ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3516/2011

Deliberând, în

condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de față;

Prin încheierea de

ședință din data de 14 iulie 2009, Curtea de Apel București, secția a VII-a

civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a

respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, excepția de neconstituționalitate

fiind inadmisibilă și a dispus înaintarea cauzei la Înalta Curte de Casație și

Justiție pentru soluționarea recursului declarat împotriva încheierii,

suspendând judecarea cererii formulată de SC P. SA – Membru OMV Grup, având ca

obiect „drepturi bănești”, până la soluționarea recursului.

Cauza a fost

înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de

proprietate intelectuală, la data de 3 august 2009.

Prin încheierea de

ședință din data de 11 februarie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

civilă și de proprietate intelectuală, a suspendat judecata cererii de recurs

în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., constatând că la strigarea

cauzei nu a răspuns niciuna dintre părți și că nu s-a solicitat judecarea în

lipsă.

La data de 9 martie

2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, din oficiu, a repus cauza pe rol în

vederea discutării excepției de perimare a recursului.

Analizând această

excepție, Înalta Curte constată că este întemeiată, pentru următoarele

considerente:

Potrivit art. 248

alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel,

recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă

de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina

părții timp de un an, în materie civilă.

Rezultă că pentru a

interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală

în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an și această

lăsare a pricinii în nelucrare să fie cauzată de culpa părții.

Altfel spus,

perimarea operează cu condiția ca timp de un an să nu se fi săvârșit nici un

act de procedură în vederea judecării cauzei, situație cauzată de lipsa de

diligență a părților, care nu au acționat în acest scop, deși aveau

posibilitatea să o facă.

Aceasta este și

situația în speță, unde, după suspendarea judecății recursului pe temeiul art. 242

C. proc. civ., măsură dispusă la termenul din 11 februarie 2010, părțile au

lăsat să treacă un interval de timp mai mare de un an fără să fi săvârșit vreun

act de procedură în vederea reluării judecății recursului.

Astfel, din

verificarea actelor dosarului reiese că, până la data de 9 martie 2011, când

s-a împlinit termenul de perimare, calculat conform art. 101 alin. (3) și (5) C.

proc. civ., părțile nu au înregistrat nicio cerere de repunere a cauzei pe rol

în vederea continuării judecății.

Reținând, așadar,

întrunirea în cauză a condițiilor perimării, prevăzute de art. 248 alin. (1) C.

proc. civ., constatând totodată, că potrivit aceluiași text de lege, perimarea

operează de drept și că potrivit art. 252 alin. (1) teza I C. proc. civ., ea se

poate constata și din oficiu de către instanță, Înalta Curte urmează să

constate perimată cererea de recurs cu a cărei judecată a fost învestită.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat

recursul declarat de pârâta SC P. SA – Membru OMV Grup împotriva încheierii din

14 iulie 2009 a Curții de Apel București, secția a VII a civilă și pentru cauze

privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 aprilie 2011.