ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 195/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 343 din 2 februarie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. 13697/3/2008 a fost admis recursul declarat de pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - A.N.A.F. București împotriva deciziei nr. 55 din 03 februarie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, și s-a casat decizia atacată cu trimiterea cauzei aceleiași instanțe pentru soluționarea pe fond. Prin sentința casată Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a admis excepția netimbrării cererii de apel și a anulat ca netimbrat apelul pârâtei A.N.A.F.

În esență Curtea a reținut că, în speță, apelanta pârâtă nu beneficiază de prevederile art. 17 din Legea nr. 146/1997 modificată întrucât, aceasta nefiind reclamantă, în apel nu revendică ceva de la intimată ca și venit public ci, a încercat să fie absolvită de obligația de plată către reclamanta intimată prin modificarea sentinței apelate. Fără a argumenta înlăturarea acestei interpretări a prevederilor art. 17 din Legea nr. 146/1997 modificată de către curtea de apel, Înalta Curte de Casație și Justiție a considerat că este aplicabil în speță acest text de lege și a casat hotărârea cu trimitere spre rejudecare pe fond. Prin urmare, față de prevederile art. 315 alin. (1) C. proc. civ. Curtea va analiza cauza pe fond.

În fapt, prin cererea introductivă de instanță reclamanta C.N.P.R. SA a solicitat în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. obligarea pârâtei la plata sumei de 131.513,99 lei reprezentând tariful suplimentar de sâmbătă în cuantum de 110.739,30 lei actualizat cu indicele de inflație și la plata sumei de 21.666,70 lei dobânda legală. Prin sentința civilă nr. 7497 din 17 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția comercială, în dosarul nr. 13697/3/2008 a fost admisă cererea formulată de reclamanta C.N.P.R. SA București în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. București și pârâta a fost obligată la plata sumei de 131.513,99 lei debit actualizat cu indicele de inflație și la 21.666,70 lei dobândă legală, plus, la suma de 9.279,14 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a reținut în esență că, pentru trimiterile poștale prezentate în ziua de sâmbătă, ipoteză nereglementată de părți prin contractul cadru de prestări servicii, reclamanta este îndreptățită să pretindă tariful suplimentar aferent în condițiile prevăzute de dispozițiile art. 9 alin. (1) din O.G. nr. 31/2002 privind serviciile poștale. De asemenea, instanța de fond a acordat în temeiul prevederilor art. 43 C. com. cu referire la art. 1084 C. civ. actualizarea debitului cu indicele de inflație și dobânda legală aferentă. Apelul declarat de A.N.A.F. a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 275 din 8 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială.

În fond după casare, examinând motivele de apel în ansamblu în raport de probele administrate în cauză instanța de apel a reținut că, la art. 7.2 din contractul cadru de prestări servicii nr. 755 - 607 din 15 martie 2005 încheiat între apelantă și intimată, s-a prevăzut că „Beneficiarul are obligația de a prezenta trimiterile poștale conform cerințelor specificate în anexele 1, 2, 3, 4, 5 și 6 de luni până vineri”, rezultând fără dubiu că, apelanta ca și beneficiară era obligată să efectueze trimiterile poștale conform obiectului contractului de luni până vineri.

Prin urmare, s-a considerat că efectuarea acestor trimiteri în altă zi precum sâmbăta, nu pot fi plasate în clauza contractuală, iar clauza precitată este clară, în sensul că nu se poate extinde și asupra zilei de sâmbătă în privința plății tarifelor potrivit prevederilor art. 2 pct. 2.3 din contract, situație în care apar ca nefondate susținerile apelantei în privința faptului că în contract nu se menționează zilele în care aceasta putea depune trimiterile. Cât privește adresa nr. 320925 din 7 aprilie 2005 invocată de apelantă, Curtea a apreciat că rămâne o chestiune ce vizează relația dintre apelantă și C.N.I.N. SA, dar nicidecum nu o privește pe intimată.

S-a mai reținut că probele au relevat că apelanta a achitat în privința trimiterilor poștale din ziua de sâmbătă tariful prevăzut în contract, rămânând în litigiu diferența reprezentând tariful suplimentar, iar prin plata parțială apelanta a recunoscut efectuarea trimiterilor din ziua de sâmbătă 16 aprilie 2005. În concluzie, instanța a considerat că refuzul plății sumei de 110.739,29 lei reprezentând contravaloarea tarifului suplimentar aplicat pentru transmiterile efectuate în ziua de sâmbătă 16 aprilie 2005 așa cum rezultă și adresa nr. 757798 din 10 octombrie 2007 (fila 108 dosar nr. 13697/3/2008) apare nejustificat. Având în vedere devalorizarea monedei naționale în perioada mai 2005 - martie 2008, Curtea în raport și de prevederile art. 1084 C. civ.

a apreciat că intimatei i se cuvine acordarea debitului actualizat cu indicele prețului de consum de 118,76 % potrivit calculului din cererea introductivă de instanță, în condițiile în care natura debitului actualizat este diferită de natura dobânzii legale întrucât, debitul actualizat îmbracă forma unei despăgubiri în timp ce dobânda legală se datorează ca o sancțiune pentru întârzierea în îndeplinirea obligațiilor de plată, iar cum debitul se datorează în temeiul art. 9 alin. (1) din O.G. nr. 31/2002 privind serviciile poștale și nu în temeiul contractului, nu se pot calcula penalități contractuale ci, dobânda legală potrivit art. 43 C. com. cu referire la O.G. nr. 9/2000. Împotriva deciziei, A.N.A.F.

a declarat recurs pe care l-a întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., susținând următoarele: - Instanța de apel a reținut în mod greșit faptul că reclamanta este îndreptățită să pretindă tariful suplimentar conform O.G. nr. 31/2002, în condițiile în care în contract s-a menționat termenul de “zi”, definit ca zi calendaristică, fără o altă precizare, susținând totodată că, prin decizia atacată, actul juridic dedus judecății a fost interpretat greșit, neprocedându-se la analizarea tuturor clauzelor, ci doar a unui articol din contractul părților. Se susține că, din interpretarea întregului contract, a actelor adiționale și a anexelor acestuia, nu rezultă că acesta ar avea ca obiect doar trimiterile prezentate în zilele lucrătoare, iar în acest caz, termenul de - zi - ar fi trebuit definit ca “zi lucrătoare” pentru a fi în spiritul interpretării eronate date de către instanța de apel.

Recurenta consideră că termenul în discuție reprezintă - zi calendaristică - ceea ce înseamnă că tarifele prevăzute în anexele contractului se aplică și pentru ziua de sâmbătă, fără perceperea unui tarif suplimentar, iar obiectul contractului (așa cum este prevăzut în art.2) a constat în primirea, prelucrarea și livrarea trimiterilor Infadres, fără a se menționa zilele în care se pot depune trimiterile și fără a se preciza că, în cazul în care se fac într-o zi nelucrătoare ar exista obligația de a se plăti un tarif suplimentar. De asemenea, se mai arată că termenul este definit ca și zi calendaristică, noțiune în care sunt incluse și atât zilele lucrătoare cât și nelucrătoare, iar în raport de această definiție nu rezultă că pentru zilele nelucrătoare se aplică un tarif special, sau faptul că aceste zile fac excepție de la obiectul contractului.

Mai mult, se susține că pentru un număr de 104.588 de bucăți, care au fost depuse în zi lucrătoare, faptul că au fost prelucrate de intimată în ziua de sâmbătă nu-i poate fi imputat pârâtei, mai ales că nu s-a făcut dovada că ar fi fost depuse după ora maximă de prezentare. Recurenta afirmă că niciuna dintre cele două instanțe nu a analizat dacă obligația de plată a tarifelor îi revenea ei sau D.D.F.P. ca destinatari ai trimiterilor poștale. - Instanța de apel a apreciat greșit că sunt aplicabile prevederile O.G. nr. 9/2000, întrucât potrivit art. 10 - dobânzile percepute sau plătite de (...) Ministerul Finanțelor Publice, precum și modul de calcul al acestora se stabilesc prin reglementări specifice, singura penalitate ce putea fi aplicată fiind cea prevăzută în contractul încheiat între părți, respectiv aceea de 0,1 % pe zi de întârziere din valoarea sumelor neachitate, fiind incidente prevederile art. 969 C. civ.

În consecință, recurenta consideră că actualizarea în funcție de rata de inflației nu poate fi cumulată cu dobânda legală, deoarece aceasta din urmă include și rata inflației și ar însemna o dublă reparare a prejudiciului. Prin întâmpinarea depusă la 20 octombrie 2010, intimata a solicitat respingerea recursului și menținerea deciziei atacate ca fiind legală. Analizând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente: - Aserțiunea recurentei în legătură cu pretinsa interpretare greșită a actului dedus judecății - contractul de prestări servicii - în ceea ce privește stabilirea înțelesului termenului de “zi”, în sensul că trebuie interpretat ca zi calendaristică, cu consecința aplicării tarifelor prevăzute în anexele contractului și pentru zilele de sâmbătă, fără aplicarea tarifului suplimentar reglementat de O.G.

nr. 31/2002 nu poate fi luată în considerare, în contextul în care părțile au convenit prin art. 7.2 din contract ca responsabilitate a beneficiarului - obligația de a prezenta trimiterile poștale conform cerințelor specificate în anexele 1 - 6, de luni până vineri, iar prin art.16 s-a convenit asupra faptului că interpretarea contractului se va face conform O.G. nr. 31/2002 așa cum a fost aprobată, cu modificările și completările ulterioare prin Legea nr. 642/2002.

Așadar, chiar dacă - în contract - nu s-a prevăzut în mod expres obligația pârâtei de a plăti un tarif suplimentar pentru trimiterile efectuate într-o zi nelucrătoare nu înseamnă că nu trebuie să suporte acest tarif (pentru trimiterile din zilele nelucrătoare) dat fiind că părțile au înțeles să delimiteze perioada privind trimiterile “de luni până vineri”, pentru care se aplică tarifele din contract, iar pentru cele din zilele nelucrătoare tarifele fiind cele reglementate prin actul normativ indicat chiar de părți în cuprinsul contractului ca fiind aplicabil acestuia, respectiv O.G. nr. 31/2002. În ce privește susținerea recurentei potrivit cu care instanțele anterioare ar fi omis a analiza cui revenea obligația de plată a tarifelor recurentei sau destinatarului acestor trimiteri se constată că pârâta nu a invocat o astfel de critică în fața instanței de apel.

Situație în care nu poate fi analizată pentru prima dată în calea extraordinară de atac a recursului. Mai mult celelalte susțineri legate de modul în care ar fi fost prelucrate trimiterile, faptul că nu s-ar fi demonstrat că acestea ar fi fost depuse după ora maximă de prezentare nu se pot constitui în critici de nelegalitate în înțelesul dat de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ. - Nici critica prin care se susține nelegalitatea deciziei din perspectiva acordării atât a dobânzilor legale aferente creanței cât și a actualizării acesteia nu pot fi primite întrucât natura juridică a celor două instituții este diferită, iar ele pot fi cumulate. Astfel, în timp ce dobânda reprezintă o sancțiune pentru neîndeplinirea la timp a obligației de plată, actualizarea cu rata inflației urmărește păstrarea valorii reale a obligațiilor bănești, avându-și rațiunea în respectarea principiului reparării integrale a pagubei.

De asemenea, prin acordarea dobânzii se urmărește sancționarea debitorului pentru executarea cu întârziere a obligației care îi incumbă, pe când prin actualizarea debitului se urmărește acoperirea unui prejudiciu efectiv cauzat de fluctuațiile monetare în intervalul de timp scurs de la data scadenței și cea a plății efective a sumei datorate. Așadar, în mod întemeiat instanța de apel a reținut că actualizarea se constituie într-o modalitate de reparare a pierderii suferite de creditor, în timp ce dobânda urmărește acoperirea beneficiului nerealizat, concluzionând corect că pot fi acordate cumulat. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtă, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta A.N.A.F. București împotriva deciziei comerciale nr. 275 din 8 iunie 2010, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 ianuarie 2011.