ÎCCJ, Decizia nr. 144/2012

Asupra contestației

în anulare de față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 769 din 22 noiembrie 2010

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 9 judecători,

în dosarul nr. 6217/1/2010 au fost respinse, ca inadmisibile, recursurile

declarate de petenții B.C. și C.B. împotriva Încheierii nr. 317 din 2 martie

2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală.

Împotriva acestei

decizii petenții B.C. și C.B. au formulat contestație în anulare, fără a indica

niciunul din cazurile de contestație în anulare prevăzute expres și limitativ

de dispozițiile art. 386 C. proc. pen.

Examinând în

principiu contestația în anulare, Înalta Curte constată că este inadmisibilă.

Contestația în

anulare este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia sunt remediate erori

ce nu pot fi înlăturate pe alte căi, fiind deci o cale de anulare pentru vicii

și nulități relativ la actele de procedură, ce trebuie folosită numai în

cazurile strict și limitativ prevăzute de lege, cu respectarea termenelor în

care titularii acesteia o pot formula, contribuind astfel la consolidarea

principiului stabilității hotărârilor judecătorești definitive.

Potrivit

dispozițiilor art. 386 C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive

se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri:

a) când procedura de

citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de

recurs nu a fost îndeplinită conform legii;

b) când partea

dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs

a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre

această împiedicare;

c) când instanța de

recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre

cele prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. f) - i

1

), cu privire la

care existau probe în dosar;

d) când împotriva

unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă;

e) când, la judecarea

recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul

prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit

art. 385

14

alin. (1

1

) ori art. 385

16

alin.

(1).

Conform dispozițiilor

art. 391 alin. (1) C. proc. pen., contestația în anulare, întemeiată pe

dispozițiile art. 386 lit. a) - c) C. proc. pen., este supusă unei verificări

prealabile judecării în fond a acesteia, astfel că, înainte de a se pronunța

asupra cererii de contestație, instanța este obligată să examineze

admisibilitatea în principiu a cererii.

În această etapă

procesuală instanța este obligată să examineze dacă cererea introdusă privește

o hotărâre definitivă, dacă este introdusă în termenul prevăzut de art. 388 C.

proc. pen., dacă motivul pe care se întemeiază contestația este unul dintre

cele prevăzute limitativ de dispozițiile art. 386 C. proc. pen. și dacă în

sprijinul contestației s-au depus ori se invocă dovezi existente la dosar.

Potrivit art. 388

alin. (1) C. proc. pen., contestația în anulare pentru motivele arătate în art.

386 lit. a) - c) și e) C. proc. pen., poate fi introdusă de către celelalte

părți, în termen de 30 de zile de la data pronunțării hotărârii a cărei anulare

se cere.

Analizând actele și

lucrările dosarului, Înalta Curte constată că hotărârea a cărei anulare se cere

a fost pronunțată la data de 22 noiembrie 2010, iar petenții B.C. și C.B. au

introdus contestația în anulare la data de 19 martie 2012 (conform datei

poștei), termenul de 30 de zile împlinindu-se la data de 21 decembrie 2010,

fiind încălcate astfel dispozițiile art. 388 alin. (1) C. proc. pen.

În conformitate cu

dispozițiile art. 185 C. proc. pen. „când pentru exercitarea unui drept

procesual legea prevede un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage

decăderea din exercițiul dreptului și nulitatea actului făcut peste termen”.

Astfel, potrivit

formalismului legii procesual penale, având caracter de garanție egală pentru

toate părțile interesate, în sensul dispozițiilor art. 21 din Constituția

României, revizuită, cu referire la art. 16 din legea fundamentală și ca

rațiune, satisfacerea imperativului disciplinării activității procesuale prin

stabilirea unor termene peremptorii, prin textul menționat a fost impusă

obligația îndeplinirii în termen a actelor de procedură, sub sancțiunea

decăderii din exercițiul dreptului. Ca atare, neexercitarea în termen a unui

drept procesual, conform sancțiunii menționate, duce la pierderea acestuia.

Criticile de fond ale

soluției instanței de recurs nu pot fi încadrate în unul din cazurile de

contestație în anulare expres și limitativ prevăzute de lege.

Nici celelalte

aspecte invocate de contestatori nu se încadrează în niciunul din cazurile

prevăzute în art. 386 C. proc. pen., astfel încât nu este îndeplinită una

dintre cerințele de a căror îndeplinire cumulativă este condiționată admiterea

în principiu a contestației în anulare, potrivit art. 391 alin. (2) C. proc.

pen.

Întrucât

contestatorii au formulat contestație în anulare cu depășirea termenului de 30

de zile de la data pronunțării hotărârii a cărei anulare se cere, încălcând

astfel prevederile art. 388 C. proc. pen., iar criticile acestora nu se

încadrează în niciunul din cazurile prevăzute expres și limitativ de

dispozițiile art. 386 C. proc. pen., Înalta Curte va constata că este

inadmisibilă, conform art. 391 alin. (2) C. proc. pen., contestația în anulare

formulată de aceștia.

În consecință, Înalta

Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de

contestatorii B.C. și C.B. împotriva Deciziei nr. 769 din 22 noiembrie 2010

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 9 judecători,

în dosarul nr. 6217/1/2010.

Totodată, în baza art.

192 alin. (2) C. proc. pen., contestatorii vor fi obligați la plata sumei de

câte 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge, ca

inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorii B.C. și C.B.

împotriva Deciziei nr. 769 din 22 noiembrie 2010 pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție, completul de 9 judecători, în dosarul nr. 6217/1/2010.

Obligă contestatorii

la plata sumei de câte 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 21 mai 2012.