ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 282/2012

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1 . Cadrul procesual Prin cererea înregistrată la data de 12 august 2011, sub nr. 484/32/2011, pe rolul Curții de Apel Bacău, Agenția de Plăți și Intervenție Pentru Agricultură - Centrul Județean Neamț a chemat în judecată pârâtele Curtea de Conturi a României și Camera de Conturi a județului Neamț, solicitând a se dispune anularea Încheierii nr. 54 din 27 iulie 2011 emisă de Curtea de Conturi a României. Comisia de soluționare a contestațiilor; anularea Deciziei nr. 27/2011 emisă de Camera de Conturi a județului Neamț ca fiind netemeinică, precum și suspendarea executării celor două acte atacate până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.

La termenul din data de 29 septembrie 2011, în temeiul art. 4, alin. (1) din Legea nr. 554/2004, instanța a invocat din oficiu excepția de nelegalitate a dispozițiilor pct. 228 din Regulamentul de desfășurare a activității specifice a Curții de Conturi precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea Curții de Conturi a României nr. 130/2010, instanța considerând că acestea sunt contrare prevederilor art. 10, alin. (1), teza a II-a din Legea nr. 554/2004. La același termen s-a invocat și excepția lipsei competenței materiale în soluționarea cauzei a Curții de Apel.

2. Hotărârea Curții de Apel Prin Sentința nr. 161 din 13 octombrie 2011 a Curții de Apel Bacău a fost admisă excepția de nelegalitate a dispozițiilor pct. 228 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, aprobat prin Hotărârea nr. 130 din 4 noiembrie 2010 a Curții de Conturi a României, reținând că aceste prevederi atacate sunt contradictorii cu dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Instanța a admis excepția lipsei competenței materiale în soluționarea prezentei cauze și a declinat competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamanta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Centrul Județean Neamț în contradictoriu cu pârâții Curtea de Conturi a României și Camera de Conturi a Județului Neamț în favoarea Tribunalului Neamț.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut cu privire la excepția de nelegalitate a dispozițiilor pct. 228 din Regulamentul de desfășurare a activității specifice a Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea Curții de Conturi a României nr. 130/2010, considerate ca fiind contrare prevederilor art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, faptul că prin dispozițiile invocate ca fiind nelegale, se stabilește competența de soluționare a sesizării formulate de conducătorul entității verificate împotriva încheierii emise de Comisia de soluționare a contestațiilor, în favoarea secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entității verificate, în condițiile legii contenciosului administrativ.

Instanța a reținut că dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004 stabilesc instanța competentă în cazul litigiilor privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene și instanța competentă în cazul litigiilor privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, iar prin pct. 228 din Regulamentul de desfășurare a activității specifice a Curții de Conturi precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea Curții de Conturi a României nr. 130/2010 se prevede o altă competență, respectiv cea exclusivă a curții de apel secția de contencios administrativ și fiscal, în a cărei rază teritorială se află sediul entității verificate, în condițiile legii contenciosului administrativ.

Instanța a reținut că stabilirea exclusivă a competenței curții de apel în soluționarea unui astfel de litigiu, prin dispozițiile pct. 228 din Regulamentul de desfășurare a activității specifice a Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea Curții de Conturi a României nr. 130/2010, contravine dispozițiilor art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, care stabilesc faptul că numai în cazul litigiilor privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, curțile de apel sunt competente material.

Instanța a respins și excepția de inadmisibilitatea a excepției invocată de Curtea de Conturi, deoarece, în conformitate cu dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, legalitatea unui act administrativ unilateral poate fi cercetată oricând, în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate, instanța reținând că legiuitorul nu a distins între actele administrative individuale și cele normative, ambele categorii aparținând sferei largi a actelor administrative unilaterale. Referitor la excepția de necompetență materială a Curții de Apel în soluționarea prezentului litigiu instanța a reținut că actul administrativ care a produs efecte juridice față de reclamantă este Decizia Camerei de Conturi Județeană Neamț, iar nu încheierea de soluționare a recursului administrativ emisă de Curtea de Conturi a României.

Încheierea Curții de Conturi a fost emisă ca urmare a faptului că reclamanta, a solicitat, înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competentă, autorității ierarhic superioare anularea Deciziei nr. 27 din 31 mai 2011 emisă de Camera de Conturi Neamț. Reclamanta, nemulțumită de soluționarea contestației sale, a sesizat instanța de contencios administrativ, atacând încheierea prin care i s-a respins contestația, solicitând anularea în tot a acesteia, dar și a Deciziei nr. 27/2011 emisă de către Camera de Conturi Județeană Neamț. Prin urmare, competența materială a instanței de contencios administrativ se stabilește raportat la actul administrativ cu privire la care s-a formulat plângere prealabilă și nu raportat la înscrisul prin care s-a soluționat plângerea prealabilă.

Cum în speța de față, actul administrativ unilateral prin care s-au dispus măsuri și s-au stabilit termene de realizare, care au fost contestate de către reclamantă, este Decizia Camerei de Conturi Județeană Neamț respectiv o autoritate publică județeană, competența materială de soluționare a cauzei este Tribunalul, conform dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. 3. Recursul declarat de Curtea de Conturi a României. Curtea de Conturi a arătat că este o autoritate publică centrală, fiind instituția supremă de audit, cu personalitate juridică, care își desfășoară activitatea în mod autonom, în conformitate cu dispozițiile constituționale și prevederile Legii nr. 94/1992.

A precizat recurenta că în teritoriu funcțiile ce îi revin sunt exercitate prin camerele de conturi județene și a municipiului București, structuri teritoriale fără personalitate juridică, care nu pot fi asimilate autorităților publice locale ori structurilor deconcentrate la nivel județean. În motivarea cererii de recurs Curtea de Conturi a arătat că „Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități" este un act administrativ unilateral cu caracter normativ, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 și nu poate face obiectul excepției de nelegalitate, conform art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Se arată că acest caracter normativ reiese din dispozițiile intrinseci ale Regulamentului, deoarece are o aplicabilitate generală și pentru un număr nedeterminat de persoane juridice de drept public. Regulamentul este adoptat în vederea organizării executării legii și se asigură aducerea la cunoștința publicului prin publicare în M. Of., ceea ce întărește caracterul normativ al acestuia.

Se mai arată că după 01 ianuarie 2011, data intrării în vigoare a Regulamentului privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea Plenului nr. 130 din 4 noiembrie 2010, competența de soluționare a sesizărilor formulate de conducerea entităților verificate împotriva încheierilor emise de Comisia de soluționare a contestațiilor aparține secției de contencios administrativ și fiscal a curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul reclamantei, conform pct. 228 din acest act normativ. Recurenta a precizat că adoptarea noului regulament s-a întemeiat pe modificările constituționale intervenite prin Legea de revizuire a Constituției României nr. 429/2003, publicată în M. Of.

al României, partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003, în sensul că jurisdicțiile speciale administrative sunt facultative și gratuite, iar Curtea de Conturi nu mai exercită atribuții jurisdicționale. În vederea punerii în aplicare a acestor noi realități a fost adoptată Legea nr. 217/2008 pentru modificarea și completarea Legii nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, care reglementează noile atribuții, organizarea și funcționarea acestei instituții. Recurenta a arătat că prin Regulament nu se stabilește o nouă competență materială în afara cadrului legal instituit de art. 10 din Legea nr. 554/2004, ci competența materială de soluționare a litigiilor izvorâre din activitatea Curții de Conturi a fost determinată prin raportare la faptul că recurenta este o autoritate publică centrală cu personalitate juridică.

II. Decizia instanței de recurs Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză va respinge recursul ca nefondat pentru considerentele ce urmează: Având în vedere că actele normative pot fi atacate oricând pe calea acțiunii directe, cu atât mai mult acestea pot fi atacate pe calea excepției de nelegalitate, acest lucru rezultând și din economia prevederilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, care se referă la acte administrative unilaterale, fără a se distinge în privința acestora, individuale și normative, în acest sens fiind și practica Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Dispozițiile pct. 228 și pct. 229 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, precum și modificarea actelor rezultate din aceste activități aprobat prin Hotărârea nr. 130 din 4 noiembrie 2010 publicată în M. Of. la data de 13 decembrie 2010, prevăd: Competența de soluționare a sesizării formulate de conducătorul unității verificate împotriva încheierii emise de Comisia de soluționare a contestațiilor aparține secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entității verificate, în condițiile legii contenciosului administrativ. Cauzele aflate pe rolul instanțelor la data publicării prezentului Regulament în M. Of.

al României, Partea I, vor continua să se judece potrivit regulamentului aplicabil în momentul sesizării instanței. Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a făcut aplicarea dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 554/2004, art. 126 alin. (2) și art. 140 alin. (1) teza a II-a din Constituția României. „Regulamentul" a fost adoptat în vederea organizării executării Legii nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (2) și art. 33 alin. (1) din lege. Înalta Curte constată că prevederile pct. 228, 229 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010 nu pot înfrânge dispozițiile Legii nr. 554/2004, care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ și la care însuși Regulamentul face trimitere.

Referindu-se la competența instanțelor de contencios administrativ, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevede: litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora, de până la 5 miliarde RON, se soluționează, în fond, de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora, mai mari de 5 miliarde RON, se soluționează, în fond, de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege specială nu se prevede altfel^.

Văzând faptul că dispozițiile pct. 228 și pct. 229 sunt contrare celor prevăzute de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, precum și faptul că Regulamentul reprezentând un act administrativ normativ emis în executarea Legii nr. 94/1992, având o forță juridică inferioară legii, Înalta Curte va menține soluția instanței de fond ca legală și temeinică. Pentru aceste motive, criticile formulate de recurentă nu pot fi primite de instanța de control judiciar și nefiind motive de casare sau modificare a sentinței instanței de fond, în temeiul art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge recursul formulat de Curtea de Conturi a României împotriva Sentinței nr. 161 din 13 octombrie 2011 a Curții de Apel Bacău, secția contencios administrativ și fiscal ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 ianuarie 2012.