ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3385/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3385/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra

recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, reclamanții N.B., M.A., S.E., M.A.,

B.F., K.S.,

și Consiliul Local Vârghiș prin

primar, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Consiliul Local al

Orașului

Baraolt și Orașul Baraolt prin Primar, au solicitat anularea parțială a H.G. nr.

975/2002, Anexa 4, poziția 66 privind atestarea domeniului public al orașului

Baraolt, anularea HCL Baraolt nr. 32/2002 privind atestarea domeniului public

al orașului Baraolt și anularea încheierii nr. 11064 din 5 iunie 2006 a OCPI

Covasna prin care suprafața 29.052 mp înscrisă în Anexa 4 din H.G. nr. 975/2002

a fost intabulată în favoarea orașului Baraolt în baza Legii nr. 213/1998.

In motivarea

acțiunii, reclamanții au arătat următoarele că sunt moștenitorii proprietarilor

tabulari anteriori încheierii nr. 11064/2006 a OCPI Covasna, prin care s-a

intabulat dreptul de proprietate al Orașului Baraolt, în baza Legii nr. 213/1998,

asupra terenurilor care, însumate, formează suprafața totală de 29.052 mp, iar

cererile lor de reconstituire a dreptului de proprietate au fost admise prin

Hotărârea nr. 13/2002 a Comisiei Locale pentru

Reconstituirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor, prin care

s-a validat

Anexa 28, pentru retrocedarea în natură, precum și Hotărârea

nr. 436/2002 a Comisiei Județene Covasna pentru Stabilirea Dreptului de

Proprietate Privată asupra Terenurilor, care a validat prin art. 4 propunerile

Comisiei Locale, fiind emise titlurile de proprietate în favoarea lor.

Consiliul Local

Vârghiș a arătat că este titular al titlului de proprietate nr. 43742/2006,

emis de Comisia Județeană Covasna pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate

Privată asupra Terenurilor, pentru suprafața de 5354 mp, ce face parte din

suprafața totală de 29.052 mp, în care sunt inserate și terenurile revendicate

de reclamanții persoane fizice.

Reclamanții au mai arătat că aceste suprafețe

proprietate privată au fost incluse

în domeniul public al Orașului

Baraolt, de către Consiliul Local Baraolt, prin Hotărârea nr. 32/2002, iar

Guvernul României, prin H.G. nr. 975/2002, a atestat

apartenența suprafețelor de teren la domeniul public al orașului

Baraolt, aceste

suprafețe fiind în mod nelegal scoase din proprietatea

privată a altor persoane și trecute în domeniul public al orașului Baraolt.

Prin Sentința

nr. 126/R din 5 iulie 2010, Curtea de Apel Brașov a admis,

în parte, acțiunea formulată de reclamanții N.B.,

M.A., S.E.

, M.A., B.F., ș.a., și Consiliul Local Vârghiș prin Primar, în

contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Consiliul Local al Orașului

Baraolt și Orașul

Baraolt prin Primar și cu

intervenientul Ministerul Administrației și Internelor,

având ca obiect

anularea parțială a H.G. nr. 975/2002, Anexa 4, poziția 66 privind atestarea

domeniului public al orașului Baraolt, anularea HCL Baraolt nr. 32/2002 privind

atestarea domeniului public al orașului Baraolt și anularea încheierii nr. 11064

din 5 iunie 2006 a OCPI Covasna .

Totodată,

Curtea de Apel Brașov a anulat în parte H.G. nr. 975/2002

Anexa 4, poziția 66 numai cu privire la suprafața

de teren rezultată ca diferență

dintre suprafața de 29.052 mp înscrisă

în Anexa 4 din H.G. nr. 975/2002 și suprafața măsurată de 14.591,56 mp

stabilită prin expertiza topografică nr. 517941 din 25 ianuarie 2010 și suplimentul

de expertiză nr. 477134 din 7 iunie 2010 întocmite de expertul judiciar

topograf G.A.

De asemenea,

Curtea de Apel Brașov a anulat în parte HCL Baraolt nr. 32/2002 privind

atestarea domeniului public al Orașului Baraolt, numai cu privire la suprafața de

teren rezultată ca diferență dintre suprafața de 29.052

mp înscrisă în HCL Baraolt nr. 32/2002 și suprafața măsurată de

14.591,56 mp

stabilită prin expertiza topografică nr. 517941 din 25

ianuarie 2010 și suplimentul de expertiză nr. 477134 din 7 iunie 2010,

respingând restul pretențiilor reclamanților.

Instanța de

fond a admis cererea de intervenție în interesul pârâtului

Guvernul României a intervenientului Ministerul

Administrației și Internelor,

numai cu privire la petitele din acțiunea

reclamanților respinse.

Pentru a

pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, că potrivit

înscrierilor din cartea funciară, anterior constituirii CAP Vârghiș, CAP

Brăduț, terenurile agricole și fâneață pentru care reclamanții persoane fizice

au obținut titluri de proprietate au fost în proprietatea acestora ori a

antecesorilor acestora, ca terenuri cu destinație agricolă, astfel încât legile

proprietății cu caracter reparatoriu, cum este și Legea nr. 18/1990 privind

fondul funciar sunt pe deplin aplicabile în

privința acestor imobile.

S-a mai arătat

în considerentele sentinței atacate că este lipsit de relevanță faptul că,

aceste terenuri au fost trecute prin Decretul nr. 466 din 3 noiembrie 1970 al

fostului Consiliu de Stat în patrimoniul altor persoane juridice, prin preluare

de la CAP Vârghiș și CAP Brăduț, în condițiile în care

împotriva voinței proprietarilor tabulari persoane fizice, aceste

terenuri au fost

trecute în proprietatea unităților cooperatiste

agricole, după care, tot cu ignorarea voinței acestor proprietari tabulari și

fără acordarea de despăgubiri aceleași imobile au fost trecute în proprietatea

altor persoane juridice pendinte de regimul comunist, constituind o aparență de

legalitate în privința obținerii titlului de către organele de stat

dobânditoare.

Prima instanță a constat că, din probele de la

dosar rezultă că o parte din

suprafața totală de 29052 mp de teren în

litigiu, suprafață consemnată în H.G. nr. 275/2002, o parte, anume 14591,56 mp

deservește stația de tratare a apei Baraolt, fiind supusă rigorilor de

asigurare a securității malurilor aferente stației de tratare a apei stabilite

de Legea nr. 107/1996, iar din expertiza topografică rezultă că suprafața

alocată utilității publice pentru asigurarea securității stației de tratare

Baraolt este de 14591,56 mp, suprafață cu privire la care instanța apreciază că

H.G. nr. 975/2002 este justificată și poate fi apreciată ca fiind legală.

Referitor la diferența dintre suprafața totală de

29052 mp și cea măsurată

prin expertiză de 14591,56 mp, instanța de fond

a reținut că nu există justificarea înscrierii dreptului de proprietate al

Orașului Baraolt, ca teren inclus în domeniul public al orașului Baraolt,

astfel că se impune anularea în parte a H.G. nr. 975/2002 Anexa 4, precum și

anularea corelativă, tot în parte, a HCL Baraolt nr .32/2002 privind atestarea

domeniului public al orașului Baraolt.

In ceea ce

privește cererile reclamanților, referitoare la regimul cărților funciare,

prima instanță a apreciat că acestea se soluționează conform procedurilor

distincte, de drept comun, stabilite prin Legea nr. 7/1996, la fel și eventuala

solicitare de despăgubiri corelative pentru diferența de teren despre care

reclamanții apreciază că li se cuvine.

Instanța de

fond a apreciat că nu pot fi reținute apărările pârâților, întrucât din actele,

lucrările și probele dosarului, inclusiv din expertiza efectuată în cauză,

rezultă fără putință de tăgadă că anterior anului 1989, în perioada regimului

comunist, reclamanții au fost deposedați de suprafețele de teren pe care le

dețineau în mod legal, ca proprietari tabulari .

De asemenea, instanța de fond a admis cererea de

intervenție în interesul

pârâtului Guvernul României, a intervenientului

Ministerul Administrației și Internelor, numai cu privire la petitele din acțiunea

reclamanților respinse.

Împotriva

aceste sentințe au declarat recurs Orașul Baraolt prin Primar, Guvernul

României și Ministerul Administrației și Internelor, pentru motive pe care

le-au încadrat în drept în prevederile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C.

proc . civ.

Recurenții au

susținut, în esență, că sentința este nelegală și netemeinică, sub aspectul

respingerii excepțiilor lipsei plângerii prealabile și tardivității formulării

acțiunii.

Pe fondul cauzei, recurenții au criticat soluția

primei instanțe, arătând că

raportat la motivele invocate în susținerea

acțiunii și față de situația juridică a imobilelor, actul administrativ atacat

nu a adus reclamanților vreo vătămare și nici nu a încălcat a momentul

emiterii, dispozițiile legale incidente în materie.

Prin

întâmpinarea depusă la dosar, intimații-reclamanți au răspuns

criticilor formulate prin cererile de recurs,

arătând, pe de o parte, că motivul de

recurs privind excepțiile lipsei

plângerii prealabile și tardivității acțiunii, este inadmisibil întrucât

recurenții nu au înțeles să atace și încheierea de ședință din data 09 iulie 2007,

prin care instanța de fond a respins aceste excepții.

Pe fondul

cauzei, intimații-reclamanți au arătat că soluția pronunțată de

instanța de fond este temeinică și legală,

întrucât includerea terenului,în litigiu,

în domeniul public al Orașului

Baraolt, s-a realizat fără ca Statul Român sau unitatea

administrativ-teritorială să aibă vreun titlu asupra imobilelor.

Înalta Curte

constată că nu poate fi reținută susținerea intimați lor-reclamanți privind

inadmisibilitatea recursului sub aspectul faptului că nici

unul din recurenți nu a indicat încheierea prin

care instanța de fond a respins

excepțiile tardivității acțiunii și

lipsei procedurii prealabile, întrucât această încheiere este o încheiere

premergătoare, considerată a face corp comun cu hotărârea de fond, iar recursul

declarat împotriva hotărârii se socotește că a fost făcut și împotriva

încheierilor premergătoare.

Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs

invocate și a

prevederilor art. 304

1

C. proc. civ., ținând seama de toate

susținerile și apărările părților, Înalta

Curte constată că recursurile sunt

fondate,

în limitele și pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Instanța de

fond în mod greșit a respins excepția lipsei procedurii

prealabile, aceasta fiind una din condițiile de admisibilitate a

acțiunii formulate

pe calea contenciosului administrativ.

Astfel,

conform prevederilor art. 109 alin. (2) C. proc. civ., în cazurile anume

prevăzute de lege, sesizarea instanței se poate face numai după îndeplinirea

unei proceduri prealabile, în condițiile stabilite de acea lege.

Criticile

formulate de recurenți cu privire la neîndeplinirea procedurii prealabile

urmează a fi primite de instanța de control judiciar întrucât aceste critici

sunt fondate.

Legea

contenciosului administrativ a prevăzut în art. 7 și art. 11 două termene ce

trebuie avute în vedere de participanții la procesul civil, atât de părțile

implicate, cât și de instanța de judecată și anume termenul pentru formularea

plângerii prealabile, procedură prevăzută de lege ca o condiție pentru

exercitarea dreptului la acțiune și termenul de introducere a acțiunii la

instanța de contencios administrativ competentă.

Astfel,

conform prevederilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 înainte de a se

adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se

consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un

act administrativ trebuie să solicite autorității publice emitente, în termen

de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a

acestuia.

Procedând la

verificarea actelor și lucrărilor dosarului, Înalta Curte a constatat faptul că

la data de 25 aprilie 2007 intimații-reclamanți s-au adresat instanței de

contencios administrativ, considerându-se vătămați într-un drept

recunoscut de lege, fără a urma procedura

prealabilă prevăzută de dispozițiile

art. 7 din Legea nr. 554/2004 privind

procedura de soluționare a cererilor în contenciosul administrativ.

Au considerat

reclamanții, iar instanța de fond și-a însușit motivarea expusă, că nu se

impune formularea plângerii prealabile în cauză.

Înalta Curte de Casație și Justiție va modifica

hotărârea atacată întrucât a

constatat faptul că instanța de fond a

făcut o greșită aplicare a legii, în sensul că a considerat a nu fi necesară

procedura prealabilă, în condițiile în care dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004

prevăd expres această procedură, excepția fiind prevăzută în alin. (5) din

textul invocat, respectiv în cazul

acțiunilor

introduse de prefect, Avocatul Poporului, Ministerul Public, Agenția

Națională

a Funcționarilor Publici sau al celor care privesc cererile celor vătămați prin

ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe, precum și în cazul prevăzut la art. 2

alin. (2) și la art. 4, situație în care nu se afla reclamanții.

In aceste

condiții, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că lipsa

parcurgerii procedurii prealabile, contrar celor

reținute de instanța de fond, este

o cauză de inadmisibilitate a

acțiunii.

De asemenea, constatându-se nelegalitatea

hotărârii judecătorești atacate

pe acest aspect, examinarea celorlalte

motive de recurs nu mai este necesară.

Ca o consecință a respingerii acțiunii, se va

admite cererea de intervenție

accesorie formulată de Ministerul

Administrației și Internelor în sprijinul poziției procesuale a emitentului

actului administrativ.

Având în vedere toate considerentele menționate, Înalta

Curte va admite

recursurile formulate și, potrivit art. 312 alin. (1) și

(3) C. proc. civ., va modifica sentința în sensul respingerii acțiunii ca

inadmisibilă pentru lipsa plângerii prealabile.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursurile declarate de Orașul Baraolt prin Primar, Guvernul României și

Ministerul Administrației și Internelor împotriva sentinței nr. 126/R din 5

iulie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și

fiscal.

Modifică sentința atacată, în sensul că respinge

acțiunea ca inadmisibilă

pentru lipsa plângerii prealabile.

Admite cererea de intervenție a Ministerului

Administrației și Internelor

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi, 10 iunie 2011.