ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2480/2011

Deliberând, în

condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de față;

Curtea de Apel

Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări

sociale, prin decizia civilă nr. 85/C din 26 aprilie 2010, a respins apelul formulat de reclamantul B.R. împotriva încheierii din 21 septembrie 2009,

pronunțată de Tribunalul Constanța, pentru următoarele considerente:

Prin încheierea

pronunțată în camera de consiliu la data de 21 septembrie 2009 de către

Tribunalul Constanța, secția civilă, s-a respins ca nefondată cererea de

îndreptare a erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinței civile nr.

408 din 29 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr.

1048/1998.

S-a avut în vedere că

petentul a invocat existența unor greșeli în legătură cu întinderea imobilului

ce a constituit obiectul judecății și care, potrivit actului de proprietate cu

care acesta s-a legitimat, este în suprafață de „circa 500 mp”, iar nu de „500 mp”,

cum se menționează greșit în sentință. Petentul a susținut că, în prezent,

imobilul său are suprafața de 600 mp potrivit schițelor corpului de proprietate

și că inserarea mențiunii „circa 500 mp” îi creează prejudicii în relațiile cu

terții.

Instanța de fond a

apreciat că față de considerentele cererii deduse judecății nu sunt incidente

dispozițiile art. 281 C. proc. civ., text care urmărește îndreptarea erorilor

materiale legate de nume ori de calcul, nu și de chestiuni privitoare la fondul

judecății. Or, în cauză este apreciată de petent a fi eroare materială

chestiunea întinderii dreptului de proprietate asupra imobilului ce a făcut

obiectul cererii de revendicare, problemă tranșată, însă, în mod irevocabil,

prin sentința civilă nr. 408/1998, fiind pusă în discuție de fapt reluarea sau

o nouă judecată asupra fondului litigiului, ceea ce este inadmisibil.

Reglementarea

situației diferenței între suprafețele ce rezultă din hotărâre și care constituie

titlul reclamantului și respectiv, din schițele cadastrale, poate fi efectuată

prin alte mijloace juridice, însă nu pe calea îndreptării erorii materiale.

De principiu, cererea

ulterioară judecății fondată pe dispozițiile art. 281 C. proc. civ., vizează

corectarea acelor erori sau omisiuni care nu implică dezbaterea părților,

menite să clarifice chestiunile legate de calculul sumelor stabilite prin

hotărârea judecătorească ori de numele părților sau să permită adăugarea,

înlăturarea unor susțineri în măsura în care se regăsesc ca sinteză în

susținerile consemnate în ședință publică și care nu afectează esența

dezlegării în fapt și în drept date de instanță.

Această procedură are

rolul de a acorda părții posibilitatea de a complini acele lipsuri formale

necesare valorificării titlului, iar sub acest aspect, clarificarea aspectelor

legate de indicarea tuturor elementelor privitoare la identificarea obiectului

material al raportului litigios se înscrie în sfera prevăzută de art. 281 C.

proc. civ.

Cu ocazia judecății

în primă instanță, însă, reclamantul a solicitat să se menționeze că terenul

revendicat are „circa 500 mp”, iar nu „500 mp” cum s-a pronunțat în dosarul nr.

1048/1998, aspect care nu poate fi rezolvat pe calea cererii de îndreptare a

erorii materiale, câtă vreme în speță nu s-a efectuat o expertiză tehnică de

identificare și determinare exactă a întinderii terenului în litigiu.

Chestiunile legate de

menționarea integrală a datelor de identificare a terenului, ca făcând parte

din parcelarea Movilă, au fost ridicate pentru prima dată în apel, opunându-se

așadar dispozițiile art. 294 alin. (1) C. proc. civ., privitoare la

imposibilitatea formulării în calea de atac a unor cereri noi.

Așadar, aceste

aspecte pot fi analizate într-un proces incident, într-o eventuală contestație

la executare, cu administrarea unei expertize de specialitate, fiind imposibilă

pe calea îndreptării erorii materiale determinarea cu exactitate a limitelor și

întinderii dreptului evocat.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs reclamantul B.R., invocând art. 304 pct. 8 și 9 C.

proc. civ.

Prin motivele de

recurs se invocă nelegalitatea și netemeinicia deciziei atacate, sens în care

se susține că instanța de apel a schimbat natura, esența și înțelesul lămurit

al cererii reclamantului.

În acest sens se

arată că instanța de apel a greșit în afirmația pe care a făcut-o în

considerente și anume: «Cu ocazia judecății în primă instanță, însă reclamantul

a solicitat să se menționeze că terenul revendicat are „circa 500 mp”, iar nu „500

mp” cum s-a consemnat în sentința civilă nr. 408 din 29 iunie 1998 a

Tribunalului Constanta, pronunțată în dosarul nr. 1048/1998, aspect care nu

poate fi rezolvat pe calea cererii de îndreptare a erorii materiale, câtă vreme

în speță, nu s-a efectuat o expertiză tehnică de identificare și determinare

exactă a întinderii terenului în litigiu».

Ceea ce s-a solicitat

în primă instanță este cu totul altceva, și anume, este ceea ce s-a scris în alin.

(2) din cerere, referitor la îndreptarea erorii și anume: «în sensul că terenul

revendicat prin acțiune are suprafața de „circa 500 (cincisute) mp, formând

lotul Nr. 1135”conform actului inițial de vânzare cumpărare nr. 7735 din 21 iulie

1937 depus la dosar, și nu „500 mp” așa cum din eroare a fost menționat

printr-o exprimare trunchiată în motivarea hotărârii».

În alin. (3) și următoarele

nu se mai face nici o solicitare, ci este evident că se dezvoltă ideea esențială

a cererii din alin. (2), explicându-se, spre a fi mai lesne de înțeles,

legătura deosebit de importantă între cuvintele: „circa”, „formează” și „lotul

nr. 1135”, care au fost omise și, de asemenea, se explică semnificația

cuvântului formează.

În concluzie,

solicitarea reclamantului se afla în alin. (2) din cerere, iar restul ce s-a

scris sunt doar susțineri ale acestei solicitări.

În al doilea rând,

instanța de apel a greșit și când a argumentat: „chestiunile legate de menționarea

integrală a datelor de identificare a terenului, ca făcând parte din parcelarea

Movila au fost ridicate pentru prima dată în apel, opunându-se așadar dispozițiile

art. 294 alin. (1) C. proc. civ., privitoare la imposibilitatea

formulării în calea de atac a unor cereri noi”.

În apel nu a existat

nici o altă „cerere nouă”.

„Chestiunile” legate

de menționarea datelor de identificare a terenului, care sunt esențiale pentru înțelegerea

cauzei, se regăsesc tot în alin. (2) din cererea făcută către prima instanță și

ele sunt: „circa”, „formând” și „lotul nr. 1135”. Aceste cuvinte omise, dacă

sunt repuse la locul lor în text, vor avea drept consecință de a complini acele

lipsuri formale necesare valorificării titlului, care s-au produs prin

omisiunile amintite. În consecință, nu are nici un fel de însemnătate și nu se

schimbă cu nimic esența și claritatea adevărului, dacă textul se completează

sau dacă nu se completează cu sintagma „parcelarea Movila”. Adevărul, și cu

această completare și fără ea, va fi la fel de evident, iar lucrul acesta demonstrează

fără drept de tăgadă că nu este vorba de „o cerere nouă”, ci rămâne una și aceeași

cerere care a fost făcută de reclamant.

O altă greșeală a

instanței de apel este și sensul în care concluzionează: „Așadar, aceste

aspecte pot fi analizate într-un proces incident, într-o eventuală contestație

la executare”. Este evident că instanța de apel greșește sugerând o astfel de

cale de atac.

La termenul de

judecată din data de 17 martie 2010, în ședință publică, Înalta Curte a pus în

dezbatere, din oficiu, nulitatea recursului, față de dispozițiile art. 306

alin. (3) C. proc. civ. raportat la dispozițiile art. 304 C. proc. civ.

Luând în examinare

această excepție, Înalta Curte a constatat că recursul formulat este nul, având

în vedere următoarele considerente:

După cum se cunoaște,

în condițiile art. 304 C. proc. civ., hotărârea atacată cu recurs poate fi

modificată sau casată numai pentru motivele de nelegalitate expres și limitativ

reglementate în textul de lege.

În recursul de față,

se indică motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ. și se

susține că instanța de apel a schimbat natura, esența și înțelesul lămurit al

cererii reclamantului.

Art. 304 pct. 8 C.

proc. civ. nu are în vedere cererea de chemare în judecată formulată de

reclamant, când vorbește despre „actul juridic dedus judecății”, iar art. 304

pct. 9 C. proc. civ. are în vedere încălcarea normei de drept material,

substanțial aplicabilă raportului juridic dedus judecății.

În dezvoltarea recursului

formulat, recurentul-reclamant a invocat argumente de fapt din considerentele

deciziei atacate și care nu vizează nelegalitatea acesteia.

Pentru a conduce la

modificarea hotărârii, recursul nu se poate limita la o simplă indicare de

formă a textelor legale, procedurale, condiția legală a dezvoltării motivelor

implicând determinarea greșelilor anume imputate, o minimă argumentare a

criticii în fapt și în drept, precum și indicarea textului de lege căruia i se

circumscrie și, nu în ultimul rând, indicarea probelor pe care se bazează.

În acest sens,

trebuie menționat că dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o

corespunzătoare motivare a lui, în sensul arătării cu claritate a acelor

critici care, circumscrise fiind motivelor de recurs îngăduite de lege, sunt de

natură a învedera nelegalitatea hotărârii.

Întrucât, recurentul

reclamant în cauză nu a formulat critici care să permită încadrarea lor, nici

din oficiu, într-unul din cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 304 C.

proc. civ., rezumându-se la expunerea unor succesiuni de fapte și afirmații, pe

care nu le-a structurat din punct de vedere juridic, nesubliniind relevanța pe

care acestea o prezintă pentru cazurile limitativ prevăzute de lege - care

permit analiza în calea de atac a recursului, a hotărârii atacate, se aplică

sancțiunea nulității recursului, conform art. 306 alin. (3) C. proc. civ.,

raportat la art. 303 C. proc. civ.

În consecință, văzând

că în speță nu este posibilă o încadrare a motivelor de recurs în dispozițiile

art. 304 C. proc. civ., ceea ce echivalează cu nemotivarea căii de atac, Înalta

Curte urmează să constate nulitatea recursului în condițiile art. 306 alin. (3)

C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată

nul recursul declarat de reclamantul B.R. împotriva deciziei nr. 85C din 26 aprilie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de

muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 17 martie 2011.