ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 663/2011

Asupra recursului de față :

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 14386 din 23 decembrie 2009,

Tribunalul București, secția a Vl-a comercială, a fost admisă acțiunea

formulată de reclamantele A.R. și C.O.Ș., în contradictoriu cu pârâta SC C.C.E.

SRL și s-a dispus rezilierea contractului de asociere în participațiune

încheiat între părți la data de 22 mai 2001, din culpa exclusivă a societății

pârâte.

S-a dispus evacuarea societății pârâte din imobilul teren

și construcție intitulat C.R. situată în Rezervația Naturală a Biosferei Munții

Retezat din localitatea Râu de Mori, jud. Hunedoara, în suprafață de 300 m.p.,

pentru lipsa titlului locativ.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că,

o serie de clauze contractuale nu au fost respectate de către pârâtă, respectiv

prevederile art. 2.3 din contract și nici cele ale art. 3 și 4, precum și

prevederile art. 6.2 și 7.1 din același contract, totodată reținându-se și

faptul că pârâta a fost notificată cu privire la încălcarea obligațiilor

contractuale, tară ca aceasta să fi dat curs invitației de soluționare a

litigiului pe cale amiabilă.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta SC

C.C.E. SRL, criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie.

Curtea de Apel București, secția a V-a comercială,

prin decizia nr. 419 din 14 septembrie 2010, a respins, ca nefundat, apelul

declarat de pârâta SC C.C.E. SRL, reținând că, instanța de fond a apreciat în

mod corect asupra incidenței clauzei conținută în art. 9 din contract, ca

reprezentând un pact comisoriu de ultim grad, având ca efect desființarea

necondiționată a contractului, iar în ceea ce privește capătul de cerere în

evacuare, acesta reprezintă un capăt de cerere accesoriu cererii de reziliere a

contractului, fiind admis în mod temeinic față de constatarea că, prin

rezilierea contractului, pârâta nu mai poate opune reclamantelor nici un titlu

asupra imobilului în litigiu.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC

C.C.E. SRL BUCUREȘTI, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C.

proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea cu trimitere spre

rejudecarea apelului pentru administrarea probelor solicitate.

Critica adusă deciziei atacate se referă în esență la

faptul că în mod greșit instanța de apel a reținut, cu privire la imobilul C.R.,

că recurenta nu a contribuit la amenajarea spațiului, apreciindu-se că s-au

încălcat prevederile art. 2, 3 si 4 din contract și că nu s-au depus dovezi

privind efectuarea investițiilor, deși lucrările au fost finalizate în anul

2004, existând la dosarul cauzei, procesul-verbal din care rezultă atât

realizarea acestora cât și acordul A.R.

Mai susține recurenta că, s-a reținut în mod eronat

că nu s-au respectat prevederile art. 6.2 și 7 pct. 1 din contract, întrucât nu

s-au prezent toate documentele contabile privind operațiunile

economico-financiare derulate în cadrul asocierii si nici situația lucrărilor

executate și valoarea investițiilor, deși reclamantele nu au probat culpa recurentei

sub acest aspect, în condițiile în care pârâta a solicitat proba cu expertiză

în construcții și expertiză contabilă, însă instanța a respins aceste probe.

De asemenea, recurenta mai arată că nu recunoaște

valabilitatea art. 5 din contract, a cărui nulitate absolută o invocă, motivat

de faptul că „asocierea în participațiune definită de art. 251 – art. 256 C.

com., nu poate avea un consiliu de administrare așa cum este el definit în

contract”.

Analizând critica adusă deciziei atacate, Înalta

Curte constată că aceasta este nefondată, urmând ca recursul pârâtei să fie

respins, pentru următoarele considerente:

Critica recurentei referitoare la faptul că instanța

de apel a reținut în mod greșit încălcarea prevederilor art. 2, 3 si 4 din

contract și faptul că nu s-au depus dovezi privind efectuarea investițiilor la

imobilul aflat în litigiu, se constată că această susținere este nefondată,

nefiind susținută și nici probată de pârâtă, întrucât din notificările

existente la dosarul cauzei rezultă că reclamantele i-au solicitat acesteia să

prezinte un raport privind administrarea imobilului respectiv, precum și

situația investițiilor efectuate, însă aceasta a refuzat în mod sistematic să

răspundă solicitărilor, nedovedind, în mod concret, nici situația lucrărilor

executate, nici valoarea totală a investițiilor efectuate, aspect reținut în

mod corect și legal de către instanța de fond.

În ceea ce privește susținerea recurentei, potrivit

căreia, lucrările au fost finalizate în anul 2004, existând la dosarul cauzei și

acordul A.R., fiind astfel respectate, în opinia pârâtei, prevederile art. 2, 3

si 4 din contract, se constată că această susținere nu are suport legal,

întrucât din probatoriile administrate la instanța de fond rezultă că toate

hotărârile referitoare la organizarea activității în imobilul ce au făcut

obiectul contractului de asociere în participațiune, precum și cele referitoare

la efectuarea investițiilor s-au efectuate fără aprobarea Consiliului de

Administrație, acesta fiind singurul în măsura să constate și să aprobe

valoarea investițiilor efectuate la imobil, aspect prevăzut de prevederile art.

4 din contract.

Critica recurentei, potrivit căreia, în mod eronat

s-a reținut de către instanța de fond că nu s-au respectat prevederile art. 6.2

și 7 pct. 1 din contract, se apreciază că această susținere nu poate fi

primită, în condițiile în care, pârâta nu a adus nicio dovadă în acest sens,

iar potrivit art. 6.2 din contract, pârâta avea obligația să administreze

unitatea în condițiile realizării unui profit, astfel că, din acest punct de

vedere reclamanta a fost lipsită în toată această perioadă de obținerea unor

foloase bănești, deși contractul de asociere a fost încheiat atât în vederea

introducerii în circuitul turistic, cât și în scopul obținerii unui profit

pentru ambele părți.

O altă critică a recurentei vizează nerecunoașterea

valabilității dispozițiilor art. 5 din contract, a cărui nulitate absolută o

invocă, motivat de împrejurarea că „asocierea în participațiune definită de art.

251 – art. 256 C. com., nu poate avea un consiliu de administrare așa cum este

el definit în contract”, aspect ce nu poate fi apreciat ca fondat, întrucât,

aceste prevederi fac parte din contractul semnat de ambele părți, care la art. 3

stabilește: „Conducerea Asocierii va fi asigurată de un Consiliu de

Administrație, format din doi membru desemnați, câte unul pentru fiecare parte

asociată, organism cu atribuții de coordonare și control a întregii activități”.

Cu privire la respingerea probei cu expertiză în

construcții și a probei cu expertiză contabilă solicitate de către recurentă,

se constată că instanța de apel a considerat în mod corect și legal că acestea

nu sunt utile și pertinente cauzei, astfel cum a motivat prin încheierea de

ședință din 15 iunie 2010, când a apreciat că obiectul cauzei îl reprezintă

rezilierea unui contract de asociere în participațiune pentru nerespectarea

obligațiilor asumate, iar din actele dosarului rezultă că pârâta nu și-a

îndeplinit în mod sistematic niciuna din obligațiile asumate prin contract.

În acest context, se constată că în mod legal cele

două instanțe au calificat clauza stipulata de art. 9 din contractul de

asociere în participațiune ca fiind un pact comisoriu de ultim grad și a

constatat faptul că pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale asumate,

aspect ce echivalează cu nerespectarea clauzelor contractuale, sens în care a

dispus rezilierea contractului de asociere în participațiune încheiat la data

de 22 mai 2001, din culpa exclusivă a pârâtei și prin urmare, a dispus evacuarea

acesteia din imobilul, teren și construcție C.R.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul

dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat,

recursul declarat de pârâta SC C.C.E. SRL BUCUREȘTI.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefundat, recursul declarat de pârâta SC

C.C.E. SRL BUCUREȘTI împotriva deciziei comerciale nr. 419 din 14 septembrie

2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 februarie

2011.