ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5945/2008

Deliberând asupra recursului de față, în condițiile art. 256 C. proc. civ., constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 156 din 14 mai 2007, Tribunalul Argeș a admis contestația formulată de reclamantul Z.C.I., în contradictoriu cu pârâții Primarul comunei Suseni și Consiliul local al comunei Suseni, a anulat dispoziția nr. 643 din 22 decembrie 2004 emisă de Primarul comunei Suseni și a constatat că petentul are dreptul să primească despăgubiri pentru construcții, la valoarea de 19.725 lei. A fost obligată pârâta să restituie în natură terenul în suprafață de 10.950 mp, identificat de RET C.P., fila 27, rest neatribuit conform titlului de proprietate emis reclamantului, iar ambii pârâți au fost obligați să plătească reclamantului suma de 150 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, prin sentința civilă nr. 30 din 15 martie 2006, Tribunalul Argeș a admis acțiunea formulată de reclamantul Z.C.I., a dispus anularea dispoziției contestate și a constatat că reclamantul are dreptul să primească despăgubiri pentru terenul în litigiu. Curtea de Apel Pitești, prin decizia civilă nr. 161/A din 14 septembrie 2006, a admis apelul, a desființat sentința primei instanțe și a trimis cauza spre rejudecare, reținând că există contradicții între dispozitiv și considerente și că se impune aprofundarea probatoriului, în sensul de a se verifica dacă terenul solicitat se regăsește în titlul de proprietate nr. 129918 din 28 septembrie 2004, dacă este liber și poate fi restituit în natură.

A reținut tribunalul, că la rejudecare a fost completat raportul de expertiză, că susținerea pârâtului Primarul comunei Suseni privind lipsa obligației primarului și a consiliului local de a plăti despăgubiri este neîntemeiată și că primarul este emitent al dispoziției contestate și reprezintă unitatea administrativ teritorială, în speță, comuna Suseni. Prima instanță a reținut că autorului reclamantului i-a fost confiscată averea, prin sentința penală de condamnare pentru infracțiuni de natură politică. După preluarea terenului și a construcțiilor, s-a procedat la demolarea construcțiilor, iar terenul nu a mai fost stăpânit de către membrii familiei reclamantului.

În baza Legii nr. 18/1991, a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru 10 ha teren, însă după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 reclamantul a formulat notificare, prin care a solicitat restituirea în natură a terenului preluat prin confiscare și acordarea de măsuri reparatorii pentru construcțiile demolate. Față de prevederile art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 10/2001, terenul și construcțiile intră în categoria imobilelor care fac obiectul Legii nr. 10/2001 însă, potrivit probelor administrate în cauză, pe terenul confiscat nu se mai regăsesc decât temeliile vechii construcții, demolate în timpul fostului regim. Nu s-a dovedit că demolarea construcțiilor a fost făcută de către contestator, iar de la data formulării notificării și până la punerea în posesie a reclamantului, acesta nu a avut la dispoziție terenul pentru a putea proceda la demolare.

În privința terenului, s-a reținut că reclamantul a solicitat restituirea în natură a suprafeței de 3,05 ha, însă expertul a identificat suprafața de 28.930 mp teren, din care pentru terenul în suprafață de 19.100 mp a fost reconstituit dreptul de proprietate, fiind înscris în titlul de proprietate nr. 129918 din 28 septembrie 2004. Diferența de teren, în suprafață de 10.950 mp, este liberă, fiind cultivată de către petent cu grâu, însă „nu se regăsește în actele de proprietate emise în beneficiul acestuia”. De aceea, fiind „împlinită ipoteza art. 10 din Legea nr. 10/2001” , pentru această suprafață de teren se poate dispune restituirea în natură, iar, în privința construcțiilor preluate odată cu terenul, dispoziția atacată nu reflectă realitatea, pentru că s-a dispus restituirea în natură, deși nu mai existau pe terenul în litigiu.

Curtea de Apel Pitești, prin decizia civilă nr. 313 /A din 14 septembrie 2007, a respins apelul declarat de Primarul comunei Suseni împotriva acestei sentințe și a fost obligat apelantul să plătească intimatului-reclamant suma de 200 lei cheltuieli de judecată. Instanța de apel a reținut că instanța judecătorească este abilitată legal să acorde măsuri reparatorii prin echivalent, deoarece decizia atacată a fost emisă la data de 22 decembrie 2004, înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, iar, potrivit deciziei nr. 52 din 4 iunie 2007 dată în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție, dispozițiile art. 16 și urm. din Legea nr. 247/2005 nu se aplică deciziilor emise anterior intrării în vigoare a acestei legi.

În privința construcțiilor, susținerea apelantului că au existat la data emiterii dispoziției și că au fost demolate de intimatul-reclamant nu este întemeiată, deoarece din concluziile raportului de expertiză rezultă că aceste construcții nu mai există, situație recunoscută și de apelant, iar din conținutul dispoziției contestate rezultă starea avansată de degradare în care se aflau construcțiile, demolarea lor fiind iminentă, fără vreo contribuție din partea intimatului-reclamant. S-a mai reținut, că reclamantul a solicitat restituirea terenului, situație care rezultă din conținutul contestației și care a fost reținută cu autoritate de lucru judecat prin decizia civilă nr. 161/A din 14 septembrie 2006, iar apărarea apelantului că terenul este domeniu public și că nu poate fi restituit nu a fost formulată „la instanțele inferioare”.

În anexa nr. 87/2002 aflată la fila 58 din dosar, terenul este înscris ca „teren de sport”, categorie de imobile pentru care prin lege este permisă restituirea în natură. Reclamantul a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilelor care fac obiectul litigiului, deoarece este moștenitorul defunctului Z.G.C., care a fost condamnat penal pentru sabotaj economic, fiindu-i confiscat terenul în suprafață de 35 ha și construcțiile aflate pe acesta, iar susținerea apelantului că sunt incidente dispozițiile art. 8 din Legea nr. 10/2001 nu este întemeiată, pentru că din concluziile raportului de expertiză rezultă că din suprafața de 3,05 ha teren s-a eliberat titlu de proprietate numai pentru terenul în suprafață de 19.100 mp.

Față de caracterul de complinire al Legii nr. 10/2001, legal prin sentința apelată s-a dispus restituirea în natură a terenului care este liber de construcții. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Primarul comunei Suseni care, invocând art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a susținut că s-a stabilit că petentul are dreptul să primească despăgubiri pentru construcții, deși regimul juridic al despăgubirilor, atunci când restituirea în natură nu mai este posibilă, se stabilește în condițiile legii speciale. Recurentul a arătat că, indiferent de procedura aplicată, se cuvin despăgubiri numai pentru construcțiile demolate, însă intimatului i-au fost restituite în natură construcțiile existente la data emiterii dispoziției de restituire.

Chiar intimatul-reclamant a identificat construcțiile care mai existau pe teren, prin intermediul executorului judecătoresc, iar din conținutul procesului verbal încheiat de executorul judecătoresc rezultă că martori la constatările făcute de expert au fost rudele intimatului. Făcând abstracție de acest act, s-a reținut că toate construcțiile au fost demolate „în anii fostului regim”. În realitate, reclamantul deține imobilul de mai mulți ani. La momentul emiterii dispoziției contestate, construcțiile erau în stare avansată de degradare, însă petentul este cel care le-a demolat, fără a solicita autorizația de desființare. În anul 1991 construcțiile care au avut destinația de sediu CAP au fost ocupate și încuiate de reclamant.

Unitatea administrativ-teritorială nu a deținut imobilul, iar primarul a considerat că „poate fi asimilat ca entitate investită cu soluționarea notificării”. Recurentul a mai susținut, că în mod greșit s-a reținut că reclamantul a solicitat restituirea în natură a terenului confiscat și acordarea de măsuri reparatorii pentru construcțiile demolate, deși „solicitarea a fost pentru echivalent”, iar pentru terenuri sunt aplicabile dispozițiile legislației funciare, conform art. 8 din Legea nr. 10/2001. Intimatul Z.C.I. a depus întâmpinare, prin care a cerut să se respingă recursul, deoarece invocarea art. 304 pct. 9 C. proc. civ. fără să se facă referire la vreo încălcare a legii dovedește lipsa de temei a recursului, iar susținerile recurentului nu sunt întemeiate.

Analizând recursul, în limita criticilor formulate care fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată că este întemeiat. Dezvoltarea motivelor de recurs face posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocat de recurent, pentru că în declarația de recurs se arată că se pot acorda despăgubiri în condițiile legii speciale numai pentru construcțiile demolate, nu și pentru cele care existau pe teren la momentul preluării imobilului de către reclamant (situație reglementată de art. 10 din Legea nr. 10/2001), iar cu privire la teren s-a susținut că sunt incidente dispozițiile legislației funciare, conform art. 8 din Legea nr. 10/2001.

Potrivit înscrisurilor depuse la dosar, notificarea formulată de intimatul reclamant a fost soluționată până la data intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, în sensul restituirii în natură a construcțiilor existente pe teren, iar intimatul-reclamant, contestând dispoziția nr. 643 din 22 decembrie 2004, a susținut că pe teren nu există construcțiile menționate în dispoziție. Prin decizia atacată, fără ca situația de fapt să fie pe deplin stabilită, instanța de apel a păstrat sentința primei instanțe, prin care s-a constatat dreptul intimatului-reclamant la despăgubiri pentru construcții și s-a dispus restituirea suprafeței de 10950 mp teren, reținându-se că toate construcțiile au fost demolate „în regimul anterior”, și că, datorită caracterului de complinire al Legii nr. 10/2001 față de prevederile legilor anterioare cu caracter reparatoriu (în speță, Legea nr. 18/1991), se poate dispune restituirea în natură a terenului liber.

Față de conținutul procesului verbal încheiat de executorul judecătoresc A.I., la cererea intimatului-reclamant la data de 19 septembrie 2003, în care sunt consemnate construcțiile existente pe teren, construcții înscrise și în dispoziția contestată, la data emiterii dispoziției nu erau demolate toate construcțiile, iar, potrivit art. 9 din Legea nr. 10/2001, imobilele se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire. Expertul a constatat inexistența construcțiilor la data efectuării expertizei, însă raportul de expertiză a fost întocmit la 5 septembrie 2005, ulterior emiterii dispoziției.

Parte din construcții existând pe teren la data cererii de restituire și a emiterii dispoziției contestate, dreptul intimatului-reclamant la despăgubiri există pentru construcțiile demolate anterior datei când s-a formulat cererea de restituire, precum și, potrivit art. 41 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, pentru distrugerile și degradările cauzate imobilelor după intrarea în vigoare a acestei legi, până în momentul predării efective către persoana îndreptățită. De aceea, pentru constatarea existenței și întinderii dreptului la despăgubiri pentru construcții, trebuie să se administreze probe pentru a se stabili când a fost predat imobilul reclamantului, care era starea construcțiilor existente pe teren la momentul predării, ce distrugeri s-au produs după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 și cine le-a produs.

Stabilirea acestor împrejurări de fapt se impune, față de susținerea recurentului-pârât că intimatul reclamant a preluat imobilul în anul 1991 și de reținerea de către prima instanță că pentru parte din teren s-a reconstituit dreptul de proprietate în condițiile Legii nr. 18/1991 și că reclamantul folosește efectiv și terenul în suprafață de 10950 mp neînscris în titlu de proprietate, care este cultivat cu grâu. În privința terenului, expertul a stabilit întinderea și amplasamentul suprafeței de 28930 mp, fără să arate care sunt înscrisurile în raport de care a stabilit acest amplasament pentru întreaga suprafață de teren care face obiectul pricinii, iar în sentința penală nr. 2722 din 15 august 1950 există mențiunea că terenul pe care era situată o casă de locuit avea suprafața de 2 ha, fără indicarea terenului pe care se aflau celelalte construcții.

Recurentul-pârât a susținut că pentru întreaga suprafață de teren pe care s-au aflat construcțiile a fost reconstituit dreptul de proprietate în baza Legii nr. 18/1991, iar la instanța de apel s-au depus la dosar înscrisurile aflate la filele 47 – 56, care privesc mai multe suprafețe de teren pentru care s-a stabilit dreptul moștenitorilor defunctului Z.C., în baza Legii nr. 18/1991. De aceea, trebuie completat raportul de expertiză topografică, urmând ca expertul, pe baza mențiunilor din hotărârea de condamnare a autorului reclamantului, și a actelor emise în baza Legii nr. 18/1991, să stabilească dacă întreaga suprafață de 3,05 ha care face obiectul pricinii a fost aferentă construcțiilor preluate prin confiscare, dacă acest teren a făcut obiectul cererilor de reconstituire și dacă pentru întreaga suprafață de teren menționată în hotărârea de condamnare s-a stabilit dreptul în baza legilor fondului funciar.

Față de faptul că parte din teren este înscrisă în titlul de proprietate emis în baza Legii nr. 18/1991, așa cum s-a reținut prin sentința primei instanțe, păstrată prin decizia atacată, trebuie stabilit dacă și suprafața de 10.950 mp care face obiectul pricinii are regimul juridic reglementat prin legile fondului funciar. Această împrejurare se impune a fi stabilită, deoarece „caracterul de complinire al Legii nr. 10/2001 față de prevederile Legii nr. 18/1991”, reținut de instanța de apel, nu înlătură aplicarea art. 8 din Legea nr. 10/2001, invocat de recurent, text care prevede în mod expres ce terenuri nu intră sub incidența Legii nr. 10/2001. Pentru aceste considerente, conform art. 312, art. 314 C. proc.

civ., se va admite recursul declarat de pârât, va fi casată decizia atacată și se va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Cu ocazia rejudecării, se va administra probatoriul necesar stabilirii împrejurărilor menționate și se vor avea în vedere mijloacele de apărare invocate de părți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de pârâtul Primarul comunei Suseni împotriva deciziei nr. 313/A din 14 septembrie 2007 a Curții de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie, pe care o casează. Trimite cauza aceleiași instanțe, spre rejudecare. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 octombrie 2008 .