ÎCCJ, Decizia nr. 19/2012

Asupra

contestației în anulare de față;

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea penală nr. 83 din 21

martie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, Completul de 5 Judecători în Dosarul nr. 1785/1/2011 au

fost respinse, ca inadmisibile, recursurile declarate de petentele L.A.M., L.A.L.

și D.D. împotriva sentinței nr. 2038 din 10 decembrie 2010,

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția penală, în Dosarul nr. 5471/1/2010.

Împotriva acestei

încheieri petentele L.A.M., L.A.L. și D.D. au formulat contestație în

anulare, susținând că nu au fost citate la judecarea recursurilor

și nici nu le-a fost comunicată sentința atacată cu recurs,

fără însă a indica niciunul din cazurile de contestație în

anulare prevăzute de dispozițiile art. 386 C. proc. pen.

Examinând în

principiu contestația în anulare, Înalta Curte constată că este

inadmisibilă.

Contestația în

anulare este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia sunt

remediate erori ce nu pot fi înlăturate pe alte căi, fiind deci o

cale de anulare pentru vicii și nulități relativ la actele de

procedură, ce trebuie folosită numai în cazurile strict și

limitativ prevăzute de lege, cu respectarea termenelor în care titularii

acesteia o pot formula, contribuind astfel la consolidarea principiului

stabilității hotărârilor judecătorești definitive.

Tocmai caracterul de

cale extraordinară a contestației în anulare constituie o

garanție că această cale de atac nu va deveni o posibilitate la

îndemâna oricui și oricând de înlăturare a efectelor pe care trebuie

să le producă hotărârile judecătorești definitive.

Potrivit

dispozițiilor art. 386 C. proc. pen.,

Împotriva hotărârilor

penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele

cazuri:

a) când procedura de

citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de

către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;

b) când partea

dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către

instanța de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a

încunoștința instanța despre această împiedicare;

c) când instanța

de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului

penal dintre cele prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. f) – i), cu privire

la care existau probe în dosar;

d) când împotriva

unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași

faptă;

e) când, la judecarea

recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs,

inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie

potrivit art. 385

14

alin. (1) ori art. 385

16

alin. (1).

Conform

dispozițiilor art. 391 alin. (1) C. proc. pen.,

contestația în

anulare, întemeiată pe dispozițiile art. 386 lit. a)-c) C. proc. pen.,

este supusă unei verificări prealabile judecării în fond a

acesteia, astfel că, înainte de a se pronunța asupra cererii de

contestație, instanța este obligată să examineze

admisibilitatea în principiu a cererii.

În această

etapă procesuală instanța este obligată să examineze

dacă cererea introdusă privește o hotărâre definitivă,

dacă este introdusă în termenul prevăzut de art. 388 C. proc.

pen., dacă motivul pe care se întemeiază contestația este unul

din cele limitativ prevăzute de art. 386 C. proc. pen. și dacă

în sprijinul contestației s-au depus ori se invocă dovezi existente

la dosar.

Potrivit art. 388 alin.

(1) C. proc. pen., contestația în anulare pentru motivele arătate în art.

386 lit. a)-c) și e) C. proc. pen., poate fi introdusă de către

celelalte părți, în termen de 30 de zile de la data

pronunțării hotărârii a cărei anulare se cere.

Analizând actele

și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că

hotărârea a cărei anulare se cere a fost pronunțată la data

de 21 martie 2011, iar contestatoarele au introdus contestația în anulare

la data de 24 noiembrie 2011 (ultima zi fiind data de 21 aprilie 2011),

încălcând astfel dispozițiile art. 388 alin. (1) C. proc. pen.

Potrivit

dispozițiilor art. 185 C. proc. pen. „când pentru exercitarea unui drept

procesual legea prevede un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage

decăderea din exercițiul dreptului și nulitatea actului

făcut peste termen”.

Astfel, potrivit

formalismului legii procesual penale, având caracter de garanție

egală pentru toate părțile interesate, în sensul

dispozițiilor art. 21 din Constituția României, revizuită, cu

referire la art. 16 din legea fundamentală și ca rațiune,

satisfacerea imperativului disciplinării activității procesuale

prin stabilirea unor termene peremptorii, prin textul menționat a fost

impusă obligația îndeplinirii în termen a actelor de procedură,

sub sancțiunea decăderii din exercițiul dreptului. Ca atare,

neexercitarea în termen a unui drept procesual, conform sancțiunii

menționate, duce la pierderea acestuia.

Întrucât

contestatoarele au formulat contestație în anulare cu depășirea

termenului de 30 de zile de la data pronunțării hotărârii a

cărei anulare se cere, încâlcând astfel prevederile art. 388 C. proc. pen.,

Înalta Curte va constata că este inadmisibilă, conform art. 391 alin.

(2) C. proc. pen., contestația în anulare formulată de acestea.

Pe de altă

parte, conform art. 386 lit. a) C. proc. pen. împotriva hotărârilor penale

definitive se poate face contestație în anulare „când procedura de citare

a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către

instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii”.

Potrivit

dispozițiilor art. 241 din Legea nr. 304/2004, astfel cum a fost

modificată prin Legea nr. 202/2010, „Completul de 5 Judecători

examinează admisibilitatea recursului, în camera de consiliu,

fără citarea părților”.

Raportând acest caz de

contestație în anulare la dispozițiile art. 241 din Legea nr. 304/2004,

astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 202/2010, Înalta Curte

constată că, în mod corect judecarea recursului s-a realizat potrivit

dispozițiilor legale susmenționate.

Așadar, cazul de

contestație prevăzut de art. 386 lit. a) C. proc. pen., prin prisma

căruia au fost calificate susținerile contestatoarelor, nu este

incident în speța de față.

Nici celelalte

critici formulate de contestatoare nu se încadrează în nici unul din cazurile

prevăzute în art. 386 C. proc. pen., astfel încât nu este îndeplinită

una din cerințele de a căror îndeplinire cumulativă este

condiționată admiterea în principiu a contestației în anulare,

potrivit art. 391 alin. (2) C. proc. pen.

În

consecință, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă,

contestația în anulare formulată de formulată contestatoarele L.A.M.,

L.A.L. și D.D. împotriva încheierii penale nr. 83 din 21 martie 2011,

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție,

Completul de 5 Judecători în Dosarul nr. 1785/1/2011.

Totodată, în

baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatoarele vor fi obligate la plata

sumei de câte 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă,

contestația în anulare formulată de contestatoarele L.A.M., L.A.L. și

D.D. împotriva încheierii penale nr. 83 din 21 martie 2011,

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție,

Completul de 5 Judecători în Dosarul nr. 1785/1/2011.

Obligă contestatoarele

la plata sumei de câte 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 23 ianuarie 2012.