ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5398/2011

Asupra contestației în anulare, Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele: Prin sentința nr. 43/F din 3 martie 2010, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, a respins excepția rămânerii fără obiect a acțiunii reclamanților, invocată de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, ca neîntemeiată și a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții T.I. și L.M. în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Centrală Pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Prin aceeași sentință, a obligat pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire în favoarea reclamanților, pentru imobilul situat în strada T.; a obligat pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților să emită, succesiv emiterii titlului de despăgubire, titlul de plată pentru despăgubirile cuvenite reclamanților pentru imobilul expropriat, a respins celelalte pretenții ale reclamanților și a obligat pârâtele să plătească în solidar reclamanților suma de 2141 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Împotriva acestei sentințe au declarat recurs Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinice, invocând prevederile art. 304 pct. 9 și ale art. 304 1 C. proc.

civ. Prin Decizia nr. 5661 din 16 decembrie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a respins recursurile declarate de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței nr. 43/F din 3 martie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Pentru a pronunța această soluție, Înalta Curte a reținut, în esență că reclamanții au început procedurile de recuperare a bunului sau contravalorii acestuia prin notificarea formulată în anul 2001, iar intervalul mare de timp pe parcursul căruia s-a derulat procedura de acordare a reparațiilor pentru imobilul preluat abuziv, conferă consistență concluziei la care a ajuns instanța de fond, în sensul încălcării principiului soluționării cauzelor într-un termen rezonabil consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale. Împotriva Deciziei nr. 5661 din 16 decembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a formulat contestație în anulare Autoritatea Națională în motivarea contestației în anulare se arată, în esență, că instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra motivului de recurs privind obligarea A.N.R.P.

la emiterea titlului de plată, apreciind că instanța își arogă în mod greșit rolul de legiuitor prin soluția pronunțată cu privire la obligarea Autorității la emiterea titlului de plată pentru întreaga sumă în baza cărei se va emite titlul de despăgubire de către Comisia Centrală. Înalta Curte de Casație și Justiție analizând motivele contestației în anulare formulate în raport cu decizia atacată și dispozițiile legale incidente în cauză, va respinge contestația în anulare ca nefondată, pentru considerentele ce urmează: Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, iar motivele pentru care poate fi exercitată sunt expres și limitativ prevăzute de art. 317 - 318 C. proc.

civ. Reglementând contestația în anulare specială, art. 318 C. proc. civ. prevede că hotărârile instanței de recurs mai pot fi atacate prin această cale extraordinară de atac când instanța, respingând recursul sau admițându-1 numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare. Omisiunea la care se referă teza a Ii-a a textului, invocată ca temei legal al contestației, există numai atunci când realmente instanța de recurs nu a cercetat unul din motivele de casare sau de modificare depuse în termenul legal, nu și atunci când, procedând la sistematizarea lor, le-a examinat împreună, dispensându-se de examinarea punctuală a fiecăreia dintre acestea.

Totodată textul se referă expres numai la motivele de modificare sau de casare, nu și la argumentele aduse în sprijinul lor, care, oricât de larg ar fi dezvoltate, le sunt subsumate. In cauză, la filele 8-9 din decizia contestată este analizat exact motivul de recurs despre care se face vorbire în contestația în anulare, iar faptul că instanța de recurs a respins acest motiv și a prezentat argumentele pentru care s-a adoptat prezenta soluție, dar care nu sunt împărtășite de contestatoare, nu înseamnă că instanța de recurs nu a răspuns la motivul de recurs invocat pentru a fi incident motivul de contestație în anulare prevăzut de art. 318 alin. (1) teza II C. proc. civ. În baza art. 320 C. proc.

civ., văzând că motivele invocate nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 318 C. proc. civ., se va respinge contestația în anulare, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților împotriva Deciziei nr. 5661 din 16 decembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 noiembrie 2011.