ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5870/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 6 ianuarie 2008, reclamanta SC "D." SA Mediaș a solicitat anularea Deciziei nr. 49 din 16 noiembrie 2007 emisă de pârâtul Consiliul Concurenței, prin care a fost sancționată în baza dispozițiilor art. 50 lit. a) din Legea concurenței nr. 21/1996, republicată, cu amendă în sumă de 151.557,956 RON pentru încălcarea prevederilor art. 15 alin. (1) și (2) din aceeași lege, prin omisiunea notificării concentrării economice realizată prin dobândirea controlului unic asupra SC "C." SA. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin decizia atacată a fost nelegal sancționată pentru omisiunea notificării prevăzute de art. 15 din Legea nr. 21/1996, deși notificarea concentrării economice a fost depusă în termenul legal, fiind înregistrată sub nr. 2942 din 8 iunie 2007 la Consiliul Concurenței.

Reclamanta a mai arătat că documentul transmis Consiliului Concurenței conținea cea mai mare parte a informațiilor relevante referitoare la operațiunea de concentrare economică, iar în cazul în care se aprecia că se impunea completarea informațiilor furnizate, trebuia să i se comunice obligația de a prezenta alte date sau de a plăti o taxă de notificare. În dovedirea cererii de anulare, reclamanta a invocat prevederile art. 136 și art. 188 din Regulamentul de autorizare a concentrărilor economice, publicat în M. Of. nr. 280/2004, conform cărora, există posibilitatea completării informațiilor furnizate, la solicitarea Consiliului Concurenței, iar asemenea informații pot fi transmise și prin fax.

Prin cererile de completare și de precizare a acțiunii depuse la 20 mai 2008 și la 14 octombrie 2008, reclamanta a solicitat să se dispună și anularea Procesului-verbal nr. AG 1265 din 16 noiembrie 2007 în baza căruia a fost emisă Decizia nr. 49 din 16 noiembrie 2007 și a invocat excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 6 și 7 din Regulamentul privind stabilirea și perceperea tarifelor pentru procedurile și serviciile prevăzute de Legea nr. 21/1996 și art. 133, 134 și 189 din Regulamentul privind autorizarea concentrărilor economice.

Prin Sentința civilă nr. 3210 din 13 octombrie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis în parte excepția de nelegalitate invocată de reclamantă, a constatat nelegalitatea dispozițiilor art. 6 și 7 din Regulamentul privind stabilirea și perceperea tarifelor pentru procedurile și serviciile prevăzute de Legea nr. 21/1996 și a dispozițiilor art. 133, 134 și 198 din Regulamentul privind autorizarea concentrărilor economice, a luat act de renunțarea reclamantei la judecată cu privire la excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 135, 136 și 137 alin. (1), (3) și (4) din cele de-al doilea regulament, a admis acțiunea, a dispus anularea Deciziei nr. 49 din 16 noiembrie 2007 emisă de Consiliul Concurenței și a Procesului-verbal nr. AG 1265 din 16 noiembrie 2007, exonerând reclamanta de plata amenzii în sumă de 151.557,956 RON.

Recursul declarat împotriva acestei sentințe de pârâtul Consiliul Concurenței a fost admis prin Decizia nr. 3.444 din 28 iunie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal. Instanța de recurs a casat Sentința civilă nr. 3210 din 13 octombrie 2009, respingând ca neîntemeiată excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 6 și 7 din Regulamentul privind stabilirea și perceperea tarifelor pentru procedurile și serviciile prevăzute de Legea nr. 21/1996 și regulamentele emise în aplicarea acesteia și a dispozițiilor pct. 133, 134 și 189 din Regulamentul privind autorizarea concentrărilor economice. Prin aceeași decizie dată în recurs, s-a dispus trimiterea spre rejudecare la aceeași instanță a acțiunii formulate de reclamantă pentru anularea Deciziei nr. 49 din 16 noiembrie 2007 emisă de Consiliul Concurenței.

Excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 6 și 7 din Regulamentul privind stabilirea și perceperea tarifelor pentru procedurile și serviciile prevăzute de Legea nr. 21/1996 și regulamentele emise în aplicarea acesteia, aprobat prin Ordinul nr. 61 din 26 martie 2004 al Președintelui Consiliului Concurenței și publicat în M. Of. nr. 288/01 aprilie 2004, a fost respinsă, cu motivarea că, prin condiționarea valabilității unei notificări de concentrare economică, de completarea unui formular de notificare și de prezentarea dovezii achitării tarifului legal nu a fost introdusă o condiție suplimentară față de dispozițiile art. 27 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 21/1996, care au instituit obligația de plată a tarifului pentru notificarea concentrărilor economice, al cărui cuantum este determinat prin regulamentele emise în acord cu legea-cadru.

Excepția de nelegalitate a dispozițiilor pct. 133, 134 și 189 din Regulamentul privind autorizarea concentrărilor economice, aprobat prin Ordinul nr. 63 din 29 martie 2004 al Președintelui Consiliului Concurenței și publicat în M. Of. nr. 280/31 martie 2004, a fost de asemenea respinsă, considerându-se că procedura reglementată nu impune condiții mai restrictive, iar pretinsele diferențe în privința mijloacelor de transmitere a documentelor se explică prin aceea că, spre deosebire de actele administrative, care se bucură de prezumția de legalitate și veridicitate, actele depuse de către părțile interesate trebuie să prezinte o garanție a autenticității lor.

Constatând că dezlegarea dată litigiului, care vizează anularea Deciziei nr. 49 din 16 noiembrie 2007 și a Procesului-verbal nr. AG 1265 din 16 noiembrie 2007, a fost consecința admiterii excepției de nelegalitate, fără a fi fost analizate și celelalte apărări invocate de reclamantă pentru a înlătura prezumția de legalitate a actelor administrative în discuție, instanța de recurs a dispus trimiterea cererii de anulare la aceeași instanță spre rejudecarea fondului, care nu a fost cercetat în condițiile neprimirii excepției de nelegalitate. În fond după casare, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a pronunțat Sentința civilă nr. 800 din 4 februarie 2011, prin care a admis cererea formulată de reclamantă, a anulat Decizia nr. 49 din 16 noiembrie 2007 și Procesul-verbal nr. AG 1265 din 16 noiembrie 2007 întocmite de pârâtul Consiliul Concurenței, exonerând reclamanta de plata amenzii în sumă de 151.557,956 RON.

Instanța de fond a apreciat că nu există motive temeinice pentru a se reține în sarcina reclamantei săvârșirea contravenției prevăzute de art. 50 lit. a) din Legea nr. 21/1996, atât din punct de vedere al elementului material, cât și din punct de vedere volițional - subiectiv, întrucât obligația de notificare a fost îndeplinită prin adresele din 1 și 7 iunie 2007, iar Consiliul Concurenței avea posibilitatea de a efectua inspecții, de a verifica în detaliu datele furnizate pentru evaluarea existenței concentrării economice, precum și de a evalua post factum eventualele concentrări economice nenotificate așa cum ar fi considerat necesar.

Dispozițiile art. 135 din Regulamentul elaborat de Consiliul Concurenței cu privire la autorizarea concentrărilor economice au fost interpretate de instanța de fond ca fiind extrem de stricte și detaliate, adăugând un standard de excesivă formalitate la dispozițiile flexibile ale Regulamentului comunitar nr. 139/2004 privind concentrările economice. Astfel, s-a considerat că, instanța națională nu este obligată să aplice un act administrativ național care adaugă la normele edictate de un act comunitar.

În acest sens, a fost avută în vedere Hotărârea din 19 iunie 1990 pronunțată în cauza The Qucen contra Secretary Of State for Transport de Curtea Europeană de Justiție, prin care s-a decis că dreptul comunitar trebuie interpretat în sensul că instanța națională, sesizată cu un litigiu privind dreptul comunitar, trebuie să înlăture aplicarea unei norme din dreptul național, atunci când consideră că aceasta este singurul obstacol care o împiedică să dispună măsuri provizorii.

Această hotărâre preliminară referitoare la competența instanțelor naționale a stabilit că acestora le revine obligația de a asigura protecția juridică de care beneficiază justițiabilii prin efectul direct al dispozițiilor dreptului comunitar, fiind incompatibilă cu cerințele inerente naturii dreptului comunitar orice practică legislativă, administrativă sau judiciară, care ar avea ca efect îngrădirea puterii judecătorului de a face tor ceea ce este necesar pentru a înlătura dispozițiile legislative naționale care ar putea împiedica, chiar și numai temporar, aplicarea deplină a normelor comunitare.

În atare situație, instanța de fond a considerat că, din conținutul adreselor din iunie 2007, transmise de reclamantă pentru a anunța preluarea unui pachet de acțiuni de 17,43% din capitalul social al SC "C." SA, deținând în final un total de 43,66% din capitalul social al acestei societăți, rezultă că notificarea a fost comunicată, prin raportare la ipoteza art. 3 alin. (1) lit. b) din Regulamentul CE nr. 139/2004 privind concentrările economice. Conform reglementării comunitare avută în vedere de prima instanță, se consideră că se realizează o concentrare în cazul în care modificarea de durată a controlului rezultă în urma preluării, de către una sau mai multe persoane care controlează deja cel puțin o întreprindere sau de către una sau mai multe întreprinderi, fie prin achiziționarea de valori mobiliare sau de active, fie prin contract sau prin orice mijloace, a controlului direct sau indirect asupra uneia sau mai multor întreprinderi sau părți ale acestora.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs pârâtul Consiliul Concurenței, solicitând modificarea hotărârii atacate, în baza dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamanta S.C. "D." S.A. ca neîntemeiată. Recurentul a susținut că hotărârea atacată s-a întemeiat pe concluzia greșită a instanței de fond privind prioritatea de aplicare a dreptului comunitar față de cel național, deși principiul prevalenței dreptului comunitar nu este incident în cauză, întrucât concentrarea economică dintre SC "D." SA și SC "C." SA este de dimensiune națională, fiind supusă normelor naționale în domeniu, cuprinse în Legea concurenței și în Regulamentul privind autorizarea concentrărilor economice.

În dezvoltarea acestei critici s-a precizat că, în materia concentrărilor economice, chiar Regulamentul CE nr. 139/2004 al Consiliului Uniunii Europene privind controlul concentrărilor economice între întreprinderi trasează o delimitare clară între competențele Comisiei Europene și cele ale autorităților de concurență din Statele Membre, concentrările de dimensiuni comunitare, care depășesc praguri valorice determinate și care se înscriu într-o anumită arie geografică, în sensul prevederilor actului comunitar, fiind analizate de către Comisie, în conformitate cu legislația comunitară, iar celelalte, potrivit normelor naționale în domeniu.

Recurentul a arătat că, de asemenea este eronată concluzia instanței de fond privind incidența în cauză a normelor procedurale referitoare la obținerea de informații, cuprinse în Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului Uniunii Europene privind punerea în aplicare a regulilor de concurență prevăzute la art. 81 și 82 din Tratat care are ca obiect de reglementare practicile anticoncurențiale. Pentru aplicarea acestui regulament comunitar s-a arătat că este competentă numai Comisia Europeană, dar și în cazul unei eventuale proceduri de inspecție pentru analiza unei practici anticoncurențiale, autoritatea de concurență trebuie să aplice normele dreptului național în materie, și anume Legea nr. 21/1996.

Hotărârea instanței de fond a fost criticată și pentru greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor Legii concurenței și ale legislației secundare în materia concentrărilor economice. În acest sens, s-a arătat că instanța de fond a înlăturat în mod greșit aplicarea dispozițiilor art. 135 din Regulamentul privind autorizarea concentrărilor economice, apreciate ca reprezentând un standard de excesivă formalitate, fără a se avea în vedere că formularul de notificare din anexa la regulamentul național este similar celui din anexa la Regulamentul CE nr. 139/2004 privind controlul concentrărilor economice între întreprinderi.

Potrivit dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Legea concurenței, recurentul a precizat că intimata avea obligația să notifice operațiunea de concentrare economică realizată și îndeplinirea acestei obligații a fost greșit reținută de instanța de fond față de adresele cu un conținut identic din 1 și 7 iunie 2007, în condițiile în care acestea nu pot substitui un formular de notificare complex, reprezentând numai o simplă informare privind realizarea unei operațiuni de vânzare-cumpărare a unui pachet de acțiuni aparținând unei societăți comerciale. Atât din perspectiva calității informațiilor necesare analizei, cât și din cea a cantității acestora, recurentul a arătat că, dispozițiile procedurale din Regulamentul privind autorizarea concentrărilor economice au rolul de a asigura o finalizare optimă a analizei compatibilității concentrării cu mediul concurențial normal.

Din acest motiv, s-a învederat că adresele transmise de intimată nu răspund cerințelor minimale cuprinse în formularul de notificare, fiind greșit asimilate unei notificări, deși lipseau informațiile esențiale cerute pentru ca autoritatea de concurență să poată iniția procedura de analiză a unei concentrări economice. De asemenea, s-a arătat că, instanța de fond a confundat noțiunea de notificare incompletă cu aceea de informare asupra realizării concentrării economice, încălcând dispozițiile art. 46 alin. (4) din Legea concurenței, care prevăd posibilitatea completării informațiilor numai în situația în care formularul standard de notificare este integral prezentat, dar specificul operațiunii cere să fie analizate și alte informații, iar nu pentru cazul unei adrese, al cărei conținut se limitează să aducă la cunoștința autorității de concurență realizarea unei concentrări economice, așa cum este adresa transmisă de intimată.

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport și cu dispozițiile art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte va admite prezentul recurs pentru următoarele considerente: În baza Procesului-verbal nr. AG/1265 din 16 noiembrie 2007 al Comisiei Consiliului Concurenței, recurentul Consiliul Concurenței a emis Decizia nr. 49 din 16 noiembrie 2007 privind sancționarea intimatei S.C. "D." S.A. Mediaș pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 50 lit. a) din Legea nr. 21/1996, republicată, prin omisiunea notificării concentrării economice, pentru care a fost aplicată sancțiunea amenzii în cuantum de 151.557,956 RON.

La aplicarea sancțiunii contravenționale s-a avut în vedere că operațiunea de concentrare economică realizată de către societatea intimată prin dobândirea controlului unic asupra SC "C." SA a fost notificată Consiliului Concurenței cu o întârziere de 49 de zile, respectiv la data de 27 iulie 2007, cu toate că actul prin care s-a dobândit controlul unic a fost semnat la data de 09 mai 2007. Întrucât concentrarea economică realizată îndeplinea condițiile prevăzute de art. 15 alin. (1) din Legea concurenței, în conformitate cu dispozițiile art. 15 alin. (2) din aceeași lege, intimata-reclamantă avea obligația să notifice la Consiliul Concurenței concentrarea economică efectuată în termen de 30 de zile de la data semnării actului juridic în baza căruia s-a realizat dobândirea controlului.

Răspunderea contravențională a intimatei-reclamante a fost greșit înlăturată de instanța de fond, considerându-se în mod nejustificat că obligația notificării a fost îndeplinită prin adresele din 1 și 7 iunie 2007 transmise Consiliului Concurenței. Prin Adresa nr. RG 2808 din 1 iunie 2007, intimata-reclamantă a informat Consiliul Concurenței că a achiziționat până la acea dată 43,66% din capitalul social al SC "C." SA, solicitând ca acesta să se pronunțe dacă achiziția respectivă ar trebui să facă obiectul unei notificări a concentrării economice, în conformitate cu Ordinul Consiliului Concurenței nr. 63/2004. Deși intitulată "Notificare a concentrării economice", noua adresă transmisă de intimată la 7 iunie 2007 a fost similară celei anterioare, solicitându-se Consiliului Concurenței să exprime punctul de vedere dacă notificarea este sau nu necesară pentru autorizarea operațiunii realizate.

Prin Adresa nr. RG 2808 din 14 iunie 2007, Consiliul Concurenței a comunicat intimatei că tranzacția efectuată reprezintă o operațiune de concentrare economică supusă controlului și că trebuie notificată în cazul în care sunt depășite pragurile valorice prevăzute la art. 14 din Legea nr. 21/1996, republicată. Intimata a depus formularul de notificare înregistrat sub nr. RS - 49 din 27 iulie 2007 și din informațiile comunicate a rezultat că cifrele de afaceri ale părților implicate în operațiunea notificată, aferente anului anterior realizării operațiunii, depășesc pragurile stabilite de art. 14 din Legea nr. 21/1996, republicată.

Întrucât concentrarea economică îndeplinea condițiile prevăzute de art. 15 alin. (1) din Legea nr. 21/1996, în conformitate cu prevederile art. 15 alin. (2) din aceeași lege, intimata SC "D." SA avea obligația de a transmite Consiliului Concurenței notificarea privind concentrarea economică realizată în termen de 30 de zile de la data semnării actului juridic în baza căruia s-a efectuat dobândirea controlului. În mod necontestat, intimata avea obligația respectării dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Legea nr. 21/1996, care prevăd obligația agentului economic achizitor de a notifica la Consiliul Concurenței concentrările economice în care sunt implicați, ale căror cifre de afaceri cumulate depășesc plafoanele valorice stabilite în art. 14 din aceeași lege.

Legea nr. 21/1996, ca legislație primară, a prevăzut în art. 15 alin. (3) că, în materia concentrărilor economice, procedura de notificare, termenele, documentele și informațiile de prezentat, comunicările și prezentarea de observații de către agenții economici interesați se stabilesc prin regulament și instrucțiuni adoptate de Consiliul Concurenței. În aplicarea acestor prevederi legale, prin Ordinul nr. 63 din 29 martie 2004 al Președintelui Consiliului Concurenței a fost aprobat Regulamentul privind autorizarea concentrărilor economice, publicat în M. Of.

nr. 280/31 martie 2004. Legalitatea normelor procedurale instituite prin pct. 133, pct. 134 și pct. 189 din acest regulament, în sensul conformității lor cu prevederile Legii nr. 21/1996, a fost constatată cu autoritate de lucru judecat în Decizia nr. 3.444 din 28 iunie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin care a fost respinsă ca neîntemeiată excepția de nelegalitate invocată de intimata S.C. "D." S.A. În litigiul soluționat irevocabil prin decizia sus-menționată, intimata-reclamantă a renunțat la judecarea excepției de nelegalitate privind dispozițiile cuprinse la pct. 135, pct. 136 și pct. 137 alin. (1), (3), (4) din același regulament.

Deși nu a fost sesizată în fond după casare, cu o nouă excepție de nelegalitate a prevederilor regulamentare adoptate de Consiliul Concurenței în materia concentrărilor economice, instanța de fond a înlăturat în mod nelegal aplicarea acestora, considerând că legislația națională referitoare la autorizarea concentrărilor economice adaugă un standard de excesivă formalitate la dispozițiile flexibile ale Regulamentului comunitar nr. 139/2004 privind concentrările economice. Concluzia instanței de fond privind prioritatea aplicării dreptului comunitar față de legislația națională este rezultatul interpretării greșite a normelor incidente în cauză și stabilirii în mod eronat a sferei lor de aplicare.

De altfel, principiul prevalenței dreptului comunitar a fost greșit aplicat, în condițiile în care nu se poate constata existența unui conflict între normele comunitare și cele naționale referitoare la concentrarea economică realizată de intimata SC "D." SA și, în consecință, nu a existat situația premisă avută în vedere de judecătorul fondului pentru aplicarea cu prioritate a unei alte reglementări decât aceea în baza căreia autoritatea de concurență a întocmit actele deduse judecății.

Sfera de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 139/2004 al Consiliului Uniunii Europene privind controlul concentrărilor economice între întreprinderi rezultă cu evidență din dispozițiile art. 1, care prevăd competența exclusivă a Comisiei Europene în aplicarea normelor comunitare care reglementează concentrările economice, urmând ca statele membre să aplice normele naționale în cazul concentrărilor care nu au dimensiune comunitară și care nu intră în domeniul de aplicare a regulamentului respectiv. De asemenea, în art. 21 alin. (2) din Regulamentul (CE) nr. 139/2004, intitulat "Aplicarea regulamentului și jurisdicția", se prevede că, sub rezerva controlului exercitat de Curtea de Justiție, Comisia are competența exclusivă privind adoptarea deciziilor prevăzute de acest regulament.

Concentrarea economică realizată de intimata-reclamantă prin preluarea controlului unic direct asupra SC "C." SA este în mod necontestat o concentrare de dimensiune națională, ceea ce are drept consecință aplicarea exclusivă a normelor naționale în domeniu, fără o incidență a regulamentului comunitar privind controlul concentrărilor economice între întreprinderi, considerat greșit de prima instanță ca reprezentând dreptul comun în materia concentrărilor economice, indiferent de obiectul și dimensiunile acestora. Instanța de fond a aplicat greșit în cauză și normele procedurale referitoare la obținerea de informații, cuprinse în Regulamentul (CE) nr. 1/2003 al Consiliului Uniunii Europene privind punerea în aplicare a regulilor de concurență prevăzute la art. 81 și 82 din Tratat, întrucât competența aplicării acestui regulament comunitar, inclusiv în ceea ce privește exercitarea puterilor de inspecție, aparține Comisiei Europene.

Raporturile dintre autoritățile în domeniu din statele membre și Comisia Europeană, inclusiv în procedura de inspecție pentru analiza unei practici anticoncurențiale, nu determină o altă competență în aplicarea acestui regulament, cu atât mai mult cu cât, obiectul său de reglementare vizează practicile anticoncurențiale și nu se referă la încălcarea legii concurenței prin omisiunea notificării unei concentrări economice. În consecință, pentru concentrarea economică realizată, intimata SC "D." SA avea obligația notificării Consiliului Concurenței, potrivit dispozițiilor legale și regulamentare din legislația națională și pentru omisiunea notificării a fost corect sancționată contravențional prin actele întocmite de către recurent.

Adresele transmise de către intimată la 1 și 7 iunie 2007 au conținutul unei simple informări și din acest motiv nu pot fi asimilate unei notificări, cum neîntemeiat s-a considerat prin hotărârea instanței de fond. Ambele adrese cuprind informații sumare referitoare la obiectul de activitate al agenților economici implicați în operațiune, la acționariat și la cifra de afaceri, ceea ce nu poate substitui documentația impusă prin formularul de notificare, prevăzut cu caracter obligatoriu prin prevederile art. 135 din Regulamentul privind autorizarea concentrărilor economice.

Instanța de fond a caracterizat obligația completării acestui formular de notificare ca reprezentând un formalism excesiv, fără a avea în vedere că, autoritatea de concurență a transpus acquis-ul comunitar în legislația secundară din domeniul concurenței, în materia concentrărilor economice, astfel că formularul de notificare din anexa la regulamentul național este similar celui din anexa la Regulamentul (CE) nr. 802/2004 al Comisiei din 21 aprilie 2004 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 139/2004 al Consiliului privind controlul concentrărilor economice între întreprinderi.

Reglementarea comunitară sus-menționată se bazează pe principiul notificării obligatorii a concentrărilor înainte ca acestea să fie puse în practică, definind exact în interesul certitudinii juridice atât obiectul, cât și conținutul informațiilor care urmează a fi furnizate în notificare, ceea ce obligă părțile care fac notificarea să prezinte integral și onest Comisiei faptele și circumstanțele relevante pentru luarea unei decizii cu privire la concentrarea notificată. Cum documentația furnizată de intimată prin cele două adrese nu cuprindea informațiile esențiale impuse de formularul de notificare, instanța de fond a apreciat eronat că autoritatea de concurență avea totuși posibilitatea să inițieze procedura de analiză a concentrării economice, ignorând că nu au fost transmise tocmai informațiile minime necesare în analiza efectelor pro sau anticoncurențiale pe care le are sau le poate avea respectiva concentrare economică.

În consecință, pentru stabilirea compatibilității concentrării economice realizate cu un mediu concurențial normal, intimata avea obligația să comunice nu numai obiectul de activitate, acționariatul și cifrele de afaceri ale agenților economici implicați în operațiunea de concentrare, dar și celelalte informații minime pentru inițierea procedurii de analiză cu privire la toți agenții implicați, legăturile, persoanele și achizițiile precedente, piețele relevante, piețele pe care acționează acționariatul, structura cererii și ofertei, intrarea pe piață, propria evaluare a impactului concentrării economice asupra mediului concurențial. Instanța de fond a considerat de asemenea în mod greșit că adresele comunicate de intimată la 1 și 7 iunie 2007 reprezintă o notificare incompletă, pentru care exista posibilitatea completării informaților în condițiile prevăzute de art. 46 alin. (4) din Legea concurenței.

Conform acestor prevederi legale, informațiile furnizate pot fi completate numai dacă formularul standard de notificare este integral prezentat, dar specificul operațiunii impune să fie analizate și alte informații și aceasta pentru că formularul de notificare reprezintă minimum de informație necesar în evaluarea concentrărilor economice. În cauză nu s-a dovedit ipoteza juridică din art. 46 alin. (4) din Legea nr. 21/1996, reglementată exclusiv pentru cazurile în care Consiliul Concurenței, ca urmare a examinării formularului complet, apreciază că partea notificatoare trebuia să suplimenteze informațiile inițiale datorită specificului operațiunii. Față de considerentele expuse, au fost greșit anulate Decizia nr. 49 din 16 noiembrie 2007 și Procesul-verbal nr. 1265 din 16 noiembrie 2007 întocmite de Consiliul Concurenței, deși notificarea operațiunii de concentrare economică realizată de către intimata SC "D." SA privind dobândirea controlului unic asupra S.C.

"C." S.A. a fost transmisă la data de 27 iulie 2007, cu o întârziere de 49 de zile, dat fiind că actul prin care s-a dobândit controlul a fost semnat la 9 mai 2007 și conform dispozițiilor art. 15 din Legea concurenței, notificarea trebuia transmisă în termen de 30 de zile de la semnarea actului de dobândire a controlului. În temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite prezentul recurs și va modifica sentința atacată, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată, constatând că nu se poate aplica principiul legii contravenționale mai favorabile, invocat în apărare de către intimata-reclamantă fără însă a formula recurs sub acest aspect împotriva hotărârii instanței de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Admite recursul declarat de Consiliul Concurenței împotriva Sentinței nr. 800 din 4 februarie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința recurată sensul că respinge acțiunea formulată de reclamanta SC "D.", ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 decembrie 2011.