ÎCCJ, Decizia nr. 187/2011

ÎCCJ, Decizia nr. 187/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea nr. 1032 din 12 iulie 2011

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost

respinsă, ca neîntemeiată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar

formulată de inculpatul O.C.C. și a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

Pentru a pronunța

această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, sub nr.

5649/1/2011 inculpatul O.C.C. a formulat, prin apărătorul său, cerere de

liberare provizorie sub control judiciar, solicitând în temeiul art. 160

2

și urm. C. proc. pen., liberarea sa sub control judiciar.

În motivarea cererii

s-a aratat că nu există date din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica

pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că va încerca să zădărnicească

aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau alterarea ori

distrugerea mijloacelor de probă sau alte asemenea fapte.

S-a susținut că

dispozițiile art. 160

8

alin. (2) C. proc. pen. prevăd în mod clar că

în cazul în care sunt îndeplinite condițiile, instanța admite cererea și

dispune punerea în libertate. S-a arătat că fiecare profesie are un limbaj

propriu și există suspiciuni cu privire la modul cum au fost transcrise

interceptările convorbirilor telefonice.

În concluzie, s-a

solicitat admiterea cererii, întrucât nu există date că acesta va influența

aflarea adevărului sau că va săvârși alte fapte.

Examinând actele și

lucrările dosarului, prima instanță a constatat că măsura arestării preventive

a inculpatului O.C.C. a fost dispusă pe o durată de 29 zile prin încheierea nr.

759 din 24/25 mai 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală,

ulterior fiind prelungită pe o durată de 30 de zile prin încheierea nr. 888 din

18 iunie 2011. Ambele încheieri au rămas definitive prin respingerea recursului

inculpatului.

La data de 11 iulie

2011, prin încheierea nr. 1026, a fost prelungită cu încă 30 de zile măsura

arestării preventive a inculpatului.

S-a reținut în sarcina

inculpatului că a inițiat și constituit un grup infracțional organizat.

În calitate de

adjunct al șefului B.V.C.S.A. a săvârșit, la diferite intervale de timp, dar în

realizarea aceleiași rezoluții infracționale, mai multe acte materiale

specifice infracțiunii de luare de mită.

În concret,

inculpatul O.C.C., atât singur, cât și împreună cu alți lucrători vamali din

cadrul B.V.C.S.A., a cerut diverse sume de bani de la mai mulți intermediari

vamali și importatori, printre care A.E.H., A.N.A.R.B.M., M.R., C.M., C.L. și

alții, prin intermediul comisionarului T.D.I., reprezentant al SC C.C.S. SRL

Constanța, în scopul de a-și încălca atribuțiile de serviciu și, împreună cu

subordonații săi M.A., R.V. ș.a. să permită intrarea în țară a unor containere

importate, ce conțineau, după caz: mărfuri contrafăcute, alte mărfuri decât

cele înscrise în declarația vamală de import sau mărfuri în alte cantități ori

cu o altă valoare decât cele declarate sau în scopul de a-și îndeplini

atribuțiile de serviciu, prin procesarea respectivelor containere, permițând

accesul lor în țară, în loc să fie blocate în vamă fără vreun motiv plauzibil.

De asemenea, în

schimbul unor sume de bani provenind de la comisionarii vamali T.D.I., Ț.V., B.S.

ș.a., bani strânși de o manieră organizată și colectivă de membrii grupului de

criminalitate organizată din care face parte, inculpatul O.C.C. a pus, în

repetate rânduri, la dispoziția membrilor grupului informațiile necesare

desfășurării activităților corupte la nivelul B.V.C.S.A. și și-a folosit, în

același scop, prerogativele și puterea managerială pe care o avea în calitate

de adjunct al șefului B.V.C.S.A.

S-a considerat că

faptele constituie infracțiunile prevăzute și pedepsite de art. 7 pct. 1 din

Legea nr. 39/2003; art. 254 pct. 1 și 2 C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 pct.

1 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., totul cu

aplicarea dispozițiilor art. 33 lit. a) C. pen.

Cu privire la cererea

de liberare provizorie sub control judiciar, formulată de inculpatul O.C.C.,

prima instanță a constatat că sunt îndeplinite condițiile pentru admiterea în

principiu [art. 160

2

alin. (1) C. proc. pen.], care se referă la

natura și gravitatea infracțiunilor săvârșite, determinate de cuantumul

pedepsei prevăzute de lege.

Prima instanță a

constatat că infracțiunile ce intră în scopul grupului infracțional organizat

sunt infracțiuni de corupție pentru care legea prevede pedeapsa închisorii sub

limita de 18 ani, astfel că, din acest punct de vedere, cererea inculpatului

este admisibilă.

În ceea ce privește

condiția negativă prevăzută de art. 160

2

alin. (2) C. proc. pen.,

referitoare la comportamentul inculpatului și perspectiva acestui comportament

după liberarea provizorie, prima instanță a constatat că nu este îndeplinită.

Interpretând

sistematic dispozițiile procedurale din materia măsurilor preventive, în

corelație și cu exigențele C.E.D.O. și ale jurisprudenței Curții de la

Strasbourg, astfel de temeiuri ar putea privi fie aspecte legate de buna

desfășurare a procesului penal, respectiv existența unor date, altele decât

cele avute în vedere de art. 160

2

alin. (1) C. proc. pen. din care

să rezulte temerea că atingerea scopului procesului penal al putea fi

compromisă, fie aspecte legate de pericolul social concret al faptei pentru care

inculpatul este cercetat, respectiv prin modul și mijloacele de săvârșire ori

prin urmări aceasta să fi produs o gravă vătămare relațiilor sociale ocrotite,

traduse printr-un impact violent asupra conștiinței publicului, astfel încât

liberarea inculpatului, chiar provizorie, să fie de natură să creeze o

puternică stare de insecuritate socială și neîncredere în actul de justiție.

La acest moment

procesual, buna desfășurare a procesului penal ar putea fi compromisă prin

faptul că instanța nu a fost încă sesizată cu rechizitoriul, s-au mai efectuat

acte de urmărire penală de la data arestării preventive a inculpatului și până

în prezent, urmând a fi efectuate și alte acte procesuale, urmărirea penală

nefiind finalizată.

De asemenea, având în

vedere modalitatea și împrejurările comiterii faptelor, numărul actelor

materiale reținute în sarcina inculpatului, calitatea avută de acesta, rezultă

pericolul social concret pentru ordinea publică pe care îl constituie lăsarea

în libertate a inculpatului, s-ar aduce atingere valorilor sociale și regulilor

de drept instituite într-un stat democratic, generând în rândul opiniei publice

ideea că funcționarii vamali se pot folosi de funcțiile lor pentru obținerea de

beneficii materiale, prejudiciind buna reputație a instituțiilor publice. O

reacție blândă față de acest gen de inculpați ar putea crea un sentiment de

insecuritate publică și ar face ineficiente măsurile legislative care au

menirea să înfrângă recrudescența penală de corupție. Totodată, ar genera

neîncredere în capacitatea justiției de a reacționa la astfel de fenomene și,

prin aceasta, s-ar pune în pericol ordinea publică aflată într-o relație

cauzală cu actul de înfăptuire a justiției.

Astfel, la aprecierea

temeiniciei cererii de liberare provizorie trebuie să se țină cont și să se

facă o relaționare între circumstanțele reale ale comiterii faptei și cele

personale ale inculpatului, respectiv să se țină cont de rezultatul

infracțiunii, de lezarea gravă a relațiilor sociale ocrotite prin incriminarea

infracțiunilor care aduc atingere unor activități de interes public, a

infracțiunilor de corupție.

Garanțiile de ordin

personal (buna conduită avută anterior, lipsa antecedentelor penale, are în

întreținere copii, are o familie organizată), cât și cele prevăzute de art. 160

2

alin. (3) C. proc. pen., nu sunt de natură a înlătura pericolul concret pe care

îl prezintă lăsarea inculpatului în libertate.

Împotriva acestei

încheieri a declarat recurs, în termen legal, inculpatul.

Amplele concluzii ale

apărătorului recurentului inculpat, ale reprezentantului parchetului precum și

ultimul cuvânt al inculpatului au fost consemnate în partea introductivă a

prezentei hotărâri.

Analizând cauza prin

prisma criticilor invocate și sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen. se constată că recursul este nefondat și va fi respins,

pentru considerentele ce urmează.

Referitor la

admisibilitatea în principiu a cererii de liberare, Înalta Curte constată că în

mod corect prima instanță a apreciat că sunt îndeplinite condițiile cerute de

lege, cererea formulată de apărătorul ales fiind însușită de către inculpat, iar

pentru infracțiunile pentru care este cercetat inculpatul legea prevede

pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani.

Înalta Curte va

analiza temeinicia cererii de liberare provizorie sub control judiciar prin

prisma dispozițiilor art. 160

2

alin. (2) C. proc. pen. și a oportunității

admiterii unei astfel de cereri raportat la datele cauzei, persoana

inculpatului și stadiul în care se află procesul.

Potrivit art. 160

2

alin. (2) C. proc. pen. liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă

în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica de

învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta ar încerca

să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau

experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea

fapte.

Din examinarea actelor

dosarului, Înalta Curte nu constată existența unor date din care ar rezulta

presupunerea rezonabilă că inculpatul O.C.C. ar săvârși alte infracțiuni sau ar

încerca să zădărnicească aflarea adevărului, alterarea ori distrugerea

mijloacelor de probă.

Constatarea

îndeplinirii condițiilor prevăzute de dispozițiile art. 160

2

alin.

(1) și (2) C. proc. pen. nu poate conduce însă automat la admiterea cererii,

instanțele având obligația de a examina oportunitatea unei astfel de cereri

prin prisma dispozițiilor art. 136 C. proc. pen. referitoare la scopul

măsurilor preventive.

În speță, există

indicii temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul O.C.C.

a comis infracțiunile de aderare și sprijinire a unui grup infracțional

organizat și dare de mită.

Infracțiunile

presupus a fi comise de inculpat sunt infracțiuni grave nu doar prin natura lor

(criminalitate organizată și corupție), dar și prin circumstanțele reale în

care se presupune că s-au săvârșit, numărul persoanelor implicate, calitatea

acestora, funcțiile deținute - lucrători vamali, persoane de conducere cu

funcții importante în sistemul vamal, intermediari vamali, oameni politici

deținători ale unor importante funcții în stat - durata în timp a presupusei

activități infracționale, scopul urmărit, acela de a obține venituri ilicite

importante.

Astfel, s-a reținut

că inculpații urmăreau obținerea unor sume de bani ilicite chiar și din

procesarea vamală a mărfurilor licite introduse în România, în caz contrar

mărfurile fiind amânate de la vămuire, au facilitat concomitent introducerea în

țară de mărfuri contrafăcute, mărfuri interzise la import, mărfuri de altă

natură sau în alte cantități decât cele declarate în vamă.

Arestarea preventivă

a inculpatului a fost dispusă în baza dispozițiilor art. 138 lit. f) C. proc.

pen., reținându-se că există probe că lăsarea în libertate a inculpatului

prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Acest pericol este

generat de reacția colectivă față de infracțiunile de crimă organizată și

corupție de care este acuzat inculpatul, infracțiuni care prin rezonanța lor

negativă afectează echilibrul social firesc, creează o stare de indignare și

temere în rândul societății civile.

Referitor la

pericolul concret pentru ordinea publică, Curtea Europeană a decis că anumite

infracțiuni, prin gravitatea lor și prin reacția publică la săvârșirea lor, pot

da naștere unui pericol pentru ordinea publică care să justifice arestarea

preventivă, cel puțin o perioadă de timp (cauza H. c/P., cauza K. c/F.).

Gravitatea faptelor

și pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea în

libertate a inculpatului trebuie avute în vedere de instanță la examinarea

cererii de liberare provizorie sub control judiciar, alături de alte criterii

cum sunt stadiul procesului, datele personale ale inculpatului, complexitatea

cauzei, scopul pentru care s-a luat măsura arestării preventive.

Înalta Curte mai

reține că urmărirea penală este abia la început, cauza este extrem de complexă,

de la luarea măsurii arestării preventive a trecut un timp scurt, iar scopul

pentru care s-a dispus luarea acesteia, în conformitate cu dispozițiile art. 136

alin. (1) C. proc. pen., nu poate fi atins prin liberarea provizorie sub

control judiciar a inculpatului la acest moment.

Din analiza actelor

dosarului rezultă că, într-adevăr, inculpatul nu este cunoscut cu antecedente

penale, are o bună conduită în societate, însă aceste circumstanța personale nu

pot conduce prin ele însele la punerea în libertate a inculpatului, instanța

examinându-le în contextul celorlalte aspecte arătate anterior și care formează

convingerea că această cerere este neîntemeiată.

Așa fiind, se

constată că încheierea atacată este legală, temeinică și riguros motivată,

motivele de recurs invocate fiind nefondate.

Pentru considerentele

ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C.

proc. pen. raportat la art. 160

9

C. proc. pen., recursul declarat de

inculpat va fi respins, ca nefondat.

În baza art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 400 RON i,

cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 RON,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea

apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul O.C.C. împotriva încheierii nr. 1032

din 12 iulie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

penală, în dosarul nr. 5649/1/2011.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 25 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din

oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 18 iulie 2011.