ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 557/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data 1 septembrie 2010 și precizată, reclamanta B.A. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, pentru ca, prin hotărâre judecătorească, să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei 300.000 euro, echivalentul în lei la data plății cu titlu de despăgubiri morale, ca urmare a dislocării în Bărăgan a soțului său B.G.M., pe perioada 1951-1956, cu cheltuieli de judecată. în motivarea acțiunii, a arătat că soțul său, B.G.M., împreună cu familia sa compusă din: bunici, mama, frate au fost obligați să părăsească locuința din Țigănași, raionul Vînju Mare, județ Mehedinți. Aceștia au fost dislocați și duși în localitatea Iezeru-Călărași din Bărăgan unde au locuit timp de aproape cinci ani (1951-1956) într-un bordei improvizat în pământ, în condiții de trai deosebit de grele.

Prin sentința civilă nr. 577 din 25 octombrie 2010, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta B.A., pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice fiind obligat la plata către reclamantă a sumei 5.000 euro reprezentând daune morale, precum și la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 500 lei, reprezentând onorariu apărător. Pentru a pronunța astfel, tribunalul a reținut următoarele: în perioada 1951-1956 familia soțului reclamantei a fost strămutată în localitatea Iezeru-Călărași, ude au locuit aproape cinci ani într-un bordei improvizat în pământ în condiții de trai deosebit de grele, condiții care aveau să-și pună amprenta asupra sănătății lor.

Potrivit declarației martorei Ș.E., care se coroborează cu susținerile reclamantei din acțiune, familia soțului reclamantei a fost dislocată în localitatea Iezeru-Călărași, unde li s-a stabilit domiciliul obligatoriu până în anul 1956. în toată această perioadă soțul reclamantei împreună cu familia sa a îndurat condiții foarte grele de viață, suferind de foame, de frig, neavând locuințe, asistență medicală, haine. Instanța a apreciat că reclamanta este îndreptățită la acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de soțul său decedat, conform actelor depuse la dosar. în ceea ce privește cuantumul daunelor morale, în jurisprudență s-a decis că nu se poate apela la probe materiale, judecătorul fiind singurul care, în raport cu consecințele suferite de partea vătămată, trebuie să aprecieze o anumită sumă globală care să compenseze suferințele acesteia, ținând seama de plafonul stabilit prin lege.

Prin stabilirea domiciliului obligatoriu, instanța a apreciat că soțului reclamantei și familiei acestuia i-a fost încălcat dreptul la libertate, această măsură producând consecințe și după momentul întoarcerii la domiciliu, familia fiindu-i tratată în mod diferit de consăteni. împotriva acestei sentințe au formulat apel reclamanta B.A. și pârâtul Statul Român, prin M.F.P., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie fiind invocate următoarele motive de apel: în apelul său, reclamanta a susținut că toate actele depuse și întreg probatoriul administrat în cauză au concluzionat faptul că prejudiciul moral suferit de către apelant și familia sa a fost pe deplin dovedit, însă instanța nu a avut în vedere aceasta.

Cuantumul despăgubirilor stabilit de către instanța de fond este derizoriu față de întreaga suferință a apelantului și a familiei sale. Prevederile O.U.G. nr. 62/2010 trebuie aplicate în speță, avându-se în vedere plafonul maxim al despăgubirilor ce se pot acorda. Pârâtul Statul Român, reprezentat, prin Ministerul Finanțelor Publice a criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, având în vedere următoarele motive: în mod greșit instanța de fond a obligat Statul Român la plata daunelor morale, către reclamantă, iar considerentele pe care se sprijină hotărârea sunt rezultatul unei aplicări greșite a legii. Instanța de fond neîntemeiat a admis în parte acțiunea reclamantului, daunele morale acordate sunt neîntemeiate și nedovedite.

Drepturile persoanelor persecutate politic în perioada comunistă sunt stabilite prin O.U.G. nr. 214/1999 și Decretul-lege nr. 118/1990, alături de alte norme speciale de reparație. Instanța trebuia să verifice dacă drepturile obținute de reclamant prin efectul Decretul-lege nr. 118/1990 și a O.U.G. nr. 214/1999 nu acoperă în totalitate prejudiciul moral suferit de acesta în urma condamnării, măsurii administrative cu caracter politic la care a fost supus autorul. Stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial implica o operațiune de estimare care se efectuează în raport cu anumite criterii obiective pe baza probelor administrate. În speță, reclamanta nu face dovada unui prejudiciu cu consecințe dintre cele mai grave - în urma cărora se pot acorda daune morale în cuantumul maxim prevăzut de lege.

Curtea de Apel Craiova, prin decizia civilă nr. 106 din 17 februarie 2011 a admis apelul pârâtului, a schimbat în tot sentința în sensul respingerii acțiunii și a respins apelul formulat de reclamantă. În considerente a reținut, în esență, că decizia atacată a fost pronunțată după publicarea deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale potrivit căreia dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi au fost lipsite de efecte juridice. Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs reclamanta, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând că decizia Curții Constituționale nr. 1358/2010 nu se aplică decât pentru viitor, nu și cauzelor în curs de soluționare la data publicării sale și, ca atare, se impune acordarea daunelor morale în cuantumul solicitat prin acțiunea introductivă.

Recursul nu este fondat. Înainte de pronunțarea deciziei atacate a fost dată Decizia Curții Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 761 din 15 noiembrie 2010, prin care dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, au fost declarate neconstituționale. În speță, încetarea efectelor juridice ale prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 înseamnă că, la data judecării recursului nu se mai poate ține cont de o dispoziție declarată neconstituțională.

Problema de drept care se pune în speță nu este deci cea a faptului dacă reclamanta este sau nu îndreptățită la acordarea daunelor morale în condițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, ci aceea dacă respectivul text de lege mai poate fi aplicat cauzei supusă soluționării, în condițiile în care a fost declarat neconstituțional, printr-un control a posteriori de constituționalitate, prin decizia Curții Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M. Of. al României nr. 761 din 15 noiembrie 2010. Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție, dispozițiile din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate de drept.

La alin. (4) al articolului menționat se prevede că deciziile Curții Constituționale, de la data publicării în M. Of. al României, sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor, aceleași dispoziții regăsindu-se și în textul cuprins la art. 31 din Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu modificările și completările ulterioare. În raport de această reglementare, constituțională și legală, s-a pus problema dacă declararea neconstituționalității unui text de lege prin decizie a Curții Constituționale, care produce efecte pentru viitor și erga omnes, se aplică și acțiunilor în curs sau numai situației celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens.

Nu se, poate spune că fiind promovată acțiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, aceasta ar presupune că efectele textului de lege să se întindă pe toată durata desfășurării procedurii judiciare, întrucât nu suntem în prezența unui act juridic convențional ale cărui efecte să fie guvernate după regula tempus regit actum. Dimpotrivă, este vorba despre o situație juridică obiectivă și legală, în desfășurare, căreia îi este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituționalității, ivit înaintea definitivării sale. Cum norma tranzitorie cuprinsă la art. 147 alin. (4) din Constituție este una imperativă de ordine publică, aplicarea ei generală și imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece altfel ar însemna ca un act neconstituțional să continue să producă efecte juridice, ca și când nu ar fi apărut niciun element nou în ordinea juridică, ceea ce Constituția refuză în mod categoric.

Pe de altă parte, împrejurarea că deciziile Curții Constituționale produc efecte numai pentru viitor dă expresie unui alt principiu constituțional, acela al neretroactivității, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câștigate sau situațiilor juridice deja constituite. În speță, nu există însă un drept definitiv câștigat, iar reclamanta nu era titularul unui bun susceptibil de protecție în sensul art. l din Protocolul nr. l adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului câtă vreme la data publicării deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre definitivă, care să fi confirmat dreptul reclamantului. Concluzionând, prin intervenția instanței de contencios constituțional, urmare sesizării acesteia cu o excepție de neconstituționalitate, s-a dat eficiență unui mecanism normal într-un stat democratic, realizându-se controlul aposteriori de constituționalitate.

De aceea, nu se poate susține că prin constatarea neconstituționalității textului de lege și lipsirea lui de efecte erga omnes și ex nune ar fi afectat procesul echitabil, pentru că acesta nu se poate desfășura făcând abstracție de cadrul normativ legal constituțional, ale cărui limite au fost determinate în respectul preeminenței dreptului, al coerenței și al stabilității juridice. Având în vedere aceste considerente recursul este nefondat și va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta B.A. împotriva deciziei nr. 106 din 17 februarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 februarie 2012.