ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 375/2012

Deliberând asupra recursului penal de față, constată că, prin sentința penală nr. 239/D din 7 iunie 2011, pronunțată în dosarul nr. 105/242/2011, Tribunalul Cluj, secția penală, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b 1 ) C. proc. pen. și art. 320 1 C. proc. pen., a dispus achitarea inculpatului B.C.I. pentru comiterea infracțiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 178 alin. (2) C. pen., iar, în temeiul art. 91 C. pen., a aplicat acestuia sancțiunea administrativă a amenzii în cuantum de 1.000 lei. S-a constatat că în cauză nu au fost formulate pretenții civile, iar, în temeiul art. 192 pct. 1 lit. d) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească suma de 1.300 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în fapt, că, la data de 11 martie 2010, în timp ce conducea un autoturism, pe DN 1E60, în sensul de circulație Cluj-Napoca - Oradea, în afara localității Izvorul Crișului, inculpatul a pierdut controlul volanului și a intrat pe contrasens, izbind frontal o autoutilitară, condusă regulamentar de numitul V.A., provocând, astfel, moartea minorei B.A.E., fiica sa, în vârstă de 8 ani, aflată în propria mașină pe locul din dreapta față. În ședința de judecată din data de 31 mai 2011, Tribunalul a admis cererea inculpatului de a fi judecat în procedura specială prevăzută de art. 320 1 C. proc.

pen., acesta recunoscând comiterea faptei așa cum a fost reținută de către organele de urmărire penală, cunoscând și însușindu-și probele administrate în cauză în faza urmării penale și anume: procesul-verbal de cercetare la fața locului, raportul de constatare medico-legală, buletinul de analiză toxicologică-alcoolemie, declarațiile martorilor, înscrisurile și imaginile foto depuse la dosar. Având în vedere ansamblul probator administrat în cauză, însușit de către inculpat, instanța fondului a constatat că fapta comisă de acesta întrunește teoretic, abstract, elementele constitutive ale infracțiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 178 alin. (2) C. pen., însă, în concret, s-a apreciat că faptei săvârșite îi lipsește una dintre trăsăturile esențiale ale oricărei infracțiuni, și anume gradul de pericol social concret, la evaluarea căruia a ținut seama de criteriile stabilite prin dispozițiile alin. (2) al art. 18 1 C. pen.

În acest context, instanța a reținut împrejurarea că, anterior comiterii faptei, inculpatul a avut o conduită pozitivă în societate și la locul de muncă, având calitatea de agent șef în structura poliției judiciare a I.P.J. Botoșani, cu caracterizări deosebite din partea conducerii și colegilor. De asemenea, are o familie închegată, ale cărei probleme, respectiv starea de sănătate precară a fiicei minore, l-au adus în acea zi nefastă a producerii accidentului rutier, fiind obligat să se deplaseze periodic din municipiul Botoșani la Băile Felix Oradea, pentru ca minora să urmeze proceduri speciale pentru recuperare fizică, fiind adusă cu mașina drum lung și obositor atât pentru ea cât și pentru inculpat, care conducea autoturismul.

S-a arătat de către instanță că la fel s-a întâmplat și în ziua accidentului, când este posibil ca inculpatul să fi ațipit la volan și atunci să fi pierdut controlul mașinii. Judecătorul fondului a mai avut în vedere și impactul psihic deosebit al evenimentului rutier produs asupra inculpatului, dovadă fiind scriptele medicale de la dosar, care indică pierderea memoriei pe termen scurt, fiind un șoc pentru acesta atât accidentul în sine, cât mai ales urmarea lui, respectiv moartea singurului copil. Totodată, instanța a raportat atât fapta, cât și posibilitățile legale concrete de sancționare a acesteia la principiul proporționalității, având în vedere, pe de o parte, gradul de pericol social concret al faptei, iar, pe de altă parte, consecințele unei condamnări penale pentru autorul ei.

Față de aceste considerente și ținând seama de circumstanțele reale și personale, instanța a concluzionat că fapta comisă de către inculpat este de natură a aduce doar o atingere minimă valorii sociale protejate prin legea penală încălcată și este în mod vădit lipsită de importanță. Împotriva acestei sentințe a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. S-a arătat în cuprinsul motivelor de apel că aplicarea procedurii simplificate, reglementată de art. 320 1 C. proc. pen., este incompatibilă cu pronunțarea unei hotărâri de achitare în temeiul art. 10 lit. b 1 ) C. proc.

pen., invocându-se ca argument de text alin. (7) al articolului menționat, care prevede că, în cazul recunoașterii vinovăției și a admiterii cererii de judecare a cauzei în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, instanța de judecata va pronunța condamnarea inculpatului, care beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege. În ceea ce privește netemeinicia soluției de achitare, s-a arătat de către Parchet că, raportat la gradul de pericol social abstract, fapta inculpatului prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, avându-se în vedere culpa exclusivă a acestuia în comiterea evenimentului rutier, urmările culpei sale, precum și condițiile efective de timp și de loc în care s-a produs accidentul.

S-a mai făcut trimitere la dispozițiile art. 97 din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002, potrivit cărora conducătorilor de autovehicule le este interzis să transporte copii cu vârste de până al 12 ani pe scaunul din față, în timpul deplasării pe drumurile publice, obligație pe care inculpatul a încălcat-o, decesul minorei fiind determinat și de lipsa oricărui dispozitiv de susținere în scaun a acesteia. În concluzie, s-a solicitat de către Parchet admiterea apelului, desființarea sentinței penale atacate și, în rejudecare, condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă la pedeapsa închisorii, cu suspendarea condiționată a executării acesteia, și aplicarea dispozițiilor art. 320 1 C. proc.

pen. Prin decizia penală nr. 169/A din 6 octombrie 2011, Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori a respins, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj, dispunând rămânerea în sarcina statului a cheltuielilor judiciare avansate de acesta. Pentru a pronunța această decizie, Curtea de Apel a constatat că instanța de fond a reținut o stare de fapt conformă cu realitatea și necontestată de inculpat, care a recunoscut săvârșirea faptei și a solicitat aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen.

De asemenea, s-a arătat că prima instanță a făcut o corectă apreciere a gradului de pericol social concret al faptei, ținând seama de toate datele ce caracterizează persoana inculpatului, respectiv împrejurarea că nu are antecedente penale, are un loc de muncă stabil, fiind agent șef de poliție, iar, în activitatea desfășurată, a dat dovadă de corectitudine, obiectivitate, răspundere, perseverență, principialitate și integritate morală, fiind apreciat de colegi și de superiori. În ceea ce privește susținerile Parchetului în sensul că aplicarea dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen. înlătură achitarea inculpatului în baza art. 18 1 C. pen., acestea au fost apreciate de Tribunal ca fiind neîntemeiate, arătându-se că declarația inculpatului luată în condițiile art. 320 1 C. proc.

pen. a vizat recunoașterea faptei și nu a infracțiunii de care este acuzat. Instanța de apel a concluzionat că recunoașterea faptei de către inculpat nu este incompatibilă cu formularea unor apărări ale acestuia legate de lipsa pericolului social concret al faptei comise, apărări care nu necesită un probatoriu suplimentar. Împotriva acestor hotărâri a declarat recurs, în termen legal, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, criticându-le pe motive de nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul greșitei achitări a inculpatului în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b 1 ) C. proc. pen., cu referire la art. 18 1 C. pen. Reiterând întocmai motivele de apel, Ministerul Public a solicitat, invocând cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 18 C. proc.

pen., admiterea căii de atac promovate, casarea hotărârilor pronunțate de instanțele inferioare și, în rejudecare, condamnarea inculpatului B.C.I. pentru comiterea infracțiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 178 alin. (2) C. pen., la o pedeapsă cu suspendarea condiționată a executării, reținându-se și dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen. Verificând cauza sub aspectul motivelor de recurs invocate, în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 18 C. proc.

pen., conform dispozițiilor obligatorii ale Deciziei în interesul legii nr. 8/2009 a instanței supreme, Înalta Curte apreciază sentința pronunțată de instanța de fond și decizia dată în apel ca fiind legale și temeinice și ca nefondat recursul declarat de Parchet, având în vedere în acest sens următoarele considerente: Definind noțiunea de infracțiune prin trimitere la trăsăturile sale esențiale, Codul penal prevede în art. 17 alin. (1) că infracțiunea este fapta care prezintă pericol social, săvârșită cu vinovăție și prevăzută de legea penală. Așadar, pentru ca o faptă să fie inclusă în sfera ilicitului penal și, deci, calificată ca infracțiune, este necesar ca aceasta să prezinte trei trăsături esențiale, precis arătate în textul de lege, și anume să prezinte pericol social, să fie săvârșită cu vinovăție și să fie prevăzută de legea penală.

În cursul procesului penal, organele judiciare chemate să aplice legea în cadrul conflictelor de drept penal trebuie să constate existența în fapta săvârșită a tuturor acestor trăsături, lipsa vreuneia dintre ele conducând la inexistența infracțiunii, cu toate consecințele ce decurg din această situație. Prin introducerea în Codul de procedură penală a art. 320 1 , ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, legiuitorul a reglementat o procedură judiciară simplificată în cazul în care inculpatul recunoaște, până la începerea cercetării judecătorești, săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare și solicită ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

Astfel cum se menționează atât în cuprinsul alin. (1), (2) și (4) ale art. 320 1 , care fac referire la „recunoașterea faptelor", cât și în titlul marginal al articolului în discuție, respectiv „Judecata în cazul recunoașterii vinovăției", atitudinea procesuală a inculpatului, susceptibilă să atragă aplicarea procedurii simplificate, nu trebuie să constea în recunoașterea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată, ci doar a faptelor care formează obiectul actului de inculpare, fapte pe care acesta acceptă că le-a comis cu vinovăție. Așadar, în această situație, organele judiciare nu mai au obligația legală de a administra noi probe în cursul judecății pentru a constata existența unor fapte săvârșite cu vinovăție, ca trăsătură esențială a infracțiunii, însă, în opinia Înaltei Curți, au îndatorirea de a stabili dacă sunt întrunite și celelalte două trăsături esențiale prevăzute de art. 17 C. pen.

pentru ca respectivele fapte să poată fi incluse în sfera ilicitului penal și să se pronunțe o hotărâre de condamnare, conform dispozițiilor alin. (7) al art. 320 1 C. proc. pen., constatarea prevederii faptelor în legea penală și a gradului de pericol social al acestora fiind atributul exclusiv al instanței de judecată, fără a putea fi deduse din conduita procesuală a acuzatului manifestată după trimiterea lui în judecată. Ca urmare, Înalta Curte apreciază că solicitarea inculpatului adresată instanței de judecată de a urma procedura simplificată prevăzută de art. 320 1 C. proc. pen.

nu atrage în mod automat pronunțarea unei hotărâri de condamnare, ci numai în situația în care organul judiciar, ținând eventual seama și de înscrisurile la care face referire alin. (2) al art. 320 1 , stabilește că faptele ce fac obiectul actului de inculpare, fapte prevăzute de legea penală, prezintă, în concret, gradul de pericol social al unei infracțiuni, în caz contrar urmând să se facă aplicarea dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b 1 ) C. proc. pen., cu referire la art. 18 1 C. pen. Este adevărat că alin. (7) al art. 320 1 C. proc. pen.

se referă în mod imperativ la pronunțarea unei hotărâri de condamnare în cazul în care este urmată procedura simplificată, însă aceste prevederi nu pot fi aplicate decât prin coroborare cu celelalte dispoziții ale aceluiași articol, astfel cum au fost anterior interpretate, și care conduc la concluzia că, numai în situația constatării de către instanță, cu privire la faptele recunoscute de inculpat, a tuturor trăsăturilor esențiale ale infracțiunii, poate fi pronunțată o soluție de condamnare față de acesta, conform textului de lege anterior menționat. Pe de altă parte, dacă s-ar admite teza potrivit căreia, în cazul aplicării dispozițiilor art. 320 1 C. proc.

pen., nu poate fi pronunțată decât o hotărâre de condamnare, s-ar ajunge la crearea unei situații discriminatorii pentru cei care uzează de această procedură, în sensul că aceștia, deși au avut o atitudine procesuală sinceră și cooperantă, nu pot beneficia de prevederile art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b 1 ) C. proc. pen., cu referire la art. 18 1 C. pen., spre deosebire de alți acuzați care, cu toate că nu au recunoscut comiterea faptelor, au manifestat o conduită oscilantă sau au uzat de dreptul la tăcere, sunt îndreptățiți la aplicarea respectivelor dispoziții legale. Având în vedere toate aceste considerente anterior expuse, Înalta Curte va înlătura critica formulată de Parchet referitoare la incompatibilitatea dintre procedura prevăzută de art. 320 1 C. proc.

pen. și pronunțarea unei hotărâri de achitare în temeiul art. 10 lit. b 1 ) C. proc. pen. Totodată, nu pot fi reținute nici celelalte critici invocate de Ministerul Public, Înalta Curte apreciind, pe baza materialului probator administrat în cauză, că, în mod întemeiat, instanțele inferioare au făcut aplicarea față de intimatul inculpat a dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b 1 ) C. proc. pen. Astfel, potrivit art. 18 1 C. pen., nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia dintre valorile apărate de lege și prin conținutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanță, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.

La stabilirea concretă a gradului de pericol social, se ține seama de toate criteriile prevăzute de art. 18 1 alin. (2) C. pen., gravitatea faptei săvârșite și periculozitatea socială a făptuitorului apreciindu-se pe baza unui complex de elemente și date de ordin subiectiv, dar și a circumstanțelor obiective în care s-a comis actul de conduită interzis.

În cauză, modalitatea în care s-au derulat evenimentele (inculpatul deplasându-se împreună cu fiica sa minoră de la Botoșani spre Oradea, Băile Felix, pentru ca aceasta să urmeze anumite proceduri speciale în vederea recuperării fizice, fiind posibil ca, din cauza problemelor legate de starea de sănătate a minorei și datorită oboselii, să fi ațipit la volan și, astfel, să fi pierdut controlul mașinii), faptul că așezarea minorei pe scaunul din față s-a datorat problemelor grave de sănătate pe care aceasta le avea, suferind de o boală rară care îi afecta membrele inferioare și superioare, astfel încât supravegherea sa permanentă din partea tatălui, singura persoană prezentă în autoturism, era absolut necesară, precum și datele ce caracterizează persoana inculpatului.

Având în vedere aceste considerente și constatând, pentru motivele anterior expuse că, în cauză, nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., făcându-se, în speță, o corectă aplicare a dispozițiilor art. 18 1 C. pen., Înalta Curte, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj. Față de soluția ce va fi pronunțată, în temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., se va dispune rămânerea în sarcina statului a cheltuielilor judiciare avansate de acesta.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj împotriva deciziei penale nr. 169/A/2011 din 06 octombrie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, privind pe inculpatul B.C.I. Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat până la prezența apărătorului ales, în sumă de 50 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 13 februarie 2012.