ÎCCJ, Decizia nr. 19/2012
ÎCCJ, Decizia nr. 19/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra
contestației în anulare de față;
În baza
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea penală nr. 83 din 21
martie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și
Justiție, Completul de 5 Judecători în Dosarul nr. 1785/1/2011 au
fost respinse, ca inadmisibile, recursurile declarate de petentele L.A.M., L.A.L.
și D.D. împotriva sentinței nr. 2038 din 10 decembrie 2010,
pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție,
secția penală, în Dosarul nr. 5471/1/2010.
Împotriva acestei
încheieri petentele L.A.M., L.A.L. și D.D. au formulat contestație în
anulare, susținând că nu au fost citate la judecarea recursurilor
și nici nu le-a fost comunicată sentința atacată cu recurs,
fără însă a indica niciunul din cazurile de contestație în
anulare prevăzute de dispozițiile art. 386 C. proc. pen.
Examinând în
principiu contestația în anulare, Înalta Curte constată că este
inadmisibilă.
Contestația în
anulare este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia sunt
remediate erori ce nu pot fi înlăturate pe alte căi, fiind deci o
cale de anulare pentru vicii și nulități relativ la actele de
procedură, ce trebuie folosită numai în cazurile strict și
limitativ prevăzute de lege, cu respectarea termenelor în care titularii
acesteia o pot formula, contribuind astfel la consolidarea principiului
stabilității hotărârilor judecătorești definitive.
Tocmai caracterul de
cale extraordinară a contestației în anulare constituie o
garanție că această cale de atac nu va deveni o posibilitate la
îndemâna oricui și oricând de înlăturare a efectelor pe care trebuie
să le producă hotărârile judecătorești definitive.
Potrivit
dispozițiilor art. 386 C. proc. pen.,
Împotriva hotărârilor
penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele
cazuri:
a) când procedura de
citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de
către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;
b) când partea
dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către
instanța de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a
încunoștința instanța despre această împiedicare;
c) când instanța
de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului
penal dintre cele prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. f) – i), cu privire
la care existau probe în dosar;
d) când împotriva
unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași
faptă;
e) când, la judecarea
recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs,
inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie
potrivit art. 385
14
alin. (1) ori art. 385
16
alin. (1).
Conform
dispozițiilor art. 391 alin. (1) C. proc. pen.,
contestația în
anulare, întemeiată pe dispozițiile art. 386 lit. a)-c) C. proc. pen.,
este supusă unei verificări prealabile judecării în fond a
acesteia, astfel că, înainte de a se pronunța asupra cererii de
contestație, instanța este obligată să examineze
admisibilitatea în principiu a cererii.
În această
etapă procesuală instanța este obligată să examineze
dacă cererea introdusă privește o hotărâre definitivă,
dacă este introdusă în termenul prevăzut de art. 388 C. proc.
pen., dacă motivul pe care se întemeiază contestația este unul
din cele limitativ prevăzute de art. 386 C. proc. pen. și dacă
în sprijinul contestației s-au depus ori se invocă dovezi existente
la dosar.
Potrivit art. 388 alin.
(1) C. proc. pen., contestația în anulare pentru motivele arătate în art.
386 lit. a)-c) și e) C. proc. pen., poate fi introdusă de către
celelalte părți, în termen de 30 de zile de la data
pronunțării hotărârii a cărei anulare se cere.
Analizând actele
și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că
hotărârea a cărei anulare se cere a fost pronunțată la data
de 21 martie 2011, iar contestatoarele au introdus contestația în anulare
la data de 24 noiembrie 2011 (ultima zi fiind data de 21 aprilie 2011),
încălcând astfel dispozițiile art. 388 alin. (1) C. proc. pen.
Potrivit
dispozițiilor art. 185 C. proc. pen. „când pentru exercitarea unui drept
procesual legea prevede un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage
decăderea din exercițiul dreptului și nulitatea actului
făcut peste termen”.
Astfel, potrivit
formalismului legii procesual penale, având caracter de garanție
egală pentru toate părțile interesate, în sensul
dispozițiilor art. 21 din Constituția României, revizuită, cu
referire la art. 16 din legea fundamentală și ca rațiune,
satisfacerea imperativului disciplinării activității procesuale
prin stabilirea unor termene peremptorii, prin textul menționat a fost
impusă obligația îndeplinirii în termen a actelor de procedură,
sub sancțiunea decăderii din exercițiul dreptului. Ca atare,
neexercitarea în termen a unui drept procesual, conform sancțiunii
menționate, duce la pierderea acestuia.
Întrucât
contestatoarele au formulat contestație în anulare cu depășirea
termenului de 30 de zile de la data pronunțării hotărârii a
cărei anulare se cere, încâlcând astfel prevederile art. 388 C. proc. pen.,
Înalta Curte va constata că este inadmisibilă, conform art. 391 alin.
(2) C. proc. pen., contestația în anulare formulată de acestea.
Pe de altă
parte, conform art. 386 lit. a) C. proc. pen. împotriva hotărârilor penale
definitive se poate face contestație în anulare „când procedura de citare
a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către
instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii”.
Potrivit
dispozițiilor art. 241 din Legea nr. 304/2004, astfel cum a fost
modificată prin Legea nr. 202/2010, „Completul de 5 Judecători
examinează admisibilitatea recursului, în camera de consiliu,
fără citarea părților”.
Raportând acest caz de
contestație în anulare la dispozițiile art. 241 din Legea nr. 304/2004,
astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 202/2010, Înalta Curte
constată că, în mod corect judecarea recursului s-a realizat potrivit
dispozițiilor legale susmenționate.
Așadar, cazul de
contestație prevăzut de art. 386 lit. a) C. proc. pen., prin prisma
căruia au fost calificate susținerile contestatoarelor, nu este
incident în speța de față.
Nici celelalte
critici formulate de contestatoare nu se încadrează în nici unul din cazurile
prevăzute în art. 386 C. proc. pen., astfel încât nu este îndeplinită
una din cerințele de a căror îndeplinire cumulativă este
condiționată admiterea în principiu a contestației în anulare,
potrivit art. 391 alin. (2) C. proc. pen.
În
consecință, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă,
contestația în anulare formulată de formulată contestatoarele L.A.M.,
L.A.L. și D.D. împotriva încheierii penale nr. 83 din 21 martie 2011,
pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție,
Completul de 5 Judecători în Dosarul nr. 1785/1/2011.
Totodată, în
baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatoarele vor fi obligate la plata
sumei de câte 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă,
contestația în anulare formulată de contestatoarele L.A.M., L.A.L. și
D.D. împotriva încheierii penale nr. 83 din 21 martie 2011,
pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție,
Completul de 5 Judecători în Dosarul nr. 1785/1/2011.
Obligă contestatoarele
la plata sumei de câte 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către
stat.
Definitivă.
Pronunțată,
în ședință publică, astăzi 23 ianuarie 2012.