ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 833/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

l. Obiectul acțiunii

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul

C.V. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților

Cetățenești, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză:

- să constate refuzul

nejustificat al pârâtului, prin intermediul Direcției Cetățenie, de a-i

soluționa cererea de redobândire a cetățeniei române;

- să dispună

obligarea pârâtului să procedeze la analizarea/avizarea cererii sale, în termen

de maximum 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătorești;

- să oblige pârâtul

la plata sumei de 1.000 RON, cu titlu de daune morale.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a arătat că timp de peste 7 ani, cererea sa de

redobândire a cetățeniei române nu a fost soluționată de autoritatea publică cu

competență în materie, fiind încălcat termenul rezonabil de soluționare a

cererii.

Cu privire la capătul

de cerere privind acordarea daunelor morale de 1.000 RON, a arătat că prin

această tergiversare i-a fost creat un prejudiciu moral, încălcată condiția și

demnitatea umană, întrucât a fost privat de drepturile legale și

constituționale.

În întâmpinarea

formulată în cauză, pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești a

solicitat respingerea acțiunii reclamantului ca rămasă fără obiect, întrucât

cererea de redobândire a cetățeniei române a fost examinată și avizată pozitiv

de către Comisia pentru cetățenie, în ședința din 27 octombrie 2009.

instanțe

Curtea de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința

nr. 429 din 22 ianuarie 2010 a admis în parte acțiunea formulată de reclamant;

a respins ca rămase fără obiect capetele principale de cerere și a obligat

pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești la plata către

reclamant a sumelor de 1.000 RON, cu titlu de daune morale și 150 RON, cu titlu

de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța o

asemenea soluție, prima instanță a reținut următoarele:

Cererea reclamantului

a fost examinată și avizată pozitiv în ședința din 27 octombrie 2009, ulterior

introducerii cererii de chemare în judecată, așa încât, capetele principale de

cerere au rămas fără obiect.

Capătul de cerere

privind acordarea daunelor morale este fondat, în raport de împrejurarea că

soluționarea cererii s-a produs la aproximativ 6 ani de la data înregistrării

dosarului.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției, care a solicitat

modificarea sa în parte, în sensul respingerii capetelor de cerere privind

acordarea daunelor morale și a cheltuielilor de judecată.

În motivarea căii de

atac, recurentul a susținut faptul că sentința contestată a fost pronunțată cu

aplicarea greșită a legii, motiv de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

În dezvoltarea

acestui motiv de recurs, au fost formulate următoarele critici de nelegalitate:

3.1. Nu se poate

vorbi de un prejudiciu cauzat reclamantului prin soluționarea cererii de

acordare a cetățeniei române, întrucât aceasta nu constituie o obligație pentru

Statul Român.

3.2. Față de

caracterul accesoriu al capătului de cerere privind obligarea la plata daunelor

morale și modul de soluționare al capetelor de cerere principale, precum și

față de faptul că reclamantul nu a probat existența unui prejudiciu moral

suferit, în condițiile în care cererea acestuia a fost examinată și soluționată

pozitiv, se impune respingerea capătului de cerere privind acordarea de daune

morale, ca neîntemeiat.

3.3. În cauză nu este

probată culpa procesuală a recurentului, după cum impun prevederile art. 274 C.

proc. civ., pentru a se putea acorda reclamantului cheltuieli de judecată.

intimatului-reclamant

Intimatul-reclamant

nu a formulat întâmpinare, dar prin notele scrise depuse la dosar a solicitat

respingerea recursului ca nefondat și a depus practică judiciară în susținerea

apărărilor formulate.

În recurs, pârâtul

Ministerul Justiției a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive,

având în vedere ca prin O.U.G. nr. 5/2010 a fost înființată Autoritatea

Națională pentru Cetățenie.

Excepția lipsei

calității procesuale pasive este nefondată, astfel că Înalta Curte o respinge

ca atare.

Ministerul Justiției

are, în continuare, calitate procesuală pasivă, chiar dacă, prin O.U.G. nr.

5/2010 a fost înființată Autoritatea Națională pentru Cetățenie cu competențe

în materia care interesează în prezentul dosar.

Înalta Curte reține

că Autoritatea Naționala pentru Cetățenie este o entitate care funcționează,

potrivit art. 1 din actul normativ precitat, în subordinea Ministerului

Justiției, la fel cum a funcționat fosta Comisie pentru Cetățenie, căreia i s-a

adresat reclamantul cu cerere, în proces figurând de la început același

minister.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Analizând sentința

atacată, în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este fondat pentru

considerentele care vor fi expuse în continuare.

și de drept relevante

Obiectul principal al

cererii de chemare în judecată îl constituie solicitarea reclamantului de a se

constata refuzul nejustificat al autorității pârâte de a soluționa cererea de

redobândire a cetățeniei române și de a fi obligat pârâtul să procedeze la

analizarea/avizarea cererii.

În speță, cererea

intimatului-reclamant de redobândire a cetățeniei române a fost soluționată

favorabil la data de 27 octombrie 2009, conform celor consemnate în Adresa din

04 ianuarie 2010 emisă de recurentul-pârât, astfel că nu se mai poate vorbi de

existența unui refuz nejustificat de soluționare a cererii, capetele principale

de cerere fiind rămase fără obiect.

Referitor la

cheltuielile de judecată acordate reclamantului, Înalta Curte reține că soluția

este în acord cu dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ. și se impune a

fi menținută.

Fundamentul

obligației de plată a cheltuielilor de judecată rezultă din art. 274 alin. (1)

C. proc. civ., care prevede că: „Partea care cade în pretenții va fi obligată,

la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.”

Potrivit textului, la

baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală

dedusă din expresia “partea care cade în pretenții”.

Avizarea cererii,

ulterior sesizării instanței, nu înlătură culpa procesuală a

recurentului-pârât, astfel că în mod corect a fost obligat la plata

cheltuielilor de judecată, în temeiul art. 274 C. proc. civ., soluție ce se

impune chiar și în ipoteza în care instanța a respins capetele de cerere

principale ca rămase fără obiect, în raport de avizarea tardivă a cererii

reclamantului.

Înalta Curte

apreciază însă că sunt fondate criticile recurentului-pârât cu privire la

modalitatea în care prima instanță a soluționat capătul de cerere privind

acordarea daunelor morale.

În speță,

intimatul-reclamant C.V. a solicitat daune morale în sumă de 1.000 RON, pentru

prejudiciul moral suferit ca urmare a nesoluționării într-un termen rezonabil a

cererii sale de redobândire a cetățeniei române.

În literatura de

specialitate, daunele morale sunt apreciate, în general, ca reprezentând o

atingere adusă integrității fizice a persoanei, sănătății, cinstei, demnității,

onoarei sau prestigiului profesional.

Potrivit

dispozițiilor art. 1169 C. civ., sarcina probei în cererea privind acordarea

daunelor morale aparține reclamantului, conform principiului actori incumbit

omnus probandi.

Cu alte cuvinte,

potrivit dreptului comun, reclamantul are obligația de a face dovada existenței

prejudiciului moral încercat, a caracterului ilicit a faptei pârâtului, a

săvârșirii faptei ilicite cu vinovăție și a raportului de cauzalitate între

prejudiciul suferit de reclamant și fapta pârâtului.

Așadar, daunele

morale nu se acordă în mod automat, ca efect al admiterii cererii de anulare a

unui act administrativ, ci trebuie administrate probe care să justifice

producerea unor suferințe morale.

Este adevărat că

cererea intimatului-reclamant a fost soluționată favorabil într-o perioadă de

timp mai îndelungată, însă pentru acordarea daunelor morale se impune totuși să

existe elemente probatorii adecvate, chiar dacă nu se pot administra în

principiu probe materiale, pentru dovedirea producerii unor suferințe morale, a

impactului concret asupra persoanei în cauză, pentru determinarea de la caz la

caz a existenței și cuantumului acestora.

Pe de altă parte,

trebuie menționat faptul că, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor

Omului (a se vedea cauza Mazăre contra României) se arată că emiterea actului

solicitat de reclamant poate constitui în sine o reparație echitabilă

suficientă pentru repararea oricărui prejudiciu moral suferit de acesta.

În același sens s-a

pronunțat și Curtea de Justiție a Comunităților Europene (a se vedea Hotărârea

nr. 17 decembrie 2009 în cauza C-197/09 RX-II, Mc/Agenției Europene pentru

Medicamente - EMEA), arătând că anularea unui act poate constitui în sine

repararea adecvată a prejudiciului moral menționat de reclamant.

Înalta Curte, în

acord și cu susținerile recurentului-pârât, apreciază că nu se impunea în cauză

acordarea daunelor morale întrucât nu s-a făcut dovada aducerii vreunui

prejudiciu moral, prin încălcarea condiției și demnității umane a

intimatului-reclamant.

soluției adoptate în recurs

Pe cale de

consecință, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ.,

coroborat cu art. 20 și 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, va admite

recursul, va modifica în parte sentința atacată, în sensul că va înlătura

obligarea pârâtului la plata sumei de 1.000 RON, cu titlu de daune morale. Vor

fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Ministerul Justiției împotriva Sentinței nr. 429 din 22 ianuarie

2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal.

Modifică în parte

sentința atacată, în sensul că, înlătură obligarea pârâtului la plata sumei de

1.000 RON cu titlu de daune morale.

Menține celelalte

dispoziții ale sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 11 februarie 2011.