ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2960/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2960/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra

recursului de față;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 74 din 15 aprilie 2010, Tribunalul

Harghita:

- în baza art. 20 C. pen. și art. 175 alin. (1) lit.

i), alin. (2) raportat la art. 174 alin. (1), (2) C. pen., cu aplicarea art. 37

lit. b) C. pen., l-a condamnat pe inculpatul R.R.G. la pedeapsa de 10 ani

închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. timp de 5 ani, pentru săvârșirea

tentativei la infracțiunea de omor calificat;

- în baza art. 71 C. pen., în timpul executării pedepsei

inculpatului, ca pedeapsă accesorie, i-a interzis acestuia exercițiul

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen.;

- în baza art. 88 C. pen., a scăzut din durata

pedepsei aplicate durata reținerii și arestării preventive de la data de 19 iulie

2009 până la data de 3 februarie 2010.

- în baza art. 118 lit. b) C. pen., a dispus

confiscarea briceagului corp delict ridicat în cursul urmăririi penale;

- în baza art. 998 C. civ., a admis în parte acțiunea

civilă formulată de partea civilă V.I. și l-a obligat pe inculpat să-i

plătească părții civile suma de 5.000 lei daune morale.

- a respins ca neîntemeiat restul pretențiilor

civile;

- în baza art. 998 C. civ., a admis acțiunea civilă

formulată de Spitalul Municipal Toplița și 1-a obligat pe inculpat să plătească

Spitalului Municipal Toplița suma de 3.182,267 lei, reprezentând cheltuielile

de spitalizare a părții civile V.I., precum și dobânda legală la această sumă;

- l-a obligat pe inculpat să suporte cheltuielile

judiciare avansate de stat în cauză, în cuantum de 3.400 lei.

Pentru pronunțarea acestei hotărâri, prima instanță a

reținut, în esență, că, în fapt, în dimineața de 19 iulie 2009, în jurul orei

5:00, martorii A.A. și K.V.O. au ieșit de la clubul Malibu din Toplița. Aceștia

urmau să se deplaseze spre clubul My Place, unde să se întâlnească cu C.I.S.,

victima V.I. și cu N.C. Pe traseul lor, cei doi s-au întâlnit cu un grup format

din martorii S.F., R.O.F. și V.F.S. Condițiile în care cele două grupuri de

tineri au început să se certe și să se lovească nu sunt clare, martorii înșiși

fiind confuzi, probabil în urma consumului de băuturi alcoolice. Aceștia au

recunoscut că se aflau sub influența alcoolului.

În apropierea celor două grupuri între care a

izbucnit altercația se afla și inculpatul R.R.G., însoțit de martorii L.A. și V.T.V.

Unii dintre tineri au avut o atitudine agresivă și față de aceștia trei. V.T.V.

a arătat că a fost bătut de unii dintre tineri, deși L.A., care a declarat că

se afla la o oarecare distanță și a privit întreaga scenă, nu confirmă această

împrejurare. L.A. a arătat, în schimb, că tinerii „s-au legat" de

inculpatul R.R.G.

Partea civilă V.I. a ajuns la locul altercației cu o

oarecare întârziere. Fără vreun motiv aparent, inculpatul l-a lovit intempestiv

pe partea vătămată, cu un briceag. A aplicat loviri directe repetate și a vizat

zone vitale. În urma confruntării dintre părți, partea civilă a suferit leziuni

traumatice corporale constând în plăgi înjunghiate la nivelul toracelui,

abdomenului și brațului stâng, care au necesitat pentru vindecare 16-18 zile

îngrijiri medicale și care au pus în primejdie viața victimei.

În drept,

s-a

reținut că fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale tentativei

proprii și terminate la infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 175

alin. (1) lit. i), raportat la art. 174 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 20

C. pen.

Analizând antecedentele penale ale inculpatului, așa

cum rezultă din fișa de cazier judiciar, tribunalul a constatat că acesta a

săvârșit infracțiunea în stare de recidivă postexecutorie, prevăzută de art. 37

lit. b) C. pen.

La individualizarea pedepsei care a fost aplicată

inculpatului, instanța a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C.

pen., reținând că pericolul social concret al infracțiunii este cel specific

infracțiunilor contra vieții, neexistând elemente care să individualizeze în

mod deosebit fapta. în ce privește persoana inculpatului, s-a constatat că

acesta are antecedente penale, relevând persistența în comportamentul

infracțional și un pericol sporit pentru societate. A fost avută în vedere și

împrejurarea că, potrivit art. 39 alin. (4) C. pen., în cazul recidivei

postexecutorii, pedeapsa este orientată spre maximul special.

Pe latura civilă a cauzei, tribunalul a constatat că

partea civilă V.I. nu a dovedit în niciun fel pretențiile materiale formulate,

acestea fiind, astfel, neîntemeiate. Pretențiile privind daunele morale au fost

apreciate, în schimb, ca fiind întemeiate, din dosarul cauzei rezultând faptul

că partea civilă a suferit o tulburare însemnată a mersului firesc al vieții

sale. El a fost supus unei intervenții chirurgicale care implică durere,

riscuri și frământări. Totodată, viața sa a fost pusă în primejdie, această

împrejurare implicând un stres emoțional însemnat. în lumina acestor

considerente, tribunalul a considerat rezonabilă despăgubirea de 5.000 lei

solicitată de partea civilă.

În cauză s-a mai constituit parte civilă Spitalul

Municipal Toplița. Pretențiile sale constând în contravaloarea serviciilor

medicale furnizate victimei au fost apreciate ca fiind întemeiate.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul

R.R.G., în motivarea căii de atac, fiind contestate legalitatea și temeinicia

hotărârii Tribunalului Harghita. Din perspectiva legalității, inculpatul a

criticat procedura care a avut loc în cursul judecății în prim grad, susținând

că, în mod nelegal, procurorul care a efectuat urmărirea penală a participat la

unele ședințe de judecată care s-au desfășurat în fața tribunalului.

Din perspectiva temeiniciei, inculpatul a susținut,

în primul rând, că a acționat în legitimă apărare, astfel încât soluția corectă

care trebuia dispusă în privința sa era aceea de achitare și nu de condamnare,

cum a hotărât prima instanță.

În al doilea rând, a susținut că, chiar dacă s-ar

ajunge la condamnarea lui, în raport de persoana sa, de situația sa familială,

de gravitatea faptei și circumstanțele comiterii acesteia, este prea gravă

pedeapsa de 10 ani închisoare care i-a fost aplicată.

Prin decizia penală nr. 40/A din 10 iunie 2010,

Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie,

în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul declarat de

inculpatul R.R.G. împotriva sentinței penale nr. 74 din 15 aprilie 2010

pronunțate de Tribunalul Harghita în dosarul nr. 2221/96/2009 și, în

consecință:

A desființat parțial hotărârea atacată, rejudecând

cauza în limitele de mai jos:

În conformitate cu art. 345 alin. (1) și (2) C. proc.

pen., a condamnat pe inculpatul R.R.G., deținut în altă cauză în Penitenciarul

Tg.-Mureș, recidivist, la 8 ani închisoare pentru săvârșirea tentativei la

infracțiunea de omor calificat, prev. de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1)

și (2), art. 175 alin. (1) lit. i), alin. (2) C. pen., cu reținerea art. 37

lit. b) C. pen.

Potrivit art. 175, alin. (1), teză finală C. pen., a

aplicat inculpatului pedeapsa complementară prevăzută de art. 64, alin. (1),

lit. a) și b) C. pen., a interzicerii exercițiului drepturilor de a alege și de

a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și,

respectiv, a dreptului de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de

stat, pe o durată de 3 ani și 10 luni.

A menținut restul dispozițiilor sentinței penale

apelate privind: aplicarea pedepsei accesorii și natura acesteia; deducerea din

pedeapsa principală a perioadei reținerii și a arestării preventive;

confiscarea briceagului corp delict; modalitatea de soluționare a acțiunilor

civile exercitate în procesul penal de partea civilă V.I. și de Spitalul Municipal

Toplița; obligarea inculpatului la suportarea cheltuielilor judiciare avansate

de stat în cauză și cuantumul acestora.

Conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen.,

cheltuielile judiciare avansate de stat în judecarea apelului au rămas în

sarcina statului, urmând ca onorariul avocatului desemnat din oficiu pentru

inculpat, în sumă de 200 lei, să fie plătit din fondurile Ministerului

Justiției.

În ceea ce privește expunerea stării de fapt,

constatarea vinovăției inculpatului în comiterea tentativei la infracțiunea de

omor calificat, încadrarea juridică dată faptei, aplicarea pedepsei accesorii,

natura acestei sancțiuni, deducerea din pedeapsa principală a duratei reținerii

și a arestării preventive, modalitatea de soluționare a acțiunilor civile

exercitate în procesul penal de partea civilă V.I. și de Spitalul Municipal

Toplița, obligarea inculpatului la suportarea cheltuielilor judiciare avansate

de stat în cauză și cuantumul acestora, s-a reținut că hotărârea atacată nu

suportă critici.

Procedând, însă, din nou la individualizarea pedepsei

de aplicat inculpatului R.R.G. pentru comiterea tentativei la infracțiunea de

omor calificat, instanța de apel a pornit de la criteriile fixate de art. 72 C.

pen., precum și de la faptul că aplicarea pedepsei nu trebuie să echivaleze

unei acțiuni de răzbunare, ci are ca obiectiv atingerea scopurilor general și

special prescrise de art. 52 C. pen.

În considerarea acestor idei, având în vedere și

particularitățile cauzei,au fost avute în vedere:

- gradul de pericol social concret al infracțiunii

comise, reflectat în împrejurări care compun conținutul constitutiv al

tentativei la omor calificat, dar și extrinseci acestuia, cum sunt, în esență:

contextul în care au fost aplicate loviturile, modalitățile de acțiune, numărul

și intensitatea violențelor fizice îndreptate împotriva victimei, obiectul

vulnerat folosit, zonele vitale vizate, urmările cauzate constând în atingerea

integrității corporale a subiectului pasiv și punerea în primejdie a vieții

acestuia;

- persoana inculpatului, care nu se află la prima

confruntare cu legea penală, suferind anterior alte două condamnări din care

una pentru o infracțiune care implică și violență. în raport de pedeapsa de 4

ani închisoare aplicată inculpatului pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie

prin sentința penală nr. 30/F din 23 februarie 2004 a Tribunalului

Bistrița-Năsăud, s-a constatat că noua faptă care face obiectul judecății este

comisă în condițiile recidivei mari postexecutorii, ceea ce demonstrează că

executarea unei pedepse cu închisoarea nu a fost pentru el un avertisment

suficient de puternic în vederea îndreptării. în acest context, s-a observat,

de asemenea, și atitudinea inculpatului ulterioară săvârșirii infracțiunii:

părăsirea locului incidentului, fără să se preocupe de starea victimei și să

acorde minim ajutor acesteia, fiind preocupat în special de propria scăpare;

ascunderea obiectului vulnerant utilizat la comiterea agresiunilor; asumarea

parțială a responsabilității pentru actele sale, încercând mai curând, în ciuda

evidenței probelor, să acrediteze ideea legitimei apărări. Totodată, inculpatul

nu a manifestat nicio disponibilitate să despăgubească victima. A fost avută în

vedere și absența oricărei preocupări pentru pregătirea școlară și profesională,

precum și pentru găsirea unui loc de muncă stabil care să-i ofere mijloace

legale de existență;

- dispozițiile părții generale a Codului penal

incidente în speță, însemnând prevederile art. 37 lit. b) C. pen., privind

definirea recidivei mari postexecutorii, ale art. 39 alin. (4) C. pen., asupra

modalității de sancționare a recidivei în acest caz; ale art. 20 și art. 21 C.

pen., privind definirea și sancționarea tentativei;

- limitele de pedeapsă fixate în textul art. 175

alin. (1) C. pen. cu referire la art. 21 C. pen.

În consecință, s-a apreciat că o pedeapsă principală

de 8 ani închisoare, în fața uneia de 10 ani închisoare la care s-a oprit

tribunalul, răspunde principiului proporționalității și satisface, în concret

și în mod eficient, nevoile reeducări și ale prevenției generale.

Totodată, s-a reținut că natura și gravitatea

infracțiunii săvârșite, precum și perspectivele de reeducare ale inculpatului

determină alegerea felului și duratei pedepsei complementare constând în

interzicerea exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64, alin. (1), lit. a)

și b) C. pen., și anume acelea de a alege și de a fi ales în autoritățile

publice sau în funcții elective publice și, respectiv a dreptului de a ocupa o

funcție implicând exercițiul autorității de stat, pe o durată de 3 ani și 10

luni.

Astfel fiind, întrucât potrivit art. 144 C. pen.,

prin "săvârșirea unei infracțiuni" se înțelege comiterea

"oricăreia dintre faptele pe care legea le pedepsește ca infracțiune

consumată sau ca tentativă...", s-a apreciat că aplicarea pedepsei

complementare este obligatorie în cauză, chiar dacă fapta inculpatului

constituie elementele tentativei la infracțiunea de omor calificat.

Cu privire la celelalte motive de apel invocate de

inculpat, s-a apreciat că acestea nu pot fi primite.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a

declarat recurs inculpatul R.R.G., solicitând casarea acesteia și redozarea

pedepsei.

Concluziile formulate de reprezentantul Parchetului,

de apărătorul recurentului inculpat și ultimul cuvânt al acestuia au fost

consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi

reluate.

Înalta Curte, examinând recursul declarat prin prisma

criticilor invocate, dar și din oficiu, conform art. 385

9

alin. (3) C.

proc. pen., pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, constată

că acesta nu este fondat pentru considerentele care urmează.

Situația de fapt reținută de instanța de fond, cât și

de instanța de prim control judiciar este în deplină concordanță cu probele

administrate în cauză, din care rezultă fără dubiu că, fără vreun motiv

aparent, inculpatul a lovit intempestiv pe partea vătămată, cu un briceag,

aplicându-i lovituri directe repetate, care au vizat zone vitale. în urma

confruntării dintre părți, partea civilă a suferit leziuni traumatice corporale

constând în plăgi înjunghiate la nivelul toracelui, abdomenului și brațului

stâng, care au necesitat pentru vindecare 16-18 zile îngrijiri medicale și care

i-au pus în primejdie viața.

Sub aspectul individualizării pedepsei aplicate, critica

formulată de către recurentul inculpat nu este întemeiată, Înalta Curte

apreciind că instanța de apel a făcut o corectă individualizare a pedepsei,

prin evaluarea tuturor criteriilor specifice a cestui proces de alegere a

sancțiunii celei mai adecvate, în vederea atingerii finalităților acesteia, în

cauză negăsindu-și astfel aplicabilitatea cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.

Înalta Curte reține că în cauză, în procesul

individualizării pedepsei, pornind de la criteriile generale prevăzute de art.

72 alin. (1) C. pen., pedeapsa a fost stabilită într-un cuantum corespunzător

circumstanțelor reale ale săvârșirii infracțiunii și circumstanțelor personale

ale recurentului inculpat.

Este neîndoielnic că fapta săvârșită prezintă un grad

de pericol social sporit, dovadă fiind limitele de pedeapsă prevăzute de

legiuitor pentru această infracțiune, precum și împrejurările în care a fost

comisă și modul de acționare.

Se reține că pedeapsa nu reprezintă doar un mijloc de

constrângere a infractorului, ci și un mijloc de reeducare a acestuia, pedeapsa

aplicându-se, totodată, în scopul prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni.

Astfel, pedeapsa are și o finalitate de

exemplaritate, aceasta concretizând dezaprobarea legală și judiciară, atât în

ceea ce privește fapta penală săvârșită, cât și comportamentul făptuitorului.

Înalta Curte constată că în mod corect instanța de

apel a procedat la reindividualizarea pedepsei aplicate de către prima

instanță, având în vedere gradul de pericol social concret al infracțiunii

comise, persoana inculpatului, dispozițiile părții generale a Codului penal

incidente în speță, dar și limitele de pedeapsă fixate în textul art. 175 alin.

(1) C. pen. cu referire la art. 21 C. pen.

La stabilirea cuantumului pedepsei principale, se

impune a fi avute în vedere și consecințele faptei săvârșite de inculpat,

respectiv faptul că partea vătămată a suferit leziuni care au necesitat pentru

vindecare 16-18 zile de îngrijiri medicale și prin gravitatea acestora, i-a

fost pusă în primejdie viața.

Astfel fiind, se apreciază că pedeapsa aplicată este

corespunzătoare criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., atât sub aspectul

cuantumului, cât și sub aspectul modalității de executare, ținând cont și de

textul incriminator, fiind aptă să răspundă scopului preventiv și de reeducare

al acesteia, consfințit prin

disp.

art. 52

C. pen., cât și

principiului proporționalității între gravitatea concretă a faptei și datele

personale ale inculpatului, pe de o parte și sancțiunea aplicată, pe de altă

parte.

Neexistând nici motive care, examinate din oficiu, să

determine casarea hotărârilor, recursul inculpatului va fi respins ca nefondat,

în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat,

conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul R.R.G. împotriva deciziei penale nr. 40/A din

10 iunie 2010 a Curții de Apel Tg. Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori

și de familie.

Constată că inculpatul

este arestat în altă cauză.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 1 septembrie 2010.