ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 557/2012

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin

cererea înregistrată la data 1 septembrie 2010 și precizată, reclamanta B.A. a

chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice,

pentru ca, prin hotărâre judecătorească, să se dispună obligarea pârâtului la

plata sumei 300.000 euro, echivalentul în lei la data plății cu titlu de

despăgubiri morale, ca urmare a dislocării în Bărăgan a soțului său B.G.M., pe

perioada 1951-1956, cu cheltuieli de judecată.

în motivarea acțiunii, a arătat că

soțul său, B.G.M., împreună cu familia sa compusă din: bunici, mama, frate au

fost obligați să părăsească locuința din Țigănași, raionul Vînju Mare, județ

Mehedinți. Aceștia au fost dislocați și duși în localitatea Iezeru-Călărași din

Bărăgan unde au locuit timp de aproape cinci ani (1951-1956) într-un bordei

improvizat în pământ, în condiții de trai deosebit de grele.

Prin sentința civilă nr. 577 din 25

octombrie 2010, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, s-a admis în parte acțiunea

formulată de reclamanta B.A., pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor

Publice fiind obligat la plata către reclamantă a sumei 5.000 euro reprezentând

daune morale, precum și la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 500

lei, reprezentând onorariu apărător.

Pentru a pronunța astfel, tribunalul a

reținut următoarele:

în perioada 1951-1956 familia soțului

reclamantei a fost strămutată în localitatea Iezeru-Călărași, ude au locuit

aproape cinci ani într-un bordei improvizat în pământ în condiții de trai

deosebit de grele, condiții care aveau să-și pună amprenta asupra sănătății

lor.

Potrivit declarației martorei Ș.E.,

care se coroborează cu susținerile reclamantei din acțiune, familia soțului

reclamantei a fost dislocată în localitatea Iezeru-Călărași, unde li s-a

stabilit domiciliul obligatoriu până în anul 1956.

în toată această perioadă soțul

reclamantei împreună cu familia sa a îndurat condiții foarte grele de viață,

suferind de foame, de frig, neavând locuințe, asistență medicală, haine.

Instanța a apreciat că reclamanta este

îndreptățită la acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de

soțul său decedat, conform actelor depuse la dosar.

în ceea ce privește cuantumul daunelor

morale, în jurisprudență s-a decis că nu se poate apela la probe materiale,

judecătorul fiind singurul care, în raport cu consecințele suferite de partea

vătămată, trebuie să aprecieze o anumită sumă globală care să compenseze

suferințele acesteia, ținând seama de plafonul stabilit prin lege.

Prin stabilirea domiciliului

obligatoriu, instanța a apreciat că soțului reclamantei și familiei acestuia

i-a fost încălcat dreptul la libertate, această măsură producând consecințe și

după momentul întoarcerii la domiciliu, familia fiindu-i tratată în mod diferit

de consăteni.

împotriva acestei sentințe au formulat

apel reclamanta B.A. și pârâtul Statul Român, prin M.F.P., criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie fiind invocate următoarele motive de apel:

în apelul său, reclamanta a susținut

că toate actele depuse și întreg probatoriul administrat în cauză au

concluzionat faptul că prejudiciul moral suferit de către apelant și familia sa

a fost pe deplin dovedit, însă instanța nu a avut în vedere aceasta.

Cuantumul despăgubirilor stabilit de

către instanța de fond este derizoriu față de întreaga suferință a apelantului

și a familiei sale.

Prevederile O.U.G. nr. 62/2010 trebuie

aplicate în speță, avându-se în vedere plafonul maxim al despăgubirilor ce se

pot acorda.

Pârâtul Statul Român, reprezentat,

prin Ministerul Finanțelor Publice a criticat sentința pentru nelegalitate și

netemeinicie, având în vedere următoarele motive:

în mod greșit instanța de fond a

obligat Statul Român la plata daunelor morale, către reclamantă, iar

considerentele pe care se sprijină hotărârea sunt rezultatul unei aplicări

greșite a legii.

Instanța de fond neîntemeiat a admis

în parte acțiunea reclamantului, daunele morale acordate sunt neîntemeiate și

nedovedite.

Drepturile persoanelor persecutate

politic în perioada comunistă sunt stabilite prin O.U.G. nr. 214/1999 și Decretul-lege

nr. 118/1990, alături de alte norme speciale de reparație.

Instanța trebuia să verifice dacă

drepturile obținute de reclamant prin efectul Decretul-lege nr. 118/1990 și a

O.U.G. nr. 214/1999 nu acoperă în totalitate prejudiciul moral suferit de

acesta în urma condamnării, măsurii administrative cu caracter politic la care

a fost supus autorul.

Stabilirea cuantumului despăgubirilor

echivalente unui prejudiciu nepatrimonial implica o operațiune de estimare care

se efectuează în raport cu anumite criterii obiective pe baza probelor

administrate.

În speță, reclamanta nu face dovada unui

prejudiciu cu consecințe dintre cele mai grave - în urma cărora se pot acorda

daune morale în cuantumul maxim prevăzut de lege.

Curtea de Apel Craiova, prin decizia

civilă nr. 106 din 17 februarie 2011 a admis apelul pârâtului, a schimbat în

tot sentința în sensul respingerii acțiunii și a respins apelul formulat de

reclamantă.

În considerente a reținut, în esență,

că decizia atacată a fost pronunțată după publicarea deciziei nr. 1358/2010 a

Curții Constituționale potrivit căreia dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a)

teza întâi au fost lipsite de efecte juridice.

Împotriva deciziei instanței de apel a

declarat recurs reclamanta, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând

că decizia Curții Constituționale nr. 1358/2010 nu se aplică decât pentru

viitor, nu și cauzelor în curs de soluționare la data publicării sale și, ca

atare, se impune acordarea daunelor morale în cuantumul solicitat prin acțiunea

introductivă.

Recursul nu este fondat.

Înainte de pronunțarea deciziei

atacate a fost dată Decizia Curții Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie

2010, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 761 din 15 noiembrie 2010,

prin care dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009

privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate

acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu

modificările și completările ulterioare, au fost declarate neconstituționale.

În speță, încetarea efectelor juridice

ale prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009

înseamnă că, la data judecării recursului nu se mai poate ține cont de o

dispoziție declarată neconstituțională.

Problema de drept care se pune în

speță nu este deci cea a faptului dacă reclamanta este sau nu îndreptățită la

acordarea daunelor morale în condițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009,

ci aceea dacă respectivul text de lege mai poate fi aplicat cauzei supusă

soluționării, în condițiile în care a fost declarat neconstituțional, printr-un

control a posteriori de constituționalitate, prin decizia Curții

Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M. Of. al României

nr. 761 din 15 noiembrie 2010.

Potrivit art. 147 alin. (1) din

Constituție, dispozițiile din legile în vigoare, constatate ca fiind

neconstituționale, își încetează efectele la 45 de zile de la publicarea

deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de

acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile legii fundamentale, pe

durata acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate de drept.

La alin. (4) al articolului menționat

se prevede că deciziile Curții Constituționale, de la data publicării în M. Of.

al României, sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor,

aceleași dispoziții regăsindu-se și în textul cuprins la art. 31 din Legea nr. 47/1992

referitoare la organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu

modificările și completările ulterioare.

În raport de această reglementare,

constituțională și legală, s-a pus problema dacă declararea

neconstituționalității unui text de lege prin decizie a Curții Constituționale,

care produce efecte pentru viitor și erga omnes, se aplică și acțiunilor în

curs sau numai situației celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens.

Nu se, poate spune că fiind promovată

acțiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea

nr. 221/2009, aceasta ar presupune că efectele textului de lege să se întindă

pe toată durata desfășurării procedurii judiciare, întrucât nu suntem în

prezența unui act juridic convențional ale cărui efecte să fie guvernate după

regula tempus regit actum.

Dimpotrivă, este vorba despre o

situație juridică obiectivă și legală, în desfășurare, căreia îi este incident

noul cadru normativ creat prin declararea neconstituționalității, ivit înaintea

definitivării sale.

Cum norma tranzitorie cuprinsă la art.

147 alin. (4) din Constituție este una imperativă de ordine publică, aplicarea

ei generală și imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece altfel ar însemna ca un

act neconstituțional să continue să producă efecte juridice, ca și când nu ar

fi apărut niciun element nou în ordinea juridică, ceea ce Constituția refuză în

mod categoric.

Pe de altă parte, împrejurarea că

deciziile Curții Constituționale produc efecte numai pentru viitor dă expresie

unui alt principiu constituțional, acela al neretroactivității, ceea ce

înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câștigate sau

situațiilor juridice deja constituite.

În speță, nu există însă un drept

definitiv câștigat, iar reclamanta nu era titularul unui bun susceptibil de

protecție în sensul art. l din Protocolul nr. l adițional la Convenția

Europeană a Drepturilor Omului câtă vreme la data publicării deciziei Curții

Constituționale nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre definitivă, care să fi

confirmat dreptul reclamantului.

Concluzionând, prin intervenția

instanței de contencios constituțional, urmare sesizării acesteia cu o excepție

de neconstituționalitate, s-a dat eficiență unui mecanism normal într-un stat

democratic, realizându-se controlul aposteriori de constituționalitate.

De aceea, nu se poate susține că prin

constatarea neconstituționalității textului de lege și lipsirea lui de efecte

erga omnes și ex nune ar fi afectat procesul echitabil, pentru că acesta nu se

poate desfășura făcând abstracție de cadrul normativ legal constituțional, ale

cărui limite au fost determinate în respectul preeminenței dreptului, al

coerenței și al stabilității juridice.

Având în vedere aceste considerente

recursul este nefondat și va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat

de reclamanta B.A. împotriva deciziei nr. 106 din 17 februarie 2011 pronunțată de

Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de

familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

1 februarie 2012.