ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 744/2012

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin Rezoluția nr.788/ P din 09 iunie 2011, a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București s-a dispus, în baza art.10 lit. a) din C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de magistratul judecător S.E. de la Judecătoria Sectorului 1 București și executorul judecătoresc U.B.V., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art.246 din C. pen., respectiv art.208-209 din C. pen. și art.290 din C. pen. În fapt, prin încheierea de ședință din 14 martie 2011, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în Dosarul nr.30464/299/2010, având ca obiect contestația la executare formulată de Z.C.F., în contradictoriu cu intimata R.B.S.B.

SA, s-a dispus scoaterea cauzei de pe rolul acestei instanțe și trimiterea la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București pentru efectuarea cercetărilor fată de intimații făptuitori menționați anterior. Pentru a decide astfel, Judecătoria Sectorului 1 București a calificat contestația la executare, în Dosarul nr.9034/299/2010, ca fiind o plângere penală greșit îndreptată (art. 222 alin. (7) din C. proc. pen.), întrucât contestatorul Z.C.F. a înțeles să-și motiveze contestația în raport de faptul că magistratul judecător S.E., în colaborare cu executorul judecătoresc, a pronunțat o sentință abuzivă de încuviințare a executării silite a petentului, deși nu există niciun contract încheiat între Z.C.F.

și R.B.S.B. SA. S-a reținut că petentul era obligat, în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de credit încheiat cu R.B.S.B. SA, la plata către creditoare a sumei de 524,92 lei, la care s-a adăugat onorariul executorului judecătoresc (71,60 lei), conform contractului de executare silită nr. 35 din 18 ianuarie 2010, decizia magistratului judecător S.E., de încuviințare a executării silite a fost luată pe baza actelor existente și nu poate constitui, prin ea însăși, o faptă care să atragă o responsabilitate penală a acestuia. În același mod și executorul judecătoresc U.B.V. a acționat legal, la cererea creditoarei R.B.S.B. SA, conform contractului de executare silită nr. 35 din 18 ianuarie 2010, solicitând instanței încuviințarea executării silite, prin poprirea sumelor de bani deținute la terții popriți din sectorul 1, privind pe debitorul Z.C.

Prin Rezoluția nr.1901/II/2/2011 din 21 iulie 2011 a Procurorului General Adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București a fost respinsă plângerea formulată de petent împotriva sus - arătatei rezoluții. Nemulțumit petentul s-a adresat cu plângere instanței competente. Curtea de Apel București, secția I penală, prin Sentința penală nr. 426/ R din 31 octombrie 2011 a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul Z.C.F., pe care l-a obligat la plat sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut că petentul a motivat plângerea prin inexistența contractului, ne-audierea sa, reverificarea actelor, omițând să precizeze dacă este sau nu debitor pentru suma de 524.92 lei, de care a beneficiat, conform înscrisurilor aflate la dosar și pe care, la data de 12 noiembrie 2010, a plătit-o în totalitate către bancă, aceasta solicitând închiderea dosarului; apreciindu-se că rezoluția atacată este legală și temeinică. Împotriva acestei din urmă sentințe petentul Z.C.F. a formulat recursul de față. Recursul este inadmisibil. Potrivit art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen., împotriva rezoluție de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței, persoana vătămată , precum și orice alte persoane pot face plângere la judecătorul de la instanță căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță.

Potrivit art. 278 1 alin. (8) C. proc. pen., judecătorul , soluționând plângerea o poate respinge ca nefondată prin sentință, ca în speță, iar potrivit art. 278 1 alin. (10) C. proc. pen., astfel cum acesta a fost modificat prin art. 18 pct. 39 din Legea nr. 202/2010 (mica reformă) împotriva hotărârii pronunțate de judecător potrivit alin. (8) nu se mai poate exercita nici o cale de atac, astfel că sentința pronunțată în aceste condiții este definitivă de la data pronunțării. Așa fiind, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. pen., va respinge ca inadmisibil recursul declarat de petiționarul Z.C.F. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petiționar va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, potrivit dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiționarul Z.C.F. împotriva sentinței penale nr.426/ F din 31 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 14 martie 2012.