ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 778/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinți la data de 5 martie 2010

sub nr. 1478/101/2010, reclamantul N.M. a chemat în judecată Statul Român, prin

M.F.P. și D.G.F.P. Mehedinți, solicitând obligarea pârâților la plata daunelor

materiale și morale pentru reclamant în cuantum de 1.000.000 euro și la cheltuieli

de judecată.

În motivarea acțiunii a arătat că în ziua de 18 iunie

1951 familia sa a fost deportată din comuna Salcia, județul Mehedinți, în

localitatea Zagna-Vădeni, județul Brăila, pe un câmp, un țăruș reprezentând

locul de domiciliu, că familia a fost nevoită să doarmă sub cerul liber până

când și-au săpat un bordei în pământ și apoi au construit din chirpici o colibă

cu două încăperi acoperită cu stuf; că au locuit în colibă aproape 5 ani,

înfruntând o sărăcie cumplită, frigul, mizeria și bolile, inclusiv febra

tifoidă și că reclamantul s-a născut în Zagna-Vădeni.

A mai arătat reclamantul că familia sa era înstărită,

avea pământ, case, animale, păsări, unelte agricole, stupi, mobilier de lux.

A învederat că în anul 1956 familia a primit acceptul

de a pleca din localitatea Zagna-Vădeni, însă nu au putut reveni în localitatea

de domiciliu, astfel că au locuit încă 5 luni la Maglavit, la familia T.D.

De asemenea, reclamantul a arătat că la revenirea în

localitatea Salcia nu au mai găsit bunurile, iar casa era ocupată de sediul

miliției, ei locuind până în anul 1972 într-o magazie construită în aceeași

curte cu casa și abia în 1972 și-au putut relua proprietatea imobilului.

Prin sentința civilă nr. 307 din 14 iunie 2010,

Tribunalul Mehedinți a admis excepția lipsei calității procesual pasive a

D.G.F.P. Mehedinți, a respins acțiunea civilă formulată împotriva acesteia, ca

fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate și a respins acțiunea

formulată de reclamantul N.M., împotriva pârâtului Statul Român, prin M.F.P. - D.G.F.P.

Mehedinți, precum și cererea privind cheltuielile de judecată.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a făcut trimitere

la expunerea de motive a Legii nr. 221/2009 și, în raport de acestea, a

concluzionat că legiuitorul a urmărit acoperirea prejudiciului moral suferit de

cei supuși condamnărilor politice, necuprinzând în această categorie de despăgubiri

și pe cei supuși măsurilor administrative cu caracter politic, pentru care nu

s-a prevăzut posibilitatea acordării daunelor morale.

Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și pentru

cauze cu minori și de familie, prin decizia nr. 94 din 14 februarie 2011, a respins apelul declarat de reclamant împotriva sentinței primei instanțe.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că

dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 au fost declarate

neconstituționale prin decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale, publicată în M. Of. din 15 noiembrie 2010, astfel că trebuie avute în

vedere dispozițiile art. 31 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992 și

dispozițiile art. 147 din Constituție.

Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție,

dispozițiile din legile, ordonanțele, regulamentele în vigoare care au fost

declarate neconstituționale, își încetează efectele după 45 de zile de la

publicarea deciziei în M. Of., iar pe durata acestui termen dispozițiile a

căror neconstituționalitate s-a constatat, sunt suspendate de drept.

În raport de dispozițiile art. 31 alin. (1) și (3) din

Legea nr. 47/1992, decizia care a declarat neconstituționalitatea unei

dispoziții legale este definitivă și obligatorie, efectele sale se răsfrâng și

în alte cauze, nu numai în cauza în care a fost invocată excepția.

Instanța de apel a arătat că decizia este general

obligatorie, opozabilă „erga omnes”, inclusiv pentru instanțele judecătorești

și are putere numai pentru viitor, ceea ce înseamnă că după publicare decizia

are efect în cauzele aflate în curs de soluționare, sau care se vor soluționa

în viitor.

Concluzia care se impune este aceea că dispoziția din

lege declarată neconstituțională nu se mai aplică, instanța învestită cu

soluționarea unei acțiuni căreia i se aplicau dispozițiile declarate

neconstituționale, continuând soluționarea cauzei, are obligația să nu aplice

în cauză dispozițiile legale a căror neconstituționalitate a fost constatată

prin decizia Curții Constituționale.

În speță, dispozițiile pe care reclamantul și-a

întemeiat acțiunea nu mai sunt aplicabile, întrucât contravin Constituției, astfel

că acțiunea pentru plata daunelor morale formulată de reclamant este

neîntemeiată, putând fi acordate însă ca măsuri reparatorii despăgubirile la

care se referă art. 5 alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 221/2009, dar

acestea nu fac obiectul prezentei acțiuni.

De altfel, s-a reținut că acoperirea prejudiciului

cauzat sub forma daunelor morale a făcut obiectul mai multor legi cu caracter

reparatoriu, respectiv Decretul - Lege nr. 118/1990 și OUG nr. 214/1999.

Astfel, instanța de apel a arătat că prin Hotărârea nr.

422 din 12 februarie 1991 emisă de Comisia Județeană Mehedinți de aplicare a

Decretului - Lege nr. 118/1990, reclamantului i s-a stabilit o indemnizație lunară

în cuantum de 428 lei.

În plus, acestei indemnizații i se adaugă alte

înlesniri care au caracter reparatoriu și care sunt prevăzute expres de lege:

scutire de plata impozitelor și a taxelor locale, asistență medicală și

medicamente în mod gratuit și prioritar atât în tratament ambulatoriu, cât și

pe timpul spitalizărilor, 12 călătorii gratuite anual pe Calea Ferată Română cu

clasa I pe toate categoriile de trenuri de persoane, cu mijloace de transport

auto sau cu mijloace de transport fluviale, transport urban gratuit cu mijloace

de transport în comun, aparținând societăților cu capital de stat sau privat (art.

8 din Decretul - Lege nr. 118/1990), etc.

Instanța de apel a mai reținut că, de aceste drepturi

au beneficiat și părinții reclamantului, atât sub aspectul indemnizației

lunare, cât și al celorlalte facilități prevăzute, care toate cuantificate au o

valoare apreciată ca îndestulătoare și echitabilă pentru acoperirea unui prejudiciu

moral greu de cuantificat.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen

legal, reclamantul N.M., fără să indice vreunul din motivele de nelegalitate

prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul a

arătat că măsura administrativă privind deportarea și stabilirea domiciliului

obligatoriu în Bărăgan la care a fost supus împreună cu familia sa face

obiectul de reglementare a Legii nr. 221/2009 și îi conferă dreptul de a

solicita despăgubiri morale.

Totodată, recurentul a arătat că de prevederile Legii nr.

221/2009 beneficiază și persoanele cărora le-au fost recunoscute drepturile

prevăzute de Decretul - Lege nr. 118/1990.

În acest sens, recurentul a apreciat că drepturile

acordate în baza acestui decret nu sunt suficiente pentru repararea

prejudiciului moral suferit, considerând că tocmai de aceea legiuitorul a adus

o măsură reparatorie prin apariția Legii nr. 221/2009.

În ceea ce privește decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale, recurentul a arătat că aceasta produce efecte numai pentru viitor și

nu se aplică în speța de față.

Examinând decizia atacată prin prisma criticilor

formulate, ce permit încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., de către instanța de judecată, potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ., se

constată următoarele:

Criticile formulate de recurent aduc în discuție o

singură chestiune, aceea a efectelor, în cauză, ale deciziei Curții Constituționale

nr. 1358/2010.

Aceste critici nu sunt însă fondate, potrivit celor ce

se vor arăta în continuare.

Problema de drept care se pune în speță nu este deci

cea a faptului dacă reclamantul este sau nu îndreptățit la acordarea daunelor

morale în condițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, aspect

care, de altfel, a fost soluționat definitiv de curtea de apel, ci aceea dacă

respectivul text de lege mai poate fi aplicat cauzei supusă soluționării, în

condițiile în care a fost declarat neconstituțional, printr-un control a

posteriori de constituționalitate, prin decizia Curții Constituționale nr. 1358

din 21 octombrie 2010, publicată în M. Of. al României nr. 761 din 15 noiembrie

2010.

Contrar susținerilor recurentului, această problemă de

drept a fost dezlegată corect de către instanța de apel, care a reținut că

decizia Curții Constituționale nr. 1358/2010, publicată în M. Of. în timp ce

procesul era în curs de judecată în faza procesuală a apelului, produce efecte

în cauză, în sensul că textul declarat neconstituțional nu mai poate constitui

temei juridic pentru acordarea de daune morale.

Cu privire la efectele deciziei Curții Constituționale

nr. 1358/2010 asupra proceselor în curs de judecată s-a pronunțat Înalta Curte

în recurs în interesul legii, prin decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 a Înaltei Curți, publicată în M. Of. nr. 789 din 07 noiembrie 2011, stabilindu-se că, urmare a

acestei decizii a Curții Constituționale, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a)

teza I din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constitui

temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării

deciziei instanței de contencios constituțional în M. Of.

Conform art. 33

0

7

alin. (4) C. proc. civ., dezlegarea dată problemelor

de drept judecate în recurs în interesul legii este obligatorie pentru instanțe

de la data publicării deciziei în M. Of., așa încât, în raport de decizia în

interesul legii susmenționată, se impune păstrarea soluției din hotărârea

recurată, pentru argumentele reținute de instanța supremă în soluționarea

recursului în interesul legii.

Astfel, potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție,

dispozițiile din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își

încetează efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții

Constituționale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de acord

prevederile neconstituționale cu dispozițiile legii fundamentale, pe durata

acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate de drept.

La alin. (4) al articolului menționat se prevede că

deciziile Curții Constituționale, de la data publicării în M. Of. al României,

sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor, aceleași dispoziții

regăsindu-se și în textul cuprins la art. 31 din Legea nr. 47/1992 referitoare

la organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu modificările și

completările ulterioare.

Față de această reglementare, constituțională și

legală, s-a pus problema dacă declararea neconstituționalității unui text de

lege prin decizie a Curții Constituționale, care produce efecte pentru viitor

și erga omnes, se aplică și acțiunilor în curs sau numai situației celor care

nu au formulat încă o cerere în acest sens.

Această problemă de drept a fost dezlegată prin

decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte în

soluționarea recursului în interesul legii, în sensul că decizia nr. 1358/2010

a Curții Constituționale produce efecte juridice asupra proceselor în curs de

judecată la data publicării acesteia în M. Of., cu excepția situației în care

la această dată era deja pronunțată o hotărâre definitivă.

Cu alte cuvinte, urmare a deciziei nr. 1358/2010 a

Curții Constituționale, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr.

221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru

cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziei instanței de

contencios constituțional în M. Of.

Or, în speță, la data publicării în M. Of. nr. 761 din

15 noiembrie 2010 a deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010, nu se

pronunțase în apel decizia atacată, cauza nefiind așadar soluționată definitiv

la data publicării respectivei decizii.

Nu se poate spune deci că, fiind promovată acțiunea la

un moment la care era în vigoare art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009,

aceasta ar presupune că efectele textului de lege să se întindă pe toată durata

desfășurării procedurii judiciare, întrucât nu suntem în prezența unui act

juridic convențional ale cărui efecte să fie guvernate după regula tempus regit

actum.

Dimpotrivă, este vorba despre o situație juridică

obiectivă și legală, în desfășurare, căreia îi este incident noul cadru

normativ creat prin declararea neconstituționalității, ivit înaintea

definitivării sale.

Cum norma tranzitorie cuprinsă la art. 147 alin. (4)

din Constituție este una imperativă de ordine publică, aplicarea ei generală și

imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece altfel ar însemna ca un act

neconstituțional să continue să producă efecte juridice, ca și când nu ar fi

apărut niciun element nou în ordinea juridică, ceea ce Constituția refuză în

mod categoric.

Pe de altă parte, împrejurarea că deciziile Curții

Constituționale produc efecte numai pentru viitor dă expresie unui alt

principiu constituțional, acela al neretroactivității, ceea ce înseamnă că nu

se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câștigate sau situațiilor

juridice deja constituite.

În speță, nu există însă un drept definitiv câștigat,

iar reclamantul nu era titularul unui „bun” susceptibil de protecție în sensul art.

1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme la data publicării deciziei Curții

Constituționale nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre definitivă, care să fi

confirmat dreptul reclamantului.

Concluzionând, prin intervenția instanței de

contencios constituțional, urmare a sesizării acesteia cu o excepție de

neconstituționalitate, s-a dat eficiență unui mecanism normal într-un stat

democratic, realizându-se controlul a posteriori de constituționalitate.

De aceea, nu se poate susține că prin constatarea

neconstituționalității textului de lege și lipsirea lui de efecte erga omnes și

ex nunc ar fi afectat procesul echitabil, pentru că acesta nu se poate

desfășura făcând abstracție de cadrul normativ legal constituțional, ale cărui

limite au fost determinate în respectul preeminenței dreptului, al coerenței și

al stabilității juridice.

Pentru aceste considerente, față de prevederile art. 312

alin. (1) C. proc. civ., instanța va respinge, ca nefondat, recursul declarat

de reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

reclamantul N.M. împotriva deciziei nr. 94 din 14 februarie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 februarie

2012.