ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 710/2010

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Rejudecând cauza în fond, după casarea cu

trimitere dispusă prin Decizia nr. 1023 din 16 februarie 2007 a Înaltei Curți

de Casație și Justiție, Curtea de Apel București, secția contencios

administrativ și fiscal, prin Sentința civilă nr. 3452 din 9 decembrie 2008 a

admis acțiunea formulată de reclamanta SC „T.D.G.R.” SRL (T.G.D.) în

contradictoriu cu Consiliul Concurenței; a anulat parțial Decizia nr. 11 din 4

februarie 2003 emisă de Plenul Consiliului Concurenței în ceea ce privește

sancționarea reclamantei pentru încălcarea art. 6 lit. f) din Legea nr. 21/1996

și a obligat autoritatea pârâtă la plata sumei de 4.011 RON către reclamantă cu

titlu de cheltuieli de judecată.

În respectarea

dispozițiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ., Curtea de Apel a dispus

efectuarea unui nou raport de expertiză contabilă, pârâtul formulând

obiecțiuni, iar expertul răspunzând la obiecțiunile formulate.

Curtea de Apel a

reținut că reclamanta T.G.D. a solicitat anularea Deciziei Plenului Consiliului

Concurenței nr. 11 din 4 februarie 2003, prin care s-a dispus sancționarea

acesteia pentru încălcarea art. 6 lit. f) din Legea nr. 21/1996 prin folosirea

în mod abuziv a poziției dominante deținute la nivelul distribuției pe piața

țigaretelor din România și anume: practicarea unor prețuri de ruinare, sub

costuri, în scopul înlăturării concurenților, dispunându-se în temeiul art. 50

lit. a) din Legea nr. 21/1996, sancționarea sa cu amendă.

În motivarea cererii

reclamanta a arătat că decizia atacată are la bază o interpretare eronată a

datelor primare furnizate de T.G.D.; incoerența raportorilor față de poziția

dominantă a T.G.D.; prezentarea în cadrul raportului a unor acte sau fapte ale

T.G.D. care nu au suport real; prezentarea unor efecte ale presupusului abuz de

poziție dominantă a T.G.D.; considerarea eronată a faptului că acesta a vândut

sub costuri; un raport care utilizează un algoritm empiric, de determinare a

rezultatului, iar decizia a fost luată fără a se respecta art. 48 din Legea nr.

21/1996.

Din interpretarea

coroborată a probatoriului administrat în cauză: înscrisuri, interogatoriu

expertiză, care a avut la bază obiective formulate de recurentul-pârât și care

a ținut cont de decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, raportul de

investigație și decizia de sancționare, instanța de fond a reținut că nu există

nicio dovadă pentru a susține faptul că în anul 1999, în raport cu nivelul

profitului T.G.D.R. nu a urmărit realizarea de profit din comercializarea

țigărilor S.N.T.R. și că în perioada iunie - august și noiembrie - decembrie

1999 a înregistrat pierderi.

Nici pentru anul 2000

nu se confirmă susținerea că din vânzarea țigaretelor S.N.T.R., T.D.G. a

înregistrat pierderi, cum de altfel nu se poate concluziona că pe anul 2000

T.D.G.R. a comercializat țigarete S.N.T.R. la prețuri care nu au acoperit

costurile de distribuție.

Chiar dacă diferența

de profit din anii 1999 și 2000 este semnificativă ca valoare, aceasta nu poate

să prezume ideea că T.D.G. a recurs la practică anticoncurențială de vânzare

sub costuri a țigaretelor S.N.T.R., neexistând nicio dovadă în acest sens, cu

atât mai mult cu cât pârâtul nu a dovedit existența efectelor practicilor

anticoncurențiale, în sensul că abuzând de poziția sa dominantă pe piața

țigaretelor, la nivelul distribuției a determinat eliminarea de pe piață a

concurenților săi, prin vânzarea țigaretelor sub costuri.

Nu s-a dovedit nici

că ar exista o perturbare gravă a concurenței pe piața țigaretelor la nivelul

distribuției, prin reducerea accesului diverșilor agenți economici de a activa

pe această piață, abuz de poziție dominantă care să fi fost angajat de faptul

că T.D.G.R. are calitatea de distribuitor exclusiv al țigaretelor J.T.I. pe

întreg teritoriul României.

Împotriva acestei

soluții a formulat recurs Consiliul Concurenței care a invocat ca temei legal,

dispozițiile art. 304

1

raportate la art. 304 pct. 9 și respectiv,

304 pct. 6 C. proc. civ., susținând, în esență, următoarele critici:

În mod greșit,

instanța de fond a apreciat cauza exclusiv prin prisma concluziilor expertizei

financiar-contabile, deși acestea au la bază afirmații contradictorii în

legătură cu formula de calcul folosită de autoritatea de concurență în

investigația efectuată.

Astfel, expertiza

financiar-contabilă a ajuns la concluzia că nu s-au practicat prețuri de

vânzare sub costurile sale, deși în perioada supusă investigării, rata

profitului a cunoscut în anul 2000 o variație foarte mare, scăzând de la cca.

4% în anii precedenți, la numai 0,56%, ceea ce demonstrează concluzia

investigației, că societatea comercială a practicat prețuri de ruinare, în

vederea eliminării concurenței, urmând ca pierderile astfel înregistrate, să

fie recuperate ulterior.

În concluzie, a

susținut autoritatea recurentă, instanța de fond „a procedat la aplicarea

greșită a dispozițiilor legale” pentru a înlocui modul de calcul folosit de

autoritatea de concurență în raportul de investigație, cu modul de calcul

folosit de experții contabili, fără să-și argumenteze în mod concludent

opțiunea făcută.

În ceea ce privește

motivul de recursul prevăzut la art. 304 pct. 6 C. proc. civ., autoritatea

recurentă susține că instanța de fond a acordat, prin soluția adoptată, ceea ce

nu s-a cerut.

Astfel, a argumentat

autoritatea recurentă, chiar dacă, prin întâmpinarea depusă, societatea comercială

a solicitat cheltuieli de judecată, ulterior, cu ocazia dezbaterilor orale,

aceasta a renunțat la aceste cheltuieli, ceea ce face ca soluția adoptată să

fie nelegală, în condițiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ.

Societatea comercială

intimată a depus întâmpinare prin care, în esență, a argumentat motivele pentru

care consideră soluția instanței de fond ca fiind temeinică și legală,

solicitând respingerea recursului.

Recursul este

nefondat.

Așa cum s-a reținut

în expunerea rezumativă prezentată mai sus, societatea comercială intimată

T.D.G.R., cu plângerea înregistrată sub nr. 30 din 10 martie 1999, a sesizat

Consiliului Concurenței faptul că Societatea Națională „T.R.” SA (S.N.T.R.),

abuzând de poziția dominantă deținută pe piața țigaretelor, a reziliat

contractele de distribuție exclusivă încheiate cu cinci dintre societățile

aflate în componența grupului T.G.D.R.

Prin Decizia nr. 11

din 4 februarie 2003 emisă de Plenul Consiliului Concurenței în urma

investigațiilor efectuate, s-a constatat că în perioada supusă controlului au

fost comise fapte prevăzute și sancționate de dispozițiile Legii concurenței

nr. 21/1996, fiind sancționate cu amendă S.N.T.R. pentru încălcarea art. 6 lit.

a), b) și c) din Legea nr. 21/1996, precum și alte societăți comerciale cu care

a încheiat înțelegeri anticoncurențiale, încălcând dispozițiile art. 5 alin.

(1) lit. c) și g) din aceeași lege.

De asemenea, prin

aceeași decizie, Consiliul Concurenței a constatat că și SC „T.D.G.R.” SRL

(T.D.G.R.) se face vinovată de încălcarea art. 6 lit. f) din Legea concurenței

nr. 21/1996 prin aceea că s-a folosit în mod abuziv de poziția dominantă

deținută, la nivelul distribuției pe piața țigaretelor din România, practicând

prețuri de ruinare, sub costuri, în scopul înlăturării concurenților, fiind

luată măsura sancționării cu amendă a T.G.D.R.

În esență, referitor

la societatea intimată, s-a reținut că în perioada 1999 - 2006, T.D.G.R. a fost

prezentată pe piața țigaretelor de lux și calitate medie (cu țigarete J.T.I. -

Japan Tabaco International), precum și pe segmentele țigaretelor de calitate

submedie și populare (cu țigarete fabricate în principal de S.N.T.R.), deținând

o poziție dominantă, în special pe segmentele țigaretelor de calitate submedie

și populare.

De asemenea, s-a mai

reținut că în a doua parte a anului 1999 și în anul 2000, SC T.D.G.R., a

comercializat țigaretele S.N.T.R. la prețuri care nu au acoperit costurile de

distribuție, acoperirea pierderilor fiind realizată din profitul realizat din

comercializarea țigaretelor J.T.I., ceea ce a condus la eliminarea de piață a

altor distribuitori de țigarete S.N.T.R., cum ar fi: SC „M.M.C.” SRL Hunedoara,

SC „M.” SRL Orșova, SC „D.D.S.C.” SRL Oradea, SC „C.” SRL Reșița, SC „S.” SRL

Iași și SC „A.C.” SRL Focșani.

Potrivit art. 6 lit. f)

din Legea concurenței nr. 21/1996, într-adevăr, este interzisă folosirea în mod

abuziv a unei poziții dominante deținute de către unul sau mai mulți agenți

economici pe piața românească sau pe o parte substanțială a acesteia, prin

recurgerea la fapte anticoncurențiale, care au ca obiect sau pot avea ca efect

afectarea comerțului ori prejudicierea consumatorilor, constând în practicarea

unor prețuri excesive sau practicarea unor prețuri de ruinare, sub costuri, în

scopul înlăturării concurenților.

În motivarea soluției

adoptate, instanța fond a reținut, în esență, că în cauză nu s-a confirmat

concluzia autorității de concurență, potrivit căreia SC T.D.G.R. a practicat

prețuri de ruinare în ceea ce privește comercializarea țigaretelor S.N.T.R., în

scopul înlăturării concurenților.

Într-adevăr, instanța

de fond și-a însușit concluziile raportului de expertiză efectuată de prof. dr.

ec. A.R., în special pe aceea de la Obiectul nr. 4, potrivit căreia societatea

comercială intimată nu a practicat prețuri de vânzare care să nu acopere

costurile variabile și, respectiv, costurile fixe ale mărfurilor.

Astfel, a argumentat

expertul, la țigaretele S.N.T.R. valoarea vânzărilor realizate a fost

superioară pragului minim de rentabilitate a vânzărilor (16 iunie 740 mil. RON,

față de 1.520.032 mil.RON - pragul minim de rentabilitate), rezultate similare

fiind obținute și din vânzarea țigaretelor J.T.I. (2.629.009 mil. RON, față de

2.102.504 mil. RON - pragul minim de rentabilitate).

Or, la obiecțiunile

formulate de Consiliul Concurenței, expertul contabil a răspuns punctual,

detaliat și convingător, din moment ce, în cauză, nu s-a cerut efectuarea unei

noi expertize contabile.

Astfel, în ceea ce

privește Obiectivul nr. 4 al expertizei, expertul contabil a reafirmat că, din

documentele cauzei, rezultă că T.D.G.R. nu a practicat prețuri de vânzare sub

costuri, iar faptul că în perioada 1999 - 2000 s-a manifestat o tendință de

scădere a profitului, nu probează susținerea autorității de concurență, că ar

fi vorba de folosirea unor practici anticoncurențiale în scopul înlăturării

concurenților.

Într-adevăr, în cauză

este necontestat, rata profitului de 6,39% în anul 1998 a scăzut la 4,08% în

anul 1999, iar în anul 2000 a scăzut la 0,56%, dar din investigația autorității

de concurență nu rezultă cu certitudine că această evoluție ar fi fost

consecința unor practici anticoncurențiale, din moment ce concluzia Consiliului

Concurenței nu este susținută de evoluția ulterioară.

Astfel, în anul

următor, anul 2001, rata profitului a fost de 1,39%, ceea ce infirmă susținerea

autorității recurente, potrivit căreia societatea comercială a renunțat în mod

voit la obținerea unei rate reale a profitului pentru anii 1999 - 2000, urmând

să-și acopere pierderile astfel înregistrate, prin profitul din perioada

ulterioară.

În concluzie,

instanța de recurs reține că instanța de fond și-a însușit în mod temeinic și

argumentat concluziile expertizei contabile efectuate de prof. dr. ec. A.R.,

soluția adoptată fiind, astfel, legală și temeinică, în ceea ce privește

anularea actului administrativ.

În ceea ce privește

motivul de recurs prevăzut la art. 304 pct. 6 C. proc. civ., rezultă că este

neîntemeiat, în cauză neexistând dovezi că societatea comercială ar fi renunțat

la cheltuielile de judecată, așa cum susține autoritatea recurentă.

Mai mult, în

concluziile scrise depuse la dosar, societatea comercială a specificat în mod

expres că solicită cheltuieli de judecată, astfel că obligarea autorității

recurente la plata acestora nu reprezintă o nelegalitate în sensul art. 304

pct. 6 C. proc. civ., așa cum a susținut recurenta.

Astfel fiind,

recursul formulat va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Consiliul Concurenței împotriva Sentinței civile nr. 3452 din 9

decembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 11 februarie 2010.