisoare

cu executare în regim de detenție și la interzicerea drepturilor prevăzute de

art. 64 lit. a) teza a-II-a C. pen. pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei

pentru infracțiunile prevăzute de art. 192 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 320

C. pen. (3 ani închisoare) și art. 211 alin. (1), (2) lit. b), (2) lit. a) și c)

și (3) C. pen. cu aplicarea art. 320

1

C. pen. (15 ani închisoare și interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a-II-a C. pen. pe o durată de 5 ani),

menținându-se măsura arestării preventive a celor doi inculpații și deducându-se

prevenția de la 22 aprilie 2011 la zi.

De asemenea,

Tribunalul a mai dispus revocare liberării condiționate a restului de 720 de zile

din pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată inculpatului S.I.I. prin sentința penală

nr. 1239 din 19 decembrie 2007 a Judecătoriei Cluj-Napoca, pe care a îl contopește

la pedeapsa aplicată în cauză, în final inculpatul urmând să execute pedeapsa de

15 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza

a-II-a C. pen. pe o durată de 5 ani.

Pe latură civilă

inculpații au fost obligați în solidar la plata sumei de 50.851,75 RON despăgubiri

civile către Spitalul Clinic de Urgență Cluj și la 150.000 euro daune morale și

2.125,97 RON daune materiale către partea civilă M.K.B.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, că, la data de 20

aprilie 2011, inculpații au pătruns fără drept în imobilul în care domicilia victima

M.Ș.V., solicitându-i să le dea bani și fiind refuzați de aceasta au început să-i

aplice lovituri în zona feței și a spatelui, lăsând-o în stare de inconștiență,

după ce în prealabil i-au răvășit lucrurile și i-au luat un telefon mobil marca

N. În ziua următoare victima a fost găsită decedată de către factorul poștal, martorul

L.V.

Această situație

de fapt a fost reținută de instanță pe baza depozițiilor martorilor L.V. și S.C.T.,

a declarațiilor de recunoaștere date de inculpați, coroborate cu concluziile raportului

de constatare medico-legală și ale celui de constatare tehnico - științifică.

În

drept, instanța a apreciat că fapta inculpaților

S.I.I. și M.M.O. care, în data 20 aprilie 2011, au pătruns fără drept în imobilul

în care locuia victima M.Ș.V., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii

de violare de domiciliu în formă calificată, prevăzută de art. 192 alin. (2) C.

pen.

În ceea ce privește

fapta inculpaților care, la aceeași dată, i-au aplicat aceleiași victime lovituri

în zona feței și a spatelui ocazia în care i-au sustras un telefon mobil, abandonând-o

în stare de comă, tribunalul a apreciat că aceasta întrunește, în drept, elementele

constitutive ale infracțiunii de tâlhărie urmată de moartea victimei prevăzută de

și art. 211 alin. (1), (2) lit. b), (2

1

) lit. a) și c) și (3) C. pen.

La individualizarea

pedepselor aplicate inculpaților instanța a avut în vedere criteriile prevăzute

de art. 72 și art. 52 C. pen., respectiv gradul de pericol social al faptelor, împrejurările

reale ale săvârșirii acestora, constând în faptul că inculpații au intrat tară drept,

pe timp de noapte, în imobilul locuit de victimă și i-au aplicat lovituri în zone

vitale ale corpului, cauzându-i starea de comă, ocazie cu care i-au sustras un telefon

și circumstanțele personale ale acestora care, deși au recunoscut faptele, sunt

la primul conflict cu legea penală, fiind recidiviști.

Împotriva acestei

sentințe penale au declarat apel inculpații S.I.I. și M.M.O., susținând că hotărârea

instanței de fond este netemeinică, întrucât au recunoscut faptele, iar pedeapsa

aplicată este prea severă în raport de circumstanțele personale și cele reale ale

cauzei.

Prin decizia

penală nr. 3/A din 10 ianuarie 2012, Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori,

a respins apelurile declarate, reținând, în esență, că instanța de fond a stabilit

în mod corect situația de fapt, realizând, totodată, o judicioasă individualizare

a pedepselor aplicate inculpaților, prin raportare la gravitatea faptelor, urmarea

produsă și circumstanțele personale ale acestora.

Împotriva acestor

hotărâri au declarat recurs, în termen legal, inculpații S.I.I. și M.M.O., criticându-le

pe motive de netemeinicie, sub aspectul greșitei individualizări a pedepselor ce

le-au fost aplicate pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie urmată de moartea

victimei și violare de domiciliu în formă calificată, pedeapsa rezultantă fiind

prea mare în raport cu circumstanțele reale ale comiterii faptelor și circumstanțele

lor personale.

În drept, au

fost invocate dispozițiile art. 385 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.

Examinând hotărârile

atacate prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385

9

Alin. (1)

pct. 14 C. proc. pen., precum și din oficiu, potrivit art. 385 alin. (3) C.

proc. pen., Înalta Curte apreciază recursurile declarate de inculpații S.I.I. și

M.M.O. ca fiind nefondate, având în vedere în acest sens următoarele considerente:

Astfel, față

de datele ce rezultă din materialul probator administrat, Înalta Curte constată

că, în cauză, s-a făcut o corectă proporționalizare a pedepselor aplicate fiecărui

inculpat pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie urmată de moartea victimei

și violare de domiciliu în formă calificată, prevăzute de art. 211 alin. (1), (2)

lit. b), (2) lit. a) și c) și (3) C. pen. și art. 192 alin. (2) C. pen., cu luarea

în considerare a tuturor criteriilor generale prevăzute de art. 72 alin. (1) C.

pen., fiind stabilită o sancțiune penală judicios individualizată în raport cu împrejurările

în care s-a comis activitatea infracțională și datele care caracterizează persoana

inculpaților.

A fost avută

în vedere natura și importanța valorilor sociale ocrotite de lege și puse în pericol

prin acțiunea ilicită, caracterul și gravitatea urmărilor ce s-au produs, precum

și conduita inculpaților după comiterea faptelor.

Atât prima instanță,

cât și instanța de apel au reținut că infracțiunile comise prezintă un grad de pericol

social ridicat, determinat de forma calificată a acestora (tâlhărie comisă în timpul

nopții, de două persoane împreună, urmată de moartea victimei în al cărei domiciliu

au pătruns fără drept).

Sub aspectul

datelor ce caracterizează persoana recurenților, este de menționat că acestea au

fost în mod corect valorificate de instanțele inferioare în procesul de individualizare

judiciară a pedepsei, ținându-se seama atât de faptul că inculpații nu se află la

primul conflict cu legea penală, suferind mai multe condamnări la pedepse privative

de libertate pentru infracțiuni contra patrimoniului, unele comise prin acte de

violență (furturi și tâlhării), aspect ce denotă perseverența lor infracțională,

specializarea în comiterea unor fapte îndreptate împotriva patrimoniului și persoanei

și faptul că scopul sancțiunilor deja aplicate, ca măsură de constrângere și mijloc

de reeducare și prevenire a săvârșirii de noi infracțiuni, nu a fost atins.

În acest context,

Înalta Curte apreciază că atitudinea procesuală sinceră manifestată de cei doi inculpați

nu se înfățișează ca o împrejurare suficient de relevantă pentru a justifica reducerea

pedepselor ce le-au fost aplicate pentru săvârșirea infracțiunilor de violare de

domiciliu în formă calificată și de tâlhărie urmată de moartea victimei, având în

vedere în acest sens atât datele ce caracterizează persoana recurenților, astfel

cum au fost anterior prezentate, cât și gravitatea deosebită a acțiunilor comise,

inculpații lovind victima, în zone vitale ale corpului, abandonând-o în stare de

inconștiență

În consecință,

față de toate aceste considerente dezvoltate anterior, Înalta Curte apreciază că

pedepsele aplicate inculpaților au fost corect individualizate, astfel încât nu

se justifică stabilirea unei sancțiuni penale mai ușoare, care ar fi insuficientă

pentru a asigura reeducarea acestora și realizarea scopului preventiv - educativ

prevăzut de art. 52 C. pen.

Constatând,

așadar, că, în cauză, nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 385

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. și nici nu se regăsește vreun alt motiv de recurs

care, potrivit art. 385 alin. (3) C. proc. pen., să poată fi luat în considerare

din oficiu, Înalta Curte, în temeiul art. 385

15

pct. (1) lit. b) C.

proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații S.I.I.

și M.M.O.

În baza

art. 385 alin. (4) raportat la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., va deduce la zi

prevenția recurenților inculpați.

Având în vedere

că recurenții inculpați sunt cei care se află în culpă procesuală, în baza art.

192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte îi va obliga la plata cheltuielilor judiciare

către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de recurenții inculpați S.I.I. și M.M.O. împotriva

deciziei penale nr. 3/A din 10 ianuarie 2012 a Curții de Apel Cluj, secția

penală și de minori.

Deduce din pedeapsa

aplicată recurenților inculpați, durata reținerii și a arestării preventive de la

22 aprilie 2011 la 22 martie 2012.

Obligă recurenții

inculpați la plata sumei de câte 500 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de câte 300 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat

din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 22 martie 2012.