ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2217/2011

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată

înregistrată la data de 13 martie 2008 pe rolul Tribunalului Constanța

reclamanta P.I.M. a solicitat în contradictoriu cu mun. Constanța, Consiliul

Local al mun. Constanța și Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor

Publice să se constate că terenul în suprafață de 1.000 m.p. situat în str. S.

a trecut în proprietatea statului fără titlu și să fie despăgubită cu un teren

echivalent ca valoare.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat că terenul în cauză a fost dobândit de autorul P.N. prin

actul autentic nr. 17246/1925 și transcris la Grefa Tribunalului Constanța, iar

ulterior a fost luat din proprietatea familiei, fără a i se comunica

reclamantei temeiul juridic.

Prin sentința nr. 72

din 19 ianuarie 2009 Tribunalul Constanța, secția civilă, a admis excepția

lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor

Publice și a respins acțiunea ca fiind îndreptată împotriva unei persoane

lipsite de calitate procesuală pasivă. A respins excepția lipsei calității

procesuale pasive a pârâților mun. Constanța și Consiliul Local al mun.

Constanța și a respins acțiunea reclamantei.

În motivare,

tribunalul a reținut că pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice

este străin de raportul juridic dedus judecății, deoarece din expertiza tehnică

efectuată în cauză a reieșit că imobilul este în prezent în proprietatea unor

persoane fizice, care l-au dobândit prin acte autentice de vânzare-cumpărare

între anii 1966-1990.

Excepția lipsei

calității procesual pasive a pârâților mun. Constanța și Consiliul Local al mun.

Constanța este nefondată deoarece terenul litigios se află pe teritoriul

administrativ al acestora.

S-a reținut și că

reclamanta nu a făcut dovada preluării abuzive a imobilului din proprietatea

autorului ei în proprietatea Statului Român.

Prin decizia nr. 194/C

din 09 septembrie 2009 Curtea de Apel Constanța, secția civilă, minori și

familie, litigii de muncă și asigurări sociale, a respins, ca nefondat, apelul

reclamatei.

Pentru a decide

astfel, Curtea a reținut că imobilul pe care reclamanta îl solicită se află în

prezent pe str. S. Din raportul de expertiză și din înscrisurile depuse la

dosar a reieșit că acest imobil nu a fost niciodată în proprietatea statului și

începând cu anul 1947 a fost transmis, succesiv, între persoane fizice.

Astfel, s-a arătat că

cererea reclamantei nu intră sub incidența Legii nr. 10/2001, pentru că nu s-a

făcut dovada că autorul reclamantei ar fi fost deposedat de Statul Român, după

anul 1925, an în care a dobândit proprietatea.

Împotriva acestei

decizii reclamanta a declarat recurs, întemeiat în drept pe dispozițiile art.

304 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ.

Reclamanta s-a

referit la împrejurarea că, în realitate, Statul Român a fost cel care l-a

deposedat abuziv pe autorul reclamantei, pentru ca, ulterior, să îl transmită

către pârâții mun. Constanța și Consiliul Local al mun. Constanța.

Față de această

situație, admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Statului

Român este nelegală.

Mai mult, era

obligația Statului Român de a demonstra că a preluat cu titlu imobilul.

În mod greșit au

apreciat instanțele că reclamanta nu este persoană îndreptățită, în sensul art.

3 din Legea nr. 10/2001.

Din demersurile

făcute la autoritățile abilitate nu a reieșit că autorii reclamantei ar fi

înstrăinat în vreun fel imobilul, așa încât împrejurarea că în prezent

figurează ca proprietari alte persoane fizice este încă o dovadă a preluării

sale abuzive.

În etapa recursului,

în condițiile art. 305 C. proc. civ., recurenta a administrat proba cu

înscrisuri, fiind depus, în copie certificată, întreg dosarul de succesiune de

pe urma defunctului P.N., decedat la data de 5 mai 1946.

Analizând hotărârea

atacată, în raport de dovezile administrate în faza recursului, Înalta Curte a

apreciat că recursul este întemeiat pentru următoarele considerente:

Acțiunea reclamantei

a fost respinsă, soluție menținută și de instanța de apel, pe motiv că imobilul

pe care reclamanta îl solicită nu este sub incidența Legii nr. 10/2001,

deoarece nu s-a făcut dovada că autorul reclamantei ar fi fost deposedat de

Statul Român după anul 1925, an în care a dobândit proprietatea.

Din înscrisurile

depuse de reclamantă în fața instanței de recurs, respectiv adresa nr. 37384

din 13 noiembrie 1951 a Secțiunii Financiare a Raionului Stalin Oficiul

Succesiuni și adresa nr. 1054 din 13 noiembrie 1951 a Inspecției Fiscale,

reiese că întreaga avere a defunctului a fost naționalizată, inclusiv terenul

solicitat de reclamantă, conform dispozițiilor Ordinului Ministrului de Interne

nr. 141600/1950.

Ca urmare, Înalta

Curte reține că situația de fapt pe care au avut-o în vedere instanțele de fond

și apel la momentul pronunțării deciziei atacate s-a schimbat.

Instanța mai reține

și împrejurarea că această dovadă nu a putut fi făcută in fața instanței de

apel, din motive obiective și anume că aceste înscrisuri se aflau spre păstrare

în Arhiva Camerei Notarilor Publici București, reclamanta făcând dovada că s-a

adresat cu numeroase cereri către diverse autorități.

Față de cele arătate

mai sus precum și față de dovezile produse și depuse la dosar cu care

reclamanta a făcut dovada că imobilul solicitat a fost preluat abuziv de către

Statul Român, fiind astfel incidente dispozițiile Legii nr. 10/2001, pentru ca

părțile să beneficieze – pentru obiectul cu care reclamanta a învestit instanța

– de toate gradele de jurisdicție recunoscute pentru acest gen de litigii, în

temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ., hotărârea instanței de apel va fi

casată.

Așa fiind, Înalta

Curte urmează să admită recursul, să caseze decizia, să admită apelul declarat

de reclamantă și să trimită cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de reclamanta P.I.M. împotriva deciziei nr. 194/C din 09 septembrie

2009 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de

muncă și asigurări sociale.

Casează decizia,

admite apelul declarat de reclamanta P.I.M. împotriva sentinței civilă nr. 72/C

din 19 ianuarie 2009 a Tribunalului Constanța, secția civilă, pe care o

desființează și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 martie 2011.