ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 744/2012

Asupra

recursului de față;

În baza

lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin Rezoluția nr.788/ P din 09

iunie 2011, a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București s-a dispus, în

baza art.10 lit. a) din C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de

magistratul judecător S.E. de la Judecătoria Sectorului 1 București și

executorul judecătoresc U.B.V., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor

prevăzute de art.246 din C. pen., respectiv art.208-209 din C. pen. și art.290

din C. pen.

În fapt, prin

încheierea de ședință din 14 martie 2011, pronunțată de Judecătoria Sectorului

1 București în Dosarul nr.30464/299/2010, având ca obiect contestația la

executare formulată de Z.C.F., în contradictoriu cu intimata R.B.S.B. SA, s-a

dispus scoaterea cauzei de pe rolul acestei instanțe și trimiterea la Parchetul

de pe lângă Curtea de Apel București pentru efectuarea cercetărilor fată de

intimații făptuitori menționați anterior.

Pentru a decide

astfel, Judecătoria Sectorului 1 București a calificat contestația la

executare, în Dosarul nr.9034/299/2010, ca fiind o plângere penală greșit

îndreptată (art. 222 alin. (7) din C. proc. pen.), întrucât contestatorul Z.C.F.

a înțeles să-și motiveze contestația în raport de faptul că magistratul

judecător S.E., în colaborare cu executorul judecătoresc, a pronunțat o

sentință abuzivă de încuviințare a executării silite a petentului, deși nu

există niciun contract încheiat între Z.C.F. și R.B.S.B. SA.

S-a reținut că

petentul era obligat, în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de

credit încheiat cu R.B.S.B. SA, la plata către creditoare a sumei de 524,92

lei, la care s-a adăugat onorariul executorului judecătoresc (71,60 lei),

conform contractului de executare silită nr. 35 din 18 ianuarie 2010, decizia

magistratului judecător S.E., de încuviințare a executării silite a fost luată

pe baza actelor existente și nu poate constitui, prin ea însăși, o faptă care

să atragă o responsabilitate penală a acestuia.

În același mod

și executorul judecătoresc U.B.V. a acționat legal, la cererea creditoarei R.B.S.B.

SA, conform contractului de executare silită nr. 35 din 18 ianuarie 2010,

solicitând instanței încuviințarea executării silite, prin poprirea sumelor de

bani deținute la terții popriți din sectorul 1, privind pe debitorul Z.C.

Prin Rezoluția

nr.1901/II/2/2011 din 21 iulie 2011 a Procurorului General Adjunct al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București a fost respinsă plângerea formulată

de petent împotriva sus - arătatei rezoluții.

Nemulțumit

petentul s-a adresat cu plângere instanței competente.

Curtea de Apel

București, secția I penală, prin Sentința penală nr. 426/ R din 31 octombrie

2011 a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul Z.C.F., pe care l-a

obligat la plat sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî

astfel, Curtea a reținut că petentul a motivat plângerea prin inexistența

contractului, ne-audierea sa, reverificarea actelor, omițând să precizeze dacă

este sau nu debitor pentru suma de 524.92 lei, de care a beneficiat, conform

înscrisurilor aflate la dosar și pe care, la data de 12 noiembrie 2010, a

plătit-o în totalitate către bancă, aceasta solicitând închiderea dosarului;

apreciindu-se că rezoluția atacată este legală și temeinică.

Împotriva acestei

din urmă sentințe petentul Z.C.F. a formulat recursul de față.

Recursul este

inadmisibil.

Potrivit art.

278

1

alin. (1) C. proc. pen., împotriva rezoluție de neîncepere a

urmăririi penale sau a ordonanței, persoana vătămată , precum și orice alte

persoane pot face plângere la judecătorul de la instanță căreia i-ar reveni,

potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță.

Potrivit art.

278

1

alin. (8) C. proc. pen., judecătorul , soluționând plângerea o

poate respinge ca nefondată prin sentință, ca în speță, iar potrivit art. 278

1

alin. (10) C. proc. pen., astfel cum acesta a fost modificat prin art. 18 pct.

39 din Legea nr. 202/2010 (mica reformă) împotriva hotărârii pronunțate de

judecător potrivit alin. (8) nu se mai poate exercita nici o cale de atac,

astfel că sentința pronunțată în aceste condiții este definitivă de la data

pronunțării.

Așa fiind, Înalta

Curte, în conformitate cu prevederile art. 385

15

alin. (1) pct. 1

lit. a) C. proc. pen., va respinge ca inadmisibil recursul declarat de

petiționarul Z.C.F.

În temeiul art.

192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petiționar va fi obligat la plata

cheltuielilor judiciare către stat, potrivit dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de petiționarul Z.C.F. împotriva sentinței

penale nr.426/ F din 31 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția I

penală.

Obligă

recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 14 martie 2012.