ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4351/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4351/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar constată următoarele:

I.Instanța de fond

1.Acțiunea

reclamantei

Prin cererea

înregistrată la Curtea de Apel Bacău, reclamanta SC V.P. SRL a solicitat, în

contradictoriu cu Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Neamț,

Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași și Direcția Generală

a Finanțelor Publice Neamț, anularea deciziei 1325 din 31 martie 2010, a

procesului-verbal de control din 2010 și a deciziei nr. 712/2010, precum și

suspendarea executării actelor administrativ fiscale.

Motivând acțiunea

reclamanta a arătat că între SC N.E.W. SRL Italia în calitate de finanțator și SC

V.P. SRL Roman s-a încheiat un contract de leasing operațional, având ca obiect

o mașină parchet automatică tip B3+S marca A, în schimbul unei chirii lunare de

4.500 euro pe o perioadă de 5 ani, urmând ca la sfârșitul perioadei chiriașul

să poată opta pentru achiziționarea utilajului.

S-a mai arătat că la

data de 7 iunie 2004 reclamanta a formulat cerere de autorizare a regimului de

admitere temporară cu exonerarea totală de taxe, în baza căreia a fost emisă

autorizația de admitere temporară din 7 iunie 2004, operațiunea urmând să fie

finalizată la data de 1 aprilie 2009, însă termenul de închidere a operațiunii

vamale a fost prelungit până la 31 decembrie 2009. Invocă reclamanta că deși a

formulat o nouă cerere de prelungire a termenului de închidere a operațiunii,

autoritatea vamală a respins cererea și a procedat în mod nejustificat la

închiderea din oficiu a operațiunii vamale.

Reclamanta a făcut trimitere

la dispozițiile art. 78 din Regulamentul CEE nr. 2913/92 a Consiliului, la art.

13 anexa V4 din Tratatul de aderare privitor la mărfurile comunitare, art. 4

alin. (15) lit. b) și alin. (16) lit. b)-c) din Regulament, apreciind totodată că

nu poate fi obligată la plata penalităților de la data de 9 martie 2004, ci de la

data comunicării diferenței stabilite în urma controlului, respectiv 31 martie 2010

și de altfel, dreptul de a calcula penalități este prescris.

În privința suspendării

executării reclamanta a apreciat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de

art. 14 Legea nr. 554/2004, existând un caz bine justificat, cât și pericolul unei

pagube iminente. Argumentând cea de-a doua condiție, s-a arătat că executarea actelor

de impunere ar avea drept consecință intrarea societății în insolvență, pierderea

locurilor de muncă pentru aproximativ 100 de angajați.

2.Apărările pârâtelor

Prin întâmpinare Direcția

Generală a Finanțelor Publice Neamț a solicitat respingerea cererii de suspendare

ca neîntemeiată, apreciind că nu există un caz bine justificat, în sensul art. 2

alin. (1) lit. t) Legea nr. 554/2004, după cum nu există nicio pagubă iminentă.

Pentru aceleași considerente

și Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași a solicitat respingerea

cererii de suspendare, iar cu privire la fondul cauzei, a solicitat respingerea

acțiunii, arătând că autoritatea vamală poate dispune din oficiu încheierea regimului

vamal suspensiv atunci când titularul nu finalizează operațiunile acestui regim

în termenul aprobat.

Apreciază pârâta că referirile

la prevederile Anexei V pct. 4 din Tratatul de aderare a României la UE nu sunt

incidente în cauză.

3.Soluția instanței de

fond

Prin sentința nr. 142

din 12 noiembrie 2010, Curtea de Apel Bacău, secția comercială, contencios administrativ

și fiscal, a admis cererea de suspendare, dar și acțiunea formulată de reclamanta

SC V.P. SRL în contradictoriu cu pârâtele Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni

Vamale Neamț, Direcția Regională Pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași și Direcția

Generală a Finanțelor Publice Neamț și a dispus anularea executării deciziei de

regularizare a situației din 31 martie 2010, a procesului-verbal de control din

31 martie 2010 și a deciziei nr. 712/2010, dar și suspendarea executării acestora

până la soluționarea irevocabilă a cauzei.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut următoarele:

- La data de 9 martie

2004, între SC N.E.W. SRL Italia, în calitate de finanțator și SC V.P. SRL Roman,

în calitate de utilizator s-a încheiat contractul de leasing operațional având ca

obiect folosirea unui utilaj pentru o perioadă de 5 ani, pentru o chirie lunară

de 4.500 euro;

- Bunul ce a format obiectul

contractului de leasing a fost introdus în țară de către reclamantă cu declarația

vamală din 7 iunie 2004, formulând la aceeași dată cerere de autorizare a regimului

de admitere temporară cu exonerarea totală de taxe, fiind emisă autorizația de admitere

temporară din 7 iunie 2004, operațiunea urmând a fi finalizată la 01 aprilie 2009.

- Prin cererea depusă

la 31 martie 2009, ca urmare a prelungirii contractului de leasing, reclamanta a

solicitat prelungirea termenului de închidere a operațiunii vamale, cerere admisă

de autoritatea vamală, fiind prelungit termenul de închidere al operațiunii vamale

până la 31 decembrie 2009. La data de 28 decembrie 2009 părțile contractante au

convenit din nou prelungirea duratei contractului de leasing până la 30 iunie 2010,

însă organele vamale nu au mai acceptat decalarea termenului de închidere a regimului

vamal de admitere temporară, solicitată de reclamantă prin cererea înregistrată

din 22 februarie 2010.

- Prin procesul-verbal

de control din 31 martie 2010 întocmit de un inspector vamal din cadrul Direcției

Județene pentru Accize și Operațiuni Vamale Neamț s-a stabilit că reclamantei nu

i se mai poate menține facilitatea referitoare la exonerarea de drepturi vamale,

deoarece nu a respectat forma și trăsăturile contractului;

- Reținând că nu au fost

respectate clauzele din contractul de leasing, respectiv obligația achitării ratelor,

organele fiscale au stabilit în sarcina reclamantei obligația de plată a taxei pe

valoare adăugată în cuantum de 240.830 RON și 474.676 RON penalități de întârziere;

- În baza procesului-verbal

de control s-a emis decizia pentru regularizarea situației din 31 martie 2010 pentru

suma totală de 715.506 RON, în decizie făcându-se trimitere la dispozițiile

art. 1, 15, 27 O.G. nr. 51/1997, art. 78 Regulament CEE nr. 2913/9, art. 148 Legea

nr. 141/97, art. 100 și 237 Legea nr. 86/2006, iar împotriva acestei decizii reclamanta

a formulat contestație, respinsă prin decizia 712 din 22 iunie 2010.

- Aplicând dispozițiile

art. 27 alin. (1) O.G. nr. 51/1997, instanța de fond a constatat că respingerea

de către organele vamale a cererii de prelungire până la 30 iunie 2010 este de natură

a interveni în convenția părților, fiind nejustificată, dacă se are în vedere că

prima cerere formulată după expirarea perioadei de 5 ani a fost admisă, iar rezilierea

contractului de leasing pentru neplata ratelor nu este un drept al organelor fiscale,

ci al finanțatorului.

- S-a apreciat că atâta

vreme cât finanțatorul a înțeles să încheie un act adițional de prelungire a contractului

și nu a uzat de dispozițiile art. 15 O.G. nr. 51/97, nefiind expirat termenul de

7 ani reglementat de alin. (5) al art. 27, operațiunea nu a devenit taxabilă din

punct de vedere a TVA, reclamanta încadrându-se în regimul vamal de admitere temporară

pe toată durata contractului de leasing, respectiv până la 30 iunie 2010.

Instanța a mai reținut

ca întemeiate apărările reclamantei, fundamentate pe dispozițiile pct. 13 din anexa

V4 din Tratatul de aderare, privitor la mărfurile comunitare, având în vedere dispozițiile

art. 3 lit. l) Legea nr. 146/1997, relevantă fiind în cauză împrejurarea că reclamanta

nu a devenit proprietara bunurilor importate, având la data controlului calitatea

de utilizator.

A concluzionat prima instanță

că închiderea operațiunii de către organul vamal, cu consecința stabilirii în sarcina

reclamantei a T.V.A., este rezultatul interpretării greșite a dispozițiilor

art. 1, 15, 27 din O.G. nr. 51/97, reprezentând totodată o nerespectare a convenției

părților din contractul de leasing, dar și a dispozițiilor art. 125 și următoarele

din C. fisc..

S-a apreciat că și cererea

de suspendare apare ca fiind fondată, condiția cazului bine justificat fiind îndeplinită,

față de îndoiala cu privire la legalitatea actului, reclamanta prin înscrisurile

depuse făcând și dovada iminenței prejudiciului.

II. Instanța de recurs

1.Criticile pârâtelor

Împotriva acestei sentințe

au declarat recurs pârâtele Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale

Iași și Direcția Generală a Finanțelor Publice Neamț.

Recurenta-pârâtă Direcția

Generală a Finanțelor Publice Neamț a criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie

arătând că aceasta s-a dat cu aplicarea greșită a legii, în drept invocându-se dispozițiile

art. 304 pct. 9 C. proc. civ..

S-a susținut că nu erau

îndeplinite condițiile art. 14 Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea executării

actelor administrativ-fiscale.

Recurenta a învederat

că intimata-reclamantă SC V.P. SRL nu a respectat condițiile impuse de lege privind

contractul de leasing, anume obligația de plată a ratelor, împrejurare recunoscută

de reclamantă și nici termenul acordat de autoritatea vamală pentru închiderea regimului

de admitere temporară - 31 decembrie 2009, deoarece nu a dat o destinație vamală

bunurilor introduse în țară și nu a prelungit termenul de încheiere a operațiunii,

în cadrul perioadei aprobate pentru încheierea operațiunii de leasing, cererea de

prelungire fiind înregistrată la 22 februarie 2010, în afara termenului acordat

de organul vamal.

S-a solicitat admiterea

recursului și modificarea sentinței, în sensul respingerii acțiunii.

Recurenta Direcția Regională

pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași a arătat la rândul său că sentința atacată

s-a pronunțat cu aplicarea greșită a legii, în sensul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

deoarece intimata-reclamantă titulară a operațiunii de admitere temporară, în baza

autorizației din 7 iunie 2004 pentru mașina de parchet tip B3 marca A introdusă

în țară cu declarația vamală înregistrată la Direcția Județeană pentru Accize

și Operațiuni Vamale Neamț din 7 iunie 2004, în baza contractului de leasing operațional

din 9 martie 2004 încheiat cu SC N.E.W. SRL Italia nu a respectat dispozițiile

art. 91 - 96 Legea nr. 141/1991 privind C. vam. al României, preluate ulterior în

Legea nr. 86/2006, apoi de C. vam. comunitar.

Astfel, s-a argumentat

că intimata-reclamantă, în calitate de titulară a regimului de admitere temporară,

a solicitat o nouă prelungire a acestuia prin cererea din 22 februarie 2010, cu

mult peste termenul din 31 decembrie 2009 stabilit pentru încheierea operațiunii

, motivând că nu și-a achitat toate ratele de leasing, nerespectând forma și trăsăturile

contractului de leasing, așa cum sunt acestea reglementate de Legea nr. 51/1997

și precizate în contractul de leasing operațional din 9 martie 2004.

În aceste condiții, s-a

concluzionat că intimata nu mai poate beneficia de facilitățile acestui regim, respectiv

de exonerarea totală de la obligația de plată a sumelor aferente drepturilor de

import, iar motivarea instanței cum că rezilierea contractului de leasing pentru

neplata ratelor este un drept al finanțatorului și nu al organelor fiscale, este

greșită, ca și trimiterile la art. 78 din Regulamentul CE 2913/1992 al Consiliului,

la art. 125 C. fisc. și la pct. 13 din anexa V4 din Tratatul de aderare, text care

privește TVA și nu taxe vamale.

S-a solicitat admiterea

recursului și modificarea sentinței, în sensul respingerii acțiunii.

Intimata-pârâtă deși legal

citată nu a depus întâmpinare.

2.Considerentele Înaltei

Curți asupra recursurilor

Analizând sentința criticată

prin prisma motivelor de recurs, ținând cont de actele și lucrările dosarului, precum

și de dispozițiile legale incidente, inclusiv ale art. 304

1

C. proc.

civ., Înalta Curte constată că este afectată legalitatea și temeinicia acesteia,

după cum se va arăta în continuare.

Deoarece recurentele pârâte

prezintă critici similare, recursurile urmează a fi examinate împreună.

Dispoziții legale incidente

O.G.

nr. 51/1997, republicată privind operațiunile de leasing și societățile de leasing

Art.

15

- În cazul în care utilizatorul nu execută obligația de plată

a ratei de leasing timp de două luni consecutive, finanțatorul are dreptul de a

rezilia contractul de leasing, iar utilizatorul este obligat să restituie bunul,

să plătească ratele scadente, cu daune-interese, dacă în contract nu se prevede

altfel.

Art.

27

- (1) Bunurile mobile care sunt introduse în țară de către

utilizatori, persoane fizice sau juridice române, în baza unor contracte de leasing

încheiate cu societăți de leasing, persoane juridice străine, se încadrează în regimul

vamal de admitere temporară, pe toată durata contractului de leasing, cu exonerarea

totală de la obligația de plată a sumelor aferente drepturilor de import, inclusiv

a garanțiilor vamale.

(5)

Termenul în cadrul căruia bunurile urmează să fie restituite sau să primească o

nouă destinație vamală este cel convenit între părți prin contractul de leasing,

dar nu poate fi mai mare de 7 ani de la data introducerii în țară a bunului.

C. vam.

al României

adoptat

prin Legea nr. 141/1997

Dispoziții

comune

Art. 91

- Regimurile vamale suspensive

sunt operațiuni cu titlu temporar, care au drept efect suspendarea plății taxelor

vamale.

Art.

92

- (1) Regimul vamal suspensiv se solicită în scris de către

titularul operațiunii comerciale.

(2)

Prin aprobarea emisă se fixează termenul pentru încheierea regimului vamal suspensiv.

(3)

Prelungirea termenului pentru încheierea regimului vamal suspensiv se face la cererea

expresă și justificată a titularului operațiunii, cu aprobarea autorității vamale.

Art.

93

- Titularul aprobării este obligat să informeze de îndată

autoritatea vamală asupra oricăror modificări care influențează derularea operațiunii

sub regimul vamal aprobat.

Art.

95

- (1) Regimul vamal suspensiv aprobat se încheie atunci când

mărfurile primesc un alt regim vamal.

(2)

Autoritatea vamală poate dispune, din oficiu, încheierea regimului vamal suspensiv

atunci când titularul nu finalizează operațiunile acestui regim în termenul aprobat.

Art.

148

- (1) Cuantumul drepturilor de import se stabilește pe baza

elementelor de taxare din momentul nașterii datoriei vamale.

C. vam. al României

adoptat prin Legea nr.

86/2006

Cap.

VI

Controlul

ulterior al declarațiilor

Art.

100

-

(1) Autoritatea vamală

are dreptul ca, din oficiu sau la solicitarea declarantului, într-o perioadă de

5 ani de la acordarea liberului de vamă, să modifice declarația vamală.

(3)

Când după reverificarea declarației sau după controlul ulterior rezultă că dispozițiile

care reglementează regimul vamal respectiv au fost aplicate pe baza unor informații

inexacte sau incomplete, autoritatea vamală ia măsuri pentru regularizarea situației,

ținând seama de noile elemente de care dispune.

Cap.

II

Regimuri suspensive și regimuri vamale

economice

Secțiunea

1 -

Dispoziții comune

Art.

107

-

(1) Sintagma

regim

suspensiv

se utilizează, în cazul mărfurilor străine, pentru

următoarele regimuri:

e) admitere

temporară.

(3)

Prin

mărfuri de import

se înțelege mărfurile

plasate sub un regim suspensiv,

Art.

108

-

(1) Utilizarea unui regim

vamal economic este condiționată de eliberarea unei autorizații de către autoritatea

vamală.

(4)

Titularul autorizației este obligat să informeze autoritatea vamală asupra tuturor

elementelor survenite după acordarea autorizației care pot influența menținerea

acesteia sau condițiile de utilizare a acesteia.

Art.

109

-

Orice produse sau mărfuri

obținute din mărfuri plasate sub un regim suspensiv se consideră ca fiind plasate

sub incidența aceluiași regim, cu respectarea prevederilor exprese ale art. 4

pct. 11 lit. a) teza a doua.

Art.

111

-

(1) Regimul suspensiv

economic se încheie când mărfurile plasate în acest regim sau, în anumite cazuri,

produsele compensatoare ori transformate obținute sub acest regim primesc o nouă

destinație vamală admisă.

(2)

Autoritatea vamală ia toate măsurile necesare pentru a reglementa situația mărfurilor

pentru care regimul vamal nu s-a încheiat în condițiile prevăzute.

Secțiunea

a 6-a

Admiterea

temporară

Art.

160 -

(2) Termenul maxim în care mărfurile pot rămâne în regimul

de admitere temporară este de 24 de luni. Autoritatea vamală poate stabili reducerea

termenului, cu acordul persoanei în cauză.

(3)

Autoritatea vamală poate, numai în împrejurări excepționale, la cererea persoanei

în cauză și în limite raționale, să prelungească termenul prevăzut la alin. (2)

pentru a permite utilizarea autorizată.

Art.

161

-

Cazurile și condițiile

speciale în care regimul de admitere temporară poate fi utilizat cu exonerare totală

de drepturi de import se stabilesc prin regulamentul vamal.

Art. 164

-

(1)

Când ia naștere o datorie vamală pentru mărfurile de import, cuantumul unei astfel

de datorii se stabilește pe baza elementelor de taxare corespunzătoare acestor mărfuri

în momentul acceptării declarației de plasare a mărfurilor sub regimul de admitere

temporară.

Art.

226

-

(1) Datoria vamală la

import ia naștere și prin:

a) neîndeplinirea

uneia dintre obligațiile care rezultă (…) din utilizarea regimului vamal sub care

sunt plasate;

b) nerespectarea

unei condiții care reglementează plasarea mărfurilor sub regimul respectiv (…)

Art.

237

-

(1) Cu excepția dispozițiilor

contrare prevăzute în prezentul cod, cuantumul drepturilor de import sau export

se determină pe baza elementelor de taxare din momentul nașterii datoriei vamale.

Anexa

V la Protocolul privind condițiile și aranjamentele referitoare la admiterea Republicii

Bulgaria și României în Uniunea Europeană cuprinsă în Tratatul de aderare aprobat

prin Legea nr. 157/2005:

Pct.

4 (13) Depozitul temporar și regimurile vamale menționate la art. 4 alin. (16)

lit. b)-h) din Regulamentul CEE nr. 2913/1992 care au început înainte de aderare

încetează sau se încheie în condițiile legislației comunitare.

În

cazul în care încetarea sau încheierea dă naștere unei datorii vamale, suma drepturilor

de import care trebuie plătite este cea în vigoare la data la care a luat naștere

datoria vamală în conformitate cu Tariful Vamal Comun și suma plătită este considerată

sursa proprie a Comunității.

Regulament (CEE) nr. 2913/1992

privind

instituirea C. vam.Comunitar

Articolul 4:

În sensul

prezentului Cod, se aplică următoarele definiții:

16.

Prin "regim vamal" se înțelege:

(a)

punerea în liberă circulație;

(f)

admiterea temporară;

C.

Controlul ulterior al declarațiilor

Articolul 78

vamale, din proprie inițiativă sau la cererea declarantului, pot modifica declarația

după acordarea liberului de vamă.

vamale, după acordarea liberului de vamă și pentru a se convinge de exactitatea

datelor cuprinse în declarație, pot controla documentele comerciale și datele legate

de operațiunile de import sau export, în privința mărfurilor în cauză sau de operațiunile

comerciale ulterioare în legătură cu aceste mărfuri.

Articolul 87

în care este utilizat regimul în discuție sunt menționate în autorizație.

autorizației înștiințează autoritățile vamale asupra tuturor factorilor care se

ivesc după acordarea autorizației care pot influența continuarea sau conținutul

său.

Articolul 89

regim suspensiv cu impact economic se încheie când se atribuie o altă destinație

sau utilizare aprobată de vamă fie mărfurilor plasate în acest regim, fie produselor

compensatoare sau transformate obținute sub acest regim.

vamale iau toate măsurile necesare pentru a reglementa situația mărfurilor pentru

care nu s-a încheiat un regim în condițiile prescrise.

Articolul

140

vamale stabilesc perioada în care mărfurile de import trebuie să fie reexportate

sau să li se dea o altă destinație sau utilizare aprobată de vamă. Această perioadă

trebuie să fie suficient de lungă pentru ca obiectivul utilizării autorizate să

fie atins.

să aducă atingere perioadelor speciale prevăzute în conformitate cu articolul 141,

perioada maximă în care mărfurile pot rămâne în regimul de admitere temporară este

de 24 luni. Autoritățile vamale pot stabili totuși scurtarea perioadei, cu acordul

persoanei în cauză.

în împrejurări excepționale, autoritățile vamale pot, la cererea persoanei în cauză

și în limite rezonabile, să prelungească perioadele menționate în alineatele 1 și

2 pentru a permite utilizarea autorizată.

Articolul 204

datorie vamală la import apare prin:

(b)

nerespectarea unei condiții ce reglementează plasarea mărfurilor sub acel regim

(…)

Contract de leasing operațional FN din 9 martie 2004 încheiat

între SC N.E.W. SRL Italia, în calitate de locator/finanțator și SC V.P. SRL Roman

, în calitate de utilizator:

nu va putea întârzia sau suspenda plata chiriei sau a altor sume datorate… Prin

urmare, chiriașul nu se va putea prevala de nici un motiv sau excepție, dacă nu

achitat suma datorată.

8.Neplata

la termen, chiar și parțială a unei singure rate din chirie sau a altor taxe, ce

echivalează cu valoarea unei chirii lunare(…) constituie motiv de reziliere expresă

a contractului din vina chiriașului, rămânând valabilă obligația de a achita sumele

datorate și daunele în favoarea locatorului (…).

Situația de fapt

Intimata-reclamantă SC

V.P. SRL România a înregistrat la Direcția Județeană pentru Accize și

Operațiuni Vamale Neamț declarația vamală de admitere temporară din 7 iunie 2004

pentru importul unei mașini automatice parchet tip B3 + S marca A.

În baza contractului încheiat

cu SC N.E.W. SRL Italia în calitate de locator/finanțator, intimatei, în calitate

de utilizator, i s-a eliberat autorizația de admitere temporară din 7 iunie 2004,

termenul de închidere a operațiunii fiind stabilit la 1 aprilie 2009 și prelungit

până la 31 decembrie 2009.

Intimata-reclamantă a

solicitat din nou prelungirea termenului de închidere a operațiunii vamale până

la 30 iunie 2010, cu cererea  din 22 februarie 2010, înregistrată cu mult după expirarea

termenului regimului de admitere temporară, motiv pentru care autoritățile vamale,

constatând că intimata a pierdut facilitățile fiscale, au stabilit în sarcina acesteia

obligații de plată suplimentare reprezentând TVA în valoare de 240.830 RON și majorări

de întârziere în valoare de 474.676 RON prin decizia din 31 martie 2010, în baza

procesului verbal de control din 31 martie 2010.

Contestația intimatei

formulată împotriva acestor acte administrativ fiscale a fost respinsă prin decizia

nr. 712 din 22 iunie 2010, actele administrativ fiscale fiind anulate însă prin

sentința nr. 142 din 12 noiembrie 2010 a Curții de Apel Bacău.

Argumente privind admiterea

recursurilor

Cu privire la cererea

de suspendare, instanța de recurs constată că nu erau îndeplinite condițiile prevăzute

de art. 14 Legea nr. 554/2004 pentru admiterea acesteia.

Actele administrativ fiscale

se bucură de prezumția de legalitate, fiind executorii din oficiu, suspendarea executării

fiind o măsură de excepție, care nu se poate aplica decât dacă sunt îndeplinite

condițiile cumulative prevăzute de art. 14 Legea nr. 554/2004.

Conform acestui text,

suspendarea executării unui act administrativ se poate dispune numai în cazuri bine

justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după îndeplinirea procedurii

prealabile prevăzută de art. 7 Legea nr. 554/2004.

Art. 2 lit. t) legea 554/2004

prevede că reprezintă un caz bine justificat orice împrejurare legată de starea

de fapt și drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității

actului administrativ, iar paguba iminentă constă în prejudiciul material viitor

și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități

publice sau a unui serviciu public, conform art. 2 lit. ș) Legea nr. 554/2004.

În speță, aceste condiții

nu erau îndeplinite, instanța de fond neprecizând în concret care este cazul bine

justificat, ce a creat o îndoială în privința legalității actelor administrative

a căror suspendare s-a solicitat, în legătură cu iminența pagubei nefiind prezentate

nici un fel de argumente.

De altfel, modalitatea

de a proceda a primei instanțe, care, după analiza fondului cauzei a concluzionat

că erau îndeplinite cerințele art. 14 Legea nr. 554/2004, fără a le analiza, raportat

la noțiunile definite de textele menționate anterior, echivalează cu o nemotivare.

Intimata-reclamantă nu a prezentat motive aparent valabile care să creeze o îndoială

serioasă în privința legalității actelor administrativ-fiscale a căror suspendare

a solicitat-o și nici pentru a proba un prejudiciu iminent, astfel încât se constată

că în mod greșit cererea de suspendare a executării a fost admisă.

Motivarea primei instanțe

cu privire la necompetența instanțelor de a rezilia contractul de leasing încheiat

între operatorii economici particulari nu justifică soluția pronunțată .

Astfel, contractul de

leasing este un contract sinalagmatic, comutativ, însă convenția părților și executarea

contractului trebuie să respecte condițiile și termenii prevăzuți de O.G. nr. 51/1997

privind operațiunile și societățile de leasing, pentru ca utilizatorul să beneficieze

de facilitățile prevăzute de acest act normativ, constând în exonerarea totală de

la obligația de plată a sumelor aferente drepturilor de import, inclusiv a garanției

vamale.

Este de necontestat faptul

că intimata - reclamantă nu a închis regimul de admitere temporară și nici nu a

dat o altă destinație bunului importat (mașină automatizată parchet) în termenul

stabilit pentru închiderea operațiunii vamale , prelungit deja până la 31 decembrie

2009, intimata înregistrând o nouă cerere de prelungire din 22 februarie 2010, cu

mult peste termenul acordat pentru închiderea operațiunii vamale - 31 decembrie

2009, motivând că nu a putut achita ratele de leasing.

Chiar dacă finanțatorul

a consimțit prelungirea contractului de leasing, în condițiile neplății ratelor

de leasing de către utilizator, convenția părților în acest sens nu are efecte cu

privire la dispozițiile legale care îndreptățesc autoritățile vamale să închidă

din oficiu un regim vamal suspensiv, dacă nu s-au respectat termenii și condițiile

prevăzute de lege pentru acesta, deoarece ar însemna să se lase posibilitatea particularilor

să deroge, prin înțelegerile lor, de la prevederile legilor vamale și fiscale, pentru

a continua să beneficieze de facilități deși nu mai îndeplinesc condițiile legale

pentru acestea, ceea ce este inadmisibil într-un stat de drept.

Societatea titulară a

autorizației de admitere temporară era obligată să înștiințeze autoritățile vamale

asupra modificărilor ivite după acordarea autorizației, până la expirarea duratei

regimului aprobat, iar autoritățile vamale să ia toate măsurile pentru reglementarea

situației bunurilor pentru care nu s-a încheiat regimul vamal în condițiile prevăzute.

În mod greșit prima instanță

a apreciat că nu sunt aplicabile prevederile art. 78 Regulamentul CE 2913/1992 al

Consiliului ce reglementează dreptul organului de control de a proceda închiderea

din oficiu a regimului vamal.

Începând cu 1 ianuarie

2007, când România a aderat la UE, operațiunile pentru care s-au depus declarații

vamale sub regimul prevăzut de reglementările vamale anterioare se încheie potrivit

prevederilor cuprinse în Legea nr. 157/2005 pentru ratificarea Tratatului de aderare

privind România și Bulgaria, din interpretarea punctului 1 alin. (13) din Anexa

V la Protocolul privind condițiile de aderare reieșind că de la 1 ianuarie 2007,

în materie vamală se aplică Regulamentul CEE 2913/1992 al Consiliului, din 12 octombrie

1992, de instituire a C. vam.comunitar.

Potrivit art. 87, 89 și

140 alin. (1) și (3) din Regulament, autoritățile vamale pot (în împrejurări excepționale)

prelungi durata regimului vamal suspensiv, or în speță s-a apreciat că neplata ratelor

de leasing de către utilizator nu constituie „o împrejurare excepțională” în sensul

art. 140 alin. (3) Regulament CEE 2931/1992, deoarece nimeni nu-și poate invoca

propria culpă în valorificarea unui drept, iar pe de altă parte, intimata beneficiase

deja de o prelungire de la 1 aprilie 2009 la 31 decembrie 2009.

În aceste condiții în

mod corect organele vamale au procedat la stabilirea datoriei vamale a intimatei

în condițiile art. 144 alin. (1), art. 204 și 217 din Regulamentul menționat anterior,

pe baza elementelor de taxare corespunzătoare pentru mărfurile respective în momentul

aprobării declarației de plasare a mărfurilor sub regimul de admitere temporară,

respectiv în temeiul O.G. nr. 92/2003 - art. 115 alin. (1), 116 alin. (2) lit. a)

și dispozițiilor legale ce reglementează calculul accesoriilor – art. 114 alin.

(1) O.G. nr. 92/2003), H.G. nr. 1513/2002, H.G. nr. 74/2004, H.G. nr. 784/2005,

față de aceste prevederi legale neavând incidență dispozițiile art. 61 alin. (3)

Legea nr. 141/1997 invocate de intimată în acțiune, privind data de la care se datorau

accesorii , cuantumul acestora stabilit de organele fiscale nefiind contestat de

intimat.

Față de valoarea bunului

importat în regim de leasing de 310.600 euro rezultată din declarația vamală din

7 iunie 2004 și din cererea de autorizare a regimului de admitere temporară din

7 iunie 2007, ambele completate de intimată, în temeiul cărora s-a eliberat autorizația

de admitere temporară din 7 iunie 2004 și din factura proforma din 18 mai 2004 emisă

de locatorul/finanțatorul leasingului, rezultă că în mod corect organele vamale

au calculat baza impozabilă din decizia de regularizare din 31 februarie 2010, la

valoarea de 1.267.528 RON, la care s-au aplicat accesoriile legale.

Prima instanță a menționat

greșit prețul bunului importat, în considerentele sentinței ca fiind de 40.600 euro

concluzionând greșit că nu s-au calculat corect accesoriile, această sumă reprezentând

valoarea de plată convenită de părți la terminarea perioadei de leasing, de 5 ani,

dacă s-ar fi respectat scadența ratelor, conform art. 5 din contractul de leasing

operativ încheiat la 9 martie 2004, depus în copie la dosar.

Nici împrejurarea că intimata

nu a devenit încă proprietara bunului importat în regim de leasing, întrucât nu

a achitat încă prețul datorat finanțatorului, nu este de natură să o exonereze de

plata drepturilor vamale datorate ca urmare a nerespectării condițiilor și termenelor

leasingului.

În cauză nu sunt incidente

prevederile anexei V pct. 4 din Tratatul de aderare a României și Bulgariei la Uniunea

Europeană invocate de intimata-contestatoare la fond, întrucât decizia nr. 1325/2010

a stabilit drepturi de import constând în TVA datorat de intimată nu și taxe vamale

de import, bunul în discuție fiind liber de taxe vamale, ca urmare a statutului

comunitar.

Intimata a beneficiat

de facilități fiscale pe care le-a pierdut prin conduita sa culpabilă, astfel că

în mod corect s-a stabilit că datorează drepturile vamale corespunzătoare.

3.Soluția instanței de

recurs

În temeiul dispozițiilor

art. 304 pct. 9 C. proc. civ. coroborat cu art. 20 alin. (3) Legea nr. 554/2004,

Înalta Curte va admite recursul pârâtelor și va modifica în tot sentința nr. 142

din 12 noiembrie 2010 a Curții de Apel Bacău, în sensul că va respinge acțiunea

de contencios administrativ formulată de intimata-reclamantă SC V.P. SRL Roman,

ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate

de Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Iași și Direcția Generală

a Finanțelor Publice Neamț, împotriva sentinței civile nr. 142 din 12 noiembrie

2010 a Curții de Apel Bacău, secția comercială, contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată

în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamanta SC V.P. SRL Roman, ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 27 septembrie 2011.