SECȚIUNEA A TREIA DECIZIE Cererea nr. 31866/04 prezentată de Oybek mai sus, B.M. Zupančič, președintele Hedigan Caflisch Türmen Biersan Gyulumyan, Myjer, judecători și V. Berger, grefier de secțiune, având în vedere cererea formulată mai sus la 6 septembrie 2004, Având în vedere măsura provizorie indicată guvernului pârât în temeiul articolului 39 din Regulamentul de procedură al Curții, având în vedere decizia de a trata cu prioritate cererea în temeiul articolului 41 din Regulamentul de procedură al Curții, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitant, După ce a deliberat, face următoarea decizie DE FAPT Reclamantul, dl Oybek maimov, este resortisant uzbek, născut în 1980. El este reprezentat în fața Curții de către domnul H.K. Elban și A. Yalmaz, avocați din Istanbul. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul a participat, până în 1998, la cursuri coranice într-o moschee din Tachkent. În decembrie 1998, ca urmare a intimidării autorităților uzbece, reclamantul a părăsit teritoriul Cecenia până în august 2001. În 2003 a intrat ilegal în Turcia. La 23 iunie 2004, în timpul operațiunilor efectuate de poliție înainte de summitul NATO din Istanbul, acesta a fost arestat și reținut. La 26 iunie 2004, procurorul Republicii l-a ascultat aproape de curtea de securitate din Istanbul, apoi l-a predat autorităților Serviciului Străinilor al Direcției de Securitate din Istanbul, care l-au pus în detenție administrativă. La 30 iulie 2004, invocând Convenția bilaterală semnată cu Turcia, Republica Dahju a fost extrădată de către reclamant. Autoritățile uzbece au declarat că a fost suspectat de omor și că a cauzat răni unor persoane de la explozia unei bombe în Uzbekistan în timpul atacurilor teroriste care au avut loc la Tachkent în 1999. Printr-o decizie din 17 septembrie 2004, după audierea reclamantului, tribunalul corecțional d La 24 septembrie 2004, reclamantul a atacat hotărârea în fața instanței judecătorești în materie de azil și a respins recursul la 28 septembrie 2004. La 11 august 2005, Înaltul Comisariat al Organizației Națiunilor Unite pentru Refugiați i-a acordat reclamantului statutul de refugiat. La 2 septembrie 2005, tribunalul dasezis l-a eliberat pe solicitant. Prin hotărârea din 8 septembrie 2005, tribunalul a anulat decizia de extrădare în temeiul articolului 18 alineatul (3) din Codul penal, considerând că reclamantul avea motive serioase să creadă că ar risca, dacă ar fi fost supus torturii sau tratamentelor inumane. Printr-o scrisoare din 15 septembrie 2005, reprezentantul reclamantului a prezentat Curții deciziile instanței judecătorești în litigiu și a declarat că reclamantul nu mai intenționa să își mențină cererea. Cu toate acestea, acesta a solicitat rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor suportate în fața Curții. Printr-o scrisoare din 19 septembrie 2005, a afirmat guvernul că reclamantul nu va fi extrădat în Uzbekistan. GRIFS invocând articolele 2 și 3 din convenție și art. 1 din Protocolul nr. 6, reclamantul se plânge că își riscă viața și că este supus torturii în caz de extrădare în Uzbekistan. Acesta susține că nu ar putea beneficia de un proces echitabil în sensul articolului 6 din Convenție în cadrul procedurii penale împotriva sa în țara sa de origine și că riscă în mod serios să fie condamnat la moarte și executat. Curtea ia act de scrisoarea din 15 septembrie 2005 a reprezentantului reclamantului care declară că, întrucât decizia de extrădare a fost anulată de instanțele interne, la Curtea a examinat elementele aduse la cunoștința sa și decide, după examinarea circumstanțelor cauzei, că litigiul a fost soluționat. În plus, aceasta consideră că nu este necesar să se dea curs cererii de rambursare a cheltuielilor și cheltuielilor de judecată efectuate în fața acesteia, în măsura în care aceasta nu este însoțită de nici o justificare pertinentă. Pe de altă parte, Curtea nu constată existența unui alt motiv care să justifice continuarea examinării cererii [art. 37 alineatul (1) în fine al Convenției]. În consecință, este necesar să se pună capăt aplicării articolului 39 din Regulamentul de procedură și să se șteargă cauza din rol. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, hotărăște să elimine cererea de rol. Vincent Berger Bošjan M. Zupančičcorn Președintele
Requête n
o
31866/04
présentée par Oybek İBRAGİMOV
contre la Turquie
La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le
1
er
juin 2006 en une chambre composée de
:
MM.
B.M.
Zupančič
,
président
,
J.
Hedigan
,
L.
Caflisch
,
R.
Türmen
,
C.
Bîrsan
,
M
me
A.
Gyulumyan,
M.
E.
Myjer,
juges
,
et de M. V.
Berger,
greffier de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 6 septembre 2004,
Vu la mesure provisoire indiquée au gouvernement défendeur en vertu de l’article
39 du règlement de la Cour,
Vu la décision de traiter en priorité la requête en vertu de l’article 41 du règlement de la Cour,
Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par le requérant,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Le requérant, M. Oybek İbragimov, est un ressortissant ouzbek, né en 1980. Il est représenté devant la Cour par M
es
H.K. Elban et A.
Yılmaz, avocats à Istanbul.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
Le requérant participa, jusqu’en 1998, à des cours coraniques dans une mosquée à Tachkent.
En décembre 1998, à la suite d’intimidations des autorités ouzbèkes, le requérant quitta l’Ouzbékistan pour la Tchétchénie où il resta jusqu’en août 2001.
En 2003, il entra illégalement en Turquie.
Le 23 juin 2004, lors des opérations menées par la police avant le sommet de l’OTAN à Istanbul, il fut arrêté et placé en garde à vue.
Le 26 juin 2004, il fut entendu par le procureur de la République près la cour de sûreté d’Istanbul puis remis aux autorités du service des étrangers de la direction de la sûreté d’Istanbul qui le placèrent en rétention administrative.
Le 30 juillet 2004, invoquant la Convention bilatérale signée avec la Turquie, la République d’Ouzbékistan demanda l’extradition du requérant. Les autorités ouzbèkes firent valoir qu’il était soupçonné d’homicide et d’avoir causé des blessures à autrui par l’explosion d’une bombe en Ouzbékistan lors d’attaques terroristes survenues à Tachkent en 1999.
Par une décision du 17 septembre 2004, après avoir entendu le requérant, le tribunal correctionnel d’Istanbul statua sur sa nationalité et sur la nature du délit en application de l’article 9 du code pénal. Il ordonna en outre le maintien de la détention provisoire du requérant pour une durée de trente jours.
Le 24 septembre 2004, le requérant attaqua le jugement devant la cour d’assises d’Istanbul. Celle-ci rejeta le recours, au vu du dossier, le 28
septembre 2004.
Le 11 août 2005, le Haut-Commissariat des Nations unies pour les réfugiés accorda au requérant le statut de réfugié.
Le 2 septembre 2005, la cour d’assises relaxa le requérant.
Par un arrêt du 8 septembre 2005, la cour d’assises annula la décision d’extradition sur la base de l’article 18 § 3 du code pénal, considérant que le requérant avait des motifs sérieux de croire qu’il risquerait, si on l’extradait vers l’Ouzbékistan, de se voir infliger de la torture ou des traitements inhumains.
Par une lettre du 15 septembre 2005, le représentant du requérant produisit à la Cour les décisions de la cour d’assises d’Istanbul et déclara que le requérant n’entendait plus maintenir sa requête. Il réclama toutefois le remboursement des frais et dépens encourus devant la Cour.
Par une lettre du 19 septembre 2005, mentionnant l’arrêt de la cour d’assises du 8 septembre 2005, le Gouvernement fit observer que le requérant ne sera pas extradé en Ouzbékistan.
Invoquant les articles 2 et 3 de la Convention et l’article 1 du Protocole n
o
6, le requérant se plaint qu’il risque sa vie et d’être soumis à la torture en cas d’extradition vers l’Ouzbékistan.
Il soutient qu’il ne pourrait pas bénéficier d’un procès équitable au sens de l’article 6 de la Convention dans la procédure pénale entamée à son encontre dans son pays d’origine et qu’il risque sérieusement d’être condamné à mort et exécuté. Il allègue à cet égard que les autorités judiciaires ouzbèkes ne sont pas indépendantes de l’exécutif.
La Cour prend acte de la lettre du 15 septembre 2005 du représentant du requérant déclarant que, la décision d’extradition ayant été annulée par les juridictions internes, l’intéressé n’entendait plus maintenir sa requête.
La Cour a examiné les éléments portés à sa connaissance. Elle décide, après examen des circonstances de l’affaire, que le litige a été résolu. Elle estime en outre qu’il n’y a pas lieu de donner suite à la demande de remboursement des frais et dépens encourus devant elle, dans la mesure où celle-ci n’est accompagnée d’aucun justificatif pertinent.
Par ailleurs, la Cour ne constate l’existence d’aucun autre motif qui justifierait de poursuivre l’examen de la requête (article 37 § 1
in fine
de la Convention).
En conséquence, il convient de mettre fin à l’application de l’article
39 du règlement et de rayer l’affaire du rôle.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Décide
de rayer la requête du rôle.
Vincent
Berger
Boštjan M.
Zupančič
Greffier
Président