ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5417/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 29 mai 2002 pe rolul Tribunalului Dâmbovița, secția civilă, reclamantul P.N.A. a solicitat obligarea pârâtelor F. Dâmbovița și C.C.P. Vișina la plata sumei de 250 milioane lei vechi, reprezentând valoarea terenului și a unei construcții situate în Comuna Vișina, Județul Dâmbovița, ocupate de pârâta C.C.P. Vișina și restituirea în natură a terenului liber de construcții, evaluat la 150 milioane lei vechi.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că tatăl său, M.N.P., a deținut în proprietate, conform „ brevetului pentru vânzarea de băuturi spirtoase” eliberat la data de 28 decembrie 1940 de către Ministerul Finanțelor - Direcția Generală a Monopolului Alcoolului și a Taxelor de consumație, o cârciumă compusă din două camere construite din cărămidă pe fundație de beton și un beci de 4/4 din beton armat, situate în comuna județul Dâmbovița, pe un teren având ca vecinătăți moștenitorii I.S., N.D., MP, Șoseaua comunală, toate aceste bunuri fiind preluate abuziv de stat și trecute în patrimoniul F.C.P. Dâmbovița. Construcția a fost demolată de F.C.P., iar pe teren s-a construit un magazin sătesc.

Deși la data de 14 august 2001, reclamantul a notificat pârâta F.C.P., în conformitate cu dispozițiile art. 21 din Legea nr. 10/2001 și ale art. 12 alin. (5) din H.G. nr. 614/2001, nu a primit nici un răspuns. Prin sentința civilă nr. 95 din 4 martie 2003, Tribunalul Dâmbovița, secția civilă, a respins acțiunea ca inadmisibilă. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că, potrivit dispozițiilor Legii nr. 10/2001, restituirea în natură sau prin echivalent a bunurilor ce cad sub incidența acestei legi se face urmare unei proceduri administrative obligatorii, care este finalizată prin emiterea unei dispoziții sau decizii motivată, după caz, care poate fi atacată în justiție. Ori, în speță, o asemenea dispoziție sau decizie nu a fost emisă, astfel încât acțiunea adresată direct instanței de judecată este inadmisibilă.

Prin decizia nr. 133 din 29 mai 2003, Curtea de Apel Ploiești, secția civilă, a respins apelul declarat de reclamant, reținând în considerentele sale că, întrucât unitatea deținătoare a imobilului nu s-a pronunțat cu privire la notificarea formulată de reclamant în baza Legii 10/2001, acțiunea introdusă la tribunal este prematură și nu inadmisibilă, așa cum dintr-o eroare de formulare a reținut prima instanță, aceasta putând fi reiterată după soluționarea notificării de către unitatea deținătoare. Recursul declarat de reclamant a fost admis de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, care, prin decizia nr. 244 din 18 ianuarie 2005, a casat decizia Curții de Apel Ploiești și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Pentru a pronunța această hotărâre, s-a reținut că, deși legiuitorul nu a reglementat expres situația în care persoana juridică deținătoare nu respectă dispozițiile art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10 /2001 de a se pronunța în termen de 60 de zile de la data înregistrării notificării, cei îndreptățiți se pot adresa instanței judecătorești, solicitând obligarea persoanei juridice deținătoare să emită decizie sau dispoziție motivată, întrucât o astfel de obligație decurge din lege și face parte dintr-o procedură administrativă jurisdicțională prealabilă, instituită în mod imperativ. În rejudecare, Curtea de Apel Ploiești, secția civilă, a admis apelul declarat de reclamant, a desființat sentința civilă nr. 95 din 4 martie 2003 a Tribunalului Dâmbovița și a trimis cauza acestei instanțe pentru soluționarea pe fond a acțiunii, cu motivarea că, în raport de dispozițiile art. 297 C. proc.

civ. Astfel investit, Tribunalul Dâmbovița, secția civilă, prin sentința civilă nr. 1269 din 28 septembrie 2006, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor, a respins capătul de cerere privind acordarea despăgubirilor pentru construcția demolată, ca fiind îndreptat împotriva unor persoane fără calitate procesuală, a respins capătul de cerere privind acordarea despăgubirilor pentru terenul aferent construcției și retrocedarea terenului liber de construcții. Instanța a reținut în considerentele sale că, potrivit sentinței civile nr. 325 din 18 februarie1999 a Judecătoriei Târgoviște, adresei nr. 1755 din 26 iunie 2002 și a procesului verbal de punere în posesie întocmite de Comisia locală de fond funciar Vișina și a constatărilor expertului, terenul aparținând autorului reclamantului a făcut obiectul legii fondului funciar, fiind solicitat de ceilalți comoștenitori, respectiv de către P.C.

și P.S., astfel că nu se poate admite că același imobil poate face deopotrivă obiectul aplicării a două acte normative distincte, în acest sens fiind și dispozițiile art. 8 din Legea 10/2001, care exclud din sfera de aplicare terenurile al căror regim este reglementat de Legea nr. 18/1991. În privința imobilului construcție cu destinația de cârciumă, din probele administrate, inclusiv depozițiile martorilor, a rezultat că demolarea nu s-a dispus de către pârâta F.C.P. ori de către reprezentanții altor cooperative de consum, ci de reprezentanții organizațiilor locale de partid, în mod abuziv, iar faptul că după demolare s-a edificat un magazin sătesc în beneficiul pârâtei F.C.P., cu mijloacele sale proprii, nu îl îndreptățește pe reclamant să solicite despăgubiri de la pârâte.

Prin decizia nr. 118 din 7 martie 2007, Curtea de Apel Ploiești, secția civilă, a admis apelul declarat de reclamant împotriva acestei sentințe, pe care a desființat-o și a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Dâmbovița pentru a se pronunța pe fondul cauzei. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că din raportul de expertiză efectuat la instanța de fond rezultă că terenul revendicat de reclamant este deținut de pârâta F.C.P. în baza unui proces verbal de punere în posesie eliberat în anul 1996, iar din declarațiile martorilor rezultă că imobilul - construcție cu destinația de cârciumă a aparținut autorului reclamantului și a fost demolat, în locul acestuia fiind construit un magazin sătesc, astfel că în mod greșit s-a constatat că pârâtele nu au calitate procesuală pasivă.

Rejudecând cauza, Tribunalul Dâmbovița, secția civilă, a admis acțiunea, a constatat că reclamantul este îndreptățit la măsuri reparatorii în echivalent pentru construcția demolată și pentru terenul în suprafață de 401,29 mp aferent magazinului edificat de pârâta F.C.P. și a dispus retrocedarea terenului liber în suprafață de 239,19 mp. Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia nr. 33 din 5 februarie 2008, a admis apelurile declarate de pârâtele F.C.P. Dâmbovița și C.C.P. Șelaru, a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a dispus retrocedarea suprafeței de 239,19 mp teren liber conform expertizei M.M. și a constatat dreptul la măsuri reparatorii în echivalent pentru construcție și pentru diferența de 162,10 mp până la cei 401,29 mp, menținând celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

Prin aceeași decizia, Curtea de apel a respins ca nefondat apelul declarat de reclamant. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut, cu privire la apelul pârâtelor că, astfel cum rezultă din expertiza topometrică efectuată în cauză, terenul în litigiu are suprafața de 401,29 mp, din care 239,19 mp este teren liber, iar măsurile reparatorii se acordă pentru construcția demolată și pentru diferența de 162,10 mp teren aferent construcției și nu pentru suprafața de 401,29 mp, cum din eroare a reținut tribunalul. Cu privire la apelul reclamantului s-a reținut că nu se poate dispune restituirea în natură a întregii suprafețe de teren întrucât, astfel cum rezultă din expertiza efectuată la instanța de fond, numai suprafața de 239,19 mp este liberă, iar pentru celelalte terenuri au fost emise titluri de proprietate în baza Legii nr. 18/1991, respectiv titlul de proprietate nr. 71807 din 31 octombrie 1995 pe numele moștenitorilor lui M.P.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantul P.A. și pârâtele. Invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reclamantul a criticat decizia curții de apel, arătând că aceasta a făcut o greșită aplicare a probelor, întrucât deține fișă de punere în posesie pentru întreaga suprafață de teren de 675 mp, fișă ce nu a fost contestată și nici anulată, iar imobilul trebuie restituit în natură deoarece în prezent nu mai este folosit de pârâtă, fiind închiriat unei terțe persoane. În ce privește recursul declarat de pârâte, o primă critică s-a referit la faptul că despăgubirile ce urmează a se acorda reclamantului pentru imobilul „cârciumă” vor trebui să fie plătite de Statul Român.

Au arătat că au fost de acord cu acordarea despăgubirilor pentru suprafața de 401,29 mp teren aferent construcțiilor, astfel că este nejustificată restituirea în natură către reclamant a terenului. S-a mai arătat că reclamantul nu are calitate procesuală activă întrucât, pentru terenul aferent construcțiilor pe care le dețin, potrivit sentinței civile nr. 325/1992 a Judecătoriei Găești, au fost puși în posesie P.C. și P.S. și nu reclamantul. Prin decizia civilă nr. 5480 din 12 mai 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis ambele recursuri, a casat decizia civilă nr. 33 din 5 februarie 2008 a Curții de Apel Ploiești și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

În luarea acestei decizii, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că situația de fapt nu a fost pe deplin lămurită, impunându-se administrarea tuturor probatoriilor utile, inclusiv expertiză de specialitate, pentru a se stabili cu certitudine cum se individualizează terenul în litigiu, cine îl administrează, care este suprafața totală, care este cea liberă de construcții, inclusiv identificarea acestei suprafețe pe schița de plan. S-a mai învederat că se impune ca instanța de apel să lămurească, prin orice mijloace de probă, concluziile finale ale expertului M.M. ( fila 35 dosar 1837/2006 al Tribunalului Dâmbovița) în sensul că „este necesară anularea parțială a titlului de proprietate nr. 71807/95 pentru suprafața deținută de moștenitorii lui MP și a procesului verbal de punere în posesie din anul 1996 pentru C.C.P.”.

Pe linia deciziei de casare, în conformitate cu dispozițiile art. 315 alin. (1) C. proc.

civ., Curtea, a dispus efectuarea unei noi expertize în specialitatea topografie, cu următoarele obiective: - să se identifice, să se măsoare și să se poziționeze pe schița de plan terenul în litigiu, situat în intravilanul comunei Vișina, satul Broșteni, județul Dâmbovița; - să se precizeze dacă a făcut obiectul Legii 18/1991, dacă s-au emis titluri de proprietate în baza actului normativ menționat, iar în caz afirmativ să se indice persoanele pe numele cărora au fost emise; - să se precizeze în ce bază a fost emis procesul verbal de punere în posesie din data de 10 iunie 1992, precum și procesul verbal de punere în posesie din data de 30 ianuarie 1996 ; - să se stabilească situația juridică actuală a terenului în litigiu; - să se arate dacă terenul respectiv este liber în sensul dispozițiilor art. 10 din Legea 10/2001, deci neafectat de construcții, servituți legale sau amenajări de utilitate publică.

Expertiza a fost efectuară de inginer A.S. Examinând actele și lucrările dosarului, în raport de criticile formulate, precum și de dispozițiile legale incidente în cauză, Curtea de Apel a reținut următoarele: Potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 și Normelor metodologice de aplicare unitară a menționatei legi, nu intră sub incidența acesteia terenurile al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Ori, în cauză, obiectul cererii de restituire îl constituie tocmai un teren ce a făcut obiectul Legii 18/1991.

Referitor la construcția cu destinația de cârciumă, ansamblul probator administrat în cauză concluzionează că aceasta a fost demolată în totalitate de către reprezentanții fostelor organizații locale de partid, iar magazinul sătesc, existent pe terenul în litigiu, reprezintă construcție nouă, edificată în beneficiul F.C.P. Dâmbovița, cu mijloacele sale proprii. În acest condiții, raportat la dispozițiile Legii 10/2001, pârâtele nu pot fi obligate la acordarea de despăgubiri către reclamant pentru construcția demolată. Față de toate aceste considerente, Curtea de Apel a respins ca nefondat apelul declarat de reclamant, a admis apelul pârâtelor, a schimbat în tot sentința civilă nr. 938 din 11 octombrie 2007 a Tribunalului Dâmbovița, în sensul că a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Împotriva deciziei a declarat recurs reclamantul P.A. care a susținut următoarele motive de nelegalitate. Se invocă dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. și se apreciază ca decizia recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină și nu respectă dispozițiile obligatorii de casare date de Înalta Curte de Casație și Justiție. Instanța de apel, deși dispune efectuarea unei expertize topo - ale cărei concluzii sunt confuze și nelămuritoare cu privire a obiectivele stabilite chiar de către I.C.C.J. - totuși, decide că aceasta probă pe care Înalta Curte de Casație și Justiție o recomandase prin dispoziție obligatorie în temeiul art. 315 C. proc. civ., este total "inutilă " și prin urmare nu o ia în considerare.

Se arătă că noua expertiză topo era dispusă în completarea primei expertize tehnice de specialitate realizata în cauză, respectiv a celei întocmită de expertul M.M. (fila 35, dos. 1837/2006 a Tribunalului Dâmbovița) expertiză la care, în ciclul procesual trecut, Înalta Curte de Casație și Justiție face referiri directe chiar în decizia pronunțată. Se mai susține incidența art. 304 pct. 7 C. proc. civ. deoarece hotărârea nu ar cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. Astfel, rezumând cele expuse anterior, se critică decizia recurată pentru că s-a ignorat cu desăvârșire concluziile noi expertize dispuse în cauză în completarea expertizei M.M., aceasta din urmă nefiind contestată de niciuna dintre părți la momentul realizării sale.

Instanța de apel s-a limitat în a arata doar obiectivele expertizei dispuse prin decizia de casare, nefăcând vorbire despre concluziile la care expertul a ajuns, nu a lămurit în nici un fel, așa cum solicită Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia de casare, concluziile finale ale expertului M.M., în sensul că este necesară anularea parțială a titlului de proprietate nr. 71807/95 pentru suprafața deținută de moștenitorii lui MP și a procesului verbal de punere în posesie din anul 1996 pentru C.C.P." (fila 7 dec. nr. 5480 din 12 mai 2009 a I.C.C.J.). Referitor la construcția demolată pentru care reclamantul a solicitat despăgubiri, instanța de apel își contrazice propria poziție, deși înainte de casare admisese dreptul la despăgubiri, în condițiile în care nu a intervenit niciun motiv de noutate juridică față de acest aspect.

Se invocă dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și se apreciază că decizia apelată este lipsită de temei legal atât din punct de vedere al unei motivări în fapt incomplete, cât și din punct de vedere al unei motivări în fapt imprecise. În speță, se consideră că instanța de apel, prin decizia pronunțată, a ignorat existența și/sau caracterul imperativ al dispozițiilor legale, a aplicat greșit norma legală la starea de fapt dovedita în cauză, și nu a dedus consecințele ce se impun din aplicarea exactă a legii la faptele cauzei. Astfel, în mod eronat instanța de apel afirma că terenul în litigiu nu intră sub incidența Legii nr. 10/2001, conform dispozițiilor sale din art. 8 alin. (1). În speță, reclamantul a revendicat terenul și construcția (cârciuma) aparținând autorului situate în intravilanul comunei Vișina, acest imobil niciodată neavând un al regim juridic decât cel de teren intravilan.

În ceea ce privește motivarea în fapt imprecisă, aceasta rezida din situația că starea de fapt reținută de instanța de apel, și anume că aplicabilă în speță ar fi dispozițiile Legii fondului funciar și nu ale Legii nr. 10/2001, pe de o parte, precum și în situația că intimatele pârâte nu pot fi obligate la despăgubiri către reclamant pentru construcția demolată, este total eronată și contrazisă de întreg probatoriul administrat în speță. Analizând recursul declarat prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed. Pentru a fi incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., este necesar ca hotărârea recurată să fie dată cu aplicarea sau interpretarea greșită a legii sau să fie lipsită de temei legal. În cauză instanța de apel a interpretat în mod corect atât dispozițiile art. 8 din Legea nr. 10/2001, precum și art. 315 C. proc. civ. Interpretarea dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 10/2001 a fost realizat în mod just de instanța de apel care a reținut că terenul în litigiu se află sub incidența art. 8 din Legea nr. 10/2001 deoarece a făcut obiectul Legii nr. 18/1991. Astfel, conform sentinței civile nr. 325 din 18 februarie 1999 a Judecătoriei Târgoviște (devenită irevocabilă), adresei nr. 1755 din 26 iunie 2002 emisă de Comisia Locală Vișina de Fond Funciar, raportului de expertiză ing.

A.S., pentru terenul în litigiu, în suprafață de 1000 mp situat în județul Dâmbovița, s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate în baza Legii 18/1991. O parte din terenul în litigiu - 675 mp, este înscrisă în titlul de proprietate emis în baza Legii fondului funciar pe numele moștenitorilor lui P.C. și P.S. (frații reclamantului), iar restul - 325 mp, a fost inclus în titlul de proprietate nr. 71807 din 31 octombrie 1995 emis, în baza aceleiași legi, moștenitorilor numitului M.P. În prezent, terenul de 675 mp, pe care s-a edificat magazinul sătesc, se află în posesia pârâtelor, conform procesului verbal de punere în posesie din data de 30 ianuarie 1996, emis tot în baza Legii 18/1991.

În acest context, este cert că terenul în litigiu nu intră sub incidența Legii 10/2001 conform dispozițiilor sale din art. 8 alin. (1). Și dispozițiile art. 315 C. proc. civ. au fost interpretate și aplicate în mod corect, instanța de apel a dispus efectuarea unei noi expertize tehnice de specialitate ale cărei concluzii nu ar fi ignorate, expertul sesizând întocmai obiectivele fixate de instanță. O altă critică formulată de recurentul - reclamant vizează incidența art. 304 pct. 7 C. proc. civ., relativ la decizia Curții de Apel. Nici această critică nu subzistă, pentru a fi incident acest motiv de recurs, este necesar ca hotărârea recurată să nu cuprindă motivele pe care se sprijină ori să cuprindă motive contradictorii sau străine de natura pricinii.

În cauză, decizia recurată cuprinde toate mențiunile reglementate de art. 261 alin. (5) C. proc. civ. și anume susținerile de fapt și de drept ce au forma convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. Susținerile recurentului în sensul că s-ar fi ignorat cu desăvârșire concluziile noii expertize dispuse în cauză nu se justifică, așa numita „omisiune” a instanței în a face mențiunea despre anularea parțială a titlului de proprietate nr. 71807/1995 și a procesului - verbal de punere în posesie neputând echivala cu o nemotivare, câtă vreme obiectul dedus judecății l-a constituit doar obligarea pârâtelor la acordarea de despăgubiri pentru imobilele aflate în posesia pârâtelor și restituirea în natură a terenului liber.

Motivarea în fapt a deciziei recurate nu este imprecisă, așa cum susține recurentul - reclamant, nu este eronată și nici incompletă, ea îndeplinește cerințele impuse de art. 261 alin. (5) C. proc. civ. Pentru aceste considerente, se va respinge recursul ca nefondat în baza art. 312 C. proc. civ., fiind menținută decizia civilă ca legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul P.A. împotriva deciziei civile nr. 104 din 17 mai 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 iunie 2011.