ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 33/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 33/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului penal de față:

P

rin

sentința penală nr. 205 din 31 mai 2010 pronunțată de Tribunalul Alba, secția

penală, în dosarul nr. 4027/107/2010, inculpatul Z.R.A. a fost condamnat la

pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a

interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C.

pen. pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 7 alin.

(1) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 254 alin. (1) și (2) C. pen., cu

aplicarea art. 74 lit. a) și c) C. pen. și art. 76 lit. c) C. pen.

În baza art. 81 alin. (1) C. pen. s-a

dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de

încercare de 4 ani, calculat conform art. 82 alin. (1) C. pen.

Ca pedeapsă accesorie, s-a interzis

inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și

lit. b) C. pen. pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.

S-a făcut aplicarea dispozițiilor art.

71 alin. (5) C. pen.

S-a atras atenția inculpatului asupra

dispozițiilor art. 83 alin. (1) C. pen.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus

durata reținerii și arestării preventive de la 12 aprilie 2010 la 20 mai 2010.

În baza art. 350 alin. (1) C. pen.,

s-a menținut măsura obligării inculpatului de a nu părăsi țara până la

rămânerea definitivă a hotărârii.

S-a dispus restituirea sumei de 1500

lei, depusă la CEC Bank SA, sucursala Alba Iulia, prin recipisa nr. 375360/1

din 20 aprilie 2010, către denunțătorul I.S.

Totodată, inculpatul a fost obligat să

restituie denunțătorului I.S. suma de 1000 lei, reprezentând contravaloarea

celor 3 miei și jumătate primiți drept mită.

În baza art. 191 C. proc. pen.

inculpatul a fost obligat la plata sumei de 2160 lei cheltuieli judiciare către

stat.

Pentru a pronunța această hotărâre

prima instanță

a reținut

următoarele:

Inculpatul Z.R.A. este medic

veterinar, iar până la data de 15 aprilie 2010 a deținut funcția de consilier

superior clasa

I

în cadrul Direcției

Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Alba, exercitându-și

atribuțiile de serviciu pe raza orașului Cugir.

În virtutea acestor atribuții,

inculpatul avea prerogativa controlului sanitar - veterinar al produselor care

se comercializau pe raza orașului Cugir.

La data de 29 martie 2010, inculpatul

a pretins denunțătorului I.S. suma de 3000 lei și trei miei și jumătate pentru

ca în virtutea atribuțiilor sale de serviciu, să împiedice alți crescători de

animale să comercializeze carne de miel pe raza orașului Cugir și astfel, să

asigure denunțătorului exclusivitate la comercializarea cărnii de miel, în

perioada premergătoare sărbătorilor pascale.

La aceeași dată, inculpatul a primit suma

de 1500 lei și carnea de miel pretinsă, urmând ca diferența de 1500 lei să-i

fie înmânată după Sărbătorile de Paști.

Urmare a nerespectării promisiunii de

către inculpat, din motive independente de voința sa, denunțătorul a formulat

denunț la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția

Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Alba care a organizat flagrantul

în urma căruia a fost prins inculpatul.

Această stare de fapt a fost reținută

pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală și în cursul cercetării

judecătorești, respectiv: denunțul formulat de martorul I.S.; declarațiile

martorului denunțător; procesele-verbale de redare a interceptărilor și

convorbirilor telefonice purtate între inculpat și denunțător, procesul-verbal

de realizare a flagrantului, fișa postului inculpatului, declarațiile

martorilor P.A.H., B.L.R. și Z.D., procesul-verbal de confruntare a

inculpatului cu denunțătorul, decizia nr. 141/2010 emisă de directorul D.S.V.P.S.A.

Alba și declarațiile inculpatului.

Față de situația de fapt anterior

prezentată, prima instanță a apreciat că fapta inculpatului Z.R.A., consilier

în cadrul D.S.V.P.S.A. Alba, de a pretinde de la denunțătorul I.S. suma de 3000

lei și trei miei jumătate, pentru ca în virtutea atribuțiilor sale de serviciu,

să împiedice alți crescători de animale să comercializeze carne de miel pe raza

orașului Cugir și astfel, să-i asigure denunțătorului exclusivitate la

desfășurarea acestei activități în perioada premergătoare sărbătorilor pascale,

constituie infracțiunea de luare de mită prevăzută de art. 7 alin. (1) din

Legea nr. 78/2000 raportat la art. 254 alin. (1) și (2) C. pen.

La individualizarea pedepsei

principale ce a fost aplicată inculpatului, prima instanță a ținut seama de

criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., reținând ca circumstanțe atenuante

conduită bună a inculpatului înainte de săvârșirea infracțiunii și o atitudine

corespunzătoare pe parcursul desfășurării procesului penal.

Aceleași criterii legale au stat și la

baza individualizării judiciare a pedepselor complementare și accesorii

aplicate inculpatului, apreciindu-se că nu se justifică interzicerea dreptului

prevăzut de art. 64 lit. c) C. pen. întrucât infracțiunea săvârșită nu se

datorează unei culpe medicale sau unei pregătiri profesionale insuficiente a

inculpatului.

Totodată, s-a apreciat că scopul

pedepselor poate fi atins si fără executarea efectivă, motiv pentru care s-a

făcut aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen.

Constatând că suma de 1500 lei pusă la

dispoziție de denunțător pentru organizarea flagrantului, fusese restituită

acestuia, prima instanță a dispus restituirea restului de 1500 lei depuși la

CEC Bank SA, sucursala Alba Iulia, prin recipisa nr. 375360/1 din 20 aprilie 2010

către denunțătorul I.S. și obligarea inculpatului la plata către denunțător a

sumei de 1000 lei reprezentând contravaloarea celor 3 miei jumătate primiți cu

titlu de mită.

Împotriva hotărârii pronunțate de

prima instanță, în termen legal, a declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul

Teritorial Alba Iulia.

În motivarea apelului, parchetul a

criticat hotărârea atacată pentru greșita individualizare a pedepsei principale

aplicate inculpatului atât sub aspectul cuantumului, cât și a modalității de

executare, solicitând majorarea pedepsei ca urmare a înlăturării

circumstanțelor atenuante și suspendarea executării pedepsei sub supraveghere,

pentru asigurarea disciplinării morale și sociale a inculpatului.

Prin decizia penală nr. 73/A/2010 din

2 septembrie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală, a fost respins,

ca nefondat, apelul declarat de parchet.

În considerentele acestei decizii s-a

arătat că prima instanță a reținut în mod corect situația de fapt pe baza probelor

administrate în cauză și a făcut o judicioasă individualizare judiciară a

pedepsei aplicate, atât sub aspectul cuantumului, prin reținerea de

circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului, cât și sub aspectul

modalității de executare, având în vedere pericolul social al faptei,

circumstanțele personale ale inculpatului și consecințele faptei sale.

În acest sens, s-a argumentat că

atitudinea corectă a inculpatului anterioară săvârșirii faptei, evidențiată

prin comportarea exemplară a acestuia în familie, societate, la locul de muncă,

precum și lipsa antecedentelor penale, pot constitui circumstanțe atenuante

judiciare, prin efectul cărora se asigură o bună proporționalizare a pedepsei.

În egală măsură, s-a apreciat că

aceleași circumstanțe personale favorabile constituie garanții că scopul

pedepsei poate fi atins și fără supunerea condamnatului, pe durata unui termen

de încercare, unor măsuri se supraveghere speciale și cerinței de a respecta

anumite obligații, suspendarea simplă a executării pedepsei fiind suficientă

pentru a asigura apărarea împotriva infracțiunilor, schimbarea conduitei

viitoare a inculpatului, precum și folosirea muncii calificate a acestuia în

cadrul comunității.

Împotriva acestei decizii, în termen

legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Alba Iulia

care a criticat hotărârile atacate sub

aspectul greșitei individualizări a pedepsei principale aplicate inculpatului,

atât în ceea ce privește cuantumul și modalitatea de executare, cât și sub

aspectul greșitei neaplicări a pedepsei complementare prevăzute de art. 64 lit.

c) C. pen.

Examinând cauza în raport de criticile

formulate,

dar și din

oficiu, conform prevederilor art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., Înalta

Curte constată că recursul parchetului nu este fondat, considerentele avute în

vedere fiind următoarele:

La stabilirea situației de fapt,

instanțele de judecată au analizat în mod pertinent probele administrate la

urmărirea penală și în cursul cercetării judecătorești, constatând justificat

că inculpatul Z.R.A. se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de luare de

mită prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 254 alin.

(1), (2) C. pen.

În acest sens, dând eficiență

dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la aprecierea

probelor, instanțele au stabilit în mod corect că fapta inculpatului Z.R.A.,

consilier în cadrul D.S.V.P.S.A. Alba, de a pretinde de la denunțătorul I.S. suma

de 3000 lei și trei miei și jumătate, pentru ca în virtutea atribuțiilor sale

de serviciu, să împiedice alți crescători de animale să comercializeze carne de

miel pe raza orașului Cugir și astfel, să-i asigure denunțătorului

exclusivitate la desfășurarea acestei activități în perioada premergătoare

sărbătorilor pascale, întrunește atât obiectiv, cât și subiectiv, conținutul

constitutiv al infracțiunii de luare de mită.

Totodată, se constată că în raport de

modul de concepere a activității infracționale, de împrejurările comiterii

faptei, importanța relațiilor sociale încălcate de inculpat prin săvârșirea

infracțiunii, dar și profilul socio-moral al inculpatului, conduita pre și

postdelictuală, instanțele au efectuat o justă individualizare a pedepsei aplicate

inculpatului, sub aspectul cuantumului pedepsei principale și a conținutului

pedepsei complementare, precum și a modalității de executare a acesteia, fiind

respectate criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen.

În concret, în procesul de stabilire a

pedepsei și la individualizarea modului de executare al acesteia, în mod

corect, instanțele au avut în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de textele

incriminatoare, gradul de pericol social al faptei reliefat de modul și

mijloacele utilizate pentru săvârșirea infracțiunii, respectiv prin pretinderea

de bani și alte foloase, împrejurările în care a fost comisă și urmările

produse, natura relațiilor sociale ce au fost încălcate, profilul socio-moral

al inculpatului care nu are antecedente penale, a avut un comportament bun în

familie și societate până la comiterea faptei, dar și atitudinea procesuală

corectă a acestuia, apreciindu-se, în mod justificat, că aplicarea unei pedepse

sub minimul special prevăzut de lege cu suspendarea condiționată a executării

este în măsură să asigure realizarea scopurilor de exemplaritate și cel

educativ, în îndreptarea atitudinii inculpatului față de comiterea de

infracțiuni și re socializarea sa viitoare pozitivă.

În cuprinsul motivelor scrise de

recurs, parchetul a motivat greșita reținere a circumstanței atenuante

prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen. prin faptul că lipsa antecedentelor penale

nu poate fundamenta pertinent coborârea pedepsei sub minimul special prevăzut

de lege, în raport de elementele circumstanțiale care caracterizează pericolul

social concret al infracțiunii deduse judecății, respectiv: modalitatea în care

a acționat inculpatul, calitatea acestuia și consecințele faptei sale.

Totodată, s-a susținut că

recunoașterea de către inculpat a vinovăției sale nu are relevanța

circumstanței atenuante prevăzute de art. 74 lit. c) C. pen., în condițiile în

care inculpatul a fost prins în flagrant, iar mărturisirea acestuia nu a

contribuit în mod esențial la dezlegarea pricinii.

Această argumentare a fost susținută

și de procurorul de ședință.

Critica parchetului este neîntemeiată.

Criteriul care stă la baza

caracterizării legale sau judiciare a unei împrejurări, ca circumstanță

agravantă sau atenuantă este influența pe care aceasta o exercită asupra

gradului de pericol social al faptei și periculozității făptuitorului.

În speță, conduita bună a inculpatului

înainte de săvârșirea faptei a fost reținută în raport de lipsa antecedentelor

penale, atitudinea conștiincioasă față de muncă reliefată prin declarația

martorului acuzării, P.A.H., și perioada îndelungată în care a ocupat funcția

de consilier superior clasa

I

în cadrul Direcției

Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Alba, conduita corectă în

relațiile de muncă - evidențiată prin referințele date de nouă persoane

implicate în comerțul cu carne din orașul Cugir care, prin prisma activității

desfășurate, au avut contact cu inculpatul, trei dintre ele fiind audiate și în

fața primei instanțe, dar și prin adeverința eliberată de Direcția Sanitar

Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Alba, aflată la fila 20 din dosarul

nr. 486/57/2010, din care rezultă că inculpatul nu a fost sancționat

disciplinar, precum și atitudinea corespunzătoare a inculpatului în familie și

societate.

Prin raportare la conduita inculpatului,

judicios s-a apreciat că gravitatea faptei, modalitatea de săvârșire și

comportarea inculpatului în timpul săvârșirii acesteia nu relevă un grad de

periculozitate socială sporită, în contrast vădit cu conduita sa anterioară

care să necesite o reacție represivă mai severă.

Totodată, corect s-a apreciat că

atitudinea postdelictuală a inculpatului, constând în lipsa de opoziție la

reținerea sa de către organele de anchetă, recunoașterea faptei și atitudinea

sinceră pe parcursul procesului penal a reprezentat o constantă în conduita sa

procesuală care dovedește o stare de periculozitate redusă și un început de

reîncadrare în viața corectă.

Contrar susținerilor parchetului,

declarația de recunoaștere a inculpatului a contribuit în mod esențial la dezlegarea

pricinii, întreagă situație de fapt fiind stabilită pe baza denunțului formulat

de martorul I.S., declarațiile martorului denunțător și ale inculpatului,

procesele-verbale de redare a interceptărilor și convorbirilor telefonice

purtate între inculpat și denunțător și procesul-verbal de realizare a

flagrantului.

În plus, excluderea de plano a

beneficiului reținerii circumstanței atenuante prevăzute de art. 74 lit. c) C.

pen. în cazul infractorilor prinși în flagrant care își recunosc vinovăția, ar

constitui o încălcare a dispozițiilor legale, Codul penal în vigoare

nereglementând cazuri în care este interzisă reținerea de circumstanțe

atenuante.

În consecință, în raport de elementele

circumstanțiale ale cauzei, reținerea de către instanța de fond a circumstanțelor

atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) și c) C. pen. corespunde exigențelor

legii procesuale penale privitoare la individualizarea judiciară a pedepsei.

Totodată, se constată că modalitatea

de executare a pedepsei în condițiile art. 81 C. pen. pe durata unui termen de

încercare de 4 ani corespunde exigențelor asigurării scopurilor pedepsei, un

argument în acest sens fiind atitudinea procesuală sinceră a inculpatului pe

tot parcursul desfășurării procesului penal.

În ceea ce privește conținutul

pedepsei accesorii, se constată că solicitarea de aplicare a interdicției

dreptului de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura

o activitate de natura aceleia de care s-a folosit inculpatul pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzută de art. 64 lit. c) C. pen., este neîntemeiată întrucât,

pe de o parte, inculpatul nu mai exercită funcția de autoritate începând cu 7

octombrie 2010, iar condamnarea îl exclude de drept de la posibilitatea de a

mai ocupa o astfel de funcție, iar pe de altă parte, actele materiale săvârșite

de inculpatul Z.R.A. nu au implicat în niciun fel exercitarea profesiei de

medic veterinar.

Deși, într-adevăr, funcția de

autoritate pe care a deținut-o inculpatul și în virtutea căreia a săvârșit

infracțiunea, presupune, în mod obligatoriu, preexistenta profesiei de medic

veterinar, această profesie a constituit numai o împrejurare care a prilejuit

săvârșirea faptei.

În plus, interzicerea exercitării

acestei profesii care constituie singurul mijloc de venit al inculpatului ar

constitui o încălcare a principiilor constituționale și comunitare referitoare

la caracterul legitim și proporționalitatea măsurii cu situația care a

generat-o.

În consecință, nefiind fondate

criticile invocate de parchet și cum nu se constată existența altor motive,

susceptibile de a fi luate în considerare din oficiu, Înalta Curte, în baza

art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează să

respingă, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial

Alba Iulia.

Conform art. 192 alin. (3) C. proc.

pen., cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție -

Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Alba Iulia împotriva

deciziei penale nr. 73/A/2010 din 2 septembrie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia,

secția penală, privind pe intimatul inculpat Z.R.A.

Onorariul apărătorului desemnat din

oficiu în sumă de 50 lei, până la prezentarea apărătorului ales, se va suporta

din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 10

ianuarie 2011.