ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3385/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, reclamanții N.B., M.A., S.E., M.A., B.F., K.S., și Consiliul Local Vârghiș prin primar, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Consiliul Local al Orașului Baraolt și Orașul Baraolt prin Primar, au solicitat anularea parțială a H.G. nr. 975/2002, Anexa 4, poziția 66 privind atestarea domeniului public al orașului Baraolt, anularea HCL Baraolt nr. 32/2002 privind atestarea domeniului public al orașului Baraolt și anularea încheierii nr. 11064 din 5 iunie 2006 a OCPI Covasna prin care suprafața 29.052 mp înscrisă în Anexa 4 din H.G. nr. 975/2002 a fost intabulată în favoarea orașului Baraolt în baza Legii nr. 213/1998.

In motivarea acțiunii, reclamanții au arătat următoarele că sunt moștenitorii proprietarilor tabulari anteriori încheierii nr. 11064/2006 a OCPI Covasna, prin care s-a intabulat dreptul de proprietate al Orașului Baraolt, în baza Legii nr. 213/1998, asupra terenurilor care, însumate, formează suprafața totală de 29.052 mp, iar cererile lor de reconstituire a dreptului de proprietate au fost admise prin Hotărârea nr. 13/2002 a Comisiei Locale pentru Reconstituirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor, prin care s-a validat Anexa 28, pentru retrocedarea în natură, precum și Hotărârea nr. 436/2002 a Comisiei Județene Covasna pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor, care a validat prin art. 4 propunerile Comisiei Locale, fiind emise titlurile de proprietate în favoarea lor.

Consiliul Local Vârghiș a arătat că este titular al titlului de proprietate nr. 43742/2006, emis de Comisia Județeană Covasna pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor, pentru suprafața de 5354 mp, ce face parte din suprafața totală de 29.052 mp, în care sunt inserate și terenurile revendicate de reclamanții persoane fizice. Reclamanții au mai arătat că aceste suprafețe proprietate privată au fost incluse în domeniul public al Orașului Baraolt, de către Consiliul Local Baraolt, prin Hotărârea nr. 32/2002, iar Guvernul României, prin H.G. nr. 975/2002, a atestat apartenența suprafețelor de teren la domeniul public al orașului Baraolt, aceste suprafețe fiind în mod nelegal scoase din proprietatea privată a altor persoane și trecute în domeniul public al orașului Baraolt.

Prin Sentința nr. 126/R din 5 iulie 2010, Curtea de Apel Brașov a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanții N.B., M.A., S.E. , M.A., B.F., ș.a., și Consiliul Local Vârghiș prin Primar, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Consiliul Local al Orașului Baraolt și Orașul Baraolt prin Primar și cu intervenientul Ministerul Administrației și Internelor, având ca obiect anularea parțială a H.G. nr. 975/2002, Anexa 4, poziția 66 privind atestarea domeniului public al orașului Baraolt, anularea HCL Baraolt nr. 32/2002 privind atestarea domeniului public al orașului Baraolt și anularea încheierii nr. 11064 din 5 iunie 2006 a OCPI Covasna . Totodată, Curtea de Apel Brașov a anulat în parte H.G.

nr. 975/2002 Anexa 4, poziția 66 numai cu privire la suprafața de teren rezultată ca diferență dintre suprafața de 29.052 mp înscrisă în Anexa 4 din H.G. nr. 975/2002 și suprafața măsurată de 14.591,56 mp stabilită prin expertiza topografică nr. 517941 din 25 ianuarie 2010 și suplimentul de expertiză nr. 477134 din 7 iunie 2010 întocmite de expertul judiciar topograf G.A. De asemenea, Curtea de Apel Brașov a anulat în parte HCL Baraolt nr. 32/2002 privind atestarea domeniului public al Orașului Baraolt, numai cu privire la suprafața de teren rezultată ca diferență dintre suprafața de 29.052 mp înscrisă în HCL Baraolt nr. 32/2002 și suprafața măsurată de 14.591,56 mp stabilită prin expertiza topografică nr. 517941 din 25 ianuarie 2010 și suplimentul de expertiză nr. 477134 din 7 iunie 2010, respingând restul pretențiilor reclamanților.

Instanța de fond a admis cererea de intervenție în interesul pârâtului Guvernul României a intervenientului Ministerul Administrației și Internelor, numai cu privire la petitele din acțiunea reclamanților respinse. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, că potrivit înscrierilor din cartea funciară, anterior constituirii CAP Vârghiș, CAP Brăduț, terenurile agricole și fâneață pentru care reclamanții persoane fizice au obținut titluri de proprietate au fost în proprietatea acestora ori a antecesorilor acestora, ca terenuri cu destinație agricolă, astfel încât legile proprietății cu caracter reparatoriu, cum este și Legea nr. 18/1990 privind fondul funciar sunt pe deplin aplicabile în privința acestor imobile.

S-a mai arătat în considerentele sentinței atacate că este lipsit de relevanță faptul că, aceste terenuri au fost trecute prin Decretul nr. 466 din 3 noiembrie 1970 al fostului Consiliu de Stat în patrimoniul altor persoane juridice, prin preluare de la CAP Vârghiș și CAP Brăduț, în condițiile în care împotriva voinței proprietarilor tabulari persoane fizice, aceste terenuri au fost trecute în proprietatea unităților cooperatiste agricole, după care, tot cu ignorarea voinței acestor proprietari tabulari și fără acordarea de despăgubiri aceleași imobile au fost trecute în proprietatea altor persoane juridice pendinte de regimul comunist, constituind o aparență de legalitate în privința obținerii titlului de către organele de stat dobânditoare.

Prima instanță a constat că, din probele de la dosar rezultă că o parte din suprafața totală de 29052 mp de teren în litigiu, suprafață consemnată în H.G. nr. 275/2002, o parte, anume 14591,56 mp deservește stația de tratare a apei Baraolt, fiind supusă rigorilor de asigurare a securității malurilor aferente stației de tratare a apei stabilite de Legea nr. 107/1996, iar din expertiza topografică rezultă că suprafața alocată utilității publice pentru asigurarea securității stației de tratare Baraolt este de 14591,56 mp, suprafață cu privire la care instanța apreciază că H.G. nr. 975/2002 este justificată și poate fi apreciată ca fiind legală. Referitor la diferența dintre suprafața totală de 29052 mp și cea măsurată prin expertiză de 14591,56 mp, instanța de fond a reținut că nu există justificarea înscrierii dreptului de proprietate al Orașului Baraolt, ca teren inclus în domeniul public al orașului Baraolt, astfel că se impune anularea în parte a H.G.

nr. 975/2002 Anexa 4, precum și anularea corelativă, tot în parte, a HCL Baraolt nr .32/2002 privind atestarea domeniului public al orașului Baraolt. In ceea ce privește cererile reclamanților, referitoare la regimul cărților funciare, prima instanță a apreciat că acestea se soluționează conform procedurilor distincte, de drept comun, stabilite prin Legea nr. 7/1996, la fel și eventuala solicitare de despăgubiri corelative pentru diferența de teren despre care reclamanții apreciază că li se cuvine.

Instanța de fond a apreciat că nu pot fi reținute apărările pârâților, întrucât din actele, lucrările și probele dosarului, inclusiv din expertiza efectuată în cauză, rezultă fără putință de tăgadă că anterior anului 1989, în perioada regimului comunist, reclamanții au fost deposedați de suprafețele de teren pe care le dețineau în mod legal, ca proprietari tabulari . De asemenea, instanța de fond a admis cererea de intervenție în interesul pârâtului Guvernul României, a intervenientului Ministerul Administrației și Internelor, numai cu privire la petitele din acțiunea reclamanților respinse. Împotriva aceste sentințe au declarat recurs Orașul Baraolt prin Primar, Guvernul României și Ministerul Administrației și Internelor, pentru motive pe care le-au încadrat în drept în prevederile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc . civ.

Recurenții au susținut, în esență, că sentința este nelegală și netemeinică, sub aspectul respingerii excepțiilor lipsei plângerii prealabile și tardivității formulării acțiunii. Pe fondul cauzei, recurenții au criticat soluția primei instanțe, arătând că raportat la motivele invocate în susținerea acțiunii și față de situația juridică a imobilelor, actul administrativ atacat nu a adus reclamanților vreo vătămare și nici nu a încălcat a momentul emiterii, dispozițiile legale incidente în materie. Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimații-reclamanți au răspuns criticilor formulate prin cererile de recurs, arătând, pe de o parte, că motivul de recurs privind excepțiile lipsei plângerii prealabile și tardivității acțiunii, este inadmisibil întrucât recurenții nu au înțeles să atace și încheierea de ședință din data 09 iulie 2007, prin care instanța de fond a respins aceste excepții.

Pe fondul cauzei, intimații-reclamanți au arătat că soluția pronunțată de instanța de fond este temeinică și legală, întrucât includerea terenului,în litigiu, în domeniul public al Orașului Baraolt, s-a realizat fără ca Statul Român sau unitatea administrativ-teritorială să aibă vreun titlu asupra imobilelor. Înalta Curte constată că nu poate fi reținută susținerea intimați lor-reclamanți privind inadmisibilitatea recursului sub aspectul faptului că nici unul din recurenți nu a indicat încheierea prin care instanța de fond a respins excepțiile tardivității acțiunii și lipsei procedurii prealabile, întrucât această încheiere este o încheiere premergătoare, considerată a face corp comun cu hotărârea de fond, iar recursul declarat împotriva hotărârii se socotește că a fost făcut și împotriva încheierilor premergătoare.

Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., ținând seama de toate susținerile și apărările părților, Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate, în limitele și pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Instanța de fond în mod greșit a respins excepția lipsei procedurii prealabile, aceasta fiind una din condițiile de admisibilitate a acțiunii formulate pe calea contenciosului administrativ. Astfel, conform prevederilor art. 109 alin. (2) C. proc. civ., în cazurile anume prevăzute de lege, sesizarea instanței se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, în condițiile stabilite de acea lege. Criticile formulate de recurenți cu privire la neîndeplinirea procedurii prealabile urmează a fi primite de instanța de control judiciar întrucât aceste critici sunt fondate.

Legea contenciosului administrativ a prevăzut în art. 7 și art. 11 două termene ce trebuie avute în vedere de participanții la procesul civil, atât de părțile implicate, cât și de instanța de judecată și anume termenul pentru formularea plângerii prealabile, procedură prevăzută de lege ca o condiție pentru exercitarea dreptului la acțiune și termenul de introducere a acțiunii la instanța de contencios administrativ competentă. Astfel, conform prevederilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ trebuie să solicite autorității publice emitente, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.

Procedând la verificarea actelor și lucrărilor dosarului, Înalta Curte a constatat faptul că la data de 25 aprilie 2007 intimații-reclamanți s-au adresat instanței de contencios administrativ, considerându-se vătămați într-un drept recunoscut de lege, fără a urma procedura prealabilă prevăzută de dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004 privind procedura de soluționare a cererilor în contenciosul administrativ. Au considerat reclamanții, iar instanța de fond și-a însușit motivarea expusă, că nu se impune formularea plângerii prealabile în cauză.

Înalta Curte de Casație și Justiție va modifica hotărârea atacată întrucât a constatat faptul că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a legii, în sensul că a considerat a nu fi necesară procedura prealabilă, în condițiile în care dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004 prevăd expres această procedură, excepția fiind prevăzută în alin. (5) din textul invocat, respectiv în cazul acțiunilor introduse de prefect, Avocatul Poporului, Ministerul Public, Agenția Națională a Funcționarilor Publici sau al celor care privesc cererile celor vătămați prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe, precum și în cazul prevăzut la art. 2 alin. (2) și la art. 4, situație în care nu se afla reclamanții.

In aceste condiții, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că lipsa parcurgerii procedurii prealabile, contrar celor reținute de instanța de fond, este o cauză de inadmisibilitate a acțiunii. De asemenea, constatându-se nelegalitatea hotărârii judecătorești atacate pe acest aspect, examinarea celorlalte motive de recurs nu mai este necesară. Ca o consecință a respingerii acțiunii, se va admite cererea de intervenție accesorie formulată de Ministerul Administrației și Internelor în sprijinul poziției procesuale a emitentului actului administrativ. Având în vedere toate considerentele menționate, Înalta Curte va admite recursurile formulate și, potrivit art. 312 alin. (1) și (3) C. proc.

civ., va modifica sentința în sensul respingerii acțiunii ca inadmisibilă pentru lipsa plângerii prealabile.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de Orașul Baraolt prin Primar, Guvernul României și Ministerul Administrației și Internelor împotriva sentinței nr. 126/R din 5 iulie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată, în sensul că respinge acțiunea ca inadmisibilă pentru lipsa plângerii prealabile. Admite cererea de intervenție a Ministerului Administrației și Internelor Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 iunie 2011.