Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția I civilă
Data
20 ianuarie 2011

Decizia nr. 367/2011 — ÎCCJ, Secția I civilă

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, la data de 10 decembrie 2007 reclamanții E.A.D., S.G., S.C.C. și P.E. au declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 159 din 24 octombrie 2007 a Curții de Apel Iași, secția civilă. La termenul din data de 16 octombrie 2008 judecata recursului a fost suspendată în condițiile art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. Conform art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an.

Partea nu se socotește în vină, când actul de procedură urma să fie îndeplinit din oficiu. Întrucât de la data suspendării nici una dintre părți nu a săvârșit acte de procedură pentru continuarea judecății, Înalta Curte a constatat că s-au împlinit cerințele perimării, respectiv, faptul că pricina a rămas în nelucrare în tot timpul prevăzut de lege; rămânerea în nelucrare se datorează culpei părților; nu a intervenit o cauză de întrerupere sau de suspendare a termenului de perimare; nu există o cauză de stingere a procesului prevăzută de o normă specială. Drept urmare, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se va constata perimarea recursului, cu consecința rămânerii irevocabile a hotărârii recurate.

DECIDE Constată perimat recursul declarat de reclamanții E.A.D., S.G., S.C.C. și P.E. împotriva deciziei civile nr. 159 din 24 octombrie 2007 a Curții de Apel Iași, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 ianuarie 2011.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.