ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 730/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 730/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursurilor de față

În baza lucrărilor din dosar constată

următoarele:

Prin sentința

penală nr. 93 din 26 iunie 2011 a Tribunalului

Mureș, secția penală,

s-a dispus în temeiul art. 300 alin. (2), teza finală, C.

proc. pen., dispune restituirea cauzei la procuror în vederea refacerii actului

de sesizare.

A fost respinsă ca neîntemeiată

cererea de revenire cu încă o

adresă la

D.I.I.C.O.T. - Serviciul teritorial Tg-Mureș pentru a proceda la

înlăturarea

neregularităților actului de sesizare.

S-a hotărât ca

în temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen.

, cheltuielile judiciare avansate de stat în cauză să rămână

în sarcina acestuia iar sumele de 400 lei reprezentând onorariile apărătorilor

desemnați din oficiu pentru inculpații C.M. și N.C.Z. se fie plătite din

fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a se

hotărî astfel s-a reținut următoarele:

La termenul de judecată

din data de 11 martie 2011, s-a admis

excepția

neregularității actului de sesizare a instanței, ridicată de inculpații S.L.C.,

C.M., I.D.M. și D.D., iar în temeiul art. 300 alin. (2) C. proc. pen., s-a

dispus ca D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Tg-Mureș, să înlăture toate

neregularităților consemnate în încheierea de ședință, până la termenul de

judecată din data de 23 martie 2011, urmând ca, în caz de neconformare, să se

dispună restituirea cauzei la procuror în vederea refacerii actului de sesizare.

La termenul de judecată din data de 23

martie 2011, procurorul de ședință a solicitat acordarea unui nou termen pentru

a se putea proceda la înlăturarea neregularităților actului de sesizare, cerere

admisă.

La data de 13 mai D.I.I.C.O.T. -

Serviciul Teritorial Tg-Mureș a comunicat instanței punctul său de vedere,

admițând că, într-adevăr, privitor la infracțiunea de fals material în

înscrisuri oficiale s-a omis precizarea alin. (1) al art. 288 C. pen., iar cu

privire la celelalte aspecte nu împărtășește opinia instanței de fond, în

sensul că rechizitoriul nu cuprinde nici o neregularitate, motiv pentru care nu

se impune vreo modificare a acestuia.

S-a precizat în adresă că la momentul

emiterii rechizitoriului, procurorul de caz a avut în vedere dispozițiile

imperative ale art. 263 alin. (1) C. proc. pen., care cereau ca actul de

sesizare al instanței să cuprindă, pe lângă mențiunile prevăzute de art. 203 C.

proc. pen., datele privitoare la persoana inculpatului, fapta reținută în

sarcina sa, încadrarea juridică dată acestei fapte, probele pe care se

întemeiază învinuirea, măsura preventivă și durata acesteia precum și

dispoziția de trimitere în judecată.

În raport cu răspunsul dat de

procuror, instanța apreciază că, având în vedere neregularitățile actului de sesizare

enumerate în încheierea de ședință din data de 11 martie 2011, neregularități

pe care procurorul nu Ie-a îndreptat în vreun fel, dimpotrivă a considerat că

nu există, se impune restituirea cauzei la procuror în vederea refacerii

rechizitoriului, soluție întemeiată pe prevederile art. 300 alin. (2), teza

finală, C. proc. pen.

La formularea acestei concluzii s-au

avut în vedere următoarele:

În primul rând, de notat că la baza

măsurii ce urmează a fi dispusă de instanță stau unele dispoziții legale,

dispoziții a căror analiză va fi făcută în cele ce urmează, atât din punct de

vedere doctrinar cât și din punct de vedere jurisprudențial.

Potrivit art. 300 alin. (2) C. proc.

pen.,

în cazul când se

constată că sesizarea nu este făcută potrivit legii, iar neregularitatea nu

poate fi înlăturată de îndată și nici prin acordarea

unui termen în acest scop, dosarul se restituie organului care a

întocmit

actul de sesizare în vederea refacerii acestuia.

În doctrină și jurisprudență se

apreciază că nerespectarea dispozițiilor privitoare la „sesizarea

instanței" are în vedere încălcarea dispozițiilor privitoare la „sesizarea

primară" (sesizarea prin rechizitoriul), „sesizarea suplimentară"

(extinderea acțiunii penale, extinderea procesului penal) și „sesizarea de

trimitere" (casarea cu trimitere, declinarea competenței, regulatorul de

competență, strămutarea). Doctrina și jurisprudență sunt, într-o covârșitoare

majoritate, în sensul opiniei că verificările instanței, conform art. 300 alin.

(1) C. proc. pen. poartă asupra actului propriu-zis (rechizitoriu), asupra

îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege în ceea ce privește conținutul

actului de sesizare și respectării art. 264 alin. (3) C. proc. pen.

Potrivit art. 317 C. proc. pen.

judecata se mărginește la fapta și la

persoana arătată în actul de sesizare al instanței, iar în caz de extindere a

procesului penal, și la fapta sau persoana la care se referă extinderea.

Pentru a satisface cerințele art. 317

C. proc. pen. este necesar ca fapta să fie prezentată în rechizitoriu în toate

elementele ce prezintă relevanță penală, sub aspectul conținutului unei

infracțiuni, pentru a înlătura orice îndoială că fapta face obiectul judecății,

creându-se astfel posibilitatea inculpatului să se apere și instanței să se

pronunțe asupra acestei fapte.

Pentru sesizarea instanței cu

judecarea unei infracțiuni nu este suficientă descrierea acesteia în expunerea

făcută în rechizitoriu; sesizarea instanței este legală numai în cazul în care

în dispozitivul de

trimitere în judecată al

rechizitoriului este menționată fapta, cu

încadrarea ei juridică.

Referirea incidență la o faptă

prevăzută de legea penală nu

satisface

exigențele cerute de art. 317, cu atât mai puțin când fapta nu a

făcut

obiectul cercetării penale, deoarece nu creează certitudinea

sesizării instanței cu judecarea unei asemenea

fapte

.

Potrivit art. 263 alin. (1) C. proc.

pen.

rechizitoriul

trebuie să se limiteze la fapta și persoana pentru care s-a efectuat urmărirea

penală și trebuie să cuprindă, pe lângă mențiunile prevăzute de art. 203,

printre altele, fapta reținută în sarcina inculpatului și încadrarea juridică a

acesteia.

În privința

limitelor instituite de dispoziția legală menționată mai

sus, nu se poate dispune trimiterea în

judecată pentru o faptă pentru care inculpatul nu a fost învinuit și ascultat,

în vederea exercitării dreptului la apărare

.

Rechizitoriul procurorului, ca act de

sesizare a instanței, trebuie să aibă, potrivit art. 263 C. proc. pen., un

anumit conținut pentru a contura obiectul judecății. între elementele pe care

trebuie să le cuprindă rechizitoriul se înscrie și încadrarea juridică a

faptei.

Descrierea faptei în rechizitoriu

trebuie să se refere la toate împrejurările de loc, timp, mijloace, mod scop în

care a fost săvârșită fapta, dacă acestea au consecințe asupra încadrării

faptei reținute. Dacă urmărirea s-a desfășurat cu privire la mai multe

infracțiuni sau la mai multe persoane, expunerea trebuie să cuprindă descrierea

tuturor faptelor reținute și forma de participare a tuturor inculpaților, cu

rolul fiecăruia în săvârșirea faptelor .

În practica

instanței supreme s-a statuat că instanța de judecată

se va putea considera legal sesizată

cu judecarea unei infracțiuni care nu a fost menționată în partea dispozitivă a

rechizitoriului, cu condiția ca fapta să fie precis determinată - sub aspectul

tuturor elementelor ce au relevanță penală, sub aspectul conținutului unei

infracțiuni - în partea expozitivă a acestuia, în așa fel încât să rezulte cu

certitudine caracterul

ei penal și voința

neechivocă a procurorului de a-l trimite în judecată pe

inculpat și

pentru acea faptă.

În ceea ce privește descrierea faptei

aceasta trebuie să cuprindă actul, acțiunea, inacțiunea, atitudinea

făptuitorului astfel încât să rezulte cu certitudine actele reținute în sarcina

sa, iar în cazul infracțiunilor sub formă continuată, trebuie descris fiecare

act material în parte în aceeași manieră menționată anterior.

Faptul că în rechizitoriu trebuie

precizate concret actele materiale ale infracțiunii sub formă continuată, atât

din punct de vedere al stării de fapt cât și din punct de vedere al numărului

exact al acestora reiese și din conținutul dispozițiilor art. 335 C. proc. pen.

Potrivit dispoziției de mai sus, dacă

în cursul judecății se descoperă în sarcina inculpatului date cu privire și la

alte acte materiale care intră în conținutul infracțiunii pentru care a fost

trimis în judecată, instanța dispune, prin încheiere, extinderea acțiunii

penale cu privire și la aceste acte și procedează la judecarea infracțiunii în

întregul ei.

Pentru a se putea face aplicarea

dispozițiilor art. 335 C. proc. pen., trebuie să se plece de la o sesizare a

instanței cu o faptă concretă sub formă continuată, în componența căreia intră

un număr determinat de acte materiale, pentru că numai așa, la o eventuală

descoperire de noi acte materiale ce intră în conținutul aceleiași infracțiuni,

s-ar putea face extinderea acțiunii penale. Dacă numărul actelor materiale

inițiale nu se cunoaște sau este vag atunci operațiunea de extindere a acțiunii

penale devine deosebit de dificilă dacă nu chiar imposibilă, instanța neavând

certitudinea asupra actelor materiale vizate de actul de sesizare și asupra

noilor acte materiale descoperite ulterior.

Pentru satisfacerea cerințelor legale

arătate mai sus este

necesar a se ține

seama și de separația funcțiunilor juridice în sensul că

procurorul este

cel care trebuie să consemneze în rechizitoriu toate aceste elemente legate de

fapta reținută și de încadrarea ei juridică și astfel să-și exprime voința, iar

nu instanța să fie cea care să stabilească ce acuze se aduc inculpatului.

Satisfacerea exigențelor art. 6,

paragraful 1 din CEDO, în sensul dreptului la un proces echitabil, paragraful 3

lit. a), în sensul că orice acuzat are, în special, dreptul să fie informat, în

termenul cel mai scurt, într-o limbă pe care o înțelege și în mod amănunțit,

asupra naturii și cauzei acuzației aduse împotriva sa și paragraful 3 lit. b),

în sensul dreptului la apărare, presupune o descriere adecvată în rechizitoriu

a naturii și cauzei acuzei ce i se aduce, determinarea precisă a persoanei și a

faptei, pe ce probe este bazată acuzația; încadrarea în drept, respectiv

încadrarea juridică a fiecărei fapte și persoane.

Satisfacerea acelorași exigențe

presupune că, legat de probe, în rechizitoriu trebuie indicate probele pentru

fiecare învinuire în parte, de unde rezultă acea stare de fapt. Nu este

suficientă înșiruirea la sfârșit a probelor și lăsată instanța să stabilească

ce probă atestă care anume faptă. Rolul instanței este acela de a arăta dacă

probele sunt temeinice sau nu. Pe de altă parte, potrivit art. 66 alin. (2) C.

proc. pen. acuzatul are dreptul de a demonstra lipsa de temeinicie a probelor

de vinovăție. Dar dacă acesta nu cunoaște pe ce probe se întemeiază acuzația nu

are cum să demonstreze lipsa de temeinicie a acestora.

Așadar, aspectul încadrării juridice a

faptei reținute în rechizitoriu în sarcina inculpatului este esențial în ceea

ce privește respectarea dreptului la apărare, pentru că inculpatul trebuie să

cunoască în raport cu ce fapte sau acte materiale trebuie să-și pregătească

apărarea și chiar dacă nerespectarea acestor dispoziții legale nu este

prevăzută sub sancțiunea nulității absolute, inculpații

menționați la început au invocat încălcarea în termenul prevăzut de

lege

iar vătămarea ce li s-a produs și li s-ar produce în cazul în care

nu s-ar

arăta concret pentru care anume

fapte sunt acuzați (inclusiv pentru care

anume acte materiale componente

ale infracțiunii sub formă continuată) este lesne de dedus.

Împotriva sus-arătatei decizii a

formulat recurs Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție -

D.I.I.C.O.T., Serviciul Teritorial Târgu-Mureș.

Prin Decizia penală nr. 693/R din 8

noiembrie 2011 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu

minori și de familie,

a

fost casată integral sentința și s-a dispus trimiterea cauzei, la Tribunalul

Mureș, pentru continuarea judecății.

Pentru a decide astfel instanța de

recurs a constat următoarele: Analizând cu maximă atenție aspectele reținute de

către judecătorul fondului, în sentința penală criticată, se reține că acesta a

făcut o analiză a probelor avute în vedere de către procuror la întocmirea

actului de investire al instanței și prin aceasta o evaluare a unora dintre

actele materiale infracționale, pretins săvârșite de către inculpații din

prezenta cauză, în intervalul de timp în care se susține că aceștia și-ar fi

desfășurat activitatea infracțională pentru care au fost deferiți justiției. Dacă

s-ar fi analizat cu evidentă imparțialitate prev. art. 263, art. 264 C. proc.

pen. s-ar fi observat, la mai bine de 30 de luni de la sesizarea instanței, că

acest act se circumscrie prevederilor legale anterior menționate.

Din lecturarea rechizitoriului întocmit

în dosarul nr. 32/D/P/2004 al Serviciului Teritorial Tg.Mureș din cadrul

Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și

Terorism se observă faptul că în cuprinsul acestuia erau arătate, în mod

concret, faptele care făceau obiectul trimiterii în judecată pentru fiecare

inculpat în parte, încadrarea juridică a fiecăreia dintre aceste fapte,

intervalul de timp în care inculpații și-ar fi desfășurat activitatea

infracțională imputată, probele avute în vedere la întocmirea, acestui rechizitoriu,

față de fiecare inculpat, mijloacele asigurătorii și cele preventive, față de

toate persoanele care au calitatea de inculpați în cauză. Actul analizat la

nivelul instanței de fond corespunde exigențelor legiuitorului român, astfel

cum sunt acestea expuse în art. 263 rap. la art. 260 C. proc. pen., acesta

fiind confirmat de procurorul ierarhic superior, celui care I-a întocmit, cu

stricta respectare a disp. art. 264 C. proc. pen. Considerentele

reținute de judecătorul fondului în hotărârea pronunțată nu pot fi însușite de

această instanță de control judiciar, în contextul în care acesta a încercat să

facă o analiză a actelor materiale infracționale, reținute în sarcina

inculpaților, și a probelor administrate în faza de

urmărire penală într-o modalitate ce ar putea fi circumscrisă prev.

art. 343

C. proc. pen. La momentul analizării regularității

actului de sesizare instanța trebuia să se circumscrie în mod strict prev. art.

263 -264 C. proc. pen. cu raportare la art. 317 C. proc. pen., și nu să

privească, în mod singular și rupt din context, o parte a actelor materiale

infracționale, pentru care fiecare inculpat a fost deferit justiției și probele

avute în vedere la fundamentarea acuzației de către parchet pentru fiecare

dintre aceștia.

Judecătorul fondului a înțeles, într-o

etapă premergătoare anchetei judecătorești și care este obligatoriu a fi

parcursă, să procedeze la o analiză comparativă a probelor administrate în faza

urmăririi penale, în vedere verificării (eventuale) a temeiniciei acuzațiilor

reținute în sarcina fiecărui inculpat. O asemenea analiză nu se poate realiza -

în opinia acestei instanțe - decât după ce, se verifică regularitatea actului

de sesizare a instanței, și se epuizează cercetarea judecătorească (respectiv

judecata), ce trebuie să se conformeze prev. art. 289, art. 300

și urm. C. proc. pen.

Împotriva acestei din urmă decizii au

formulat recurs inculpații C.M., M.C., P.S.S.C., I.D.M. și D.D.

Recursurile sunt inadmisibile.

Din conținutul art. 385

1

C.

proc. pen. , rezultă că pot fi atacate cu recurs numai " deciziile

pronunțate, ca instanță de apel, de ... Curtea Militară de Apel " [alin.

(1), lit. e)], iar nu și deciziile pronunțate de aceasta ca instanță de recurs;

împotriva unor astfel de decizii, cum este și cea din cauza de față, nu mai

poate fi exercitată nici o altă cale ordinară de atac.

Față de aceste considerente, în baza

art. 385

15

pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte, va respinge

ca inadmisibile recursurile declarate de inculpații C.M., M.C., P.S.S.C.,

I.D.M. și D.D. în conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurenții

inculpați vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă

de câte 300 lei, din care onorariul apărătorilor desemnați din oficiu în sumă

de câte 100 lei se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca inadmisibile, recursurile

declarate de inculpații C.M., M.C., P.S.S.C., I.D.M. și D.D. împotriva deciziei

penale nr. 693/R din 8 noiembrie 2011 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală

și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurenții inculpați la plata

sumei de câte 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de câte 100 lei, pentru fiecare inculpat, reprezentând onorariile

apărătorilor desemnați din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 14

martie 2012.