ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 487/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 487/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin cererea

formulată pe data de 1 aprilie 2009, contestatoarea Academia Română s-a adresat

instanței, formulând contestație împotriva Dispoziției nr. 94 din 24 februarie 2009

emisă de Primarul comunei Ipatele, jud. Iași, solicitând ca prin hotărârea ce

se va pronunța să se dispună anularea dispoziției respective cu consecința restituirii

în natură sau măsuri reparatorii prin echivalent a imobilului situat în comuna

Ipatele, sat Bâcu, jud. Iași, imobil format din construcție cu destinație de

conac și teren aferent.

Motivându-și în fapt

cererea, contestatoarea a arătat că imobilul a cărei restituire o solicită (conac

și terenul aferent) i-a fost testat de defunctul V.D. prin testamentul olograf,

întocmit la data de 23 ianuarie 1943, iar prin Decizia nr. 7807/1944 Ministerul

Culturii și Cultelor a autorizat-o să accepte legatul sub beneficiu de

inventar. Totodată, prin Decizia Consiliului de Miniștri nr. 1486 din 8

noiembrie 1948, Academia Română a fost deposedată abuziv de acest imobil care a

trecut la Ministerul Agriculturii.

S-a mai susținut că,

în anul 2005, după intrarea în vigoare a Legii nr. 564/2004 - de completare a

art. 4 alin. (8) din Legea nr. 752/ 2001 - a formulat notificarea nr. 20 din 16

iunie 2005, solicitând restituirea în natură a imobilului, însă, prin

dispoziția contestată i s-a respins cererea de restituire a acestuia.

Contestatoarea a mai

arătat că dispoziția emisă de intimat este nelegală, motivat de faptul că, pe

de o parte, defunctul V.D. a instituit-o legatară universală, iar pe de altă

parte, pentru că, prin decizia civilă nr. 93 din 6 februarie 1952 a Curții de

Apel București (prin care s-a menținut sentința civilă nr. 14 din 12 februarie 1945

a Tribunalului Ilfov), s-a stabilit că moștenitorilor defunctului li se cuvenea

o cotă de 1/4 din legat, iar Academiei Române o cotă de 3/4. Prin urmare, nu

putea fi restituit moștenitorilor autorului defunct V.D., întregul imobil.

Tribunalul Iași, prin

sentința civilă nr. 1728 din 02 noiembrie 2009, a respins cererea formulată de

Academia Română, împotriva dispoziției nr. 94 din 24 februarie 2009 emisă de

Primarul comunei Ipatele, jud. Iași, reținându-se că, prin dispoziția respectivă

s-a respins notificarea formulată de contestatoarea Academia Română prin care

s-a solicitat restituirea în natură a imobilului (conac și terenul aferent)

situat în comuna Ipatele, jud. Iași, motivat de faptul că bunul a fost atribuit

în natură, numiților D.V.G. și D.R.D., conform Ordinului nr. 910 din 26

octombrie 2000 a emis de Prefectul județului Iași.

S-a reținut că este

nefondată contestația formulată de către Academia Română sub două aspecte, potrivit

cărora, notificarea a fost tardiv formulată, precum și faptul că nu are

calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii, în sensul

dispozițiilor art. 3 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Sub acest aspect, s-a

arătat că reclamanta a formulat notificare pe data de 16 iunie 2005, fiind

introdusă tardiv câtă vreme s-a depășit termenul prevăzut de dispozițiile

legale, termen care este unul de decădere, nefiind susceptibil de întrerupere,

suspendare sau repunere în termen, iar sancțiunea nerespectării acestuia atrage

pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau

prin echivalent.

Potrivit

dispozițiilor art. 22 alin. (1) și (5) din Legea nr. 10/2001, persoana îndreptățită

va notifica în termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a prezentei

legi, persoana juridică deținătoare, termen care nu a fost respectat de către

reclamantă, notificarea fiind formulată pe data de 16 iunie 2005.

În ceea ce privește

calitatea reclamantei de persoană îndreptățită în înțelesul legii speciale, s-a

considerat că nu se încadrează în dispozițiile art. 3 alin. (2) din Legea nr.

10/2001, potrivit cărora sunt îndreptățite la măsuri reparatorii, constând în

restituirea în natură sau prin echivalent și persoanele juridice, fără a

include în această categorie și instituții ale statului, iar reclamanta este o

instituție publică finanțată de la bugetul de stat.

S-a mai arătat că

prevederile Legii nr. 10/2001 se coroborează cu cele ale Legii nr. 752/2001,

modificată, privind organizarea și funcționarea Academiei Române, dispoziții

potrivit cărora [art. 1 alin. (3) și art. 9 alin. (1)] Academia Română este

instituție de interes public național, de cercetare în domeniile fundamentale

ale științei.

Împotriva hotărârii

respective, la data de 28 ianuarie 2010, a declarat apel contestatoarea

Academia Română, criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică.

Prin motivele de apel,

s-a susținut că, în mod greșit, s-a reținut că ar fi formulat notificarea

tardiv, deoarece, prin art. 1 pct. 2 din Legea nr. 564/2004, a fost

reglementată repunerea în termen a acestei instituții.

Astfel, susține

apelanta, că termenul limită pentru depunerea notificării a fost 17 decembrie 2005,

iar ea a formulat notificarea la data de 16 iunie 2005, deci în termenul

prevăzut de lege.

S-a mai susținut că

prima instanță, în mod greșit a reținut și împrejurarea că ea nu ar avea

calitatea de persoană îndreptățită la restituirea imobilelor preluate de către

stat, întrucât Legea nr. 564/2004 prevede expres că Academia Română poate

revendica imobilele care i-au aparținut și care au trecut abuziv în

proprietatea statului în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

Legal citată, Comuna

Ipatele, prin primar, a formulat întâmpinare solicitând respingerea apelului ca

nefondat.

Prin decizia civilă

nr. 43 din 19 martie 2010, Curtea de Apel Iași, secția civilă și pentru cauze

cu minori și de familie, a respins apelul declarat de Academia Română împotriva

sentinței civile nr. 1728 din 2 noiembrie 2009 a Tribunalului Iași, ca nefondat.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța de apel a reținut că sunt nefondate motivele de apel formulate

de reclamantă, constatându-se următoarele:

Tribunalul Iași, prin

sentința apelată, a respins contestația formulată de Academia Română împotriva

Dispoziției nr. 947 din 24 februarie 2009 a Primarului comunei Ipatele, județul

Iași fundamentându-și soluția atât pe împrejurarea că notificarea ar fi fost

formulată tardiv, conform art. 22 alin. (1) și (5) din Legea nr. 10/2001, cât

și pe împrejurarea ca Academia Română nu ar face parte din categoria

persoanelor juridice îndreptățite la retrocedarea imobilelor preluate de stat,

ce sunt reglementate la art. 3 alin. (2) din legea reparatorie.

Curtea a apreciat că

soluția primei instanțe de control judiciar este legală, însă a considerat că

se impune substituirea considerentelor care au stat la baza acesteia, deoarece,

dacă s-ar menține motivarea Tribunalului, s-ar ajunge la o înrăutățire a

situației Academici Române în propria cale de atac, contrar principiului „

non

reformatio in pejus

”.

Curtea a reținut că

Primarul comunei Ipatele nu a contestat faptul că notificarea nu ar fi fost

formulată în termen și nici faptul că Academia Română nu ar avea calitatea de

persoană îndreptățită la retrocedarea imobilelor preluare de către stat.

Pe de altă parte,

prin art. 1 pct. 2 din Legea nr. 564 din 09 decembrie 2004, s-a prevăzut că

art. 4 din Legea nr. 752/2001 privind organizarea și funcționarea Academiei

Române se completează prin introducerea alineatului 8, potrivit căruia

restituirea altor categorii de imobile - decât cele prevăzute la alin. (2)

1

- care au aparținut Academiei Române se face în condițiile Legii nr. 10/2001,

nefiindu-i aplicabile prevederile art. 3 alin. (2) din lege. Termenul prevăzut

de art. 21 din Legea nr. 10/2001 începe să curgă de la data intrării în vigoare

a acestei legi.

Din interpretarea

acestui text a reținut că, prin derogare de la prevederile art. 3 alin. (2) din

Legea nr. 10/2001, Academia Română are calitatea de a solicita acordarea de

măsuri reparatorii, reglementate de legea specială în materie, pentru imobilele

preluate de către stat în perioada 06 martie 1945-22 decembrie 1989.

De asemenea, potrivit

textului, termenul de șase luni, prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001,

republicată, pentru formularea notificării a început să curgă la data intrării

în vigoare a Legii nr. 564 din 09 decembrie 2004, respectiv la 17 decembrie 2004

și s-a împlinit la 17 iunie 2005. Acest termen a fost prelungit succesiv prin O.U.G.

nr. 109/2001 si prin O.U.G. nr. 145/2001, iar notificarea Academici Române a

fost comunicată prin Biroul Executorilor Judecătorești A.C. și M.R. la data de

16 iunie 2005 (fila 25 dosar fond), deci înăuntrul termenului prevăzut de lege.

Insă, Curtea a

constatat că dispoziția Primarului comunei Ipatele este dată cu respectarea

Capitolului II din H.G. nr. 250/2007, potrivit căruia entitatea învestită cu

soluționarea notificării este, după caz, unitatea deținătoare sau persoana

juridică abilitată de lege să soluționeze o notificare cu privire la un bun

care nu se află în patrimoniul său (Autoritatea pentru Valorificarea Activelor

Statului, Ministerul Finanțelor Publice, alte autorități publice centrale sau

locale implicate).

Conform art. 21.5 din

normele metodologice, în cazul în care entitatea obligată la restituire este

unitatea administrativ-teritorială, organul de conducere abilitat expres de

lege este primarul, respectiv Primarul General al municipiului București, ori,

după caz, președintele consiliului județean.

În acest sens, Curtea

a reținut că notificarea Academiei Române a fost respinsă motivat de faptul că

bunurile notificate - conac și teren aferent - nu se mai aflau în patrimoniul

unității administrativ-teritoriale la momentul apariției Legii nr. 10/2001,

fiind restituite numiților D.V.G. și D.R.D., în calitate de moștenitori ai

defunctului D.V.

Susținerea Primarului

comunei Ipatele a fost dovedită cu Ordinul Prefectului Județului Iași nr. 910

din 26 octombrie 2000 (fila 51 dosar fond) din care a rezultat că numiților D.V.G.

și D.R.D. li s-au atribuit, în natură, construcțiile din sat Bâcu, comuna

Ipatele, compuse din 1 casă - 4 camere, 1 magazie, 1 cramă și 1 pivniță, precum

și terenul aferent, în suprafață de 725 mp.

S-a concluzionat că,

deși reclamanta are calitatea de persoană îndreptățită la restituire, iar

notificarea a fost formulată în termenul prevăzut de Legea specială nr.

564/2004, pârâtul Primarul Comunei Ipatele nu are calitatea de entitate

investită cu soluționarea notificării, întrucât imobilul solicitat nu se mai

află în patrimoniul comunei respective câtă vreme prin Ordinul prefectului

Județului Iași nr. 910 din 26 octombrie 2000 același imobil s-a restituit, în

integralitatea lui, către moștenitorii autorului V.D., respectiv D.V.G. și D.R.D.

Împotriva deciziei

respective, în termen legal, a declarat recurs reclamanta Academia Română,

criticând-o ca fiind nelegală și solicitând modificarea acesteia, în sensul admiterii

apelului declarat împotriva hotărârii primei instanțe care să fie schimbată în

totalitate, în sensul admiterii contestației, așa cum a fost formulată,

anularea dispoziției nr. 94 din 24 februarie 2009 emisă de Primarul comunei

Ipatele, județul Iași, cu consecința restituirii în natură a imobilului (

construcție – conac și teren aferent ) situat pe teritoriul satului Bîcu,

comuna Ipatele, județul Iași.

Prin motivele de

recurs încadrate în drept în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

reclamanta a criticat decizia recurată, susținându-se că, în mod greșit, Curtea

de Apel Iași a constatat că Primăria comunei Ipatele, județul Iași, nu are calitatea

de entitate învestită cu soluționarea notificării nr. 20 din 16 iunie 2005,

câtă vreme imobilul aflat în litigiu a fost atribuit numiților D.V.G. și D.R.D.

) moștenitorii autorului defunct V.D. ) prin Ordinul prefectului județului Iași

nr. 910 din 26 octombrie 2000, ordin care nu a fost atacat de către recurentă,

astfel încât se bucură de prezumția de validitate.

S-a susținut că în

mod eronat instanța de apel a reținut că nu s-a contestat ordinul respectiv,

întrucât a intrat în posesia unei copii a acestuia odată cu întâmpinarea depusă

de instituția Primarului comunei Ipatele, județul Iași, în cadrul instanței de

fond, la termenul din 15 iunie 2009. Or, raportat la acest ordin nelegal,

Curtea de Apel Iași a respins apelul, motivat de faptul că bunurile nu se mai

află în patrimoniul comunei Ipatele, iar unitatea administrativ-teritorială nu

are calitatea de entitate investită cu soluționarea notificării.

S-a mai arătat că

imobilul solicitat nu putea fi restituit în integralitatea lui către

moștenitorii autorului defunct V.D. câtă vreme aceștia aveau dreptul la o cotă

de ¼ din legat, avându-se în vedere testamentul olograf, din data de 23

ianuarie 1943 prin care autorul V.D. a instituit Academia Română ca legatar

universal asupra întregii sale averi, cât și decizia civilă nr. 93 din 6

februarie 1952 a Curții de Apel București, secția a V-a penală, pronunțată în

dosarul nr. 576/1951, prin care s-a menținut sentința civilă nr. 14 din 12

februarie 1945 a Tribunalului Ilfov și prin care s-a stabilit că moștenitorilor

defunctului V.D. i se cuvine o cotă de ¼ din legat, iar Academiei Române

o cotă de ¾.

La data de 20 ianuarie

2011 intimata Primăria comunei Ipatele, județul Iași a formulat întâmpinare

solicitând respingerea recursului declarat de reclamantă, ca fiind nefondat.

Analizând recursul

declarat de reclamantă, prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor art.

304 pct. 9 C. proc. civ. invocate, Înalta Curte constată că este nefondat și-l

va respinge ca atare, avându-se în vedere considerentele ce se succed:

Astfel, raportul

juridic izvorât din aplicarea Legii nr. 10/2001, privind regimul juridic al

unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie

1989 se leagă între persoana îndreptățită la restituire și unitatea deținătoare

a bunului solicitat sau entitatea învestită cu soluționarea notificării.

Potrivit capitolului

II din Normele Metodologice de aplicare a acestui act normativ, aprobate prin

H.G. nr. 250/2007, unitatea deținătore este fie entitatea cu personalitate

juridică care exercită, în numele statului, dreptul de proprietate publică sau

privată cu privire la un bun ce face obiectul legii ( minister, primărie,

instituția prefectului sau orice altă instituție publică ), fie entitatea cu

personalitate juridică care are înregistrat în patrimoniul său, indiferent de

titlul cu care a fost înregistrat bunul care face obiectul legii ( regii

autonome, societăți/companii naționale și societăți comerciale cu capital de

stat, organizații cooperatiste).

Iar prin entitate

învestită cu soluționarea notificării, se înțelege după caz, unitatea

deținătoare sau persoana juridică abilitată de lege să soluționeze o notificare

cu privire la un bun care nu se află în patrimoniul său ( Autoritatea pentru

Valorificarea Activelor Statului, Ministerul Finanțelor Publice, alte

autorități publice centrale sau locale implicate ).

În același timp, prevederile

art. 21 pct. 5 din aceleași norme metodologice stabilesc faptul că, în cazul în

care entitatea obligată la restituire este unitatea administrativ-teritorială,

organul de conducere abilitat expres de lege să emită dispoziție sau decizie

este primarul, respectiv Primarul General al municipiului București, ori, după

caz, președintele consiliului județean.

Raportat la situația

de fapt, reținută de către instanța de apel, în funcție de probatoriul

administrat în cauză și care nu mai poate fi cenzurată în cadrul instanței de

recurs, se constată faptul că, în mod corect, Curtea de Apel Iași a reținut că

Primăria comunei Ipatele nu are calitatea de unitatea deținătoare câtă vreme

imobilul solicitat nu se mai află în patrimoniul acestei unități

administrativ-teritoriale.

Aceasta întrucât, prin

Ordinul nr. 910 din 26 octombrie 2000 emis de Prefectul județului Iași în baza

prevederilor Legii nr. 1/2000, s-a admis cererea numiților D.V.G. și D.R.D.,

fiindu-le atribuit acestora imobilul situat în satul Bîcu, comuna Ipatele,

județul Iași, imobil format din teren în suprafață de 725 mp și construcții

constând într-o casă de locuit cu patru camere, magazie, cramă și pivniță.

Prin acest ordin,

imobilul aflat în litigiu a ieșit din patrimoniul unității

administrativ-teritoriale și a fost transferat în proprietatea moștenitorilor

autorului defunct V.D., constituind titlu de proprietate pentru aceștia, câtă

vreme nu a fost contestat în instanță de către persoanele interesate, în speță

de către recurenta-reclamantă Academia Română.

Sub acest aspect,

este lipsit de relevanță faptul că recurenta nu a cunoscut de existența acestui

ordin decât în cadrul primei instanțe, fiindu-i adus la cunoștință odată cu

întâmpinarea depusă de către pârâta comuna Ipatele, județul Iași, pe data de 15

iunie 2009, câtă vreme aceasta avea posibilitatea să-l atace odată ce a luat

cunoștință de acesta, în condițiile în care a fost evident prejudiciată prin

emiterea sa.

Aceasta întrucât,

prin înscrisurile depuse la dosar, moștenitorilor defunctului V.D. li se

cuvenea doar o cotă de ¼ din legatul instituit de acesta prin

testamentul olograf întocmit pe data de 23 ianuarie 1943, iar Academiei Române

o cotă de ¾ din acest legat, iar prin ordinul respectiv s-a atribuit

către cei doi moștenitori legali, întregul imobil.

Câtă vreme, însă,

ordinul respectiv nu a fost contestat în instanță de către recurenta-reclamantă,

imobilul aflat în litigiu nu mai poate fi solicitat de la unitatea

administrativ-teritorială, în condițiile în care bunul respectiv nu se mai afla

în patrimoniul acesteia la data formulării notificării, astfel încât, Primăria

comunei Ipatele, județul Iași, prin Primar nu mai are calitatea de unitatea

deținătoare, în sensul dispozițiilor Legii nr. 10/2001 și a Legii nr. 752/2001,

privind organizarea și funcționarea Academiei Românie, modificată și completată

prin Legea nr. 564/2004.

În consecință, față

de cele arătate, se constată că nu subzistă motivul de modificare invocat de

către recurentă, respectiv prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., astfel

încât, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte va respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamanta Academia Română împotriva deciziei civile nr. 43 din 19

martie2010 a Curții de Apel Iași, secția civilă și pentru cauze cu minori și de

familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 25 ianuarie 2011.