ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5398/2011

Asupra

contestației în anulare,

Din examinarea

lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:

Prin sentința

nr. 43/F din 3 martie 2010, Curtea de Apel Brașov, secția contencios

administrativ și fiscal, a respins excepția rămânerii fără obiect a acțiunii

reclamanților, invocată de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor,

ca neîntemeiată și a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții T.I. și L.M.

în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională pentru Restituirea

Proprietăților și Comisia Centrală Pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Prin aceeași

sentință, a obligat pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să

emită decizia reprezentând titlul de despăgubire în favoarea reclamanților,

pentru imobilul situat în strada T.; a obligat pârâta Autoritatea Națională

pentru Restituirea Proprietăților să emită, succesiv emiterii titlului de

despăgubire, titlul de plată pentru despăgubirile cuvenite reclamanților pentru

imobilul expropriat, a respins celelalte pretenții ale reclamanților și a

obligat pârâtele să plătească în solidar reclamanților suma de 2141 lei, cu

titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva

acestei sentințe au declarat recurs Autoritatea Națională pentru Restituirea

Proprietăților și Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinice, invocând prevederile art. 304 pct.

9 și ale art. 304

1

C. proc. civ.

Prin Decizia

nr. 5661 din 16 decembrie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

contencios administrativ și fiscal, a respins recursurile declarate de

Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței nr. 43/F din 3 martie 2010

a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, ca

nefondate.

Pentru a

pronunța această soluție, Înalta Curte a reținut, în esență că reclamanții au

început procedurile de recuperare a bunului sau contravalorii acestuia prin

notificarea formulată în anul 2001, iar intervalul mare de timp pe parcursul

căruia s-a derulat procedura de acordare a reparațiilor pentru imobilul preluat

abuziv, conferă consistență concluziei la care a ajuns instanța de fond, în

sensul încălcării principiului soluționării cauzelor într-un termen rezonabil

consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului

și a Libertăților Fundamentale.

Împotriva

Deciziei nr. 5661 din 16 decembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

secția de contencios administrativ și fiscal, a formulat contestație în anulare

Autoritatea Națională în motivarea contestației în anulare se arată, în esență,

că instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra motivului de recurs privind

obligarea A.N.R.P. la emiterea titlului de plată, apreciind că instanța își

arogă în mod greșit rolul de legiuitor prin soluția pronunțată cu privire la

obligarea Autorității la emiterea titlului de plată pentru întreaga sumă în

baza cărei se va emite titlul de despăgubire de către Comisia Centrală.

Înalta Curte

de Casație și Justiție analizând motivele contestației în anulare formulate în

raport cu decizia atacată și dispozițiile legale incidente în cauză, va

respinge contestația în anulare ca nefondată, pentru considerentele ce urmează:

Contestația în

anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, iar motivele pentru

care poate fi exercitată sunt expres și limitativ prevăzute de art. 317 - 318 C.

proc. civ.

Reglementând

contestația în anulare specială, art. 318 C. proc. civ. prevede că hotărârile

instanței de recurs mai pot fi atacate prin această cale extraordinară de atac

când instanța, respingând recursul sau admițându-1 numai în parte, a omis din

greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.

Omisiunea la

care se referă teza a Ii-a a textului, invocată ca temei legal al contestației,

există numai atunci când realmente instanța de recurs nu a cercetat unul din

motivele de casare sau de modificare depuse în termenul legal, nu și atunci

când, procedând la sistematizarea lor, le-a examinat împreună, dispensându-se

de examinarea punctuală a fiecăreia dintre acestea.

Totodată

textul se referă expres numai la motivele de modificare sau de casare, nu și la

argumentele aduse în sprijinul lor, care, oricât de larg ar fi dezvoltate, le

sunt subsumate.

In cauză, la

filele 8-9 din decizia contestată este analizat exact motivul de recurs despre

care se face vorbire în contestația în anulare, iar faptul că instanța de

recurs a respins acest motiv și a prezentat argumentele pentru care s-a adoptat

prezenta soluție, dar care nu sunt împărtășite de contestatoare, nu înseamnă că

instanța de recurs nu a răspuns la motivul de recurs invocat pentru a fi

incident motivul de contestație în anulare prevăzut de art. 318 alin. (1) teza

II

C. proc. civ.

În baza art.

320 C. proc. civ., văzând că motivele invocate nu pot fi încadrate în

dispozițiile art. 318 C. proc. civ., se va respinge contestația în anulare, ca

nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

contestația în anulare formulată de Autoritatea Națională pentru Restituirea

Proprietăților împotriva Deciziei nr. 5661 din 16 decembrie 2010 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca

nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 15 noiembrie 2011.