ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 282/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 282/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1 . Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată la data de 12

august 2011, sub nr. 484/32/2011, pe rolul Curții de Apel Bacău, Agenția de

Plăți și Intervenție Pentru Agricultură - Centrul Județean Neamț a chemat în

judecată pârâtele Curtea de Conturi a României și Camera de Conturi a județului

Neamț, solicitând a se dispune anularea Încheierii nr. 54 din 27 iulie 2011

emisă de Curtea de Conturi a României.

Comisia de

soluționare a contestațiilor; anularea Deciziei nr. 27/2011 emisă de Camera de

Conturi a județului Neamț ca fiind netemeinică, precum și suspendarea

executării celor două acte atacate până la soluționarea definitivă și

irevocabilă a cauzei.

La termenul din data

de 29 septembrie 2011, în temeiul art. 4, alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

instanța a invocat din oficiu excepția de nelegalitate a dispozițiilor pct. 228

din Regulamentul de desfășurare a activității specifice a Curții de Conturi

precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități, aprobat prin

Hotărârea Curții de Conturi a României nr. 130/2010, instanța considerând că

acestea sunt contrare prevederilor art. 10, alin. (1), teza a II-a din Legea

nr. 554/2004.

La același termen s-a

invocat și excepția lipsei competenței materiale în soluționarea cauzei a

Curții de Apel.

de Apel

Prin Sentința nr. 161

din 13 octombrie 2011 a Curții de Apel Bacău a fost admisă excepția de

nelegalitate a dispozițiilor pct. 228 din Regulamentul privind organizarea și

desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, aprobat prin Hotărârea

nr. 130 din 4 noiembrie 2010 a Curții de Conturi a României, reținând că aceste

prevederi atacate sunt contradictorii cu dispozițiile art. 10 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004.

Instanța a admis

excepția lipsei competenței materiale în soluționarea prezentei cauze și a

declinat competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamanta Agenția

de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Centrul Județean Neamț în

contradictoriu cu pârâții Curtea de Conturi a României și Camera de Conturi a

Județului Neamț în favoarea Tribunalului Neamț.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța a reținut cu privire la excepția de nelegalitate a

dispozițiilor pct. 228 din Regulamentul de desfășurare a activității specifice

a Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor rezultate din aceste

activități, aprobat prin Hotărârea Curții de Conturi a României nr. 130/2010,

considerate ca fiind contrare prevederilor art. 10 alin. (1) teza a II-a din

Legea nr. 554/2004, faptul că prin dispozițiile invocate ca fiind nelegale, se

stabilește competența de soluționare a sesizării formulate de conducătorul

entității verificate împotriva încheierii emise de Comisia de soluționare a

contestațiilor, în favoarea secției de contencios administrativ și fiscal din

cadrul curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entității

verificate, în condițiile legii contenciosului administrativ.

Instanța a reținut că

dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004 stabilesc instanța competentă în

cazul litigiilor privind actele administrative emise sau încheiate de

autoritățile publice locale și județene și instanța competentă în cazul

litigiilor privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile

publice centrale, iar prin pct. 228 din Regulamentul de desfășurare a

activității specifice a Curții de Conturi precum și valorificarea actelor

rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea Curții de Conturi a

României nr. 130/2010 se prevede o altă competență, respectiv cea exclusivă a

curții de apel secția de contencios administrativ și fiscal, în a cărei rază

teritorială se află sediul entității verificate, în condițiile legii

contenciosului administrativ.

Instanța a reținut că

stabilirea exclusivă a competenței curții de apel în soluționarea unui astfel

de litigiu, prin dispozițiile pct. 228 din Regulamentul de desfășurare a

activității specifice a Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor

rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea Curții de Conturi a României

nr. 130/2010, contravine dispozițiilor art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea

nr. 554/2004, care stabilesc faptul că numai în cazul litigiilor privind actele

administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, curțile de

apel sunt competente material.

Instanța a respins și

excepția de inadmisibilitatea a excepției invocată de Curtea de Conturi,

deoarece, în conformitate cu dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr.

554/2004, legalitatea unui act administrativ unilateral poate fi cercetată

oricând, în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea

părții interesate, instanța reținând că legiuitorul nu a distins între actele

administrative individuale și cele normative, ambele categorii aparținând

sferei largi a actelor administrative unilaterale.

Referitor la excepția

de necompetență materială a Curții de Apel în soluționarea prezentului litigiu

instanța a reținut că actul administrativ care a produs efecte juridice față de

reclamantă este Decizia Camerei de Conturi Județeană Neamț, iar nu încheierea

de soluționare a recursului administrativ emisă de Curtea de Conturi a

României.

Încheierea Curții de

Conturi a fost emisă ca urmare a faptului că reclamanta, a solicitat, înainte

de a se adresa instanței de contencios administrativ competentă, autorității

ierarhic superioare anularea Deciziei nr. 27 din 31 mai 2011 emisă de Camera de

Conturi Neamț.

Reclamanta,

nemulțumită de soluționarea contestației sale, a sesizat instanța de contencios

administrativ, atacând încheierea prin care i s-a respins contestația,

solicitând anularea în tot a acesteia, dar și a Deciziei nr. 27/2011 emisă de

către Camera de Conturi Județeană Neamț.

Prin urmare,

competența materială a instanței de contencios administrativ se stabilește

raportat la actul administrativ cu privire la care s-a formulat plângere

prealabilă și nu raportat la înscrisul prin care s-a soluționat plângerea

prealabilă.

Cum în speța de față,

actul administrativ unilateral prin care s-au dispus măsuri și s-au stabilit

termene de realizare, care au fost contestate de către reclamantă, este Decizia

Camerei de Conturi Județeană Neamț respectiv o autoritate publică județeană,

competența materială de soluționare a cauzei este Tribunalul, conform

dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

de Curtea de Conturi a României.

Curtea de Conturi a

arătat că este o autoritate publică centrală, fiind instituția supremă de

audit, cu personalitate juridică, care își desfășoară activitatea în mod

autonom, în conformitate cu dispozițiile constituționale și prevederile Legii

nr. 94/1992.

A precizat recurenta

că în teritoriu funcțiile ce îi revin sunt exercitate prin camerele de conturi

județene și a municipiului București, structuri teritoriale fără personalitate

juridică, care nu pot fi asimilate autorităților publice locale ori

structurilor deconcentrate la nivel județean.

În motivarea cererii

de recurs Curtea de Conturi a arătat că „Regulamentul privind organizarea și

desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea

actelor rezultate din aceste activități" este un act administrativ

unilateral cu caracter normativ, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea

nr. 554/2004 și nu poate face obiectul excepției de nelegalitate, conform art.

4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Se arată că acest

caracter normativ reiese din dispozițiile intrinseci ale Regulamentului,

deoarece are o aplicabilitate generală și pentru un număr nedeterminat de

persoane juridice de drept public.

Regulamentul este

adoptat în vederea organizării executării legii și se asigură aducerea la

cunoștința publicului prin publicare în M. Of., ceea ce întărește caracterul

normativ al acestuia.

Se mai arată că după

01 ianuarie 2011, data intrării în vigoare a Regulamentului privind organizarea

și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, precum și

valorificarea actelor rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea

Plenului nr. 130 din 4 noiembrie 2010, competența de soluționare a sesizărilor

formulate de conducerea entităților verificate împotriva încheierilor emise de

Comisia de soluționare a contestațiilor aparține secției de contencios

administrativ și fiscal a curții de apel în a cărei rază teritorială se află

sediul reclamantei, conform pct. 228 din acest act normativ.

Recurenta a precizat

că adoptarea noului regulament s-a întemeiat pe modificările constituționale

intervenite prin Legea de revizuire a Constituției României nr. 429/2003,

publicată în M. Of. al României, partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003, în

sensul că jurisdicțiile speciale administrative sunt facultative și gratuite,

iar Curtea de Conturi nu mai exercită atribuții jurisdicționale. În vederea

punerii în aplicare a acestor noi realități a fost adoptată Legea nr. 217/2008

pentru modificarea și completarea Legii nr. 94/1992 privind organizarea și

funcționarea Curții de Conturi, care reglementează noile atribuții, organizarea

și funcționarea acestei instituții.

Recurenta a arătat că

prin Regulament nu se stabilește o nouă competență materială în afara cadrului

legal instituit de art. 10 din Legea nr. 554/2004, ci competența materială de

soluționare a litigiilor izvorâre din activitatea Curții de Conturi a fost

determinată prin raportare la faptul că recurenta este o autoritate publică

centrală cu personalitate juridică.

II. Decizia instanței

de recurs

Înalta Curte de

Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând

motivele de recurs formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator

și dispozițiile legale incidente în cauză va respinge recursul ca nefondat

pentru considerentele ce urmează:

Având în vedere că

actele normative pot fi atacate oricând pe calea acțiunii directe, cu atât mai

mult acestea pot fi atacate pe calea excepției de nelegalitate, acest lucru

rezultând și din economia prevederilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 554/2004,

care se referă la acte administrative unilaterale, fără a se distinge în

privința acestora, individuale și normative, în acest sens fiind și practica

Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Dispozițiile pct. 228

și pct. 229 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților

specifice Curții de Conturi, precum și modificarea actelor rezultate din aceste

activități aprobat prin Hotărârea nr. 130 din 4 noiembrie 2010 publicată în M.

Of. la data de 13 decembrie 2010, prevăd: Competența de soluționare a sesizării

formulate de conducătorul unității verificate împotriva încheierii emise de

Comisia de soluționare a contestațiilor aparține secției de contencios administrativ

și fiscal din cadrul curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul

entității verificate, în condițiile legii contenciosului administrativ. Cauzele

aflate pe rolul instanțelor la data publicării prezentului Regulament în M. Of.

al României, Partea I, vor continua să se judece potrivit regulamentului

aplicabil în momentul sesizării instanței.

Înalta Curte constată

că instanța de fond în mod corect a făcut aplicarea dispozițiilor art. 10 din

Legea nr. 554/2004, art. 126 alin. (2) și art. 140 alin. (1) teza a II-a din

Constituția României.

„Regulamentul" a

fost adoptat în vederea organizării executării Legii nr. 94/1992 privind

organizarea și funcționarea Curții de Conturi, în conformitate cu prevederile

art. 2 alin. (2) și art. 33 alin. (1) din lege.

Înalta Curte constată

că prevederile pct. 228, 229 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului

Curții de Conturi nr. 130/2010 nu pot înfrânge dispozițiile Legii nr. 554/2004,

care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ și la

care însuși Regulamentul face trimitere.

Referindu-se la

competența instanțelor de contencios administrativ, art. 10 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004 prevede: litigiile privind actele administrative emise sau

încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care

privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale

acestora, de până la 5 miliarde RON, se soluționează, în fond, de tribunalele

administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau

încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și

impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora, mai mari de 5

miliarde RON, se soluționează, în fond, de secțiile de contencios administrativ

și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege specială nu se prevede altfel^.

Văzând faptul că

dispozițiile pct. 228 și pct. 229 sunt contrare celor prevăzute de art. 10

alin. (1) din Legea nr. 554/2004, precum și faptul că Regulamentul reprezentând

un act administrativ normativ emis în executarea Legii nr. 94/1992, având o

forță juridică inferioară legii, Înalta Curte va menține soluția instanței de

fond ca legală și temeinică.

Pentru aceste motive, criticile formulate de

recurentă nu pot fi primite de instanța de control judiciar și nefiind motive

de casare sau modificare a sentinței instanței de fond, în temeiul art. 312 C.

proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul formulat

de Curtea de Conturi a României împotriva Sentinței nr. 161 din 13 octombrie

2011 a Curții de Apel Bacău, secția contencios administrativ și fiscal ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 24 ianuarie 2012.