ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5945/2008

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5945/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Deliberând asupra recursului de față,

în condițiile art. 256 C. proc. civ., constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 156 din 14

mai 2007, Tribunalul Argeș a admis contestația formulată de reclamantul Z.C.I.,

în contradictoriu cu pârâții Primarul comunei Suseni și Consiliul local al

comunei Suseni, a anulat dispoziția nr. 643 din 22 decembrie 2004 emisă de

Primarul comunei Suseni și a constatat că petentul are dreptul să primească

despăgubiri pentru construcții, la valoarea de 19.725 lei.

A fost obligată pârâta să restituie

în natură terenul în suprafață de 10.950 mp, identificat de RET C.P., fila 27,

rest neatribuit conform titlului de proprietate emis reclamantului, iar ambii

pârâți au fost obligați să plătească reclamantului suma de 150 lei cheltuieli

de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre,

prima instanță a reținut că, prin sentința civilă nr. 30 din 15 martie 2006,

Tribunalul Argeș a admis acțiunea formulată de reclamantul Z.C.I., a dispus

anularea dispoziției contestate și a constatat că reclamantul are dreptul să

primească despăgubiri pentru terenul în litigiu.

Curtea de Apel Pitești, prin decizia

civilă nr. 161/A din 14 septembrie 2006, a admis apelul, a desființat sentința

primei instanțe și a trimis cauza spre rejudecare, reținând că există

contradicții între dispozitiv și considerente și că se impune aprofundarea

probatoriului, în sensul de a se verifica dacă terenul solicitat se regăsește

în titlul de proprietate nr. 129918 din 28 septembrie 2004, dacă este liber și

poate fi restituit în natură.

A reținut tribunalul, că la

rejudecare a fost completat raportul de expertiză, că susținerea pârâtului

Primarul comunei Suseni privind lipsa obligației primarului și a consiliului

local de a plăti despăgubiri este neîntemeiată și că primarul este emitent al

dispoziției contestate și reprezintă unitatea administrativ teritorială, în

speță, comuna Suseni.

Prima instanță a reținut că

autorului reclamantului i-a fost confiscată averea, prin sentința penală de

condamnare pentru infracțiuni de natură politică. După preluarea terenului și a

construcțiilor, s-a procedat la demolarea construcțiilor, iar terenul nu a mai

fost stăpânit de către membrii familiei reclamantului.

În baza Legii nr. 18/1991, a fost

reconstituit dreptul de proprietate pentru 10 ha teren, însă după intrarea în

vigoare a Legii nr. 10/2001 reclamantul a formulat notificare, prin care a

solicitat restituirea în natură a terenului preluat prin confiscare și

acordarea de măsuri reparatorii pentru construcțiile demolate.

Față de prevederile art. 2 alin. (1)

lit. b) din Legea nr. 10/2001, terenul și construcțiile intră în categoria

imobilelor care fac obiectul Legii nr. 10/2001 însă, potrivit probelor

administrate în cauză, pe terenul confiscat nu se mai regăsesc decât temeliile

vechii construcții, demolate în timpul fostului regim. Nu s-a dovedit că

demolarea construcțiilor a fost făcută de către contestator, iar de la data

formulării notificării și până la punerea în posesie a reclamantului, acesta nu

a avut la dispoziție terenul pentru a putea proceda la demolare.

În privința terenului, s-a reținut

că reclamantul a solicitat restituirea în natură a suprafeței de 3,05 ha, însă

expertul a identificat suprafața de 28.930 mp teren, din care pentru terenul în

suprafață de 19.100 mp a fost reconstituit dreptul de proprietate, fiind

înscris în titlul de proprietate nr. 129918 din 28 septembrie 2004.

Diferența de teren, în suprafață de

10.950 mp, este liberă, fiind cultivată de către petent cu grâu, însă „nu se

regăsește în actele de proprietate emise în beneficiul acestuia”.

De aceea, fiind „împlinită ipoteza

art. 10 din Legea nr. 10/2001” , pentru această suprafață de teren se poate

dispune restituirea în natură, iar, în privința construcțiilor preluate odată

cu terenul, dispoziția atacată nu reflectă realitatea, pentru că s-a dispus

restituirea în natură, deși nu mai existau pe terenul în litigiu.

Curtea de Apel Pitești, prin decizia

civilă nr. 313 /A din 14 septembrie 2007, a respins apelul declarat de Primarul

comunei Suseni împotriva acestei sentințe și a fost obligat apelantul să

plătească intimatului-reclamant suma de 200 lei cheltuieli de judecată.

Instanța de apel a reținut că

instanța judecătorească este abilitată legal să acorde măsuri reparatorii prin

echivalent, deoarece decizia atacată a fost emisă la data de 22 decembrie 2004,

înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, iar, potrivit deciziei nr.

52 din 4 iunie 2007 dată în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și

Justiție, dispozițiile art. 16 și urm. din Legea nr. 247/2005 nu se aplică

deciziilor emise anterior intrării în vigoare a acestei legi.

În privința construcțiilor,

susținerea apelantului că au existat la data emiterii dispoziției și că au fost

demolate de intimatul-reclamant nu este întemeiată, deoarece din concluziile

raportului de expertiză rezultă că aceste construcții nu mai există, situație

recunoscută și de apelant, iar din conținutul dispoziției contestate rezultă

starea avansată de degradare în care se aflau construcțiile, demolarea lor

fiind iminentă, fără vreo contribuție din partea intimatului-reclamant.

S-a mai reținut, că reclamantul a

solicitat restituirea terenului, situație care rezultă din conținutul

contestației și care a fost reținută cu autoritate de lucru judecat prin

decizia civilă nr. 161/A din 14 septembrie 2006, iar apărarea apelantului că

terenul este domeniu public și că nu poate fi restituit nu a fost formulată „la

instanțele inferioare”. În anexa nr. 87/2002 aflată la fila 58 din dosar,

terenul este înscris ca „teren de sport”, categorie de imobile pentru care prin

lege este permisă restituirea în natură.

Reclamantul a făcut dovada dreptului

de proprietate asupra imobilelor care fac obiectul litigiului, deoarece este

moștenitorul defunctului Z.G.C., care a fost condamnat penal pentru sabotaj

economic, fiindu-i confiscat terenul în suprafață de 35 ha și construcțiile

aflate pe acesta, iar susținerea apelantului că sunt incidente dispozițiile

art. 8 din Legea nr. 10/2001 nu este întemeiată, pentru că din concluziile

raportului de expertiză rezultă că din suprafața de 3,05 ha teren s-a eliberat

titlu de proprietate numai pentru terenul în suprafață de 19.100 mp. Față de

caracterul de complinire al Legii nr. 10/2001, legal prin sentința apelată s-a

dispus restituirea în natură a terenului care este liber de construcții.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs pârâtul Primarul comunei Suseni care, invocând art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., a susținut că s-a stabilit că petentul are dreptul să primească

despăgubiri pentru construcții, deși regimul juridic al despăgubirilor, atunci

când restituirea în natură nu mai este posibilă, se stabilește în condițiile

legii speciale.

Recurentul a arătat că, indiferent

de procedura aplicată, se cuvin despăgubiri numai pentru construcțiile

demolate, însă intimatului i-au fost restituite în natură construcțiile

existente la data emiterii dispoziției de restituire. Chiar intimatul-reclamant

a identificat construcțiile care mai existau pe teren, prin intermediul

executorului judecătoresc, iar din conținutul procesului verbal încheiat de

executorul judecătoresc rezultă că martori la constatările făcute de expert au

fost rudele intimatului. Făcând abstracție de acest act, s-a reținut că toate

construcțiile au fost demolate „în anii fostului regim”.

În realitate, reclamantul deține

imobilul de mai mulți ani. La momentul emiterii dispoziției contestate,

construcțiile erau în stare avansată de degradare, însă petentul este cel care

le-a demolat, fără a solicita autorizația de desființare. În anul 1991 construcțiile

care au avut destinația de sediu CAP au fost ocupate și încuiate de reclamant.

Unitatea administrativ-teritorială nu a deținut imobilul, iar primarul a

considerat că „poate fi asimilat ca entitate investită cu soluționarea

notificării”.

Recurentul a mai susținut, că în mod

greșit s-a reținut că reclamantul a solicitat restituirea în natură a terenului

confiscat și acordarea de măsuri reparatorii pentru construcțiile demolate,

deși „solicitarea a fost pentru echivalent”, iar pentru terenuri sunt

aplicabile dispozițiile legislației funciare, conform art. 8 din Legea nr.

10/2001.

Intimatul Z.C.I. a depus

întâmpinare, prin care a cerut să se respingă recursul, deoarece invocarea art.

304 pct. 9 C. proc. civ. fără să se facă referire la vreo încălcare a legii

dovedește lipsa de temei a recursului, iar susținerile recurentului nu sunt

întemeiate.

Analizând recursul, în limita

criticilor formulate care fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., se constată că este întemeiat.

Dezvoltarea motivelor de recurs face

posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocat de recurent, pentru

că în declarația de recurs se arată că se pot acorda despăgubiri în condițiile

legii speciale numai pentru construcțiile demolate, nu și pentru cele care

existau pe teren la momentul preluării imobilului de către reclamant (situație

reglementată de art. 10 din Legea nr. 10/2001), iar cu privire la teren s-a

susținut că sunt incidente dispozițiile legislației funciare, conform art. 8

din Legea nr. 10/2001.

Potrivit înscrisurilor depuse la

dosar, notificarea formulată de intimatul reclamant a fost soluționată până la

data intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, în sensul restituirii în natură

a construcțiilor existente pe teren, iar intimatul-reclamant, contestând

dispoziția nr. 643 din 22 decembrie 2004, a susținut că pe teren nu există

construcțiile menționate în dispoziție.

Prin decizia atacată, fără ca

situația de fapt să fie pe deplin stabilită, instanța de apel a păstrat

sentința primei instanțe, prin care s-a constatat dreptul intimatului-reclamant

la despăgubiri pentru construcții și s-a dispus restituirea suprafeței de 10950

mp teren, reținându-se că toate construcțiile au fost demolate „în regimul

anterior”, și că, datorită caracterului de complinire al Legii nr. 10/2001 față

de prevederile legilor anterioare cu caracter reparatoriu (în speță, Legea nr.

18/1991), se poate dispune restituirea în natură a terenului liber.

Față de conținutul procesului verbal

încheiat de executorul judecătoresc A.I., la cererea intimatului-reclamant la

data de 19 septembrie 2003, în care sunt consemnate construcțiile existente pe

teren, construcții înscrise și în dispoziția contestată, la data emiterii

dispoziției nu erau demolate toate construcțiile, iar, potrivit art. 9 din

Legea nr. 10/2001, imobilele se restituie în natură în starea în care se află

la data cererii de restituire.

Expertul a constatat inexistența

construcțiilor la data efectuării expertizei, însă raportul de expertiză a fost

întocmit la 5 septembrie 2005, ulterior emiterii dispoziției.

Parte din construcții existând pe

teren la data cererii de restituire și a emiterii dispoziției contestate,

dreptul intimatului-reclamant la despăgubiri există pentru construcțiile

demolate anterior datei când s-a formulat cererea de restituire, precum și,

potrivit art. 41 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, pentru distrugerile și

degradările cauzate imobilelor după intrarea în vigoare a acestei legi, până în

momentul predării efective către persoana îndreptățită.

De aceea, pentru constatarea

existenței și întinderii dreptului la despăgubiri pentru construcții, trebuie

să se administreze probe pentru a se stabili când a fost predat imobilul

reclamantului, care era starea construcțiilor existente pe teren la momentul

predării, ce distrugeri s-au produs după intrarea în vigoare a Legii nr.

10/2001 și cine le-a produs.

Stabilirea acestor împrejurări de

fapt se impune, față de susținerea recurentului-pârât că intimatul reclamant a

preluat imobilul în anul 1991 și de reținerea de către prima instanță că pentru

parte din teren s-a reconstituit dreptul de proprietate în condițiile Legii nr.

18/1991 și că reclamantul folosește efectiv și terenul în suprafață de 10950 mp

neînscris în titlu de proprietate, care este cultivat cu grâu.

În privința terenului, expertul a

stabilit întinderea și amplasamentul suprafeței de 28930 mp, fără să arate care

sunt înscrisurile în raport de care a stabilit acest amplasament pentru

întreaga suprafață de teren care face obiectul pricinii, iar în sentința penală

nr. 2722 din 15 august 1950 există mențiunea că terenul pe care era situată o

casă de locuit avea suprafața de 2 ha, fără indicarea terenului pe care se

aflau celelalte construcții.

Recurentul-pârât a susținut că

pentru întreaga suprafață de teren pe care s-au aflat construcțiile a fost

reconstituit dreptul de proprietate în baza Legii nr. 18/1991, iar la instanța

de apel s-au depus la dosar înscrisurile aflate la filele 47 – 56, care privesc

mai multe suprafețe de teren pentru care s-a stabilit dreptul moștenitorilor

defunctului Z.C., în baza Legii nr. 18/1991.

De aceea, trebuie completat raportul

de expertiză topografică, urmând ca expertul, pe baza mențiunilor din hotărârea

de condamnare a autorului reclamantului, și a actelor emise în baza Legii nr.

18/1991, să stabilească dacă întreaga suprafață de 3,05 ha care face obiectul

pricinii a fost aferentă construcțiilor preluate prin confiscare, dacă acest

teren a făcut obiectul cererilor de reconstituire și dacă pentru întreaga

suprafață de teren menționată în hotărârea de condamnare s-a stabilit dreptul

în baza legilor fondului funciar.

Față de faptul că parte din teren

este înscrisă în titlul de proprietate emis în baza Legii nr. 18/1991, așa cum

s-a reținut prin sentința primei instanțe, păstrată prin decizia atacată,

trebuie stabilit dacă și suprafața de 10.950 mp care face obiectul pricinii are

regimul juridic reglementat prin legile fondului funciar.

Această împrejurare se impune a fi

stabilită, deoarece „caracterul de complinire al Legii nr. 10/2001 față de

prevederile Legii nr. 18/1991”, reținut de instanța de apel, nu înlătură

aplicarea art. 8 din Legea nr. 10/2001, invocat de recurent, text care prevede

în mod expres ce terenuri nu intră sub incidența Legii nr. 10/2001.

Pentru aceste considerente, conform

art. 312, art. 314 C. proc. civ., se va admite recursul declarat de pârât, va

fi casată decizia atacată și se va trimite cauza spre rejudecare aceleiași

instanțe.

Cu ocazia rejudecării, se va

administra probatoriul necesar stabilirii împrejurărilor menționate și se vor

avea în vedere mijloacele de apărare invocate de părți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâtul

Primarul comunei Suseni împotriva deciziei nr. 313/A din 14 septembrie 2007 a

Curții de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă

și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie, pe care o

casează.

Trimite cauza aceleiași instanțe,

spre rejudecare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

16 octombrie 2008

.