ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5447/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5447/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamanta SC

A.H.M. SRL Frățești a chemat în judecată pe pârâtele A.N.A.F. - D.G.S.C. și A.N.V.

- D.R.A.O.V. București, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se

dispună anularea deciziei nr. 322 din 13 noiembrie 2007 emisă de A.N.A.F. - D.G.S.C.

și a deciziei nr. 77 din 26 iulie 2007 emisă de A.N.V. - D.R.A.O.V. București

și exonerarea de plata sumei de 3.133.178 ron, reprezentând datorie vamală ca

urmare a derulării unor contracte de leasing.

În motivarea acțiunii s-a arătat că

în vederea realizării unor activități comerciale pe teritoriul statului român a

fost înființată după reglementările în vigoare sucursala R. a firmei A.H.

Germania, că obiectul principal de activitate al societății este livrarea în

sistem leasing a unor utilaje agricole folosite (second hand) provenind din

mărci renumite occidentale și americane, cele mai multe dintre utilaje având ca

finanțator A.H. Germania, iar ca utilizator firme din România.

S-a mai arătat că în mod excepțional

au fost înregistrate unele contracte de leasing având ca finanțator A.H.

Germania, iar ca utilizator sucursala R, A.H., această situație fiind temporară

și incidentală până la identificarea unui utilizator cert din România, lucru

dovedit și de faptul că în majoritatea lor contractele au fost transformate, în

sensul că s-a cesionat calitatea de utilizator în favoarea unor terți.

A arătat reclamanta că autoritatea

vamală i-a imputat faptul că a încălcat O.G. nr. 51/1997 privind regimul

leasingului în România, în sensul că nu se putea derula o astfel de operațiune

de leasing între firma mamă și sucursală ca dezmembrământ al persoanei

juridice.

Pârâta A.N.A.F. - D.G.F.P. Giurgiu a

formulat întâmpinare și a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, arătând

că datoria vamală a fost corect stabilită în temeiul art. 27 alin. (1) din O.G.

nr. 51/1997, art. 43 alin. (1) din Legea nr. 31/1990.

Prin sentința civilă nr. 3426 din 7

octombrie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, a respins ca nefondată acțiunea formulată de

reclamanta A.H.M.K. SRL, în contradictoriu cu pârâtele A.N.A.F. , A.N.V. și D.R.A.O.V.

București.

Pentru a pronunța această soluție

instanța de fond a reținut în esență următoarele:

Prin procesul verbal nr. 133 din 25

iulie 2007 A.N.V. - D.R.A.O.V. București a procedat la verificarea

operațiunilor derulate în regim vamal de admitere temporară cu exonerare totală

de la plata drepturilor de import de mașini agricole în perioada 2004-2007, în

baza contractelor de leasing încheiate cu firma germană A.H. M.K.

Organele vamale au constatat că

reclamanta a efectuat mai multe operațiuni în regim vamal suspensiv, respectiv

a derulat prin Zona Liberă Giurgiu și Municipiul Giurgiu o serie de contracte

de leasing vizând tractoare și mașini agricole folosite, contractele leasing

fiind încheiate cu firma A.H. M.K. Germania, cu sediul în Germania.

Organele vamale au constatat că

reclamanta nu putea beneficia de acordarea regimului vamal de admitere

temporară cu exonerarea totală de la plata drepturilor de import pentru

bunurile introduse în țară de la firma A.H.M.K. Germania și au stabilit în

sarcina A.H.M.K., sucursala R., o datorie vamală în sumă de 1.979.339 lei ,

reprezentând taxe vamale și comision TVA.

Instanța a mai reținut că în baza

procesului verbal nr. 133 din 25 iulie 2007 s-a emis decizia pentru

regularizarea situației nr. 77 din 26 iulie 2007 de către A.N.V. - D.R.A.O.V.

București, împotriva acestei decizii reclamanta a formulat contestație, iar A.N.A.F.

- D.G.S.C., prin decizia nr. 322 din 13 noiembrie 2007, a respins ca

neîntemeiată contestația formulată de reclamantă pentru suma totală de

3.133.178 lei, având următoarea componență: 715.416 taxe vamale, 14.831 lei,

comision vamal, 1249092 lei TVA; 1.092.246 lei majorări de întârziere; 61.593

lei penalități.

S-a mai reținut de către instanță că

situația de fapt constând în operațiuni în regim vamal suspensiv, respectiv

derularea prin Zona Liberă Giurgiu a unor contracte de leasing vizând tractoare

și mașini agricole folosite, încheiate cu firma A.H.M.K. Germania, cu sediul în

Germania, nu este contestată de către reclamantă, în speță punându-se problema

încadrării juridice a operațiunii în regim vamal, având în vedere contractele

de leasing derulate.

Instanța a constatat că operațiunile

de leasing verificate de organele vamale nu au fost încheiate între două părți

persoane distincte, având în vedere că reclamanta A.H.M.K., sucursala R., este

sucursala A.H.M.K. Germania și în această calitate nu putea beneficia de

acordarea regimului vamal de admitere temporară cu exonerarea totală a

drepturilor de import pentru bunurile introduse în țară de la firma A.H.M.K. Germania,

conform art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 51/1997.

S-a apreciat că nu se poate reține

culpa organelor vamale în derularea îndelungată pe parcursul mai multor ani,

2004-2007, a contractelor de leasing încheiate cu firma germană, pe de o parte

deoarece reclamanta a completat declarație vamală în conf. cu art. 3 lit. s),

din Legea nr. 141/1997 rap. la art. 4 pct. 21 din Legea nr. 86/2006, iar pe de

altă parte nu pot fi reținute apărările reclamantei în sensul că a cerut opinia

organului vamal în acest sens, răspunsul fiind favorabil, întrucât opinia

organului vamal concretizată într-o corespondență, nu reprezintă act

administrativ cu efecte juridice, iar reclamanta a completat declarație vamală

pe proprie răspundere.

Faptul că operațiunile derulate prin

contractele de leasing nu beneficiau de exonerarea totală a drepturilor de

import pentru bunurile introduse în țară de la firma A.H.M.K. Germania este

recunoscută și de reclamantă prin împrejurarea că un număr de 36 de contracte

de leasing au fost cesionate către terți utilizatori, ori, reclamanta, dacă

spune că a primit răspuns favorabil de la organele vamale pentru derularea

operațiunilor de leasing, nu ar fi avut motive să schimbe calitatea de

utilizator/locatar.

Instanța a concluzionat în sensul

că, având în vedere că reclamanta nu poate avea calitatea de utilizator în

cadrul unui contract de leasing încheiat cu societatea mamă, aceasta nu poate

beneficia de regimul vamal de admitere temporară cu exonerarea totală la plata

sumelor aferente drepturilor de import.

În consecință, constatând că decizia

nr. 322 din 13 noiembrie 2007 precum și actele subsecvente emiterii acesteia

sunt legale și temeinice instanța a respins acțiunea ca nefondată, în ceea ce

privește suma totală de 3.133.178 lei, având următoarea componență: 715.416

taxe vamale, 14.831 lei, comision vamal, 1249092 lei TVA; 1.092.246 lei

majorări de întârziere; 61.593 lei penalități.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs reclamanta SC A.H.M. SRL Frățești, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului formulat,

recurenta-reclamantă SC A.H.M. SRL Frățești a susținut în esență că în mod

greșit instanța de fond nu a reținut culpa autorităților pârâte deși din

materialul probator administrat în cauză, respectiv adresele nr. 72 din 21 mai

2004 și din 5 noiembrie 2004 înaintate Administrației Finanțelor Publice

Giurgiu, rămase fără răspuns, cât și prin răspunsul cu nr. 264125 din 16 iunie

2004 Ministerul Finanțelor Publice i s-a confirmat faptul că poate desfășura

operațiuni de leasing pe teritoriul României.

Totodată, recurenta arată că

organele vamale prin acceptarea declarațiilor vamale au confirmat caracterul

legal al operațiunii vamale, având în vedere și faptul că perioada de derularea

contractelor vamale s-a desfășurat timp de trei ani, fără a se verifica

declarațiile respective, nici la încheierea definitivă a operațiunii

desfășurate.

Pe de altă parte, recurenta critică

sentința atacată, susținând că instanța de fond nu s-a pronunțat decât pe unul

din capetele de cerere, întrucât la termenul din 10 iunie 2009 și-a precizat

contestația în sensul că solicita anularea celor două decizii și pentru

motivele invocate la acel termen, respectiv faptul că toate contractele de

leasing pentru care au fost stabilite taxe vamale și TVA arată că operațiunile

vamale erau finalizate, în ceea ce privește aceste contracte și deci cu toate

taxele aferente achitate.

Astfel, susține recurenta că în

cazul contractelor cesionate unor terțe persoane juridice, care au achitat

toate taxele vamale și TVA-ul aferent operațiunilor vamale, ulterior

controlului, aceste taxe au fost reținute și în sarcina recurentei, ceea ce

reprezintă o dublă impunere.

În drept se invocă dispozițiile art.

304 și art. 304

1

C. proc. civ.

Intimatele A.N.A.F. și A.N.V. au

formulat întâmpinare, respectiv precizări, prin care au solicitat respingerea recursului

formulat și menținerea hotărârii instanței de fond ca legală și temeinică.

Analizând sentința atacată în raport

de criticile formulate, de dispozițiile legale incidente în cauză cât și în

temeiul dispozițiilor art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte reține

că instanța de fond a apreciat corect în raport de dispozițiile art. 43 alin. (1)

din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale și dispozițiile art. 1 alin.

(1) din O.G. nr. 51/1997 că operațiunile de leasing verificate de organele

vamale, nu au fost încheiate între două părți persoane distincte, având în

vedere că recurenta-reclamantă în calitate de sucursală a A.H.M.K. Germania nu

putea beneficia de acordarea regimului vamal de admitere temporară cu

exonerarea totală a drepturilor de import conform dispozițiilor art. 27 alin.

(1) din O.G. nr. 51/1997 privind operațiunile de leasing și societățile de

leasing.

Criticile recurentei-reclamante cu

privire la lipsa culpei în derularea operațiunii de leasing urmare a adreselor

și răspunsurilor primite din partea instituțiilor competente nu pot fi

reținute, având în vedere faptul că regimul juridic al acestor operațiuni este

reglementat legal prin dispozițiile O.G. nr. 51/1997, iar pe de altă parte,

astfel cum în mod corect a reținut și instanța de fond, opiniile instituțiilor

respective, exprimate prin adresele menționate, nu reprezintă acte

administrative cu efecte juridice, caracterul legal sau nelegal al

operațiunilor efectuate, fiind stabilit prin raportare la reglementările legale

aplicabile.

Din această perspectivă, instanța de

control judiciar constată că în mod corect s-a reținut, de către instanța de

fond prin sentința atacată, caracterul nelegal al operațiunilor de leasing

efectuate de către recurenta-reclamantă, întrucât aceasta fiind o sucursală a

societății A.H.M.K. Germania, fiind un dezmembrământ fără personalitate

juridică al acestei societăți, conform dispozițiilor art. 43 alin. (1) din

Legea nr. 31/1990 a societăților comerciale, putea exercita o funcție de

mandat, încheind acte juridice numai în numele societății mame și în

consecință, nu putea avea calitatea de locatar/utilizator în cadrul unui

contract de leasing încheiat cu aceasta.

Nici criticile recurentei cu privire

la neîndeplinirea obligației de verificare a declarațiilor vamale pe timpul

derulării contractelor sau la încheierea definitivă a operațiunilor efectuate,

nu pot fi reținute, având în vedere termenul stabilit prin dispozițiile art. 61

alin. (1) din Legea nr. 141/1997 respectiv, termenul de 5 ani de la acordarea

liberului de vamă, în care autoritatea vamală are dreptul să efectueze

controlul vamal ulterior al operațiunilor.

În ceea ce privește criticile

formulate de recurentă cu privire la nepronunțarea instanței de fond cu privire

la cel de-al doilea capăt de cerere, prin neanalizarea motivelor invocate la

termenul din 10 iunie 2009, Curtea le apreciază ca fiind nefondate, instanța de

fond pronunțându-se cu privire la toate actele administrativ-fiscale atacate,

respectiv procesul verbal nr. 133 din 25 iulie 2007 încheiat de A.N.V.-D.R.A.O.V.

București, decizia pentru regularizarea situației nr. 77 din 26 iulie 2007

emisă în baza procesului verbal de control cât și decizia nr. 322 din 13

noiembrie 2007 a A.N.A.F. – D.G.S.C. prin care a fost soluționată contestația

formulată de reclamantă.

Totodată, instanța de fond a

analizat și înscrisurile noi depuse de către reclamantă ca și motivele de

nelegalitate invocate apreciind și reținând în mod corect faptul că prin încheierea

contractelor de cesiune cu terți utilizatori s-a urmărit schimbarea calității

de utilizator a acesteia, calitate pe care aceasta nu o putea avea în mod

legal, fiind o sucursală a societății A.H.M.K. Germania.

Cu privire la înscrisurile noi

depuse de recurenta-reclamantă în temeiul dispozițiilor art. 305 C. proc. civ.,

instanța de control judiciar le apreciază ca fiind irelevante în aprecierea

legalității și temeiniciei hotărârii pronunțate de către instanța de fond,

având în vedere că acestea reprezintă chitanțe vamale ale beneficiarilor

contractelor de cesiune încheiate de recurenta-reclamantă ceea ce nu poate

schimba caracterul nelegal al contractului de leasing încheiat de aceasta cu

societatea mamă din Germania, ca și faptul că a beneficiat în mod nelegal de

regimul de admitere temporară prevăzut de dispozițiile art. 119 din Legea nr. 141/1997,

iar o parte din operațiunile suspensive închise prin achitarea sumelor

respective nu au făcut obiectul controlului efectuat de autoritățile intimate.

În ceea ce privește documentul cu

nr. 606/P/2009 din 3 martie 2010, depus de recurent, privind rezoluția de

neîncepere a urmăririi penale împotriva numitului B.I. pentru emiterea

infracțiunii de evaziune fiscală, nu are relevanță și nu poate influența

legalitatea actelor administrativ-fiscale și nici exonera de răspundere

recurenta-reclamantă pentru sumele reținute cu titlu de taxe vamale, comision

vamal, TVA cu majorări de întârziere și penalitățile aferente.

Astfel fiind, Înalta Curte

constatând că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, urmând a fi

menținută, neexistând motive pentru casarea sau modificarea acesteia, în

temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul

formulat în cauză ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC A.H.M.K.

SRL Frățești împotriva sentinței civile nr. 3426 din 7 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 7 decembrie 2010.