ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 962/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, sub nr. 43111/3 din 30 octombrie 2009, reclamanta D.N. a chemat în judecată pe pârâtul M.B., prin P.G., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună anularea Dispoziției nr. 11801 din 09 iunie 2009, emisă de pârât și obligarea acestuia la plata despăgubirilor pentru imobilul teren în suprafață de 864 m.p. și construcție demolată, situat în București, str. Moș Ajun. Prin sentința civilă nr. 43111/3/2009, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a respins, ca nefondată, cererea formulată de reclamantă.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, la data de 09 iunie 2009, pârâtul a emis Dispoziția nr. 11801, prin care s-a respins notificarea formulată de reclamantă, sub nr. 1279 din 11 septembrie 2001, motivat de faptul că solicitarea reclamantei pentru acordarea de masuri reparatorii, în temeiul Legii nr. 10/2001, nu a fost dovedită. În ceea ce privește imobilul din București, str. Moș Ajun, instanța a constatat că, prin contractul de vânzare – cumpărare, autentificat sub nr. 738 din 12 februarie 1979, reclamanta a dobândit dreptul de proprietate asupra construcției formată din 3 camere, hol, bucătărie, terenul aferent construcției trecând în proprietatea statului, în temeiul art. 30 din Legea nr. 58/1974.

Construcția aflată pe teren a fost expropriată și demolată în baza Decretului nr. 153/1987, așa cum rezultă din adresa emisă de către SC C. SA, sub nr. 4938 din 28 septembrie 2001, în favoarea reclamantei, stabilindu-se o despăgubire de 65.599 lei. La momentul dobândirii construcției, reclamanta nu a dobândit și dreptul de proprietate asupra terenului aferent acesteia, din contractul de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. 738 din 12 februarie 1979, rezultând că reclamanta a cumpărat doar construcția, terenul aferent trecând în patrimoniul statului, prin efectul art. 30 din Legea nr. 58/1974, trecerea către stat a terenului nefăcându-se din patrimoniul reclamantei, ci din patrimoniul vânzătorului S.S., astfel că reclamanta nu este persoană îndreptățită la măsurile reparatorii impuse de art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001.

Cu privire la construcție, din actele dosarului, s-a reținut că aceasta a trecut în patrimoniul statului, în temeiul unui decret de expropriere, după acordarea de despăgubiri reclamantei, astfel nu se poate reține caracterul abuziv al titlului statului, astfel cum este descris în art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 și, deci, nu pot fi incidente dispozițiile art. 10 din Legea nr. 10/2001. Cum reclamanta nu a justificat dreptul de proprietate asupra terenului si caracterul abuziv al titlului statului asupra construcției demolate, tribunalul a apreciat că motivele de nulitate ale dispoziției nr. 11801 din 09 iunie 2009, emisă de pârât, sunt neîntemeiate. Împotriva acestei sentințe, a formulat apel reclamanta D.N., solicitând schimbarea în tot a sentinței apelate și, în fond, admiterea acțiunii așa cum a fost formulată; cu obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.

Apelanta a susținut că, pentru construcția demolată, i-a fost achitată o sumă modică, astfel încât se impune acordarea diferenței de despăgubiri între suma efectiv achitată și valoarea reală a casei de locuit. În ceea ce privește terenul, la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, s-a stipulat că reclamanta a cumpărat numai casa de locuit, pentru că, în acea perioadă, se considera că, la orice vânzare, terenul trebuie să treacă în proprietatea statului, avându-se în vedere art. 30 din Legea nr. 58/1974. Terenul în suprafață de 864 m.p. era terenul aferent casei de locuit, acesta a fost expropriat și nu a primit nicio despăgubire, deși a achitat impozit și pentru acest teren. Prin decizia civilă nr. 296/ A din 17 martie 2011, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie, a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta reclamantă D.N.

Pentru a adopta această soluție, Curtea a reținut, în esență, următoarele: Apelanta contestatoare a dobândit dreptul de proprietate asupra construcției, prin vânzare - cumpărare, iar terenul aferent clădirii a intrat direct, din patrimoniul înstrăinătorului, în proprietatea statului, în temeiul art. 30 din Legea nr. 58/1974. Dând eficiență dispozițiilor art. 3 și 4 din Legea nr. 10/2001, Curtea a constatat că legiuitorul recunoaște calitatea de persoană îndreptățită la acordarea măsurilor reparatorii foștilor proprietari, persoane fizice și moștenitorilor acestora, fără a face distincție, în funcție de natura devoluțiunii succesorale (legală sau testamentară).

Or, având în vedere regimul juridic al terenului aferent construcției, conturat de dispozițiile Legii nr. 58/1974, Curtea a apreciat că prima instanță a făcut o corectă interpretare și aplicare a prevederilor legale incidente în cauză, reținând că reclamanta nu poate fi considerată persoană îndreptățită, în sensul legii speciale de reparație, în condițiile în care nu a dobândit niciodată dreptul de proprietate asupra terenului, ci a fost doar titulară unui drept de folosință, pe durată existenței construcției, care a încetat la momentul demolării acesteia. Curtea a înțeles să înlăture ca nerelevante susținerile apelantei referitoare la plata impozitului corespunzător terenului aferent construcției, deoarece acest lucru, prin el însuși, nu este de natură să confere vreun drept real reclamantei asupra terenului în litigiu.

Pe lângă aceste chestiuni de fond, care au fost avute în vedere de prima instanță la fundamentarea soluției pronunțate, examinând situația juridică a terenului din perspectiva dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 10/2001, coroborat cu prevederile art. 36 alin. (3) din Legea nr. 18/1991, Curtea a constatat că terenul intră sub incidența ultimelor dispoziții legale menționate. Coroborând prevederile alineatului 3 cu cele ale alin. (6) ale acestui text de lege, Curtea a constatat că legiuitorul a consacrat soluția recunoașterii dreptului de proprietate asupra terenurilor atribuite în folosință pe durata existenței construcției, în condițiile dispozițiilor art. 30 din Legea nr. 58/1974, în favoarea actualilor proprietari ai clădirilor.

Prevederile art. 36 alin. (3) din Legea nr. 18/1991 nu reglementează, practic, o procedură de retrocedare a terenurilor preluate abuziv, deoarece constituirea dreptului de proprietate se face în favoarea titularului actual al dreptului de proprietate asupra clădirii, indiferent dacă acesta este cumpărătorul inițial al imobilului (căruia i s-au aplicat prevederile art. 30 din Legea nr. 58/1974) sau un subdobânditor ulterior. Textul de lege nu face nici o distincție, astfel că nici cei care aplică aceste dispoziții legale nu sunt îndrituiți să facă. Spre deosebire de aceste prevederi legale, Legea nr. 10/2001 este un act normativ cu un caracter esențialmente reparatoriu, în sensul că legiuitorul stipulează, ca o condiție sine qua non pentru acordarea măsurilor reparatorii, calitatea de fost proprietar al imobilului notificat, această cerință nefiind îndeplinită în cauză.

Pe cale de consecință, Curtea a considerat că, în ipoteza în care construcția nu ar fi fost demolată, apelanta reclamantă ar fi putut să se prevaleze de dispozițiile art. 36 din Legea nr. 18/1991 și să obțină recunoașterea dreptului de proprietate, prin ordinului prefectului, la propunerea primăriilor, în urma verificării situației juridice a terenurilor. În condițiile în care clădirea a fost demolată, pentru motivele expuse anterior, Curtea a reținut că soluția primei instanțe este legală și temeinică, reclamanta neputând fi îndreptățită să obțină măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001, din moment ce dreptul de proprietate asupra terenului nu a intrat niciodată în patrimoniul acesteia, proprietatea terenului fiind preluată de către stat direct de la vânzător.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs, reclamanta D.N., solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei civile recurate, și, în fond, admiterea cererii astfel cum a fost formulată. În dezvoltarea criticilor, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reclamanta a reiterat, în esență, motivele de apel, arătând că a devenit proprietară imobilului în litigiu, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 738 din 12 februarie 1979, iar, în anul 1987, construcția a fost demolată, iar terenul a fost expropriat. Pentru terenul aferent casei de locuit, nu i-au fost acordate despăgubiri, deși terenul a trecut abuziv în proprietatea statului, fără vreo despăgubire, în baza art. 30 din Legea nr. 58/1974, lege ce a fost ulterior abrogată.

Deși, în contractul autentic de vânzare-cumpărare, trebuia să se stipuleze expres că terenul trece în proprietatea statului, în realitate, pentru acel teren, cumpărătorul achita o sumă de bani vânzătorului, cumpărătorul fiind cel care dobândea și posesia terenului aferent casei de locuit, respectiv curte. Instanța de apel a reținut situația de fapt, precum și faptul că, după apariția Legii nr. 10/2001, reclamanta a solicitat restituirea terenului în suprafață de 864 mp, în natură sau prin echivalent bănesc. După examinarea înscrisurilor depuse la dosar și a celorlalte probe administrate, instanța de apel a considerat că, în speță, sunt aplicabile dispozițiile art. 6 alin. (3) din Legea nr. 18/1991.

Or, tocmai aceste dispoziții legale stabilesc că terenurile atribuite în folosință, aferente construcțiilor, care au trecut în proprietatea statului, în condițiile dispozițiilor art. 30 din Legea nr. 58/1974, trec în posesia proprietarilor locuințelor. Instanța de apel a considerat că ar fi fost îndreptățită să solicite măsuri reparatorii (restituirea în natură a terenului aferent casei de locuit sau acordare de despăgubiri), numai dacă construcția nu ar fi fost demolată, astfel încât ei i-a fost creată o situație mai grea decât celor care nu li s-a demolat construcția. Astfel, recurenta a considerat că decizia recurată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii, deoarece instanța de apel a apreciat, în mod greșit, că ar fi fost îndreptățită la despăgubiri pentru terenul aferent casei de locuit, numai dacă construcția nu i-ar fi fost demolată.

Intimatul pârât nu a formulat întâmpinare, în condițiile art. 308 alin. (2) C. proc. civ. Analizând criticile deduse judecății, Înalta Curte constată caracterul nefondat al acestora, pentru următoarele considerente: În drept, potrivit art. 30 din Legea nr. 58/1974, în caz de înstrăinare a construcțiilor, terenul aferent acestora trecea în proprietatea statului, cu plata unei despăgubiri ce se stabilea conform dispozițiilor art. 56 alin. (2) din Legea nr. 4/1973 și, astfel, în baza contractului de vânzare - cumpărare, cumpărătorul dobândea numai dreptul de proprietate asupra construcției. Preluarea de către stat a terenului aferent construcției se realiza din patrimoniul vânzătorului, iar dobânditorul construcției primea, din partea statului, terenul în folosință.

În cauză, se constată că, în cuprinsul contractului de vânzare - cumpărare, autentificat sub nr. 738 din 12 februarie 1979, la Notariatul de stat al sectorului 6 București, există clauza expresă că terenul aferent construcției care a făcut obiectul vânzării, în suprafață de 864 m.p., trece în proprietatea statului, în condițiile Legii nr. 58/1974, pentru acest teren plătindu-se despăgubiri foștilor proprietari, astfel cum rezultă din adresa nr. 1325 din 20 aprilie 2007, emisă de SC C. SA. Prin Decretul Consiliului de Stat nr. 153 din 4 iunie 1987, s-a dispus exproprierea și demolarea construcției ce a constituit proprietatea contestatoarei, iar, prin procesul - verbal nr. 405, încheiat la data de 16 iulie 1988, s-a procedat la evaluarea imobilului, stabilindu-se o valoare de 65.599 lei.

Interpretând și aplicând dispozițiile legale relevante situației de fapt deduse judecății, rezultă că, în baza actului translativ de proprietate, cumpărătorul dobândea numai dreptul de proprietate asupra construcției. Preluarea de către stat a terenului aferent construcției se realiza din patrimoniul vânzătorului, căruia i se plăteau despăgubiri, calculate conform art. 56 alin. (2) din Legea nr. 4/1973, iar, pentru ca dobânditorul construcției să-și poată exercita atributele ce decurg din dreptul de proprietate asupra construcției, primea, din partea statului, în folosință, terenul necesar, atribuirea făcându-se numai pe durata existenței construcției. În consecință, cumpărătorul construcției, cum este cazul contestatoarei recurente, are calitate de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001, numai pentru construcție, nu și pentru terenul aferent, deoarece terenul nu a fost preluat din patrimoniul acesteia.

Art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001 stipulează că sunt îndreptățite la măsuri reparatorii, constând în restituirea în natură sau prin echivalent, persoanele fizice, proprietare ale imobilelor la data preluării abuzive a acestora, iar art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 statuează că, de prevederile prezentei legi, beneficiază și moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite. Concluzia desprinsă din interpretarea acestor dispoziții legale este aceea că au calitate de persoane îndreptățite la restituirea în natură, în condițiile Legii nr. 10/2001, numai foștii proprietari, din patrimoniul cărora s-a realizat preluarea, sau moștenitorii acestora, astfel cum, în mod legal, au statuat și instanțele fondului.

Legea nr. 10/2001 privește restituirea către foștii proprietari a imobilelor preluate abuziv de către stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice, fără să cuprindă dispoziții privind constituirea dreptului de proprietate în beneficiul unor persoane care, la momentul preluării, nu aveau calitatea de proprietari ai imobilului, cum este cazul recurentei. Constituirea dreptului de proprietate este reglementată de Legea nr. 18/1991, iar, pentru dobânditorii construcțiilor, această lege dispune, în art. 36 alin. (3) că: terenurile atribuite în folosință pe durata existenței construcțiilor dobânditorilor acestora, ca efect al preluării terenurilor aferente construcțiilor, în condițiile art. 30 din Legea nr. 58/1974 cu privire la sistematizarea teritoriului și localităților urbane și rurale, trec în proprietatea actualilor titulari ai dreptului de folosință a terenului, proprietari ai locuințelor.

Imposibilitatea constituirii dreptului de proprietate asupra terenului, în condițiile art. 36 alin. (3) din Legea nr. 18/1991, ca efect al demolării construcției, nu conferă fostei proprietare a construcției dreptul la restituirea terenului, pe care nu l-a deținut în proprietate anterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare și pe care, indiferent de prețul care a fost plătit, nu l-a dobândit prin contract. Prin urmare, în raport de prevederile art. 3 și art. 4 din Legea nr. 10/2001 și de înscrisurile depuse la dosar, soluția pronunțată de instanța de apel este legală și nu se impune a fi reformată. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta D.N.

împotriva deciziei nr. 296/ A din 17 martie 2011, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta D.N. împotriva deciziei nr. 296/ A din 17 martie 2011, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 februarie 2012.