ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2960/2010

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 74 din 15 aprilie 2010, Tribunalul Harghita: - în baza art. 20 C. pen. și art. 175 alin. (1) lit. i), alin. (2) raportat la art. 174 alin. (1), (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., l-a condamnat pe inculpatul R.R.G. la pedeapsa de 10 ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

timp de 5 ani, pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor calificat; - în baza art. 71 C. pen., în timpul executării pedepsei inculpatului, ca pedeapsă accesorie, i-a interzis acestuia exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen.; - în baza art. 88 C. pen., a scăzut din durata pedepsei aplicate durata reținerii și arestării preventive de la data de 19 iulie 2009 până la data de 3 februarie 2010. - în baza art. 118 lit. b) C. pen., a dispus confiscarea briceagului corp delict ridicat în cursul urmăririi penale; - în baza art. 998 C. civ., a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă V.I. și l-a obligat pe inculpat să-i plătească părții civile suma de 5.000 lei daune morale.

- a respins ca neîntemeiat restul pretențiilor civile; - în baza art. 998 C. civ., a admis acțiunea civilă formulată de Spitalul Municipal Toplița și 1-a obligat pe inculpat să plătească Spitalului Municipal Toplița suma de 3.182,267 lei, reprezentând cheltuielile de spitalizare a părții civile V.I., precum și dobânda legală la această sumă; - l-a obligat pe inculpat să suporte cheltuielile judiciare avansate de stat în cauză, în cuantum de 3.400 lei. Pentru pronunțarea acestei hotărâri, prima instanță a reținut, în esență, că, în fapt, în dimineața de 19 iulie 2009, în jurul orei 5:00, martorii A.A. și K.V.O. au ieșit de la clubul Malibu din Toplița. Aceștia urmau să se deplaseze spre clubul My Place, unde să se întâlnească cu C.I.S., victima V.I.

și cu N.C. Pe traseul lor, cei doi s-au întâlnit cu un grup format din martorii S.F., R.O.F. și V.F.S. Condițiile în care cele două grupuri de tineri au început să se certe și să se lovească nu sunt clare, martorii înșiși fiind confuzi, probabil în urma consumului de băuturi alcoolice. Aceștia au recunoscut că se aflau sub influența alcoolului. În apropierea celor două grupuri între care a izbucnit altercația se afla și inculpatul R.R.G., însoțit de martorii L.A. și V.T.V. Unii dintre tineri au avut o atitudine agresivă și față de aceștia trei. V.T.V. a arătat că a fost bătut de unii dintre tineri, deși L.A., care a declarat că se afla la o oarecare distanță și a privit întreaga scenă, nu confirmă această împrejurare.

L.A. a arătat, în schimb, că tinerii „s-au legat" de inculpatul R.R.G. Partea civilă V.I. a ajuns la locul altercației cu o oarecare întârziere. Fără vreun motiv aparent, inculpatul l-a lovit intempestiv pe partea vătămată, cu un briceag. A aplicat loviri directe repetate și a vizat zone vitale. În urma confruntării dintre părți, partea civilă a suferit leziuni traumatice corporale constând în plăgi înjunghiate la nivelul toracelui, abdomenului și brațului stâng, care au necesitat pentru vindecare 16-18 zile îngrijiri medicale și care au pus în primejdie viața victimei. În drept, s-a reținut că fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale tentativei proprii și terminate la infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 175 alin. (1) lit. i), raportat la art. 174 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 20 C. pen.

Analizând antecedentele penale ale inculpatului, așa cum rezultă din fișa de cazier judiciar, tribunalul a constatat că acesta a săvârșit infracțiunea în stare de recidivă postexecutorie, prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen. La individualizarea pedepsei care a fost aplicată inculpatului, instanța a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., reținând că pericolul social concret al infracțiunii este cel specific infracțiunilor contra vieții, neexistând elemente care să individualizeze în mod deosebit fapta. în ce privește persoana inculpatului, s-a constatat că acesta are antecedente penale, relevând persistența în comportamentul infracțional și un pericol sporit pentru societate.

A fost avută în vedere și împrejurarea că, potrivit art. 39 alin. (4) C. pen., în cazul recidivei postexecutorii, pedeapsa este orientată spre maximul special. Pe latura civilă a cauzei, tribunalul a constatat că partea civilă V.I. nu a dovedit în niciun fel pretențiile materiale formulate, acestea fiind, astfel, neîntemeiate. Pretențiile privind daunele morale au fost apreciate, în schimb, ca fiind întemeiate, din dosarul cauzei rezultând faptul că partea civilă a suferit o tulburare însemnată a mersului firesc al vieții sale. El a fost supus unei intervenții chirurgicale care implică durere, riscuri și frământări. Totodată, viața sa a fost pusă în primejdie, această împrejurare implicând un stres emoțional însemnat.

în lumina acestor considerente, tribunalul a considerat rezonabilă despăgubirea de 5.000 lei solicitată de partea civilă. În cauză s-a mai constituit parte civilă Spitalul Municipal Toplița. Pretențiile sale constând în contravaloarea serviciilor medicale furnizate victimei au fost apreciate ca fiind întemeiate. Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul R.R.G., în motivarea căii de atac, fiind contestate legalitatea și temeinicia hotărârii Tribunalului Harghita. Din perspectiva legalității, inculpatul a criticat procedura care a avut loc în cursul judecății în prim grad, susținând că, în mod nelegal, procurorul care a efectuat urmărirea penală a participat la unele ședințe de judecată care s-au desfășurat în fața tribunalului.

Din perspectiva temeiniciei, inculpatul a susținut, în primul rând, că a acționat în legitimă apărare, astfel încât soluția corectă care trebuia dispusă în privința sa era aceea de achitare și nu de condamnare, cum a hotărât prima instanță. În al doilea rând, a susținut că, chiar dacă s-ar ajunge la condamnarea lui, în raport de persoana sa, de situația sa familială, de gravitatea faptei și circumstanțele comiterii acesteia, este prea gravă pedeapsa de 10 ani închisoare care i-a fost aplicată. Prin decizia penală nr. 40/A din 10 iunie 2010, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul declarat de inculpatul R.R.G.

împotriva sentinței penale nr. 74 din 15 aprilie 2010 pronunțate de Tribunalul Harghita în dosarul nr. 2221/96/2009 și, în consecință: A desființat parțial hotărârea atacată, rejudecând cauza în limitele de mai jos: În conformitate cu art. 345 alin. (1) și (2) C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul R.R.G., deținut în altă cauză în Penitenciarul Tg.-Mureș, recidivist, la 8 ani închisoare pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor calificat, prev. de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) și (2), art. 175 alin. (1) lit. i), alin. (2) C. pen., cu reținerea art. 37 lit. b) C. pen.

Potrivit art. 175, alin. (1), teză finală C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară prevăzută de art. 64, alin. (1), lit. a) și b) C. pen., a interzicerii exercițiului drepturilor de a alege și de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și, respectiv, a dreptului de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, pe o durată de 3 ani și 10 luni. A menținut restul dispozițiilor sentinței penale apelate privind: aplicarea pedepsei accesorii și natura acesteia; deducerea din pedeapsa principală a perioadei reținerii și a arestării preventive; confiscarea briceagului corp delict; modalitatea de soluționare a acțiunilor civile exercitate în procesul penal de partea civilă V.I.

și de Spitalul Municipal Toplița; obligarea inculpatului la suportarea cheltuielilor judiciare avansate de stat în cauză și cuantumul acestora. Conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în judecarea apelului au rămas în sarcina statului, urmând ca onorariul avocatului desemnat din oficiu pentru inculpat, în sumă de 200 lei, să fie plătit din fondurile Ministerului Justiției. În ceea ce privește expunerea stării de fapt, constatarea vinovăției inculpatului în comiterea tentativei la infracțiunea de omor calificat, încadrarea juridică dată faptei, aplicarea pedepsei accesorii, natura acestei sancțiuni, deducerea din pedeapsa principală a duratei reținerii și a arestării preventive, modalitatea de soluționare a acțiunilor civile exercitate în procesul penal de partea civilă V.I.

și de Spitalul Municipal Toplița, obligarea inculpatului la suportarea cheltuielilor judiciare avansate de stat în cauză și cuantumul acestora, s-a reținut că hotărârea atacată nu suportă critici. Procedând, însă, din nou la individualizarea pedepsei de aplicat inculpatului R.R.G. pentru comiterea tentativei la infracțiunea de omor calificat, instanța de apel a pornit de la criteriile fixate de art. 72 C. pen., precum și de la faptul că aplicarea pedepsei nu trebuie să echivaleze unei acțiuni de răzbunare, ci are ca obiectiv atingerea scopurilor general și special prescrise de art. 52 C. pen.

În considerarea acestor idei, având în vedere și particularitățile cauzei,au fost avute în vedere: - gradul de pericol social concret al infracțiunii comise, reflectat în împrejurări care compun conținutul constitutiv al tentativei la omor calificat, dar și extrinseci acestuia, cum sunt, în esență: contextul în care au fost aplicate loviturile, modalitățile de acțiune, numărul și intensitatea violențelor fizice îndreptate împotriva victimei, obiectul vulnerat folosit, zonele vitale vizate, urmările cauzate constând în atingerea integrității corporale a subiectului pasiv și punerea în primejdie a vieții acestuia; - persoana inculpatului, care nu se află la prima confruntare cu legea penală, suferind anterior alte două condamnări din care una pentru o infracțiune care implică și violență.

în raport de pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată inculpatului pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie prin sentința penală nr. 30/F din 23 februarie 2004 a Tribunalului Bistrița-Năsăud, s-a constatat că noua faptă care face obiectul judecății este comisă în condițiile recidivei mari postexecutorii, ceea ce demonstrează că executarea unei pedepse cu închisoarea nu a fost pentru el un avertisment suficient de puternic în vederea îndreptării. în acest context, s-a observat, de asemenea, și atitudinea inculpatului ulterioară săvârșirii infracțiunii: părăsirea locului incidentului, fără să se preocupe de starea victimei și să acorde minim ajutor acesteia, fiind preocupat în special de propria scăpare; ascunderea obiectului vulnerant utilizat la comiterea agresiunilor; asumarea parțială a responsabilității pentru actele sale, încercând mai curând, în ciuda evidenței probelor, să acrediteze ideea legitimei apărări.

Totodată, inculpatul nu a manifestat nicio disponibilitate să despăgubească victima. A fost avută în vedere și absența oricărei preocupări pentru pregătirea școlară și profesională, precum și pentru găsirea unui loc de muncă stabil care să-i ofere mijloace legale de existență; - dispozițiile părții generale a Codului penal incidente în speță, însemnând prevederile art. 37 lit. b) C. pen., privind definirea recidivei mari postexecutorii, ale art. 39 alin. (4) C. pen., asupra modalității de sancționare a recidivei în acest caz; ale art. 20 și art. 21 C. pen., privind definirea și sancționarea tentativei; - limitele de pedeapsă fixate în textul art. 175 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 21 C. pen.

În consecință, s-a apreciat că o pedeapsă principală de 8 ani închisoare, în fața uneia de 10 ani închisoare la care s-a oprit tribunalul, răspunde principiului proporționalității și satisface, în concret și în mod eficient, nevoile reeducări și ale prevenției generale. Totodată, s-a reținut că natura și gravitatea infracțiunii săvârșite, precum și perspectivele de reeducare ale inculpatului determină alegerea felului și duratei pedepsei complementare constând în interzicerea exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64, alin. (1), lit. a) și b) C. pen., și anume acelea de a alege și de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și, respectiv a dreptului de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, pe o durată de 3 ani și 10 luni.

Astfel fiind, întrucât potrivit art. 144 C. pen., prin "săvârșirea unei infracțiuni" se înțelege comiterea "oricăreia dintre faptele pe care legea le pedepsește ca infracțiune consumată sau ca tentativă...", s-a apreciat că aplicarea pedepsei complementare este obligatorie în cauză, chiar dacă fapta inculpatului constituie elementele tentativei la infracțiunea de omor calificat. Cu privire la celelalte motive de apel invocate de inculpat, s-a apreciat că acestea nu pot fi primite. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul R.R.G., solicitând casarea acesteia și redozarea pedepsei. Concluziile formulate de reprezentantul Parchetului, de apărătorul recurentului inculpat și ultimul cuvânt al acestuia au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.

Înalta Curte, examinând recursul declarat prin prisma criticilor invocate, dar și din oficiu, conform art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta nu este fondat pentru considerentele care urmează. Situația de fapt reținută de instanța de fond, cât și de instanța de prim control judiciar este în deplină concordanță cu probele administrate în cauză, din care rezultă fără dubiu că, fără vreun motiv aparent, inculpatul a lovit intempestiv pe partea vătămată, cu un briceag, aplicându-i lovituri directe repetate, care au vizat zone vitale. în urma confruntării dintre părți, partea civilă a suferit leziuni traumatice corporale constând în plăgi înjunghiate la nivelul toracelui, abdomenului și brațului stâng, care au necesitat pentru vindecare 16-18 zile îngrijiri medicale și care i-au pus în primejdie viața.

Sub aspectul individualizării pedepsei aplicate, critica formulată de către recurentul inculpat nu este întemeiată, Înalta Curte apreciind că instanța de apel a făcut o corectă individualizare a pedepsei, prin evaluarea tuturor criteriilor specifice a cestui proces de alegere a sancțiunii celei mai adecvate, în vederea atingerii finalităților acesteia, în cauză negăsindu-și astfel aplicabilitatea cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. Înalta Curte reține că în cauză, în procesul individualizării pedepsei, pornind de la criteriile generale prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., pedeapsa a fost stabilită într-un cuantum corespunzător circumstanțelor reale ale săvârșirii infracțiunii și circumstanțelor personale ale recurentului inculpat.

Este neîndoielnic că fapta săvârșită prezintă un grad de pericol social sporit, dovadă fiind limitele de pedeapsă prevăzute de legiuitor pentru această infracțiune, precum și împrejurările în care a fost comisă și modul de acționare. Se reține că pedeapsa nu reprezintă doar un mijloc de constrângere a infractorului, ci și un mijloc de reeducare a acestuia, pedeapsa aplicându-se, totodată, în scopul prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni. Astfel, pedeapsa are și o finalitate de exemplaritate, aceasta concretizând dezaprobarea legală și judiciară, atât în ceea ce privește fapta penală săvârșită, cât și comportamentul făptuitorului.

Înalta Curte constată că în mod corect instanța de apel a procedat la reindividualizarea pedepsei aplicate de către prima instanță, având în vedere gradul de pericol social concret al infracțiunii comise, persoana inculpatului, dispozițiile părții generale a Codului penal incidente în speță, dar și limitele de pedeapsă fixate în textul art. 175 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 21 C. pen. La stabilirea cuantumului pedepsei principale, se impune a fi avute în vedere și consecințele faptei săvârșite de inculpat, respectiv faptul că partea vătămată a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare 16-18 zile de îngrijiri medicale și prin gravitatea acestora, i-a fost pusă în primejdie viața.

Astfel fiind, se apreciază că pedeapsa aplicată este corespunzătoare criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., atât sub aspectul cuantumului, cât și sub aspectul modalității de executare, ținând cont și de textul incriminator, fiind aptă să răspundă scopului preventiv și de reeducare al acesteia, consfințit prin disp. art. 52 C. pen., cât și principiului proporționalității între gravitatea concretă a faptei și datele personale ale inculpatului, pe de o parte și sancțiunea aplicată, pe de altă parte. Neexistând nici motive care, examinate din oficiu, să determine casarea hotărârilor, recursul inculpatului va fi respins ca nefondat, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.R.G. împotriva deciziei penale nr. 40/A din 10 iunie 2010 a Curții de Apel Tg. Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Constată că inculpatul este arestat în altă cauză. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 1 septembrie 2010.