ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2829/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova, reclamantul C.C. a solicitat constatarea calității sale de Luptător pentru Victoria Revoluției din Decembrie 1989, iar în motivarea acțiunii a arătat că a fost împiedicat de un caz de forță majoră să se încadreze în termenele și dispozițiile legale, întrucât a suferit un accident de circulație. Prin Sentința nr. 9143 din 20 mai 2010, Judecătoria Craiova a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul C.C., în contradictoriu cu pârâții G.R. – S.S.P.R.D. și S.R. - prin M.F.P., în favoarea Curții de Apel Craiova, secția de contencios, administrativ și fiscal, sentința nr. 366 din 9 septembrie 2010, a respins acțiunea formulată de reclamantul C.C., împotriva pârâților G.R.

– S.S.P.R.D. și S.R. - prin M.F.P., având ca obiect acțiune în constatare. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, că din adresa nr. 18/3887 din 16 iunie 2005 emisă de S.S.P.R.D.

și S.R., reiese că abia în anul 2005 reclamantul a solicitat recunoașterea calității de revoluționar, iar din actele medicale depuse rezultă că reclamantul a fost internat în spital în perioada 13 februarie - 26 martie 1997, astfel că nu se poate aprecia că atâția ani reclamantul a fost împiedicat printr-o împrejurare mai presus de voința sa pentru a face demersurile legale în vederea obținerii calității de luptător concluzionând, instanța de fond a constatat că reclamantul a promovat acțiunea în anul 2009, la aproape 4 ani de la primul răspuns, astfel că acțiunea este tardiv formulată, întrucât Comisia abilitată cu examinarea dosarelor și eliberarea certificatelor de revoluționar și-a încetat activitatea în luna mai 1997, iar Legea nr. 341/2004 cuprinde dispoziții doar cu privire la preschimbarea certificatelor existente și în nici un caz nu prevede posibilitatea acordării de noi certificate pentru persoane cărora nu le-a fost recunoscută calitatea de revoluționar în temeiul Legii nr. 42/1990.

Împotriva sentinței Curții de apel, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs reclamantul C.C., fără a încadra în drept criticile formulate. În esență, recurentul a susținut că prima instanță nu a dat dovadă de rol activ, conform art. 129 alin. (5) C. proc. civ., neținând seama de înscrisurile depuse la dosar și de notele de ședințe în care a relatat despre imposibilitatea la acel moment de a intra în posesia tuturor înscrisurilor medicale care dovedeau adevărul cu privire la starea precară de sănătate arătată de recurentul, că așa cum a susținut în fața primei instanțe, s-a aflat într-o stare de imposibilitate fizică și morală de a se încadra în termenele prevăzute de Legea nr. 42/1990.

Examinând cauza și sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, Înalta Curte constată că prezentul recurs este nefondat. Pentru a ajunge la această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Instanța de fond a soluționat acțiunea recurentului - reclamant din perspectiva dispozițiilor Legii nr. 341/2004 și a Legii nr. 42/1990, pe baza cărora și-a întemeiat cererea. Judecătorul are obligația să judece numai în raport cu prevederile legilor incidente în cauză și să se pronunțe pe baza a ceea ce a reglementat un anumit act normativ incident cauzei. În sens contrar, judecătorul s-ar substitui autorității legiuitoare, încălcându-și competențele bine stabilite de Constituție.

În speță, Legea nr. 341/2004 impune preschimbarea certificatelor de soluționare numai pentru persoanele care au dobândit anterior un asemenea certificat sau fac dovada că au depus toate actele, cererea a fost soluționată pozitiv, dar nu s-a eliberat certificatul doveditor din lipsa formularelor tipizate. Înalta Curte constată că recurentul nu se află în niciuna dintre aceste ipoteze, astfel încât cererea sa a fost respinsă în mod corect ca neîntemeiată. Legea nr. 42/1990, precum și celelalte legi incidente au prevăzut în mod expres un termen imperativ de solicitare a constatării calității de revoluționar, încălcarea acestuia ducând inevitabil la decăderea din termenul acordat de lege.

Din analiza actelor de la dosar rezultă că reclamantul a fost internat, astfel cum corect a reținut instanța de fond, în anul 1997, iar cererea privind acordarea titlului a fost depusă în anul 2005, acesta fiind în drept să se adreseze instanței în vederea soluționării cererii sale în termenul de un an de la intrarea în vigoare a H.G. nr. 1412/2004 privind Normele de aplicare ale Legii nr. 341/2004.

Potrivit dispozițiilor art. ll alin. (2) din Legea nr. 554/2004 cât și a dispozițiilor alin. (l) lit. c) teza a Il-a a aceluiași articol, termenul de un an de la data luării la cunoștință de expirarea termenului legal de soluționare a cererii, este un termen de decădere, astfel că în mod corect s-a apreciat de către instanța de fond ca fiind tardiv formulată cererea reclamantului având în vedere data formulării cererii de chemare în judecată, respectiv data de 28 octombrie 2009. Totodată, Înalta Curte constată că sunt lipsite de suport susținerile recurentului - reclamant potrivit cărora, prima instanță nu a dat dovadă de rol activ neținând seama de înscrisurile depuse la dosar și de notele de ședințe în care a relatat despre imposibilitatea de la acel moment de a intra în posesia tuturor înscrisurilor medicale, având în vedere perioada lungă de timp pe care reclamantul a avut-o la dispoziție de la momentul depunerii cererii privind acordarea titlului.

În acest sens, Înalta Curte reamintește că procesul civil este guvernat de principiul disponibilității iar rolul judecătorului în temeiul art. 129 alin. (5) C. proc. civ. , este de a stărui, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, și nicidecum de a se substitui părților litigante în producerea dovezilor. Prin urmare, Înalta Curte apreciază că instanța de fond a făcut o aplicare corectă a dispozițiilor art. ll alin. (l) lit. c) și a alin. (2) al aceluiași articol, reținând că în raport cu data la care s-a adresat autorității pârâte pentru soluționarea cererii și data formulării cererii la instanță, acțiunea este tardivă. Astfel fiind, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (l) C. proc.

civ., se va respinge recursul formulat în cauză, ca nefondat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.C. împotriva Sentinței nr. 366 din 9 septembrie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 mai 2011.