ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2114/2011

Deliberând în condițiile

art. 256 C. proc. civ. asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare

în judecată înregistrată la Judecătoria sector 3 București la data de 4

februarie 2010 reclamanta R.E., domiciliată în București, sector 3 a solicitat

în contradictoriu cu pârâtul A.D., domiciliat în București, sector 3, ca prin

hotărârea ce se va pronunța acesta să fie obligat la plata sumei de 1.000 lei

reprezentând cheltuieli de judecată în dosarul nr. 11425/301/2008 al

Tribunalului București, secția a III-a civilă, și la cheltuieli de judecată.

În drept reclamanta a

invocat dispozițiile art. 1073 C. civ. și art. 274 alin. (1) C. proc. civ.

In fapt s-a susținut că

urmare unui litigiu avut cu pârâtul, în baza deciziei civile nr. 936 R din 11

mai 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, a fost

respins recursul declarat de pârât, instanța omițând să se pronunțe cu privire

la cheltuielile de judecată ale reclamantei, pe care aceasta le-a solicitat.

Urmare acestei omisiuni,

în temeiul art. 281

2

C. proc. civ., reclamanta a formulat cerere de

completare a dispozitivului deciziei solicitând obligarea pârâtului la plata

cheltuielilor de judecată. Cererea a fost respinsă ca inadmisibilă prin decizia

nr. 1957 R din 23 noiembrie 2009 a Tribunatului București, secția a III-a

civilă.

Prin sentința civilă nr.

6119 din 27 aprilie 2010 Judecătoria sector 3 București și-a declinat

competența în favoarea Judecătoriei Târgoviște, Județul Dâmbovița, reținând că,

din înscrisurile de la dosar rezultă că pârâtul și-a stabilit reședința în

Comuna Nucet, Jud. Dâmbovița, care se află pe raza Judecătoriei Târgoviște și

că potrivit art. 5 C. proc. civ. cererea de chemare în judecată se face la

domiciliul pârâtului. Prin domiciliu urmează a se înțelege și acela pe care

pârâtul și 1-a stabilit în fapt în localitatea unde trăiește și își desfășoară

activitatea

Cauza a fost

înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgoviște la data de 15 iunie 2010, iar la

termenul de judecată din data de 30 septembrie 2010 reclamanta a invocat

excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Târgoviște în temeiul

dispozițiilor art. 5, art. 6 și art. 12 C. proc. civ. și arătând că atât

reclamanta cât și pârâtul au domiciliul stabil în București și tot acolo s-a

născut pretenția dedusă judecății.

Prin sentința civilă nr.

4675 din 30 septembrie 2010 Judecătoria Târgoviște și-a declinat competența de

soluționare în favoarea Judecătoriei sector 3 București și, constatând ivit

conflictul negativ de competență, potrivit art. 20 pct. 2 C. proc. civ., a

înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea

acestuia.

Pentru a pronunța

această hotărâre instanța a reținut că, potrivit art. 5 coroborat cu art. 19 C.

proc. civ., în cererile privitoare la bunuri este competentă instanța de la

domiciliul pârâtului, ce reprezintă dreptul comun în materie.

Reprezentând dreptul

comun în materia competenței teritoriale, regula înscrisă în art. 5 C. proc.

civ. se aplică ori de câte ori nu există o dispoziție legală care să

stabilească o altă instanță competentă din punct de vedere teritorial, în

consecință se aplică și cauzei de față întrucât nu există o normă specială în

materie care să deroge de la regula înscrisă în textul legal citat.

S-a mai reținut că

urmând regula înscrisă în art. 5 C. proc. civ., potrivit principiului actor sequitur

forum rei, respectiv reclamantul este cel care trebuie să se deplaseze la

domiciliul pârâtului, acțiunea în pretenții formulată de reclamantă, trebuie

adresată instanței în raza căreia se află domiciliul pârâtului.

Noțiunea de

„domiciliu" trebuie luată într-un sens mai larg, interesând nu atât

locuința statornică sau principală a pârâtului, ci adresa unde pârâtul

locuiește efectiv, însă pentru stabilirea competenței teritoriale prezintă

interes domiciliul privit în sens larg pe care pârâtul îl avea în momentul

introducerii cererii de chemare în judecată, o schimbare ulterioară a

domiciliului de către pârât neinfluențând competența.

Reclamanta a formulat

cererea de chemare în judecată a pârâtului pe care a adresat-o Judecătoriei

sector 3 București la data de 4 februarie 2010, primind termen de judecată la

data de 27 aprilie 2010. La data introducerii cererii reclamantul avea

domiciliul în București, sector 3.

Din înscrisurile depuse

la dosar, instanța a reținut că a rezultat că pârâtul și-a stabilit reședința

în comuna Nucet jud. Dâmbovița la data de 12 aprilie 2010, potrivit vizei de

reședință aplicată pe cartea de identitate ulterior datei introducerii acțiunii

cât și datei la care pârâtului i-a fost comunicată citația. întâmpinarea a fost

formulată la data de 10 aprilie 2010, ulterior obținerii vizei de reședință.

Faptul că pârâtul, după

primirea citației, și-a stabilit reședința în altă localitate aflată în raza

teritorială a Judecătoriei Târgoviște nu influențează competența și nu

determină declinarea competenței în favoarea acestei instanțe.

Art. 98 C. proc. civ.

prevede numai înștiințarea instanței și a părții de schimbarea de domiciliu, sub

pedeapsa neluării în seamă, dar nu și faptul că această schimbare de domiciliu

atrage o competență de soluționare a altei instanțe.

In consecință instanța a

reținut pe baza înscrisurilor depuse la dosar că la data formulării cererii de

chemare în judecată pârâtul avea domiciliul în sector 3 București,

stabilindu-și reședința în comuna Nucet, Jud. Dâmbovița, ulterior introducerii

acțiunii și primirii citației. Așa fiind, cu toate că noțiunea de domiciliu o

include și pe aceea de reședință (locuință de fapt)aceasta interesează din

punctul de vedere al competenței numai în cazul în care aceasta exista la data

introducerii acțiunii și nu când această reședință a fost stabilită ulterior

introducerii cererii de chemare în judecată. Câtă vreme la data introducerii

acțiunii (4 februarie 2010) pârâtul avea doar domiciliul în București, sector

3, reședința în comuna Nucet stabilind-o la data de 12 aprilie 2010 competența de

soluționare aparține Judecătoriei sector 3 și nu Judecătoriei Târgoviște, în

raza căreia se află comuna în care pârâtul și-a stabilit ulterior reședința.

Cu

privire la conflictul negativ de competență de față urmează a se constata

că instanța

competentă în soluționarea cererii de chemare în judecată este

Judecătoria

sector 3 București pentru următoarele considerente:

Sediul materiei îl

reprezintă art. 5 și art. 6 C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor

art. 5 C. proc. civ. „Cererea se face la instanța domiciliului pârâtului. Dacă

pârâtul are domiciliul în străinătate sau nu are domiciliu cunoscut, cererea se

face la instanța reședinței sale din țară, iar dacă nu are nici reședința

cunoscută, la instanța domiciliului sau reședinței reclamantului."

Art. 6 C. proc. civ.

dispune: „Când pârâtul, în afară de domiciliul său, are în chip statornic o

îndeletnicire profesională ori una sau mai multe așezări agricole, comerciale

sau industriale, cererea se poate face și la instanța locului acelor așezări

sau îndeletniciri, pentru obligațiile patrimoniale și care sunt născute sau

care urmează să se execute în acel loc".

Regula potrivit căreia

reclamantul trebuie să se deplaseze la instanța domiciliului pârâtului își are

justificarea în aceea că pârâtul beneficiază - în cazul acțiunilor personale -

de prezumția că nu datorează nimic. In cazul acțiunilor reale, se consideră că

aparențele trebuie să fie prezumate, până la proba contrară, ca fiind conforme

cu realitatea. In acest fel, pârâtul este protejat de eventuala rea-credință a

reclamantului și potrivit dispozițiilor art. 1169, trebuie să dovedească

susținerile din cererea de chemare în judecată („Cel ce face o propunere

înaintea judecății trebuie să o dovedească").

Articolul 5 și art. 6 C.

proc. civ. statuează și cu privire la excepțiile când cererea de chemare în

judecată se face la reședința pârâtului, domiciliul sau reședința reclamantului

și respectiv la instanța locului unde pârâtul are o îndeletnicire profesională

ori una sau mai multe așezări agricole, comerciale sau industriale.

Așa cum rezultă de la

fila 22 a dosarului nr. 3227/30/2010 al Judecătoriei sector 3 București,

pârâtul și-a stabilit reședința de la data de 12 aprilie 2010 la 11 aprilie

2011 în Comuna Nucet, Sat Nucet, nr. 673, Județul Dâmbovița.

Schimbarea domiciliului

părților pe parcursul procesului nu are drept consecință modificarea instanței legal

învestită, art. 98 C. proc. civ. fiind explicit: „Schimbarea domiciliului uneia

din părți în timpul judecății trebuie, sub pedeapsa neluării ei în seamă, să

fie adusă la cunoștința instanței prin petiție la dosar, iar părții potrivnice prin

scrisoare recomandată /    /".

Cum dispozițiile art. 5 C.

proc. civ. sunt fără echivoc în sensul că cererea de chemare în judecată se

face la domiciliul pârâtului și nu s-a dovedit în cauză existența condițiilor

care să atragă altă competența teritorială a instanței potrivit art. 5 și art. 6

C. proc. civ., rezultă că stabilirea reședinței în com.Nucet, jud. Dâmbovița de

către pârât ulterior chemării sale în judecată reprezintă exercițiul dreptului

său subiectiv de a-și stabili locuința temporară, în conformitate cu dispozițiile

legale, fără ca această împrejurare să aibă consecințe asupra competenței

teritoriale a instanței.

Așa fiind, făcând

aplicarea dispozițiilor art. 5 C. proc. civ., se va stabili competența de

soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sector 3 București.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de

soluționare a cauzei privind pe reclamanta R.E. în contradictoriu cu pârâtul A.D.

în favoarea Judecătoriei sectorului 3 București.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 8 martie 2011.