ÎCCJ, Decizia nr. 77/2011
ÎCCJ, Decizia nr. 77/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra contestației în anulare de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată
următoarele:
Prin decizia nr. 132 din 22 februarie 2010
pronunțată de Înalta Curte de
Casație
și Justiție, completul de 9 judecători, în dosarul nr. 9769/1/2009, a fost
respinsă, ca inadmisibilă, contestația în anulare
formulată de contestatorul
B.I. împotriva
deciziei nr. 864 din 23 noiembrie 2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație
și Justiție, completul de 9 judecători, în dosarul
nr. 7069/1/2009.
Împotriva acestei decizii petentul B.I. a
formulat contestație în anulare, susținând că „hotărârea contestată este
nelegală, netemeinică,
neconstituțională”,
invocându-se cazurile de contestație în anulare prevăzute de
art. 386 lit.
a), b), c), d) și e) C. proc. pen.
Examinând în principiu contestația în anulare
formulată în temeiul art. 386
lit. a),
b), d) și e) C. proc. pen., Înalta Curte constată că este
inadmisibilă.
Contestația în anulare este o cale extraordinară
de atac în cadrul căreia
sunt
remediate erori ce nu pot fi înlăturate pe alte căi, fiind deci o cale de
anulare
pentru vicii și nulități
relativ la actele de procedură, ce trebuie folosită numai în
cazurile strict și limitativ prevăzute de lege, cu
respectarea termenelor în care
titularii
acesteia o pot formula, contribuind astfel la consolidarea principiului
stabilității
hotărârilor judecătorești definitive.
Tocmai caracterul de cale extraordinară a
contestației în anulare constituie o garanție că această cale de atac nu va
deveni o posibilitate la îndemâna oricui
și oricând de înlăturare a efectelor pe care trebuie să le producă
hotărârile
judecătorești definitive.
Potrivit
dispozițiilor art. 386 C. proc. pen.,
împotriva
hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în
următoarele
cazuri:
- când procedura de citare a părții pentru
termenul la care s-a judecat
cauza de
către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;
- când partea dovedește că la termenul la care s-a
judecat cauza de către
instanța de
recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința
instanța
despre această împiedicare;
- când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra
unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute la art. 10 alin.
(1) lit. f )- i
1
), cu privire la care
existau probe în dosar;
- când împotriva unei persoane s-au pronunțat
două hotărâri definitive
pentru aceeași faptă;
- când, la judecarea recursului sau la rejudecarea
cauzei de către instanța
de recurs,
inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este
obligatorie
potrivit art. 385
14
alin. (1
1
) ori art. 385
16
alin.
(1).
Conform
dispozițiilor art. 391 alin. (1) C. proc. pen.,
contestația în anulare, întemeiată pe dispozițiile art. 386 lit. a) – c)
C. proc. pen., este supusă unei verificări prealabile judecării în fond a
acesteia, astfel că, înainte de a se pronunța asupra cererii de contestație,
instanța este obligată
să examineze admisibilitatea în principiu a
cererii.
În această etapă procesuală instanța este obligată
să examineze dacă
cererea introdusă
privește o hotărâre definitivă, dacă este introdusă în termenul
prevăzut de art. 388 C. proc. pen., dacă motivul
pe care se întemeiază contestația este unul din cele limitativ prevăzute de art.
386 C. proc. pen.
și dacă în
sprijinul contestației s-au depus ori se invocă dovezi existente la dosar.
Potrivit art. 388 alin. (1) C. proc. pen.,
contestația în anulare pentru
motivele
arătate în art. 386 lit. a) - c) și e) C. proc. pen., poate fi introdusă de către
celelalte părți, în termen de 30 de zile de la data pronunțării hotărârii a
cărei
anulare se cere.
Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta
Curte constată că hotărârea a
cărei
anulare se cere a fost pronunțată la data de 22 februarie 2010, iar petentul
B.I. a introdus contestata în anulare la data de
17 februarie 2011,
încălcând astfel
dispozițiile art. 388 alin. (1) C. proc. pen.
Potrivit dispozițiilor art. 185 C. proc. pen.,
„când pentru exercitarea
unui drept
procesual legea prevede un anumit termen, nerespectarea acestuia
atrage decăderea din exercițiul dreptului și
nulitatea actului făcut peste termen”.
Astfel, potrivit formalismului legii procesual
penale, având caracter de
garanție
egală pentru toate părțile interesate, în sensul dispozițiilor art. 21 din
Constituția României, revizuită, cu referire la art. 16 din legea fundamentală
și ca rațiune, satisfacerea imperativului disciplinării activității procesuale
prin stabilirea unor termene peremptorii, prin textul menționat a fost impusă
obligația îndeplinirii
în termen a actelor de procedură, sub sancțiunea
decăderii din exercițiul
dreptului. Ca
atare, neexercitarea în termen a unui drept procesual, conform
sancțiunii
menționate, duce la pierderea acestuia.
Întrucât contestatorul B.I. a formulat
contestație în anulare cu
depășirea
termenului de 30 de zile de la data pronunțării hotărârii a cărei anulare
se cere, încălcând astfel prevederile art. 388 C.
proc. pen.,
Înalta Curte va constata
că este inadmisibilă, conform art. 391 alin. (1) și (2) C. proc. pen.,
contestația în anulare formulată de acesta.
În consecință, Înalta Curte va respinge, ca
inadmisibilă, contestația în anulare formulată de formulată contestatorul B.I.
împotriva deciziei
nr. 132 din 22
februarie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție,
completul
de 9 judecători, în dosarul nr. 9769/1/2009.
Totodată, în
baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
contestatorul
va fi obligat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare
către
stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare
formulată de contestatorul
B.I.
împotriva deciziei nr. 132 din 22 februarie 2010, pronunțată de
Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de
9 judecători, în dosarul
nr. 9769/1/2009.
Obligă contestatorul la plata sumei de 400 lei, cu
titlu de cheltuieli judiciare
către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 martie
2011.