ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2426/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 268/F din 03 iunie 2009 a Tribunalului Bistrița Năsăud, pronunțată în dosarul nr. 172/112/2009, s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiunea în constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 12 din 11 aprilie 2001. S-a respins cererea de constatare a nulității contractului de vânzare-cumpărare formulată de reclamanta Uniunea Comunelor Grănicerești Năsăudene, în contradictoriu cu pârâtele SC S. SRL Coșbuc, SC L.S. SA Năsăud, prin lichidator SC C.M.U.V. SRL Bistrița, ca fiind prescris dreptul la acțiune. S-a respins ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată de reclamanta Uniunea Comunelor Grănicerești Năsăudene împotriva pârâtelor SC S. SRL Coșbuc, SC L.S.

SA Năsăud, prin lichidator SC C.M.U.V. SRL Bistrița, având ca obiect restituirea în natură sau prin echivalent a imobilelor înscrise în cartea funciară nr. 757 Năsăud topografic 145, 144, 148, 149, 151, 152, 165 obiect al notificării nr. 14/N/2001, precum și obligarea pârâtei SC S. SRL Coșbuc la plata de despăgubiri în cuantum de 100.000 lei. Reclamanta a fost obligată să plătească pârâtei SC S. SRL Coșbuc suma de 2.200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a avut în vedere, în esență, următoarele: Prin notificarea înregistrată sub nr. 11 din 14 mai 2001 la executorul judecătoresc I.D., reclamanta i-a solicitat pârâtei SC S. S.R.L.

ca în temeiul Legii nr. 10/2001 să dispună restituirea imobilelor înscrise în C.F. nr. 75 Năsăud nr. top 145, 144, 148, 149, 151, 152, 165. Deoarece pârâta nu a soluționat notificarea prin sentința civilă nr. 180/2008 a Tribunalului Bistrița-Năsăud s-a dispus obligarea pârâtei la a soluționa notificarea, însă și de această dată pârâta nu și-a îndeplinit obligația. Imobilele construcții și teren în suprafață de 7621 mp. înscrise în C.F. nr. 4362 Năsăud nr. top 145, 144/2, 148/2, 149/2, 152/2, 151/3/5/2, 160, 161, 162, 162/3/2/1 au constituit proprietatea pârâtei SC L.S. SA Năsăud, dreptul de proprietate fiind înscris în cartea funciară la 26 ianuarie 2001. Prin sentința civilă nr. 959/2000 a Judecătoriei Năsăud s-a constatat dreptul de proprietate al pârâtei SC S. SRL Coșbuc asupra construcțiilor edificate pe terenul aferent, arătându-se totodată că pachetul de acțiuni cumpărat de SC S. SRL Coșbuc reprezintă în natură construcțiile ce i-au aparținut pârâtei SC L.S.

SA Năsăud, în vreme ce terenul a rămas în proprietatea acesteia din urmă. Rezultă, așadar, că la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, proprietar al terenului era SC L.S. SA Năsăud, terenul obiect al litigiului aflându-se în patrimoniul ei. Cererea prin care reclamanta solicită constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare nr. 12 din 14 aprilie 2001 este însă prescrisă, ea fiind dedusă judecății la data de 28 ianuarie 2009, în vreme ce termenul de prescripție de 1 an și 6 luni stabilit prin art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 (cu modificările ulterioare) a expirat la data de 14 august 2002. Fiind vorba despre o societate comercială privatizată, se putea pune în discuție solicitarea de despăgubiri de la Fondul Proprietății de Stat, ca instituție publică ce a efectuat privatizarea SC L.S.

SA Năsăud. Or, prin încheierea civilă nr. 1175/2003 a Judecătoriei Năsăud s-a constatat că reclamanta are calitatea de succesoare a fostului proprietar tabular al imobilului în litigiu potrivit actului constitutiv.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta Uniunea Comunelor Grănicerești Năsăudene, solicitând schimbarea ei, în sensul admiterii acțiunii, deoarece: Contrar celor statuate de prima instanță, termenul de prescripție a dreptului la acțiune în constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 12 din 11 aprilie 2001 nu era împlinit, căci formularea de către reclamantă a notificării în temeiul Legii nr. 10/2001 constituie începutul procedurii administrative care produce întreruperea prescripției conform art. 16 din Decretul nr. 167/ 1958. Mai mult, reclamanta s-a aflat în imposibilitate de a promova o acțiune în nulitatea contractului deoarece nu a aflat de existența contractului litigios decât în cadrul procesului ce a făcut obiectul dosarului nr. 2129/112/2007 al Tribunalului Bistrița Năsăud, a înaintat adrese către A.V.A.S.

încă din anul 1998 în scopul de a nu vinde imobilele aparținând SC L.S. SA Năsăud. Curtea de Apel a reținut următoarele: Din întreaga economie a Legii nr. 10/2001 rezultă, cu îndestulătoare claritate, că acțiunea în nulitatea actelor de înstrăinare reprezintă pentru persoana îndreptățită la măsuri reparatorii o opțiune distinctă de aceea privitoare la acordarea măsurilor reparatorii. Aceasta din urmă se concretizează în notificarea formulată în termenele și condițiile pretinse de art. 22 din lege, în vreme ce acțiunea în nulitate se află guvernată de alte termene și condiții, respectiv cele afirmate în cuprinsul art. 45. Prin urmare, fiecare dintre cele două potențiale căi procedurale își are propria identitate juridică, astfel că un act de inițiere a procedurii făcut în cadrul uneia dintre ele nu își poate extinde efectele către cealaltă, el limitându-și consecințele juridice la procedura căreia aparține.

Cu privire la motivul de apel vizând cererea de retrocedare în natură sau echivalent bănesc și calitatea reclamantei de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii: Potrivit dispozițiilor art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001 republicată, sunt îndreptățite, în sensul acestei legi, la măsuri reparatorii constând în restituire în natură sau, după caz, prin echivalent, și persoanele juridice, proprietari ai imobilelor preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice după data de 06 martie 1945. Totodată, trebuie avut în vedere ca prin hotărâre judecătorească care să constate identitatea între vechea persoană juridică și cea reînființată nu ar putea fi înțeleasă decât acea hotărâre care, în urma administrării de probe, la capătul unei verificări jurisdicționale de fond, stabilește că, într-adevăr, identitatea cerută de lege este prezentă.

S-a concluzionat că prima instanță a statuat în mod corect că cerința pretinsă de art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001 nu se afla încă îndeplinită, neputându-se prin urmare considera că reclamanta are calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în sensul legii. Or, cererea de acordare a măsurilor reparatorii fiind respinsă, nu mai poate fi avută în vedere obligarea la plata unor despăgubiri cauzate de lipsa de folosință a imobilului. Față de cele arătate mai sus, apelul a fost respins ca nefondat, conform prevederilor art. 296 C. proc. civ., cu aplicarea art. 274 C. proc. civ. prin decizia civilă nr. 375/A/2009 a Curții de Apel Cluj.

Împotriva deciziei civile a declarat recurs reclamanta care a susținut următoarele motive de nelegalitate: Se consideră că dreptul la acțiune în constatarea nulității absolute, s-a născut de la data luării la cunoștință despre existența contractului ce a avut loc în cursul procesului ce a făcut obiectul dosarului nr. 2129/112/2007 a Tribunalului. Se apreciază că întreruperea prescripției acționează și în speța de față și potrivit art. 16 din Decret nr. 167/1958 prescripția se întrerupe prin introducerea unei cereri de chemare în judecată ori de arbitrare, chiar dacă cererea a fost introdusă la o instanță judecătorească, ori la un organ de arbitraj, necompetent. În ce privește motivele ce determină nulitatea absolută a contractului, pe fond se consideră că imobilele ce au făcut obiectul contractului s-au aflat inițial în patrimoniul SC L.S.

SA, de la care s-au transmis către SC I. SRL Bistrița, care le-a transmis apoi la SC S. SRL Coșbuc. Reaua-credință a asociatului S.P. a fost constatată și prin sentința civilă nr. 685/2002 a Judecătoriei Năsăud din dosarul nr. 2350/2002 și decizia civilă nr. 475/A/2002 a Tribunalului Bistrița-Năsăud (dată în recurs), cu privire la același contract din 1 aprilie 2001, iar obiectul contractului l-a constituit atât terenul înscris în C.F. 4362 Năsăud, cât și construcțiile constând din mai multe hale de producție. Referitor la modul de soluționare a cererii de retrocedare în natură a imobilului, se consideră că respingerea acesteia de către instanța de apel s-a făcut cu încălcarea Legii nr. 10/2001.

Se mai solicită a se reține că pârâta SC S. SRL Coșbuc, căreia i-a adresat notificarea era deținătoarea pachetului majoritar de 73,37% al SC L.M. SA, pe care l-a dobândit prin procesul-verbal de adjudecare din 5 februarie 1999. În consecință, potrivit Legii nr. 10/2001, acest acționar majoritar avea obligația să transmită notificarea greșit adresată către SC L.M. SA, deținătoarea bunurilor, dar în mod intenționat, în scop de fraudare a U.C.G.N. nu a respectat această prevedere legală, a încălcat și prevederile art. 25 și art. 27, alin. (2) din aceeași lege ce obligau la emiterea unei decizii motivate și la comunicarea către persoana îndreptățită respectiv U.C.G.N. a datelor de identificare a unității deținătoare (SC L.M.

SA). Analizând sentința recurată prin prisma dispozițiilor legale incidente și a motivelor de recurs invocate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed: Pentru a fi incident motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este necesar ca hotărârea recurată să fie dată cu aplicarea sau interpretarea greșită a legii sau să fie lipsită de temei legal. În speță, instanțele de judecată au interpretat în mod corect dispozițiile art. 3 din Legea nr. 10/2001, considerând că nu se poate susține calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în înțelesul legii a reclamantei.

În cazul persoanelor juridice care și-au încetat activitatea pe timpul regimului comunist, una din condițiile esențiale pentru recunoașterea calității de persoană îndreptățită la măsurile reparatorii acordate în temeiul Legii nr. 10/2001 este reprezentată de constatarea, prin hotărârea judecătorească, a faptului că sunt una și aceeași persoană juridică cu cea desființată sau interzisă. Când însă hotărârea judecătorească de care autorul notificării se prevalează nu întrunește aceste cerințe, mărginindu-se la a constata că prin actul ei de înființare sau statut persoana juridică se autodeclară succesoare ori continuatoare a vechii persoane juridice, fără însă ca instanța să facă verificări de fond privitoare la existența identității juridice între cele două entități, trebuie considerat ca cerința pretinsă imperativ prin dispozițiile art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001 nu este îndeplinită.

S-a reținut în mod just că prin încheierea civilă nr. 1175 din 23 iunie 2003, Judecătoria Năsăud nu a verificat în concret calitatea reclamantei de succesoare a entităților arătate în dispozitiv, făcând referire exclusiv la mențiunea statutară prin care reclamanta se autodeclară succesoare. Or, prevederile art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001 impun, așa cum s-a arătat mai sus, existența unei hotărâri judecătorești care să stabilească, în cadrul unei verificări jurisdicționale, existența identității între fosta și actuala entitate juridică, iar nu doar existența unei hotărâri care nu se fondează pe o verificare jurisdicțională, ci pe constatarea conținutului unei clauze statutare prin care persoana juridică își afirmă ea însăși, în mod unilateral, o anumită calitate.

Criticile formulate de recurenta-reclamantă ce privesc prescripția dreptului la acțiune în constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nu pot fi primite în cauză nu operează întreruperea cursului acesteia potrivit art. 16 din Decretul nr. 167/1958, corect stabilindu-se că termenul de prescripție de 1 an și 6 luni, reglementat de art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, s-a împlinit la data de 14 august 2002. Apar astfel ca nejustificate susținerile recurentei, intervenirea prescripției ca excepție absolută împiedicând instanțele să mai analizeze cauzele de nulitate invocate ca derivând din încălcarea prevederilor art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001. Nici motivele invocate de aceeași recurentă reclamantă privind încălcarea prevederilor art. 25 și art. 27 din Legea nr. 10/2001 nu pot conduce la reținerea nelegalității deciziei recurate.

Obligația reglementată de art. 27 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 care statuează că persoanele juridice notificate vor comunica și anexa copii de pe actele de transfer de proprietate către cel ce a depus notificarea nu subzistă în speța supusă judecății, în condițiile care reclamanta nu a putut justifica calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii conform Legii nr. 10/2001. Pentru aceste considerente, se va respinge recursul ca nefondat și în baza art. 312 C. proc. civ. se va menține decizia civilă ca legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E CI D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Uniunea Comunelor Grănicerești Năsăudene împotriva deciziei civile nr. 275/A din 23 octombrie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie. Obligă pe recurenta-reclamantă la plata sumei de 459 lei, cheltuieli de judecată, către intimata-pârâtă SC S. SRL. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 martie 2011.