ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3343/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 334 din 1

octombrie 2009, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și

fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul M.M., în contradictoriu cu

pârâții M.E.F. București și D.G.F.P. - A.F.P.C. nr. 1 CRAIOVA, având ca obiect

contestație act administrativ fiscal și a anulat decizia nr. 17694 din 15

noiembrie 2007 emisă de D.G.F.P. Dolj și decizia nr. 16129 din 07 noiembrie 2007

emisă de D.G.F.P. Dolj - A.F.P. Craiova.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța de fond a reținut în esență următoarele:

Prin decizia nr. 16129 din 07

noiembrie 2007 D.G.F.P. Dolj - A.F.P. nr. 1 Craiova s-a dispus antrenarea

răspunderii, în solidar cu SC A. SRL - Șimnicul de Sus, a contribuabilului M.M.,

în calitate de administrator al societății, reținându-se intenția vădită a

acestuia de a ascunde cu rea credință față de organele de executare, bunurile

mobile și imobile

ale

societății încă

de la înființarea acesteia, precum și faptul că acesta a dat dovadă de rea

credință întrucât a înstrăinat repetat societatea către persoane care nu au

cunoștință de acest lucru în scopul de a nu răspunde pentru prejudiciul adus

bugetului de stat.

Prin decizia nr. 17694 din 15

noiembrie 2007 emisă de D.G.F.P. a fost respinsă contestația formulată de M.M.

împotriva deciziei nr. 16129 din 07 noiembrie 2007, reținându-se că societatea

SC A. SRL a fost declarată insolvabilă prin procesul - verbal de

insolvabilitate nr. 1115 din 23 ianuarie 2007, că nu s-a făcut dovada că marfa

tranzacționată ar fi fost depozitată în depozite autorizate și că cea mai mare

parte a debitelor societății provin din neînregistrarea în evidența contabilă a

unor facturi fiscale de către M.M. care, în sensul celor arătate, a acționat cu

rea credință pentru a se sustrage de la plata obligațiilor față de bugetul de

stat.

Analizând probatoriul existent la

dosar, instanța de fond a mai reținut faptul că reclamantul a fost

administrator al societății în perioada 06 august 2004 - 08 octombrie 2005,

dată la care a cesionat părțile sale sociale, fiind totodată revocat din

funcția de administrator al societății, din această perioadă societatea având

de recuperat creanțe în sumă mult mai mare decât datoriile contractate, starea

acesteia de insolvabilitate fiind constatată după aproximativ un an și 3 luni

de la data la care reclamantul a ieșit din societate:

Instanța a constatat că în cauză nu

este îndeplinită niciuna dintre condițiile prevăzute de dispozițiile art. 27 alin.

(1) lit. b) din O.G. nr. 92/2003 pentru a putea fi atrasă răspunderea solidară

a administratorului, întrucât nu s-a făcut dovada că reclamantul ar fi ascuns

cu rea-credință bunurile societății pentru a determina starea de

insolvabilitate a acesteia, schimbarea sediului social s-a produs după cesiunea

părților sociale ale reclamantului, iar acesta, în calitate de administrator, a

făcut cunoscut organelor fiscale atât activul cât și pasivul societății.

Mai mult, s-a reținut că starea de

insolvabilitate a societății a fost constatată după ce reclamantul ieșise din

societate și pierduse funcția de administrator, iar concluziile raportului de

expertiză contabilă întocmit în cauză relevă faptul că la data cesiunii

părților sociale de către reclamant societatea avea de recuperat creanțe cu o

valoare mult peste datoriile contractate.

În concluzie, instanța a reținut că

nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru antrenarea răspunderii

solidare a fostului administrator al societății și a admis acțiunea

reclamantului ca fiind întemeiată, anulând deciziile contestate.

Împotriva acestei sentințe a

formulat recurs D.G.F.P. a județului Dolj, în nume propriu și în numele

Ministerului Finanțelor Publice susținând că hotărârea atacată este nelegală și

netemeinică pentru următoarele motive, ce încadrează în drept în prevederile art.

304 pct. 9 C. proc. civ.:

- în mod greșit s-a reținut, de

către instanța de fond, că nu s-ar fi dovedit starea de insolvabilitate a

societății, întrucât SC A. avea de recuperat de la terți creanțe mai mari decât

cuantumul creanței fiscale. Debitele pentru recuperarea cărora a fost antrenată

răspunderea solidară au fost stabilite prin procesul-verbal de control întocmit

de către D.G.F.P. Dolj la 10 aprilie 2006 (act depus la dosar), prin care au

fost verificate operațiunile economice încheiate de societate în perioada

august 2004 – septembrie 2006;

- în mod greșit s-a stabilit că în

cauză nu sunt întrunite condițiile art. 27 alin. (1) C. proc. fisc., în sensul

că nu s-au înstrăinat sau ascuns bunuri, cu rea-credință, din moment ce,

anterior datei de 13 octombrie 2005, SC A. SRL a efectuat livrări către SC C. SA,

cu documente contabile neînregistrate în evidența contabilă.

Analizând actele și lucrările

dosarului de fond, precum și motivele de recurs invocate, ce se încadrează în

drept, în prevederile art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată

că recursul este întemeiat, pentru următoarele considerente:

În mod nefondat și cu ignorarea

raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză de expert B.I. s-a stabilit

că SC A. ar fi avut de recuperat creanțe mai mari decât debitul reprezentat de

obligațiile fiscale (respectiv 910.324 lei).

În acest sens, la raportului de

expertiză se arată că potrivit contului de furnizori SC A. SRL, la data de 31

decembrie 2004 avea de încasat suma de 38.241 lei, iar „din situația de la 30

septembrie 2005, deoarece nu este bine copiată, nu se poate distinge suma pe

care o are de încasat SC A. SRL și nici datele cu privire la înregistrarea

acestor facturi”.

Totodată, potrivit aceluiași raport

de expertiză, cantitățile de marfă (stocuri) depuse de societate la S.B.M.,

potrivit unor buletine de cântărire, analiză și recepție, nu sunt evidențiate

în documentele contabile ale societății.

De asemenea, expertul contabil

confirmă constatarea din Sesizarea penală formulată de D.G.F.P. Dolj către B.C.C.O.

Craiova, în sensul că reclamantul - intimat, în calitatea sa de asociat și

administrator al SC A. SRL a omis să evidențieze în contabilitate facturi

privind operațiuni comerciale din perioada august 2004 – septembrie 2005,

nedeclarând și neachitând obligațiile bugetare restante, fapt ce a determinat

insolvabilitatea societății.

Față de aceste elemente de fapt

rezultă din probe, instanța de fond a pronunțat o soluție greșită anulând

actele administrative atacate, contestatorul nereușind să facă dovada

susținerilor sale privind neîndeplinirea condițiilor art. 27 alin. (1) lit. b)

C. proc. fisc.

Pentru considerentele menționate, cu

referire la art. 312 alin. (1), (2) și (3), Înalta Curte va admite recursul,

modificând sentința atacată în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Ministerul

Finanțelor Publice și D.G.F.P. Dolj împotriva sentinței civile nr. 334 din 1

octombrie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și

fiscal.

Modifică sentința atacată, în sensul

că respinge acțiunea ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 23 iunie 2010.