ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2514/2010

Asupra recursului de

față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Încheierea din 8 februarie 2010, Curtea

de Apel București, secția a V-a comercială, a dispus, în baza art. 155

1

C. proc. civ., suspendarea judecății privind acțiunea în anulare formulată de

reclamanta SC C. SA Târnăveni în contradictoriu cu intimata SC F.B. SRL împotriva

sentinței arbitrale nr. 176 din 14 iulie 2009, pronunțată de CACI București de

pe lângă CCIR.

Pentru a pronunța

această încheiere, instanța de fond a avut în vedere faptul că partea nu s-a

conformat dispozițiilor instanței de la termenul de judecată anterior, din data

de 16 noiembrie 2009 încheiere fila, de a depune la dosarul cauzei copii de pe

actele din dosarul arbitral existente în limba engleză, în traducere

legalizată, desfășurarea normală a procesului fiind împiedicată astfel din vina

petentei față de dispozițiile art. 14 alin. (1), (5) din Legea nr. 304/2004

republicată, potrivit cărora procedura judiciară se desfășoară în limba română,

iar cererile și actele procedurale se întocmesc numai în limba română.

Împotriva acestei

încheieri a formulat, în termenul legal, recurs reclamanta invocând motivele de

recurs prevăzute de art. 304 pct. 5, 7, 8 și 9 C. proc. civ. raportat la art. 304

1

C. proc. civ., hotărârea fiind supusă numai recursului.

A arătat în cadrul

primului motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., că la

termenul din 16 noiembrie 2009, procedura cu intimata nu era îndeplinită,

dispoziția instanței privind depunerea actelor traduse în limba română nefiind,

deci, pusă în discuția contradictorie a părților după cum nici măsura

sancționatorie a suspendării judecății în cazul neîndeplinrii obligației.

La termenul din 8

februarie 2010, care a constituit prima zi de înfățișare, conform art. 134 C.

proc. civ., această măsură a fost, într-adevăr pusă în discuție dar în

încheiere nu s-au consemnat decât parțial susținerile și argumentele părții,

instanța fiind datoare să indice actele ce trebuiau depuse și temeiul legal al

măsurii și să acorde un termen de judecată în acest sens, ceea ce nu a făcut,

cu încălcarea astfel a art. 129, art. 132 și art. 139 C. proc. civ., încheierea

producându-i o vătămare, conform art. 105 alin. (2) și art. 106 C. proc. civ.

În cadrul motivelor

de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 C. proc. civ., a arătat că instanța

și-a motivat hotărârea prin raportare la texte de lege inaplicabile în speță,

și pe o interpretare greșită a naturii litigiului.

Astfel, a arătat, în

esență că a atacat hotărârea arbitrală cu acțiune în anulare, care este un act

procedural care trebuie să îndeplinească cerințele cererii de chemare în

judecată (art. 82 - art. 84; art. 112 - art.144 și art. 364 C. proc. civ.) și

nu a depus niciun înscris care să nu fi fost tradus, la dosarul arbitral și

nici la dosarul instanței, anexat sau invocat în acțiunea în anulare, legea

făcând referire la obligația de a traduce doar acele înscrisuri care sunt

mijloace de probă de care partea în cauză înțelege să se folosească și

nicidecum acele înscrisuri emanate de la celelalte părți sau întocmite de

autoritățile jurisdicționale.

A mai arătat că

dosarul arbitral și cu întreaga documentație nu aparține părților, ci

autorității însăși, fiind de datoria organului jurisdicțional să înainteze o

hotărâre aptă de a fi discutată alături de încheierile care o preced,

obligațiile părților fiind strict prevăzute de textele de lege sus evocate.

Totodată, a mai

arătat că în fața instanței arbitrale s-au stabilit reguli și obligații și s-au

desfășurat stadii procedurale acceptate care s-au finalizat prin pronunțarea

hotărârii, iar aceste proceduri se extrapolează prin continuitate în fața

acestei instanțe care nu le poate schimba și nu poate stabili în sarcina

părților altfel de obligații decât cele pe care le prevede legea.

În privința motivului

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a arătat, în esență, că instanța a

aplicat greșit, în speță, art. 155

1

alin. (1) C. proc. civ. și art. 14

din Legea nr. 304/2004 cu trimitere la art. 128 alin. (1) din Constituție care

nu se aplică Arbitrajului comercial, supus unor reguli speciale derogatorii și

numai în măsura compatibilității, regulilor de procedură ale justiției statale,

așa cum s-a arătat, iar instanța nu poate aduce atingere unui act juridic

finalizat trebuind să procedeze în așa fel încât să nu implice cheltuieli

suplimentare pentru cei interesați, tocmai pentru a respecta dreptul părților

la un proces echitabil, conform art. 21 alin. (3) din Constituție.

Pârâta a formulat

întâmpinare solicitând respingerea recursului, ca nefondat.

Analizând recursul se

găsește nefondat.

În cazul primului

motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., se constată că

obligația de asigurare a desfășurării procedurii judiciare în limba română și

de depunere a înscrisurilor traduse în această limbă, este una de aplicare a

legii, măsura luată de instanță privind depunerea tuturor actelor dosarului

traduse în limba română neavând legătură cu îndeplinirea anumitor cerințe până

la prima zi de înfățișare și punerea acesteia în discuția contradictorie a

tuturor părților, recurenta reclamantă neputând invoca vătămarea celorlalte

părți, iar în ceea ce o privește nu a făcut nici o dovadă a vătămării sale,

care să conducă la nulitatea actelor de procedură întocmite de instanță, atât

timp cât i s-a pus în vedere anterior, potrivit încheierii de 16 noiembrie 2009

ce acte trebuie să depună, sub sancțiunea luării măsurii suspendării judecății

până la îndeplinirea obligației, așa cum rezultă din încheierea din 8 februarie

2010, nemaifiind necesară acordarea unui nou termen de judecată.

În privința motivelor

de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 C. proc. civ., se constată în cazul

prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., că încheierea atacată cu recurs nu

conține motive contradictorii, sau străine de natura pricinii, fiind

argumentată juridic pe baza legii aplicabile așa cum se va arăta în continuare

și în concordanță cu concluziile instanței, raportat la măsura luată, de

suspendare a judecății.

Cât privește motivul

prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. nu se poate reține incidența acestuia

în cauză, obiectul judecății neprivind un act juridic al cărui conținut e

greșit interpretat, recurenta- reclamantă dezvoltând de fapt critici care se

subsumează pct. 9 al art. 304 C. proc. civ. și care privesc legea aplicabilă

litigiului în raport de natura acestuia, în opinia recurentei- reclamante,

cadru în care vor fi analizate în continuare.

Referitor la motivul

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se constată, de asemenea, că nu este

fondat.

S-a invocat atât

ipoteza nesocotirii unor norme de drept raportat la natura litigiului de

arbitraj internațional cât și interpretarea eronată a legii aplicate în cauză.

În cadrul primei

ipoteze, recurenta- reclamantă, prin criticile sale susține, în esență,

ignorarea cerințelor Regulilor de procedură arbitrală emise de Curtea de

Arbitraj Internațional și ale Codului de procedură civilă în această materie,

aplicabil în măsura compatibilității cu aceste reguli deși obiectul dedus

judecății în fața instanței de drept comun este o acțiune în anulare a

hotărârii arbitrale, care se judecă după regulile procedurii de drept comun, în

primă instanță la tribunale sau curți de apel, după caz, fiind incidente

dispozițiile C. proc. civ.

Raportat la aceste

dispoziții legale incidente, la care face trimitere chiar recurenta-

reclamantă, trebuie arătat că instanța este obligată să verifice

neregularitățile sesizării la primirea cererii, cărora se circumscriu și actele

reținute de instanță, aprecierile recurentei – reclamante din perspectiva

lipsei naturii acestora de dovezi (probe), fiind acte procedurale emise de o

autoritate, cu trimitere la mai multe dispoziții legale C. proc. civ., fiind

greșită, având în vedere că recurenta- reclamantă este titulara acțiunii în

anulare și chiar și în arbitraj toate costurile privind traducerea se fac pe

cheltuiala părților, constituindu-se ulterior în cheltuieli de judecată.

Așa fiind, constatând

că prima instanță a aplicat corespunzător dispozițiile art. 155

1

C.

proc. civ. și celelalte dispoziții legale în materie, în baza art. 312 alin. (1)

C. proc. civ. recursul va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

formulat de reclamanta SC C. SA Târnăveni, împotriva Încheierii Curții de Apel

București din 8 februarie 2010, ca nefondat

Obligă recurenta să

plătească intimatei SC F.B. SRL suma de 2.097 ron, cu titlu de cheltuieli de

judecată, reprezentând onorariu de avocat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 30 iunie 2010.