ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5870/2011
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5870/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la 6 ianuarie
2008, reclamanta SC "D." SA Mediaș a solicitat anularea Deciziei nr.
49 din 16 noiembrie 2007 emisă de pârâtul Consiliul Concurenței, prin care a
fost sancționată în baza dispozițiilor art. 50 lit. a) din Legea concurenței
nr. 21/1996, republicată, cu amendă în sumă de 151.557,956 RON pentru
încălcarea prevederilor art. 15 alin. (1) și (2) din aceeași lege, prin
omisiunea notificării concentrării economice realizată prin dobândirea
controlului unic asupra SC "C." SA.
În motivarea
acțiunii, reclamanta a arătat că prin decizia atacată a fost nelegal
sancționată pentru omisiunea notificării prevăzute de art. 15 din Legea nr.
21/1996, deși notificarea concentrării economice a fost depusă în termenul
legal, fiind înregistrată sub nr. 2942 din 8 iunie 2007 la Consiliul
Concurenței.
Reclamanta a mai
arătat că documentul transmis Consiliului Concurenței conținea cea mai mare
parte a informațiilor relevante referitoare la operațiunea de concentrare
economică, iar în cazul în care se aprecia că se impunea completarea
informațiilor furnizate, trebuia să i se comunice obligația de a prezenta alte
date sau de a plăti o taxă de notificare.
În dovedirea cererii
de anulare, reclamanta a invocat prevederile art. 136 și art. 188 din
Regulamentul de autorizare a concentrărilor economice, publicat în M. Of. nr.
280/2004, conform cărora, există posibilitatea completării informațiilor
furnizate, la solicitarea Consiliului Concurenței, iar asemenea informații pot
fi transmise și prin fax.
Prin cererile de
completare și de precizare a acțiunii depuse la 20 mai 2008 și la 14 octombrie
2008, reclamanta a solicitat să se dispună și anularea Procesului-verbal nr. AG
1265 din 16 noiembrie 2007 în baza căruia a fost emisă Decizia nr. 49 din 16
noiembrie 2007 și a invocat excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 6 și
7 din Regulamentul privind stabilirea și perceperea tarifelor pentru
procedurile și serviciile prevăzute de Legea nr. 21/1996 și art. 133, 134 și
189 din Regulamentul privind autorizarea concentrărilor economice.
Prin Sentința civilă
nr. 3210 din 13 octombrie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a
contencios administrativ și fiscal, a admis în parte excepția de nelegalitate
invocată de reclamantă, a constatat nelegalitatea dispozițiilor art. 6 și 7 din
Regulamentul privind stabilirea și perceperea tarifelor pentru procedurile și
serviciile prevăzute de Legea nr. 21/1996 și a dispozițiilor art. 133, 134 și
198 din Regulamentul privind autorizarea concentrărilor economice, a luat act
de renunțarea reclamantei la judecată cu privire la excepția de nelegalitate a
dispozițiilor art. 135, 136 și 137 alin. (1), (3) și (4) din cele de-al doilea
regulament, a admis acțiunea, a dispus anularea Deciziei nr. 49 din 16 noiembrie
2007 emisă de Consiliul Concurenței și a Procesului-verbal nr. AG 1265 din 16
noiembrie 2007, exonerând reclamanta de plata amenzii în sumă de 151.557,956
RON.
Recursul declarat
împotriva acestei sentințe de pârâtul Consiliul Concurenței a fost admis prin
Decizia nr. 3.444 din 28 iunie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și
Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.
Instanța de recurs a
casat Sentința civilă nr. 3210 din 13 octombrie 2009, respingând ca
neîntemeiată excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 6 și 7 din
Regulamentul privind stabilirea și perceperea tarifelor pentru procedurile și
serviciile prevăzute de Legea nr. 21/1996 și regulamentele emise în aplicarea
acesteia și a dispozițiilor pct. 133, 134 și 189 din Regulamentul privind
autorizarea concentrărilor economice.
Prin aceeași decizie
dată în recurs, s-a dispus trimiterea spre rejudecare la aceeași instanță a
acțiunii formulate de reclamantă pentru anularea Deciziei nr. 49 din 16
noiembrie 2007 emisă de Consiliul Concurenței.
Excepția de
nelegalitate a dispozițiilor art. 6 și 7 din Regulamentul privind stabilirea și
perceperea tarifelor pentru procedurile și serviciile prevăzute de Legea nr.
21/1996 și regulamentele emise în aplicarea acesteia, aprobat prin Ordinul nr.
61 din 26 martie 2004 al Președintelui Consiliului Concurenței și publicat în
M. Of. nr. 288/01 aprilie 2004, a fost respinsă, cu motivarea că, prin
condiționarea valabilității unei notificări de concentrare economică, de
completarea unui formular de notificare și de prezentarea dovezii achitării
tarifului legal nu a fost introdusă o condiție suplimentară față de
dispozițiile art. 27 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 21/1996, care au instituit
obligația de plată a tarifului pentru notificarea concentrărilor economice, al
cărui cuantum este determinat prin regulamentele emise în acord cu legea-cadru.
Excepția de
nelegalitate a dispozițiilor pct. 133, 134 și 189 din Regulamentul privind
autorizarea concentrărilor economice, aprobat prin Ordinul nr. 63 din 29 martie
2004 al Președintelui Consiliului Concurenței și publicat în M. Of. nr. 280/31
martie 2004, a fost de asemenea respinsă, considerându-se că procedura
reglementată nu impune condiții mai restrictive, iar pretinsele diferențe în
privința mijloacelor de transmitere a documentelor se explică prin aceea că,
spre deosebire de actele administrative, care se bucură de prezumția de
legalitate și veridicitate, actele depuse de către părțile interesate trebuie
să prezinte o garanție a autenticității lor.
Constatând că
dezlegarea dată litigiului, care vizează anularea Deciziei nr. 49 din 16
noiembrie 2007 și a Procesului-verbal nr. AG 1265 din 16 noiembrie 2007, a fost
consecința admiterii excepției de nelegalitate, fără a fi fost analizate și
celelalte apărări invocate de reclamantă pentru a înlătura prezumția de
legalitate a actelor administrative în discuție, instanța de recurs a dispus
trimiterea cererii de anulare la aceeași instanță spre rejudecarea fondului,
care nu a fost cercetat în condițiile neprimirii excepției de nelegalitate.
În fond după casare,
Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a
pronunțat Sentința civilă nr. 800 din 4 februarie 2011, prin care a admis
cererea formulată de reclamantă, a anulat Decizia nr. 49 din 16 noiembrie 2007
și Procesul-verbal nr. AG 1265 din 16 noiembrie 2007 întocmite de pârâtul
Consiliul Concurenței, exonerând reclamanta de plata amenzii în sumă de
151.557,956 RON.
Instanța de fond a
apreciat că nu există motive temeinice pentru a se reține în sarcina
reclamantei săvârșirea contravenției prevăzute de art. 50 lit. a) din Legea nr.
21/1996, atât din punct de vedere al elementului material, cât și din punct de
vedere volițional - subiectiv, întrucât obligația de notificare a fost îndeplinită
prin adresele din 1 și 7 iunie 2007, iar Consiliul Concurenței avea
posibilitatea de a efectua inspecții, de a verifica în detaliu datele furnizate
pentru evaluarea existenței concentrării economice, precum și de a evalua post
factum eventualele concentrări economice nenotificate așa cum ar fi considerat
necesar.
Dispozițiile art. 135
din Regulamentul elaborat de Consiliul Concurenței cu privire la autorizarea
concentrărilor economice au fost interpretate de instanța de fond ca fiind
extrem de stricte și detaliate, adăugând un standard de excesivă formalitate la
dispozițiile flexibile ale Regulamentului comunitar nr. 139/2004 privind
concentrările economice.
Astfel, s-a
considerat că, instanța națională nu este obligată să aplice un act
administrativ național care adaugă la normele edictate de un act comunitar.
În acest sens, a fost
avută în vedere Hotărârea din 19 iunie 1990 pronunțată în cauza The Qucen
contra Secretary Of State for Transport de Curtea Europeană de Justiție, prin
care s-a decis că dreptul comunitar trebuie interpretat în sensul că instanța
națională, sesizată cu un litigiu privind dreptul comunitar, trebuie să
înlăture aplicarea unei norme din dreptul național, atunci când consideră că
aceasta este singurul obstacol care o împiedică să dispună măsuri provizorii.
Această hotărâre
preliminară referitoare la competența instanțelor naționale a stabilit că
acestora le revine obligația de a asigura protecția juridică de care
beneficiază justițiabilii prin efectul direct al dispozițiilor dreptului
comunitar, fiind incompatibilă cu cerințele inerente naturii dreptului
comunitar orice practică legislativă, administrativă sau judiciară, care ar
avea ca efect îngrădirea puterii judecătorului de a face tor ceea ce este
necesar pentru a înlătura dispozițiile legislative naționale care ar putea
împiedica, chiar și numai temporar, aplicarea deplină a normelor comunitare.
În atare situație,
instanța de fond a considerat că, din conținutul adreselor din iunie 2007,
transmise de reclamantă pentru a anunța preluarea unui pachet de acțiuni de
17,43% din capitalul social al SC "C." SA, deținând în final un total
de 43,66% din capitalul social al acestei societăți, rezultă că notificarea a
fost comunicată, prin raportare la ipoteza art. 3 alin. (1) lit. b) din Regulamentul
CE nr. 139/2004 privind concentrările economice.
Conform reglementării
comunitare avută în vedere de prima instanță, se consideră că se realizează o
concentrare în cazul în care modificarea de durată a controlului rezultă în
urma preluării, de către una sau mai multe persoane care controlează deja cel
puțin o întreprindere sau de către una sau mai multe întreprinderi, fie prin
achiziționarea de valori mobiliare sau de active, fie prin contract sau prin
orice mijloace, a controlului direct sau indirect asupra uneia sau mai multor
întreprinderi sau părți ale acestora.
Împotriva acestei
sentințe, a declarat recurs pârâtul Consiliul Concurenței, solicitând
modificarea hotărârii atacate, în baza dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc.
civ., în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamanta S.C.
"D." S.A. ca neîntemeiată.
Recurentul a susținut
că hotărârea atacată s-a întemeiat pe concluzia greșită a instanței de fond
privind prioritatea de aplicare a dreptului comunitar față de cel național,
deși principiul prevalenței dreptului comunitar nu este incident în cauză,
întrucât concentrarea economică dintre SC "D." SA și SC
"C." SA este de dimensiune națională, fiind supusă normelor naționale
în domeniu, cuprinse în Legea concurenței și în Regulamentul privind
autorizarea concentrărilor economice.
În dezvoltarea
acestei critici s-a precizat că, în materia concentrărilor economice, chiar
Regulamentul CE nr. 139/2004 al Consiliului Uniunii Europene privind controlul
concentrărilor economice între întreprinderi trasează o delimitare clară între
competențele Comisiei Europene și cele ale autorităților de concurență din
Statele Membre, concentrările de dimensiuni comunitare, care depășesc praguri
valorice determinate și care se înscriu într-o anumită arie geografică, în
sensul prevederilor actului comunitar, fiind analizate de către Comisie, în
conformitate cu legislația comunitară, iar celelalte, potrivit normelor
naționale în domeniu.
Recurentul a arătat
că, de asemenea este eronată concluzia instanței de fond privind incidența în
cauză a normelor procedurale referitoare la obținerea de informații, cuprinse
în Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului Uniunii Europene privind punerea în
aplicare a regulilor de concurență prevăzute la art. 81 și 82 din Tratat care
are ca obiect de reglementare practicile anticoncurențiale.
Pentru aplicarea
acestui regulament comunitar s-a arătat că este competentă numai Comisia
Europeană, dar și în cazul unei eventuale proceduri de inspecție pentru analiza
unei practici anticoncurențiale, autoritatea de concurență trebuie să aplice
normele dreptului național în materie, și anume Legea nr. 21/1996.
Hotărârea instanței
de fond a fost criticată și pentru greșita interpretare și aplicare a
dispozițiilor Legii concurenței și ale legislației secundare în materia
concentrărilor economice.
În acest sens, s-a
arătat că instanța de fond a înlăturat în mod greșit aplicarea dispozițiilor
art. 135 din Regulamentul privind autorizarea concentrărilor economice,
apreciate ca reprezentând un standard de excesivă formalitate, fără a se avea
în vedere că formularul de notificare din anexa la regulamentul național este
similar celui din anexa la Regulamentul CE nr. 139/2004 privind controlul
concentrărilor economice între întreprinderi.
Potrivit dispozițiilor
art. 15 alin. (2) din Legea concurenței, recurentul a precizat că intimata avea
obligația să notifice operațiunea de concentrare economică realizată și
îndeplinirea acestei obligații a fost greșit reținută de instanța de fond față
de adresele cu un conținut identic din 1 și 7 iunie 2007, în condițiile în care
acestea nu pot substitui un formular de notificare complex, reprezentând numai
o simplă informare privind realizarea unei operațiuni de vânzare-cumpărare a
unui pachet de acțiuni aparținând unei societăți comerciale.
Atât din perspectiva
calității informațiilor necesare analizei, cât și din cea a cantității
acestora, recurentul a arătat că, dispozițiile procedurale din Regulamentul
privind autorizarea concentrărilor economice au rolul de a asigura o finalizare
optimă a analizei compatibilității concentrării cu mediul concurențial normal.
Din acest motiv, s-a învederat că adresele transmise de intimată nu răspund
cerințelor minimale cuprinse în formularul de notificare, fiind greșit
asimilate unei notificări, deși lipseau informațiile esențiale cerute pentru ca
autoritatea de concurență să poată iniția procedura de analiză a unei
concentrări economice.
De asemenea, s-a
arătat că, instanța de fond a confundat noțiunea de notificare incompletă cu
aceea de informare asupra realizării concentrării economice, încălcând
dispozițiile art. 46 alin. (4) din Legea concurenței, care prevăd posibilitatea
completării informațiilor numai în situația în care formularul standard de
notificare este integral prezentat, dar specificul operațiunii cere să fie
analizate și alte informații, iar nu pentru cazul unei adrese, al cărei
conținut se limitează să aducă la cunoștința autorității de concurență
realizarea unei concentrări economice, așa cum este adresa transmisă de intimată.
Analizând actele și
lucrările dosarului, în raport și cu dispozițiile art. 304 și art. 304
1
C. proc. civ., Înalta Curte va admite prezentul recurs pentru următoarele
considerente:
În baza
Procesului-verbal nr. AG/1265 din 16 noiembrie 2007 al Comisiei Consiliului
Concurenței, recurentul Consiliul Concurenței a emis Decizia nr. 49 din 16
noiembrie 2007 privind sancționarea intimatei S.C. "D." S.A. Mediaș
pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 50 lit. a) din Legea nr.
21/1996, republicată, prin omisiunea notificării concentrării economice, pentru
care a fost aplicată sancțiunea amenzii în cuantum de 151.557,956 RON.
La aplicarea
sancțiunii contravenționale s-a avut în vedere că operațiunea de concentrare
economică realizată de către societatea intimată prin dobândirea controlului
unic asupra SC "C." SA a fost notificată Consiliului Concurenței cu o
întârziere de 49 de zile, respectiv la data de 27 iulie 2007, cu toate că actul
prin care s-a dobândit controlul unic a fost semnat la data de 09 mai 2007.
Întrucât concentrarea
economică realizată îndeplinea condițiile prevăzute de art. 15 alin. (1) din
Legea concurenței, în conformitate cu dispozițiile art. 15 alin. (2) din
aceeași lege, intimata-reclamantă avea obligația să notifice la Consiliul
Concurenței concentrarea economică efectuată în termen de 30 de zile de la data
semnării actului juridic în baza căruia s-a realizat dobândirea controlului.
Răspunderea
contravențională a intimatei-reclamante a fost greșit înlăturată de instanța de
fond, considerându-se în mod nejustificat că obligația notificării a fost
îndeplinită prin adresele din 1 și 7 iunie 2007 transmise Consiliului
Concurenței.
Prin Adresa nr. RG
2808 din 1 iunie 2007, intimata-reclamantă a informat Consiliul Concurenței că
a achiziționat până la acea dată 43,66% din capitalul social al SC
"C." SA, solicitând ca acesta să se pronunțe dacă achiziția
respectivă ar trebui să facă obiectul unei notificări a concentrării economice,
în conformitate cu Ordinul Consiliului Concurenței nr. 63/2004.
Deși intitulată
"Notificare a concentrării economice", noua adresă transmisă de
intimată la 7 iunie 2007 a fost similară celei anterioare, solicitându-se
Consiliului Concurenței să exprime punctul de vedere dacă notificarea este sau
nu necesară pentru autorizarea operațiunii realizate.
Prin Adresa nr. RG
2808 din 14 iunie 2007, Consiliul Concurenței a comunicat intimatei că
tranzacția efectuată reprezintă o operațiune de concentrare economică supusă
controlului și că trebuie notificată în cazul în care sunt depășite pragurile
valorice prevăzute la art. 14 din Legea nr. 21/1996, republicată.
Intimata a depus
formularul de notificare înregistrat sub nr. RS - 49 din 27 iulie 2007 și din
informațiile comunicate a rezultat că cifrele de afaceri ale părților implicate
în operațiunea notificată, aferente anului anterior realizării operațiunii,
depășesc pragurile stabilite de art. 14 din Legea nr. 21/1996, republicată.
Întrucât concentrarea
economică îndeplinea condițiile prevăzute de art. 15 alin. (1) din Legea nr.
21/1996, în conformitate cu prevederile art. 15 alin. (2) din aceeași lege,
intimata SC "D." SA avea obligația de a transmite Consiliului
Concurenței notificarea privind concentrarea economică realizată în termen de
30 de zile de la data semnării actului juridic în baza căruia s-a efectuat
dobândirea controlului.
În mod necontestat,
intimata avea obligația respectării dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Legea
nr. 21/1996, care prevăd obligația agentului economic achizitor de a notifica
la Consiliul Concurenței concentrările economice în care sunt implicați, ale
căror cifre de afaceri cumulate depășesc plafoanele valorice stabilite în art.
14 din aceeași lege.
Legea nr. 21/1996, ca
legislație primară, a prevăzut în art. 15 alin. (3) că, în materia concentrărilor
economice, procedura de notificare, termenele, documentele și informațiile de
prezentat, comunicările și prezentarea de observații de către agenții economici
interesați se stabilesc prin regulament și instrucțiuni adoptate de Consiliul
Concurenței.
În aplicarea acestor
prevederi legale, prin Ordinul nr. 63 din 29 martie 2004 al Președintelui
Consiliului Concurenței a fost aprobat Regulamentul privind autorizarea
concentrărilor economice, publicat în M. Of. nr. 280/31 martie 2004.
Legalitatea normelor
procedurale instituite prin pct. 133, pct. 134 și pct. 189 din acest
regulament, în sensul conformității lor cu prevederile Legii nr. 21/1996, a
fost constatată cu autoritate de lucru judecat în Decizia nr. 3.444 din 28
iunie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de
contencios administrativ și fiscal, prin care a fost respinsă ca neîntemeiată
excepția de nelegalitate invocată de intimata S.C. "D." S.A.
În litigiul
soluționat irevocabil prin decizia sus-menționată, intimata-reclamantă a
renunțat la judecarea excepției de nelegalitate privind dispozițiile cuprinse
la pct. 135, pct. 136 și pct. 137 alin. (1), (3), (4) din același regulament.
Deși nu a fost
sesizată în fond după casare, cu o nouă excepție de nelegalitate a prevederilor
regulamentare adoptate de Consiliul Concurenței în materia concentrărilor
economice, instanța de fond a înlăturat în mod nelegal aplicarea acestora,
considerând că legislația națională referitoare la autorizarea concentrărilor
economice adaugă un standard de excesivă formalitate la dispozițiile flexibile
ale Regulamentului comunitar nr. 139/2004 privind concentrările economice.
Concluzia instanței
de fond privind prioritatea aplicării dreptului comunitar față de legislația
națională este rezultatul interpretării greșite a normelor incidente în cauză
și stabilirii în mod eronat a sferei lor de aplicare.
De altfel, principiul
prevalenței dreptului comunitar a fost greșit aplicat, în condițiile în care nu
se poate constata existența unui conflict între normele comunitare și cele
naționale referitoare la concentrarea economică realizată de intimata SC
"D." SA și, în consecință, nu a existat situația premisă avută în
vedere de judecătorul fondului pentru aplicarea cu prioritate a unei alte
reglementări decât aceea în baza căreia autoritatea de concurență a întocmit
actele deduse judecății.
Sfera de aplicare a
Regulamentului (CE) nr. 139/2004 al Consiliului Uniunii Europene privind
controlul concentrărilor economice între întreprinderi rezultă cu evidență din dispozițiile
art. 1, care prevăd competența exclusivă a Comisiei Europene în aplicarea
normelor comunitare care reglementează concentrările economice, urmând ca
statele membre să aplice normele naționale în cazul concentrărilor care nu au
dimensiune comunitară și care nu intră în domeniul de aplicare a regulamentului
respectiv.
De asemenea, în art.
21 alin. (2) din Regulamentul (CE) nr. 139/2004, intitulat "Aplicarea
regulamentului și jurisdicția", se prevede că, sub rezerva controlului
exercitat de Curtea de Justiție, Comisia are competența exclusivă privind
adoptarea deciziilor prevăzute de acest regulament.
Concentrarea
economică realizată de intimata-reclamantă prin preluarea controlului unic
direct asupra SC "C." SA este în mod necontestat o concentrare de
dimensiune națională, ceea ce are drept consecință aplicarea exclusivă a
normelor naționale în domeniu, fără o incidență a regulamentului comunitar
privind controlul concentrărilor economice între întreprinderi, considerat
greșit de prima instanță ca reprezentând dreptul comun în materia
concentrărilor economice, indiferent de obiectul și dimensiunile acestora.
Instanța de fond a
aplicat greșit în cauză și normele procedurale referitoare la obținerea de
informații, cuprinse în Regulamentul (CE) nr. 1/2003 al Consiliului Uniunii
Europene privind punerea în aplicare a regulilor de concurență prevăzute la
art. 81 și 82 din Tratat, întrucât competența aplicării acestui regulament
comunitar, inclusiv în ceea ce privește exercitarea puterilor de inspecție, aparține
Comisiei Europene. Raporturile dintre autoritățile în domeniu din statele
membre și Comisia Europeană, inclusiv în procedura de inspecție pentru analiza
unei practici anticoncurențiale, nu determină o altă competență în aplicarea
acestui regulament, cu atât mai mult cu cât, obiectul său de reglementare
vizează practicile anticoncurențiale și nu se referă la încălcarea legii
concurenței prin omisiunea notificării unei concentrări economice.
În consecință, pentru
concentrarea economică realizată, intimata SC "D." SA avea obligația
notificării Consiliului Concurenței, potrivit dispozițiilor legale și
regulamentare din legislația națională și pentru omisiunea notificării a fost
corect sancționată contravențional prin actele întocmite de către recurent.
Adresele transmise de
către intimată la 1 și 7 iunie 2007 au conținutul unei simple informări și din
acest motiv nu pot fi asimilate unei notificări, cum neîntemeiat s-a considerat
prin hotărârea instanței de fond.
Ambele adrese cuprind
informații sumare referitoare la obiectul de activitate al agenților economici
implicați în operațiune, la acționariat și la cifra de afaceri, ceea ce nu
poate substitui documentația impusă prin formularul de notificare, prevăzut cu
caracter obligatoriu prin prevederile art. 135 din Regulamentul privind
autorizarea concentrărilor economice.
Instanța de fond a
caracterizat obligația completării acestui formular de notificare ca
reprezentând un formalism excesiv, fără a avea în vedere că, autoritatea de
concurență a transpus acquis-ul comunitar în legislația secundară din domeniul
concurenței, în materia concentrărilor economice, astfel că formularul de
notificare din anexa la regulamentul național este similar celui din anexa la
Regulamentul (CE) nr. 802/2004 al Comisiei din 21 aprilie 2004 de punere în
aplicare a Regulamentului (CE) nr. 139/2004 al Consiliului privind controlul
concentrărilor economice între întreprinderi.
Reglementarea
comunitară sus-menționată se bazează pe principiul notificării obligatorii a
concentrărilor înainte ca acestea să fie puse în practică, definind exact în
interesul certitudinii juridice atât obiectul, cât și conținutul informațiilor
care urmează a fi furnizate în notificare, ceea ce obligă părțile care fac
notificarea să prezinte integral și onest Comisiei faptele și circumstanțele
relevante pentru luarea unei decizii cu privire la concentrarea notificată.
Cum documentația
furnizată de intimată prin cele două adrese nu cuprindea informațiile esențiale
impuse de formularul de notificare, instanța de fond a apreciat eronat că
autoritatea de concurență avea totuși posibilitatea să inițieze procedura de
analiză a concentrării economice, ignorând că nu au fost transmise tocmai
informațiile minime necesare în analiza efectelor pro sau anticoncurențiale pe
care le are sau le poate avea respectiva concentrare economică.
În consecință, pentru
stabilirea compatibilității concentrării economice realizate cu un mediu
concurențial normal, intimata avea obligația să comunice nu numai obiectul de
activitate, acționariatul și cifrele de afaceri ale agenților economici
implicați în operațiunea de concentrare, dar și celelalte informații minime
pentru inițierea procedurii de analiză cu privire la toți agenții implicați,
legăturile, persoanele și achizițiile precedente, piețele relevante, piețele pe
care acționează acționariatul, structura cererii și ofertei, intrarea pe piață,
propria evaluare a impactului concentrării economice asupra mediului
concurențial.
Instanța de fond a
considerat de asemenea în mod greșit că adresele comunicate de intimată la 1 și
7 iunie 2007 reprezintă o notificare incompletă, pentru care exista
posibilitatea completării informaților în condițiile prevăzute de art. 46 alin.
(4) din Legea concurenței.
Conform acestor
prevederi legale, informațiile furnizate pot fi completate numai dacă
formularul standard de notificare este integral prezentat, dar specificul
operațiunii impune să fie analizate și alte informații și aceasta pentru că
formularul de notificare reprezintă minimum de informație necesar în evaluarea
concentrărilor economice.
În cauză nu s-a
dovedit ipoteza juridică din art. 46 alin. (4) din Legea nr. 21/1996,
reglementată exclusiv pentru cazurile în care Consiliul Concurenței, ca urmare
a examinării formularului complet, apreciază că partea notificatoare trebuia să
suplimenteze informațiile inițiale datorită specificului operațiunii.
Față de
considerentele expuse, au fost greșit anulate Decizia nr. 49 din 16 noiembrie
2007 și Procesul-verbal nr. 1265 din 16 noiembrie 2007 întocmite de Consiliul
Concurenței, deși notificarea operațiunii de concentrare economică realizată de
către intimata SC "D." SA privind dobândirea controlului unic asupra
S.C. "C." S.A. a fost transmisă la data de 27 iulie 2007, cu o
întârziere de 49 de zile, dat fiind că actul prin care s-a dobândit controlul a
fost semnat la 9 mai 2007 și conform dispozițiilor art. 15 din Legea
concurenței, notificarea trebuia transmisă în termen de 30 de zile de la
semnarea actului de dobândire a controlului.
În temeiul
dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr.
554/2004, Înalta Curte va admite prezentul recurs și va modifica sentința
atacată, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată, constatând că nu se
poate aplica principiul legii contravenționale mai favorabile, invocat în
apărare de către intimata-reclamantă fără însă a formula recurs sub acest
aspect împotriva hotărârii instanței de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Admite recursul
declarat de Consiliul Concurenței împotriva Sentinței nr. 800 din 4 februarie
2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și
fiscal.
Modifică sentința
recurată sensul că respinge acțiunea formulată de reclamanta SC "D.",
ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 7 decembrie 2011.