ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2217/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 13 martie 2008 pe rolul Tribunalului Constanța reclamanta P.I.M. a solicitat în contradictoriu cu mun. Constanța, Consiliul Local al mun. Constanța și Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice să se constate că terenul în suprafață de 1.000 m.p. situat în str. S. a trecut în proprietatea statului fără titlu și să fie despăgubită cu un teren echivalent ca valoare. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că terenul în cauză a fost dobândit de autorul P.N. prin actul autentic nr. 17246/1925 și transcris la Grefa Tribunalului Constanța, iar ulterior a fost luat din proprietatea familiei, fără a i se comunica reclamantei temeiul juridic.

Prin sentința nr. 72 din 19 ianuarie 2009 Tribunalul Constanța, secția civilă, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice și a respins acțiunea ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă. A respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților mun. Constanța și Consiliul Local al mun. Constanța și a respins acțiunea reclamantei. În motivare, tribunalul a reținut că pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice este străin de raportul juridic dedus judecății, deoarece din expertiza tehnică efectuată în cauză a reieșit că imobilul este în prezent în proprietatea unor persoane fizice, care l-au dobândit prin acte autentice de vânzare-cumpărare între anii 1966-1990.

Excepția lipsei calității procesual pasive a pârâților mun. Constanța și Consiliul Local al mun. Constanța este nefondată deoarece terenul litigios se află pe teritoriul administrativ al acestora. S-a reținut și că reclamanta nu a făcut dovada preluării abuzive a imobilului din proprietatea autorului ei în proprietatea Statului Român. Prin decizia nr. 194/C din 09 septembrie 2009 Curtea de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale, a respins, ca nefondat, apelul reclamatei. Pentru a decide astfel, Curtea a reținut că imobilul pe care reclamanta îl solicită se află în prezent pe str. S. Din raportul de expertiză și din înscrisurile depuse la dosar a reieșit că acest imobil nu a fost niciodată în proprietatea statului și începând cu anul 1947 a fost transmis, succesiv, între persoane fizice.

Astfel, s-a arătat că cererea reclamantei nu intră sub incidența Legii nr. 10/2001, pentru că nu s-a făcut dovada că autorul reclamantei ar fi fost deposedat de Statul Român, după anul 1925, an în care a dobândit proprietatea. Împotriva acestei decizii reclamanta a declarat recurs, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ. Reclamanta s-a referit la împrejurarea că, în realitate, Statul Român a fost cel care l-a deposedat abuziv pe autorul reclamantei, pentru ca, ulterior, să îl transmită către pârâții mun. Constanța și Consiliul Local al mun. Constanța. Față de această situație, admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Statului Român este nelegală.

Mai mult, era obligația Statului Român de a demonstra că a preluat cu titlu imobilul. În mod greșit au apreciat instanțele că reclamanta nu este persoană îndreptățită, în sensul art. 3 din Legea nr. 10/2001. Din demersurile făcute la autoritățile abilitate nu a reieșit că autorii reclamantei ar fi înstrăinat în vreun fel imobilul, așa încât împrejurarea că în prezent figurează ca proprietari alte persoane fizice este încă o dovadă a preluării sale abuzive. În etapa recursului, în condițiile art. 305 C. proc.

civ., recurenta a administrat proba cu înscrisuri, fiind depus, în copie certificată, întreg dosarul de succesiune de pe urma defunctului P.N., decedat la data de 5 mai 1946. Analizând hotărârea atacată, în raport de dovezile administrate în faza recursului, Înalta Curte a apreciat că recursul este întemeiat pentru următoarele considerente: Acțiunea reclamantei a fost respinsă, soluție menținută și de instanța de apel, pe motiv că imobilul pe care reclamanta îl solicită nu este sub incidența Legii nr. 10/2001, deoarece nu s-a făcut dovada că autorul reclamantei ar fi fost deposedat de Statul Român după anul 1925, an în care a dobândit proprietatea.

Din înscrisurile depuse de reclamantă în fața instanței de recurs, respectiv adresa nr. 37384 din 13 noiembrie 1951 a Secțiunii Financiare a Raionului Stalin Oficiul Succesiuni și adresa nr. 1054 din 13 noiembrie 1951 a Inspecției Fiscale, reiese că întreaga avere a defunctului a fost naționalizată, inclusiv terenul solicitat de reclamantă, conform dispozițiilor Ordinului Ministrului de Interne nr. 141600/1950. Ca urmare, Înalta Curte reține că situația de fapt pe care au avut-o în vedere instanțele de fond și apel la momentul pronunțării deciziei atacate s-a schimbat. Instanța mai reține și împrejurarea că această dovadă nu a putut fi făcută in fața instanței de apel, din motive obiective și anume că aceste înscrisuri se aflau spre păstrare în Arhiva Camerei Notarilor Publici București, reclamanta făcând dovada că s-a adresat cu numeroase cereri către diverse autorități.

Față de cele arătate mai sus precum și față de dovezile produse și depuse la dosar cu care reclamanta a făcut dovada că imobilul solicitat a fost preluat abuziv de către Statul Român, fiind astfel incidente dispozițiile Legii nr. 10/2001, pentru ca părțile să beneficieze – pentru obiectul cu care reclamanta a învestit instanța – de toate gradele de jurisdicție recunoscute pentru acest gen de litigii, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ., hotărârea instanței de apel va fi casată. Așa fiind, Înalta Curte urmează să admită recursul, să caseze decizia, să admită apelul declarat de reclamantă și să trimită cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta P.I.M. împotriva deciziei nr. 194/C din 09 septembrie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale. Casează decizia, admite apelul declarat de reclamanta P.I.M. împotriva sentinței civilă nr. 72/C din 19 ianuarie 2009 a Tribunalului Constanța, secția civilă, pe care o desființează și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 martie 2011.