ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 195/2011
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 195/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată
următoarele:
Prin decizia nr. 343 din 2 februarie 2010,
pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. 13697/3/2008 a
fost admis recursul declarat de pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE
FISCALĂ - A.N.A.F. București împotriva deciziei nr. 55 din 03 februarie 2009
pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, și s-a casat
decizia atacată cu trimiterea cauzei aceleiași instanțe pentru soluționarea pe
fond.
Prin sentința casată Curtea de Apel
București, secția a VI-a comercială, a admis excepția netimbrării cererii de
apel și a anulat ca netimbrat apelul pârâtei A.N.A.F.
În esență Curtea a reținut că, în
speță, apelanta pârâtă nu beneficiază de prevederile art. 17 din Legea nr. 146/1997
modificată întrucât, aceasta nefiind reclamantă, în apel nu revendică ceva de
la intimată ca și venit public ci, a încercat să fie absolvită de obligația de
plată către reclamanta intimată prin modificarea sentinței apelate.
Fără a argumenta înlăturarea acestei
interpretări a prevederilor art. 17 din Legea nr. 146/1997 modificată de către
curtea de apel, Înalta Curte de Casație și Justiție a considerat că este
aplicabil în speță acest text de lege și a casat hotărârea cu trimitere spre
rejudecare pe fond.
Prin urmare, față de prevederile
art. 315 alin. (1) C. proc. civ. Curtea va analiza cauza pe fond.
În fapt, prin cererea introductivă
de instanță reclamanta C.N.P.R. SA a solicitat în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F.
obligarea pârâtei la plata sumei de 131.513,99 lei reprezentând tariful
suplimentar de sâmbătă în cuantum de 110.739,30 lei actualizat cu indicele de
inflație și la plata sumei de 21.666,70 lei dobânda legală.
Prin sentința civilă nr. 7497 din 17
iunie 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția comercială, în dosarul
nr. 13697/3/2008 a fost admisă cererea formulată de reclamanta C.N.P.R. SA
București în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. București și pârâta a fost
obligată la plata sumei de 131.513,99 lei debit actualizat cu indicele de
inflație și la 21.666,70 lei dobândă legală, plus, la suma de 9.279,14 lei
cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța astfel, instanța
de fond a reținut în esență că, pentru trimiterile poștale prezentate în ziua
de sâmbătă, ipoteză nereglementată de părți prin contractul cadru de prestări
servicii, reclamanta este îndreptățită să pretindă tariful suplimentar aferent
în condițiile prevăzute de dispozițiile art. 9 alin. (1) din O.G. nr. 31/2002
privind serviciile poștale.
De asemenea, instanța de fond a
acordat în temeiul prevederilor art. 43 C. com. cu referire la art. 1084 C.
civ. actualizarea debitului cu indicele de inflație și dobânda legală aferentă.
Apelul declarat de A.N.A.F. a fost
respins ca nefondat prin decizia nr. 275 din 8 iunie 2010 a Curții de Apel
București, secția a VI-a comercială.
În
fond după casare, examinând motivele de apel în ansamblu în raport de probele
administrate în cauză instanța de apel a reținut că, la art. 7.2 din contractul
cadru de prestări servicii nr. 755 - 607 din 15 martie 2005 încheiat între
apelantă și intimată, s-a prevăzut că „Beneficiarul are obligația de a prezenta
trimiterile poștale conform cerințelor specificate în anexele 1, 2, 3, 4, 5 și
6 de luni până vineri”, rezultând fără dubiu că, apelanta ca și beneficiară era
obligată să efectueze trimiterile poștale conform obiectului contractului de
luni până vineri.
Prin urmare, s-a considerat că
efectuarea acestor trimiteri în altă zi precum sâmbăta, nu pot fi plasate în
clauza contractuală, iar clauza precitată este clară, în sensul că nu se poate
extinde și asupra zilei de sâmbătă în privința plății tarifelor potrivit
prevederilor art. 2 pct. 2.3 din contract, situație în care apar ca nefondate
susținerile apelantei în privința faptului că în contract nu se menționează
zilele în care aceasta putea depune trimiterile.
Cât privește adresa nr. 320925 din 7
aprilie 2005 invocată de apelantă, Curtea a apreciat că rămâne o chestiune ce
vizează relația dintre apelantă și C.N.I.N. SA, dar nicidecum nu o privește pe
intimată.
S-a mai reținut că probele au
relevat că apelanta a achitat în privința trimiterilor poștale din ziua de
sâmbătă tariful prevăzut în contract, rămânând în litigiu diferența
reprezentând tariful suplimentar, iar prin plata parțială apelanta a recunoscut
efectuarea trimiterilor din ziua de sâmbătă 16 aprilie 2005.
În concluzie, instanța a considerat
că refuzul plății sumei de 110.739,29 lei reprezentând contravaloarea tarifului
suplimentar aplicat pentru transmiterile efectuate în ziua de sâmbătă 16
aprilie 2005 așa cum rezultă și adresa nr. 757798 din 10 octombrie 2007 (fila
108 dosar nr. 13697/3/2008) apare nejustificat.
Având în vedere devalorizarea
monedei naționale în perioada mai 2005 - martie 2008, Curtea în raport și de
prevederile art. 1084 C. civ. a apreciat că intimatei i se cuvine acordarea
debitului actualizat cu indicele prețului de consum de 118,76 % potrivit
calculului din cererea introductivă de instanță, în condițiile în care natura
debitului actualizat este diferită de natura dobânzii legale întrucât, debitul
actualizat îmbracă forma unei despăgubiri în timp ce dobânda legală se
datorează ca o sancțiune pentru întârzierea în îndeplinirea obligațiilor de
plată, iar cum debitul se datorează în temeiul art. 9 alin. (1) din O.G. nr. 31/2002
privind serviciile poștale și nu în temeiul contractului, nu se pot calcula
penalități contractuale ci, dobânda legală potrivit art. 43 C. com. cu referire
la O.G. nr. 9/2000.
Împotriva deciziei, A.N.A.F. a
declarat recurs pe care l-a întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C.
proc. civ., susținând următoarele:
- Instanța de apel a reținut în mod
greșit faptul că reclamanta este îndreptățită să pretindă tariful suplimentar
conform O.G. nr. 31/2002, în condițiile în care în contract s-a menționat
termenul de “zi”, definit ca zi calendaristică, fără o altă precizare,
susținând totodată că, prin decizia atacată, actul juridic dedus judecății a
fost interpretat greșit, neprocedându-se la analizarea tuturor clauzelor, ci
doar a unui articol din contractul părților.
Se susține că, din interpretarea
întregului contract, a actelor adiționale și a anexelor acestuia, nu rezultă că
acesta ar avea ca obiect doar trimiterile prezentate în zilele lucrătoare, iar
în acest caz, termenul de - zi - ar fi trebuit definit ca “zi lucrătoare”
pentru a fi în spiritul interpretării eronate date de către instanța de apel.
Recurenta consideră că termenul în discuție reprezintă - zi
calendaristică - ceea ce înseamnă că tarifele prevăzute în anexele contractului
se aplică și pentru ziua de sâmbătă, fără perceperea unui tarif suplimentar,
iar obiectul contractului (așa cum este prevăzut în art.2) a constat în
primirea, prelucrarea și livrarea trimiterilor Infadres, fără a se menționa
zilele în care se pot depune trimiterile și fără a se preciza că, în cazul în
care se fac într-o zi nelucrătoare ar exista obligația de a se plăti un tarif
suplimentar.
De asemenea, se mai arată că
termenul este definit ca și zi calendaristică, noțiune în care sunt incluse și
atât zilele lucrătoare cât și nelucrătoare, iar în raport de această definiție
nu rezultă că pentru zilele nelucrătoare se aplică un tarif special, sau faptul
că aceste zile fac excepție de la obiectul contractului.
Mai mult, se susține că pentru un
număr de 104.588 de bucăți, care au fost depuse în zi lucrătoare, faptul că au
fost prelucrate de intimată în ziua de sâmbătă nu-i poate fi imputat pârâtei,
mai ales că nu s-a făcut dovada că ar fi fost depuse după ora maximă de
prezentare.
Recurenta afirmă că niciuna dintre
cele două instanțe nu a analizat dacă obligația de plată a tarifelor îi revenea
ei sau D.D.F.P. ca destinatari ai trimiterilor poștale.
-
Instanța de apel a apreciat greșit că sunt aplicabile prevederile O.G. nr. 9/2000,
întrucât potrivit art. 10 - dobânzile percepute sau plătite de (...) Ministerul
Finanțelor Publice, precum și modul de calcul al acestora se stabilesc prin
reglementări specifice, singura penalitate ce putea fi aplicată fiind cea
prevăzută în contractul încheiat între părți, respectiv aceea de 0,1 % pe zi de
întârziere din valoarea sumelor neachitate, fiind incidente prevederile art. 969
C. civ.
În consecință, recurenta consideră
că actualizarea în funcție de rata de inflației nu poate fi cumulată cu dobânda
legală, deoarece aceasta din urmă include și rata inflației și ar însemna o
dublă reparare a prejudiciului.
Prin întâmpinarea depusă la 20
octombrie 2010, intimata a solicitat respingerea recursului și menținerea
deciziei atacate ca fiind legală.
Analizând decizia atacată prin
prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este
nefondat pentru următoarele considerente:
- Aserțiunea recurentei în legătură
cu pretinsa interpretare greșită a actului dedus judecății - contractul de
prestări servicii - în ceea ce privește stabilirea înțelesului termenului de
“zi”, în sensul că trebuie interpretat ca zi calendaristică, cu consecința
aplicării tarifelor prevăzute în anexele contractului și pentru zilele de
sâmbătă, fără aplicarea tarifului suplimentar reglementat de O.G. nr. 31/2002
nu poate fi luată în considerare, în contextul în care părțile au convenit prin
art. 7.2 din contract ca responsabilitate a beneficiarului - obligația de a
prezenta trimiterile poștale conform cerințelor specificate în anexele 1 - 6,
de luni până vineri, iar prin art.16 s-a convenit asupra faptului că
interpretarea contractului se va face conform O.G. nr. 31/2002 așa cum a fost
aprobată, cu modificările și completările ulterioare prin Legea nr. 642/2002.
Așadar, chiar dacă - în contract -
nu s-a prevăzut în mod expres obligația pârâtei de a plăti un tarif suplimentar
pentru trimiterile efectuate într-o zi nelucrătoare nu înseamnă că nu trebuie
să suporte acest tarif (pentru trimiterile din zilele nelucrătoare) dat fiind
că părțile au înțeles să delimiteze perioada privind trimiterile “de luni până
vineri”, pentru care se aplică tarifele din contract, iar pentru cele din
zilele nelucrătoare tarifele fiind cele reglementate prin actul normativ
indicat chiar de părți în cuprinsul contractului ca fiind aplicabil acestuia,
respectiv O.G. nr. 31/2002.
În ce privește susținerea recurentei
potrivit cu care instanțele anterioare ar fi omis a analiza cui revenea
obligația de plată a tarifelor recurentei sau destinatarului acestor trimiteri
se constată că pârâta nu a invocat o astfel de critică în fața instanței de
apel. Situație în care nu poate fi analizată pentru prima dată în calea
extraordinară de atac a recursului.
Mai mult celelalte susțineri legate
de modul în care ar fi fost prelucrate trimiterile, faptul că nu s-ar fi
demonstrat că acestea ar fi fost depuse după ora maximă de prezentare nu se pot
constitui în critici de nelegalitate în înțelesul dat de art. 304 pct. 1 - 9 C.
proc. civ.
- Nici critica prin care se susține
nelegalitatea deciziei din perspectiva acordării atât a dobânzilor legale
aferente creanței cât și a actualizării acesteia nu pot fi primite întrucât
natura juridică a celor două instituții este diferită, iar ele pot fi cumulate.
Astfel, în timp ce dobânda
reprezintă o sancțiune pentru neîndeplinirea la timp a obligației de plată,
actualizarea cu rata inflației urmărește păstrarea valorii reale a obligațiilor
bănești, avându-și rațiunea în respectarea principiului reparării integrale a
pagubei.
De asemenea, prin acordarea dobânzii
se urmărește sancționarea debitorului pentru executarea cu întârziere a obligației
care îi incumbă, pe când prin actualizarea debitului se urmărește acoperirea
unui prejudiciu efectiv cauzat de fluctuațiile monetare în intervalul de timp
scurs de la data scadenței și cea a plății efective a sumei datorate.
Așadar, în mod întemeiat instanța de
apel a reținut că actualizarea se constituie într-o modalitate de reparare a
pierderii suferite de creditor, în timp ce dobânda urmărește acoperirea
beneficiului nerealizat, concluzionând corect că pot fi acordate cumulat.
Pentru considerentele expuse, Înalta
Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtă, în temeiul art. 312
alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge
recursul declarat de pârâta A.N.A.F.
București împotriva deciziei comerciale nr. 275 din 8 iunie 2010, pronunțată de
Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi
19 ianuarie 2011.