MIKHAYLYUK v. RUSSIA
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Struck out of the list
MIKHAYLYUK v. RUSSIA (CtEDO, 2006)
Primă secțiune DECIZIE nr. 67008/01 de către Nina Pavlovna MIKHAYLYUK împotriva Rusiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care a stat la 1 iunie 2006 în calitate de Cameră compusă din: Președintele C.L. Rozakis Loucaides dna Tulkens Vajić Kovler dna Steiner Hajiyev, judecători și grefierul Secțiunii Nielsen având în vedere cererea depusă la 14 decembrie 2000, După deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTELE Reclamantul, dna Nina Pavlovna Mikhaylyuk, este un național rus care s-a născut în 1943 și locuiește în regiunea Rostov. Guvernul rus (“Guvernul”) a fost reprezentat de dl P. Laptev, reprezentant al Federației Ruse la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează: reclamantul primește o pensie de vârstă. De la 1 februarie 1998, suma pensiei ei a fost determinată de Legea privind calculul și îmbunătățirea pensiilor de stat („Legea pensiilor”). Legea pensiilor a introdus o nouă metodă de îmbunătățire a prestațiilor de pensionare – „Coeficientul pensionarului individual” („PIC”). CIB, stabilit în scopul calculului pensiilor individuale, a fost raportul dintre salariile finale ale persoanei la pensie și salariul mediu național și a fost menit să mențină o legătură între pensia unei persoane și veniturile anterioare. Autoritatea responsabilă cu pensia reclamantului – Serviciul de Securitate Socială Bataysk (“Serviciul”) – a decis că CIB-ul care urmează să fie aplicat la ea ar trebui să fie 0,48. Reclamantul a considerat că această decizie este arbitrară, deoarece, în opinia ei, a conflictat cu Legea pensiilor. La 30 august 1999, a introdus o acțiune împotriva Serviciului. La 1 decembrie 1999, Curtea de Oraș Bataysk a constatat în favoarea reclamantului. Curtea a susținut că, întrucât acuzatul a interpretat greșit Legea pensiilor, pensia reclamantului ar trebui recalculată cu o CIB de 0,7. Hotărârea a intrat în vigoare la 12 decembrie 1999, deoarece nu a fost interzisă recursul împotriva acesteia. La o dată neespecificată, Serviciul a depus o cerere de reluare a hotărârii. Serviciul a susținut că, la 29 decembrie 1999, Ministerul Muncii și Dezvoltării Sociale („Ministul muncii”) a adoptat Instrucțiunile privind aplicarea limitărilor stabilite de Legea pensiilor („Instrucțiuni”). Instrucțiunile au specificat modul în care ar trebui aplicată Legea pensiilor, iar legalitatea sa a fost confirmată ulterior de Curtea Supremă la 24 aprilie 2000. Serviciul a susținut că, întrucât nu era conștientă de aceste circumstanțe în momentul în care a fost adoptată hotărârea, hotărârea ar trebui reanalizată. La 5 septembrie 2000, Curtea de Oraș Bataysk a acordat cererea Serviciului. Curtea a aplicat art. 333 din Codul de Procedură Civilă în conformitate cu care hotărârile pot fi reconsiderate în caz de descoperire a unor circumstanțe semnificative care nu au fost și care nu au putut fi cunoscute de partea în cauză. După o examinare proaspătă la 12 octombrie 2000, Curtea de Oraș Bataysk a respins cazul reclamantului. Curtea a auzit cazul în absența reclamantului pentru că nu a participat la ședință. Hotărârea a fost judecată la 28 noiembrie 2000. COMPLAINTS Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 din Convenție că actele juridice care au avut loc după hotărârea din 1 decembrie 1999 nu ar fi trebuit să fie considerate ca circumstanțe noi descoperite. Prin urmare, reluarea hotărârii finale a fost abuzivă. De asemenea, ea s-a plâns în temeiul articolului 6 că hotărârea din 12 octombrie 2000 a fost incorectă; că cazul a fost examinat în absența sa; și că nu ar fi putut depune un recurs împotriva hotărârii deoarece a fost servită pe ea după expirarea unui termen relevant. Reclamantul s-a plâns în conformitate cu art. 1 din Protocolul nr. 1 că hotărârea din 12 octombrie 2000 a privat-o de dreptul de a primi pensie a sumei dorite. La 27 aprilie 2004, președintele Curții a comunicat plângerea cu privire la deschiderea procedurii în cazul său guvernului contestat în temeiul articolului 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul Curții. Guvernul a prezentat observațiile lor cu privire la admisibilitatea și meritul cauzei la 27 iulie 2004. Prin scrisoarea Registrului Curții din 5 august 2004, reclamantul a fost solicitat să prezinte, până la 7 noiembrie 2004, observațiile sale cu privire la observațiile Guvernului. Având în vedere absența răspunsului reclamantului, prin scrisoarea Registrului din 8 martie 2005, trimisă prin corespondență înregistrată, reclamantul a fost informat că perioada autorizată pentru prezentarea observațiilor sale s-a expirat la 7 Noiembrie 2004, precum și faptul că nu a fost solicitată prelungirea termenului.Atenția reclamantului a fost atrasă la art. 37 § 1 litera (a) din Convenție, care prevede că Curtea poate elimina cazul din lista cazurilor în care circumstanțele au condus la concluzia că un reclamant nu intenționează să urmeze cererea. Curtea remarcă că, în ciuda scrisorilor Registrului din 5 august 2004 și 8 martie 2005, reclamantul nu și-a prezentat observațiile cu privire la fondul său, poziția ei privind o soluționare prietenoasă a cauzei sau a cererilor sale pentru o justă satisfacție. În acest context, Curtea consideră că reclamantul a pierdut interesul în urmărirea cererii. Curtea nu constată motive privind respectarea drepturilor omului care justifică examinarea în continuare a cazului. Prin intermediul articolului 37 alineatul (1) litera (a) din Convenție, Curtea consideră că cererea ar trebui eliminată din lista sa de cazuri. Din aceste motive, Curtea hotărăște în unanimitate să excludă cererea din lista sa de cazuri Søren Nielsen Christos Rozakis Președintele grefierului