ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 778/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinți la data de 5 martie 2010 sub nr. 1478/101/2010, reclamantul N.M. a chemat în judecată Statul Român, prin M.F.P. și D.G.F.P. Mehedinți, solicitând obligarea pârâților la plata daunelor materiale și morale pentru reclamant în cuantum de 1.000.000 euro și la cheltuieli de judecată. În motivarea acțiunii a arătat că în ziua de 18 iunie 1951 familia sa a fost deportată din comuna Salcia, județul Mehedinți, în localitatea Zagna-Vădeni, județul Brăila, pe un câmp, un țăruș reprezentând locul de domiciliu, că familia a fost nevoită să doarmă sub cerul liber până când și-au săpat un bordei în pământ și apoi au construit din chirpici o colibă cu două încăperi acoperită cu stuf; că au locuit în colibă aproape 5 ani, înfruntând o sărăcie cumplită, frigul, mizeria și bolile, inclusiv febra tifoidă și că reclamantul s-a născut în Zagna-Vădeni.

A mai arătat reclamantul că familia sa era înstărită, avea pământ, case, animale, păsări, unelte agricole, stupi, mobilier de lux. A învederat că în anul 1956 familia a primit acceptul de a pleca din localitatea Zagna-Vădeni, însă nu au putut reveni în localitatea de domiciliu, astfel că au locuit încă 5 luni la Maglavit, la familia T.D. De asemenea, reclamantul a arătat că la revenirea în localitatea Salcia nu au mai găsit bunurile, iar casa era ocupată de sediul miliției, ei locuind până în anul 1972 într-o magazie construită în aceeași curte cu casa și abia în 1972 și-au putut relua proprietatea imobilului. Prin sentința civilă nr. 307 din 14 iunie 2010, Tribunalul Mehedinți a admis excepția lipsei calității procesual pasive a D.G.F.P.

Mehedinți, a respins acțiunea civilă formulată împotriva acesteia, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate și a respins acțiunea formulată de reclamantul N.M., împotriva pârâtului Statul Român, prin M.F.P. - D.G.F.P. Mehedinți, precum și cererea privind cheltuielile de judecată. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a făcut trimitere la expunerea de motive a Legii nr. 221/2009 și, în raport de acestea, a concluzionat că legiuitorul a urmărit acoperirea prejudiciului moral suferit de cei supuși condamnărilor politice, necuprinzând în această categorie de despăgubiri și pe cei supuși măsurilor administrative cu caracter politic, pentru care nu s-a prevăzut posibilitatea acordării daunelor morale.

Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia nr. 94 din 14 februarie 2011, a respins apelul declarat de reclamant împotriva sentinței primei instanțe. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 au fost declarate neconstituționale prin decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale, publicată în M. Of. din 15 noiembrie 2010, astfel că trebuie avute în vedere dispozițiile art. 31 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992 și dispozițiile art. 147 din Constituție. Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție, dispozițiile din legile, ordonanțele, regulamentele în vigoare care au fost declarate neconstituționale, își încetează efectele după 45 de zile de la publicarea deciziei în M. Of., iar pe durata acestui termen dispozițiile a căror neconstituționalitate s-a constatat, sunt suspendate de drept.

În raport de dispozițiile art. 31 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992, decizia care a declarat neconstituționalitatea unei dispoziții legale este definitivă și obligatorie, efectele sale se răsfrâng și în alte cauze, nu numai în cauza în care a fost invocată excepția. Instanța de apel a arătat că decizia este general obligatorie, opozabilă „erga omnes”, inclusiv pentru instanțele judecătorești și are putere numai pentru viitor, ceea ce înseamnă că după publicare decizia are efect în cauzele aflate în curs de soluționare, sau care se vor soluționa în viitor. Concluzia care se impune este aceea că dispoziția din lege declarată neconstituțională nu se mai aplică, instanța învestită cu soluționarea unei acțiuni căreia i se aplicau dispozițiile declarate neconstituționale, continuând soluționarea cauzei, are obligația să nu aplice în cauză dispozițiile legale a căror neconstituționalitate a fost constatată prin decizia Curții Constituționale.

În speță, dispozițiile pe care reclamantul și-a întemeiat acțiunea nu mai sunt aplicabile, întrucât contravin Constituției, astfel că acțiunea pentru plata daunelor morale formulată de reclamant este neîntemeiată, putând fi acordate însă ca măsuri reparatorii despăgubirile la care se referă art. 5 alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 221/2009, dar acestea nu fac obiectul prezentei acțiuni. De altfel, s-a reținut că acoperirea prejudiciului cauzat sub forma daunelor morale a făcut obiectul mai multor legi cu caracter reparatoriu, respectiv Decretul - Lege nr. 118/1990 și OUG nr. 214/1999. Astfel, instanța de apel a arătat că prin Hotărârea nr. 422 din 12 februarie 1991 emisă de Comisia Județeană Mehedinți de aplicare a Decretului - Lege nr. 118/1990, reclamantului i s-a stabilit o indemnizație lunară în cuantum de 428 lei.

În plus, acestei indemnizații i se adaugă alte înlesniri care au caracter reparatoriu și care sunt prevăzute expres de lege: scutire de plata impozitelor și a taxelor locale, asistență medicală și medicamente în mod gratuit și prioritar atât în tratament ambulatoriu, cât și pe timpul spitalizărilor, 12 călătorii gratuite anual pe Calea Ferată Română cu clasa I pe toate categoriile de trenuri de persoane, cu mijloace de transport auto sau cu mijloace de transport fluviale, transport urban gratuit cu mijloace de transport în comun, aparținând societăților cu capital de stat sau privat (art. 8 din Decretul - Lege nr. 118/1990), etc. Instanța de apel a mai reținut că, de aceste drepturi au beneficiat și părinții reclamantului, atât sub aspectul indemnizației lunare, cât și al celorlalte facilități prevăzute, care toate cuantificate au o valoare apreciată ca îndestulătoare și echitabilă pentru acoperirea unui prejudiciu moral greu de cuantificat.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, reclamantul N.M., fără să indice vreunul din motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul a arătat că măsura administrativă privind deportarea și stabilirea domiciliului obligatoriu în Bărăgan la care a fost supus împreună cu familia sa face obiectul de reglementare a Legii nr. 221/2009 și îi conferă dreptul de a solicita despăgubiri morale. Totodată, recurentul a arătat că de prevederile Legii nr. 221/2009 beneficiază și persoanele cărora le-au fost recunoscute drepturile prevăzute de Decretul - Lege nr. 118/1990. În acest sens, recurentul a apreciat că drepturile acordate în baza acestui decret nu sunt suficiente pentru repararea prejudiciului moral suferit, considerând că tocmai de aceea legiuitorul a adus o măsură reparatorie prin apariția Legii nr. 221/2009.

În ceea ce privește decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale, recurentul a arătat că aceasta produce efecte numai pentru viitor și nu se aplică în speța de față. Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, ce permit încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., de către instanța de judecată, potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ., se constată următoarele: Criticile formulate de recurent aduc în discuție o singură chestiune, aceea a efectelor, în cauză, ale deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010. Aceste critici nu sunt însă fondate, potrivit celor ce se vor arăta în continuare.

Problema de drept care se pune în speță nu este deci cea a faptului dacă reclamantul este sau nu îndreptățit la acordarea daunelor morale în condițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, aspect care, de altfel, a fost soluționat definitiv de curtea de apel, ci aceea dacă respectivul text de lege mai poate fi aplicat cauzei supusă soluționării, în condițiile în care a fost declarat neconstituțional, printr-un control a posteriori de constituționalitate, prin decizia Curții Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M. Of. al României nr. 761 din 15 noiembrie 2010. Contrar susținerilor recurentului, această problemă de drept a fost dezlegată corect de către instanța de apel, care a reținut că decizia Curții Constituționale nr. 1358/2010, publicată în M. Of.

în timp ce procesul era în curs de judecată în faza procesuală a apelului, produce efecte în cauză, în sensul că textul declarat neconstituțional nu mai poate constitui temei juridic pentru acordarea de daune morale. Cu privire la efectele deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010 asupra proceselor în curs de judecată s-a pronunțat Înalta Curte în recurs în interesul legii, prin decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 a Înaltei Curți, publicată în M. Of. nr. 789 din 07 noiembrie 2011, stabilindu-se că, urmare a acestei decizii a Curții Constituționale, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziei instanței de contencios constituțional în M. Of.

Conform art. 33 0 7 alin. (4) C. proc. civ., dezlegarea dată problemelor de drept judecate în recurs în interesul legii este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în M. Of., așa încât, în raport de decizia în interesul legii susmenționată, se impune păstrarea soluției din hotărârea recurată, pentru argumentele reținute de instanța supremă în soluționarea recursului în interesul legii. Astfel, potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție, dispozițiile din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate de drept.

La alin. (4) al articolului menționat se prevede că deciziile Curții Constituționale, de la data publicării în M. Of. al României, sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor, aceleași dispoziții regăsindu-se și în textul cuprins la art. 31 din Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu modificările și completările ulterioare. Față de această reglementare, constituțională și legală, s-a pus problema dacă declararea neconstituționalității unui text de lege prin decizie a Curții Constituționale, care produce efecte pentru viitor și erga omnes, se aplică și acțiunilor în curs sau numai situației celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens.

Această problemă de drept a fost dezlegată prin decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte în soluționarea recursului în interesul legii, în sensul că decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în M. Of., cu excepția situației în care la această dată era deja pronunțată o hotărâre definitivă. Cu alte cuvinte, urmare a deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziei instanței de contencios constituțional în M. Of.

Or, în speță, la data publicării în M. Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010 a deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010, nu se pronunțase în apel decizia atacată, cauza nefiind așadar soluționată definitiv la data publicării respectivei decizii. Nu se poate spune deci că, fiind promovată acțiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, aceasta ar presupune că efectele textului de lege să se întindă pe toată durata desfășurării procedurii judiciare, întrucât nu suntem în prezența unui act juridic convențional ale cărui efecte să fie guvernate după regula tempus regit actum. Dimpotrivă, este vorba despre o situație juridică obiectivă și legală, în desfășurare, căreia îi este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituționalității, ivit înaintea definitivării sale.

Cum norma tranzitorie cuprinsă la art. 147 alin. (4) din Constituție este una imperativă de ordine publică, aplicarea ei generală și imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece altfel ar însemna ca un act neconstituțional să continue să producă efecte juridice, ca și când nu ar fi apărut niciun element nou în ordinea juridică, ceea ce Constituția refuză în mod categoric. Pe de altă parte, împrejurarea că deciziile Curții Constituționale produc efecte numai pentru viitor dă expresie unui alt principiu constituțional, acela al neretroactivității, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câștigate sau situațiilor juridice deja constituite.

În speță, nu există însă un drept definitiv câștigat, iar reclamantul nu era titularul unui „bun” susceptibil de protecție în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme la data publicării deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre definitivă, care să fi confirmat dreptul reclamantului. Concluzionând, prin intervenția instanței de contencios constituțional, urmare a sesizării acesteia cu o excepție de neconstituționalitate, s-a dat eficiență unui mecanism normal într-un stat democratic, realizându-se controlul a posteriori de constituționalitate.

De aceea, nu se poate susține că prin constatarea neconstituționalității textului de lege și lipsirea lui de efecte erga omnes și ex nunc ar fi afectat procesul echitabil, pentru că acesta nu se poate desfășura făcând abstracție de cadrul normativ legal constituțional, ale cărui limite au fost determinate în respectul preeminenței dreptului, al coerenței și al stabilității juridice. Pentru aceste considerente, față de prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., instanța va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul N.M. împotriva deciziei nr. 94 din 14 februarie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 februarie 2012.