ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 833/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei l. Obiectul acțiunii Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul C.V. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză: - să constate refuzul nejustificat al pârâtului, prin intermediul Direcției Cetățenie, de a-i soluționa cererea de redobândire a cetățeniei române; - să dispună obligarea pârâtului să procedeze la analizarea/avizarea cererii sale, în termen de maximum 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătorești; - să oblige pârâtul la plata sumei de 1.000 RON, cu titlu de daune morale.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că timp de peste 7 ani, cererea sa de redobândire a cetățeniei române nu a fost soluționată de autoritatea publică cu competență în materie, fiind încălcat termenul rezonabil de soluționare a cererii. Cu privire la capătul de cerere privind acordarea daunelor morale de 1.000 RON, a arătat că prin această tergiversare i-a fost creat un prejudiciu moral, încălcată condiția și demnitatea umană, întrucât a fost privat de drepturile legale și constituționale.

În întâmpinarea formulată în cauză, pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești a solicitat respingerea acțiunii reclamantului ca rămasă fără obiect, întrucât cererea de redobândire a cetățeniei române a fost examinată și avizată pozitiv de către Comisia pentru cetățenie, în ședința din 27 octombrie 2009. 2. Hotărârea primei instanțe Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 429 din 22 ianuarie 2010 a admis în parte acțiunea formulată de reclamant; a respins ca rămase fără obiect capetele principale de cerere și a obligat pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești la plata către reclamant a sumelor de 1.000 RON, cu titlu de daune morale și 150 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța o asemenea soluție, prima instanță a reținut următoarele: Cererea reclamantului a fost examinată și avizată pozitiv în ședința din 27 octombrie 2009, ulterior introducerii cererii de chemare în judecată, așa încât, capetele principale de cerere au rămas fără obiect. Capătul de cerere privind acordarea daunelor morale este fondat, în raport de împrejurarea că soluționarea cererii s-a produs la aproximativ 6 ani de la data înregistrării dosarului. 3. Recursul pârâtului Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției, care a solicitat modificarea sa în parte, în sensul respingerii capetelor de cerere privind acordarea daunelor morale și a cheltuielilor de judecată.

În motivarea căii de atac, recurentul a susținut faptul că sentința contestată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii, motiv de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În dezvoltarea acestui motiv de recurs, au fost formulate următoarele critici de nelegalitate: 3.1. Nu se poate vorbi de un prejudiciu cauzat reclamantului prin soluționarea cererii de acordare a cetățeniei române, întrucât aceasta nu constituie o obligație pentru Statul Român. 3.2. Față de caracterul accesoriu al capătului de cerere privind obligarea la plata daunelor morale și modul de soluționare al capetelor de cerere principale, precum și față de faptul că reclamantul nu a probat existența unui prejudiciu moral suferit, în condițiile în care cererea acestuia a fost examinată și soluționată pozitiv, se impune respingerea capătului de cerere privind acordarea de daune morale, ca neîntemeiat.

3.3. În cauză nu este probată culpa procesuală a recurentului, după cum impun prevederile art. 274 C. proc. civ., pentru a se putea acorda reclamantului cheltuieli de judecată. 4. Apărările intimatului-reclamant Intimatul-reclamant nu a formulat întâmpinare, dar prin notele scrise depuse la dosar a solicitat respingerea recursului ca nefondat și a depus practică judiciară în susținerea apărărilor formulate. În recurs, pârâtul Ministerul Justiției a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, având în vedere ca prin O.U.G. nr. 5/2010 a fost înființată Autoritatea Națională pentru Cetățenie. Excepția lipsei calității procesuale pasive este nefondată, astfel că Înalta Curte o respinge ca atare.

Ministerul Justiției are, în continuare, calitate procesuală pasivă, chiar dacă, prin O.U.G. nr. 5/2010 a fost înființată Autoritatea Națională pentru Cetățenie cu competențe în materia care interesează în prezentul dosar. Înalta Curte reține că Autoritatea Naționala pentru Cetățenie este o entitate care funcționează, potrivit art. 1 din actul normativ precitat, în subordinea Ministerului Justiției, la fel cum a funcționat fosta Comisie pentru Cetățenie, căreia i s-a adresat reclamantul cu cerere, în proces figurând de la început același minister. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Analizând sentința atacată, în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte apreciază că recursul este fondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Obiectul principal al cererii de chemare în judecată îl constituie solicitarea reclamantului de a se constata refuzul nejustificat al autorității pârâte de a soluționa cererea de redobândire a cetățeniei române și de a fi obligat pârâtul să procedeze la analizarea/avizarea cererii. În speță, cererea intimatului-reclamant de redobândire a cetățeniei române a fost soluționată favorabil la data de 27 octombrie 2009, conform celor consemnate în Adresa din 04 ianuarie 2010 emisă de recurentul-pârât, astfel că nu se mai poate vorbi de existența unui refuz nejustificat de soluționare a cererii, capetele principale de cerere fiind rămase fără obiect.

Referitor la cheltuielile de judecată acordate reclamantului, Înalta Curte reține că soluția este în acord cu dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ. și se impune a fi menținută. Fundamentul obligației de plată a cheltuielilor de judecată rezultă din art. 274 alin. (1) C. proc. civ., care prevede că: „Partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.” Potrivit textului, la baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală dedusă din expresia “partea care cade în pretenții”. Avizarea cererii, ulterior sesizării instanței, nu înlătură culpa procesuală a recurentului-pârât, astfel că în mod corect a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată, în temeiul art. 274 C. proc.

civ., soluție ce se impune chiar și în ipoteza în care instanța a respins capetele de cerere principale ca rămase fără obiect, în raport de avizarea tardivă a cererii reclamantului. Înalta Curte apreciază însă că sunt fondate criticile recurentului-pârât cu privire la modalitatea în care prima instanță a soluționat capătul de cerere privind acordarea daunelor morale. În speță, intimatul-reclamant C.V. a solicitat daune morale în sumă de 1.000 RON, pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a nesoluționării într-un termen rezonabil a cererii sale de redobândire a cetățeniei române. În literatura de specialitate, daunele morale sunt apreciate, în general, ca reprezentând o atingere adusă integrității fizice a persoanei, sănătății, cinstei, demnității, onoarei sau prestigiului profesional.

Potrivit dispozițiilor art. 1169 C. civ., sarcina probei în cererea privind acordarea daunelor morale aparține reclamantului, conform principiului actori incumbit omnus probandi. Cu alte cuvinte, potrivit dreptului comun, reclamantul are obligația de a face dovada existenței prejudiciului moral încercat, a caracterului ilicit a faptei pârâtului, a săvârșirii faptei ilicite cu vinovăție și a raportului de cauzalitate între prejudiciul suferit de reclamant și fapta pârâtului. Așadar, daunele morale nu se acordă în mod automat, ca efect al admiterii cererii de anulare a unui act administrativ, ci trebuie administrate probe care să justifice producerea unor suferințe morale.

Este adevărat că cererea intimatului-reclamant a fost soluționată favorabil într-o perioadă de timp mai îndelungată, însă pentru acordarea daunelor morale se impune totuși să existe elemente probatorii adecvate, chiar dacă nu se pot administra în principiu probe materiale, pentru dovedirea producerii unor suferințe morale, a impactului concret asupra persoanei în cauză, pentru determinarea de la caz la caz a existenței și cuantumului acestora. Pe de altă parte, trebuie menționat faptul că, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (a se vedea cauza Mazăre contra României) se arată că emiterea actului solicitat de reclamant poate constitui în sine o reparație echitabilă suficientă pentru repararea oricărui prejudiciu moral suferit de acesta.

În același sens s-a pronunțat și Curtea de Justiție a Comunităților Europene (a se vedea Hotărârea nr. 17 decembrie 2009 în cauza C-197/09 RX-II, Mc/Agenției Europene pentru Medicamente - EMEA), arătând că anularea unui act poate constitui în sine repararea adecvată a prejudiciului moral menționat de reclamant. Înalta Curte, în acord și cu susținerile recurentului-pârât, apreciază că nu se impunea în cauză acordarea daunelor morale întrucât nu s-a făcut dovada aducerii vreunui prejudiciu moral, prin încălcarea condiției și demnității umane a intimatului-reclamant. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pe cale de consecință, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) - (3) C. proc.

civ., coroborat cu art. 20 și 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, va admite recursul, va modifica în parte sentința atacată, în sensul că va înlătura obligarea pârâtului la plata sumei de 1.000 RON, cu titlu de daune morale. Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Ministerul Justiției împotriva Sentinței nr. 429 din 22 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică în parte sentința atacată, în sensul că, înlătură obligarea pârâtului la plata sumei de 1.000 RON cu titlu de daune morale. Menține celelalte dispoziții ale sentinței. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 februarie 2011.