ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 18.05.2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2845/2011

HOTĂRÂRE
18.05.2011
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2845/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, contestatorul Consiliul Local al

Municipiului Buzău a solicitat, în contradictoriu cu intimata Agenția Națională

de Administrare Fiscală – Direcția de Soluționare a Contestaților și Agenția de

Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice Buzău, să se

dispună anularea procesului verbal de control financiar nr. 39794/2008 și a

Deciziei nr. 340 din 23 septembrie 2009, precum și suspendarea executării

acestor acte administrative până la soluționarea definitivă și irevocabilă a

cauzei.

Contestatorul a

arătat în motivarea acțiunii că Statul Român a contractat, prin Ministerul

Finanțelor Publice, un împrumut extern de la BERD, iar potrivit acordului de împrumut s-a convenit ca Ministerul Finanțelor Publice să subîmprumute suma de

15.356.000 dolari SUA către Regia Autonomă Municipală Buzău, regia având

calitatea de subîmprumutat, iar Consiliul Local Buzău cea de garant-cu

obligația aferenta, ca anual să prevadă în bugetul propriu, fondul pentru

garantarea rambursării ratelor scadente la împrumutul subsidiar, a plății

dobânzilor și comisioanelor întru-un cuantum de 10% din echivalentul în lei a

obligațiilor de plată anuale ale regiei.

Prin întâmpinare,

pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de

Soluționare a Contestațiilor și Agenția de Administrare Fiscală - Direcția

Generală a Finanțelor Publice Buzău au solicitat respingerea acțiunii ca

neîntemeiată.

Prin Sentința nr. 148

din 7 iunie 2010, Curtea de Apel Ploiești a respins, ca neîntemeiată,

contestația formulată de Consiliul Local al Municipiului Buzău, în

contradictoriu cu intimatele Agenția Națională de Administrare Fiscală -

Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și Agenția de Administrare

Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice Buzău, dispunând restituirea

cauțiunii în cuantum de 5495 lei consemnată la CEC Bank SA, Sucursala Buzău, conform recipisei 717768/1 din 19 aprilie 2010 după rămânerea

irevocabilă a soluției pe fond.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, că potrivit procesului

verbal de control financiar încheiat la 27 octombrie 2008, inspectorii din

cadrul A.N.A.F.-D.G.F.P. Buzău au constatat că, deși Consiliul Local al Municipiului

Buzău avea obligația de a constitui și vira, în contul deschis la Trezoreria Buzău, fondul de garantare în sumă totală de 220.802,80 lei, nu a procedat în

acest mod astfel că au fost calculate majorări de întârziere în cuantum de

1.058.971,53 lei pentru neconstituirea integrală a fondului de garantare.

S-a mai arătat în considerentele

sentinței atacate că, în mod corect intimata, prin Direcția Generală de

Soluționare a Contestaților, a respins plângerea formulată de Consiliul Local

al Municipiului Buzău împotriva procesului verbal de control financiar din 27

octombrie 2008, având în vedere că accesoriile calculate în sarcina acestuia

sunt legal datorate în condițiile în care contribuția la fondul de garantare nu

a fost constituită la termenele stabilite prin acordul de împrumut subsidiar și

de garanție, încheiat în conformitate cu O.G. nr. 38/1997 aprobată prin Legea nr.

205/1997.

Referitor la susținerea

contestatorului potrivit căreia actul de control financiar este lovit de

nulitate, întrucât intimata D.G.F.P. Buzău nu are competența materială a

exercitării unui asemenea control, Curtea de apel a apreciat că urmează a fi

înlăturată, întrucât potrivit art. 5 lit. b) și e) din Legea nr. 30/1991,

direcțiile generale ale finanțelor publice subordonate Ministerului Finanțelor

Publice au ca atribuție controlarea utilizării fondurilor acordate de stat

pentru realizarea de investiții de interes general.

Totodată, instanța de

fond a constatat că nu poate fi reținută nici susținerea contestatorului în

sensul că acesta nu are calitatea de agent economic și nu poate fi supus unui

control financiar de către D.G.F.P. Buzău, întrucât controlul efectuat de

această intimată s-a realizat în temeiul dispozițiilor legale din H.G. nr. 1470/2007,

aprobată prin Legea nr. 109/2008 și a AISG din 3 octombrie 1997, în care

Consiliul Local al Municipiului Buzău are calitatea de parte contractantă,

respectiv garant, neavând nicio relevanță faptul că nu are personalitate

juridică, o astfel de personalitate fiind atribuită prin lege unității

administrativ teritorială, care este reprezentată în raporturile cu celelalte

instituții ale statului, de autoritatea executivă respectiv primar, sau de cea

deliberativă, respectiv consiliul local.

De asemenea, instanța de fond a

apreciat că, în mod corect intimata A.N.A.F. a soluționat plângerea

contestatorului potrivit dispozițiilor speciale ale O.U.G. nr. 92/2003,

întrucât în materie fiscală, este prevăzută o procedură specială prealabilă obligatorie,

reglementată de art. 205 și urm. C. proc. fisc., care se completează cu

dispozițiile Legii nr. 554/2004, normele din procedura fiscală având caracter

special față de cele din legea contenciosului administrativ.

S-a mai reținut în considerentele

sentinței de fond că nu sunt întemeiate apărările contestatorului potrivit

cărora AISG prevede penalități de întârziere și nu majorări, cum au calculat

organele fiscale, deoarece penalitățile și majorările au același regim juridic,

iar în acord s-a statuat că se plătesc penalități pentru neîndeplinirea în termen

a obligațiilor de plată, egale cu cele percepute pentru neplata la bugetul de

stat, conform art. 120 C. proc. fisc.

Referitor la cererea

de suspendare a executării actelor administrativ fiscale contestate, prima

instanță a constatat că aceasta este neîntemeiată, întrucât, deși reclamantul a

depus dovada achitării cauțiunii conform art. 215 din O.G. nr. 92/2003, totuși

nu a probat îndeplinirea cumulativă a celor două condiții prevăzute de art. 14

din Legea nr. 554/2004, respectiv condiția cazului bine justificat și a

prevenirii pagubei iminente.

Împotriva acestei

sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs reclamantul

Consiliul Local al Municipiului Buzău, recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304

pct. 9 C. proc. civ. – „hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a

fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii”.

Criticile formulate

de recurent, subsumate motivului de recurs invocat sunt următoarele:

- instanța de fond în

mod eronat a reținut că D.G.F.P. Buzău era competentă material să exercite

controlul financiar, cu motivarea că potrivit art. 5 lit. b) și e) din Legea

nr. 30/1991 această instituție are ca atribuție controlarea utilizării

fondurilor acordate de stat pentru realizarea de investiții de interes general,

omițând faptul că Consiliul local are numai calitatea de garant al

subîmprumutului, beneficiară fiind RAM Buzău.

Procesul verbal de

control și activitatea de control financiar în sine, susține

recurentul-reclamant, s-au încheiat, respectiv derulat, în baza Ordinului nr. 889/2005

al M.F.P. prin care s-au aprobat Normele Metodologice pentru aparatul de

control financiar al statului din cadrul M.F.P., Norme care la pct. 4 și pct. 13

se referă la controlul financiar privind și pe „alți agenți economici”, calitate

pe care recurentul nu o are, astfel că nu poate fi supus unui control financiar

arbitrar și neîntemeiat și în plus nu are nici personalitate juridică;

- instanța de fond a

reținut în mod eronat faptul că în soluționarea plângerii prealabile privind

actele administrativ-fiscale atacate erau aplicabile dispozițiile Codului de

procedură fiscală și nu cele ale art. 7 din Legea nr. 554/2004;

Recurentul-pârât nu

este beneficiarul finanțării ci este doar garant în acest acord de împrumut

subsidiar și de garanție, fondul de garantare fiind constituit în favoarea

Regiei;

- prima instanță nu a

observat că Acordul de Împrumut Subsidiar și de Garanție încheiat la 3

octombrie 1997 între M.E.F., RAM Buzău și Consiliul Local al Municipiului Buzău

prevede doar penalități de întârziere și nicidecum majorări de întârziere, în

mod eronat organul de control calculând majorări și penalități de întârziere de

la data plății ratei scadente până la următoarea rată scadentă;

- ratele scadente,

dobânzile și comisioanele au fost achitate de către regie M.F.P. în

conformitate cu solicitările acestui minister, iar la rândul său Ministerul

și-a îndeplinit obligațiile către BERD din plățile efectuate de Regia Autonomă

a Municipiului Buzău;

- Regia Autonomă

Municipală – RAM Buzău beneficiază de dispozițiile art. 1 alin. (2), (3) din

O.G. nr. 128/2999 privind unele măsuri pentru determinarea arieratelor

bugetare, cât și ale sentinței civile nr. 6382/2007 a Judecătoriei Buzău,

pronunțată în contradictoriu cu intimatele;

- în mod neîntemeiat prima

instanță nu a admis cererea de suspendare a executării actelor

administrativ-fiscale contestate, în speță fiind întrunite cumulativ cele două

condiții: caz bine justificat și iminența producerii unei pagube, în sensul

art. 14 și art. 15 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 pentru a

se dispune suspendarea.

Se solicită admiterea

recursului și modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii și anulării

procesului-verbal de control financiar nr. 39794/2008 și a Deciziei nr. 340/2009,

acte ce aparțin direcțiilor de specialitate centrale și locale ale M.F.P.

Intimata Direcția

Generală a Finanțelor Publice Buzău în nume propriu și în numele Agenției

Naționale a Administrației Fiscale a depus întâmpinare, solicitând respingerea

recursului ca nefondat, menținând astfel sentința instanței de fond ca fiind

legală și temeinică.

Recursul este

nefondat și urmează a fi respins, în baza art. 312 C. proc. civ., potrivit

considerentelor ce urmează.

În fapt, potrivit

Acordului de împrumut subsidiar și de garanție (AISG) încheiat la data de 3

octombrie 1997 între Ministerul Economiei și Finanțelor, Regia Autonomă

Municipală RAM Buzău și Consiliul Local al Municipiului Buzău,

recurentul-reclamant avea obligația să prevadă anual, începând cu anul următor

intrării în vigoare și până la data rambursării împrumutului, în bugetul

propriu la capitolul cheltuieli, poziție distinctă „Fonduri privind garantarea

rambursării ratelor scadente la împrumutul subsidiar, precum și a plății

dobânzilor și comisioanelor aferente acestuia”.

Verificând modul de

respectare a constituirii și virării acestui fond de către Consiliul Local al

Municipiului Buzău, organele de control financiar au constatat că în perioada 1

ianuarie 1998 – 29 noiembrie 2007 a fost constituit și virat în contul Trezoreriei

Buzău un fond de garanție în sumă de 634.018,44 lei din totalul de 3.795.131,96

lei ce trebuia constituită, diferența neconstituită fiind în sumă de 3.361.113,52

lei, astfel cum se menționează în procesul-verbal de control financiar nr. 39794

din 27 octombrie 2008 încheiat de către Direcția Generală a Finanțelor Publice

a județului Buzău.

Contestația formulată

împotriva acestui proces-verbal a fost respinsă de către Direcția Generală de

Soluționare a Contestațiilor din cadrul A.N.A.F. prin decizia nr. 340 din 23

septembrie 2009.

Prima critică în

recurs formulată de recurentul-reclamant Consiliul Local al Municipiului Buzău

se referă la faptul că instanța de fond a dat o rezolvare greșită excepției de

necompetență materială a organelor de control financiar, controlul fiind

efectuat contrar prevederilor punctelor 4 și 13 din Normele Metodologice

aprobate prin Ordinul nr. 889/2005 al M.F.P. întrucât recurentul-reclamant nu

are calitatea de agent economic și nici personalitate juridică, astfel că nu

putea fi supus unui control din partea M.F.P., el nefiind nici beneficiarul

finanțării rambursabile garantate de stat sau împrumutat, ci doar un garant în

acordul de împrumut subsidiar de garanție.

Critica este

neîntemeiată, pentru că astfel cum corect a reținut și instanța de fond,

potrivit prevederilor art. 5 lit. b) și e) din Legea nr. 30/1991 privind

organizarea și funcționarea controlului financiar al Gărzii financiare,

Direcția Generală a controlului financiar de stat din M.F.P. și unitățile

subordonate acestuia au ca atribuții „controlul privind utilizarea fondurilor

acordate de stat pentru realizarea de investiții de interes general”,

îndeplinind și alte atribuții de control stabilite potrivit legii în sarcina

Ministerului Finanțelor.

Mai mult, astfel cum

corect au statuat organele de control financiar, potrivit prevederilor pct. 5.13

din H.G. nr. 1470/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a

O.U.G. nr. 64/2007 privind datoria publică, Ministerul Finanțelor Publice prin

direcțiile de specialitate „urmărește modul în care beneficiarii finanțelor

rambursabile garantate de stat sau subîmprumutate constituie și asigură

resursele de rambursare a finanțării rambursabile și de plată a dobânzilor,

comisioanelor și/ sau a celorlalte costuri aferente finanțărilor rambursabile

respective”.

Totodată, prevederile

art. 3 alin. (11) din Regulamentul de organizare și funcționare a A.N.A.F.

aprobat prin Ordinul președintelui A.N.A.F. nr. 997/2007 – Cap. XIV – în

vigoare la acea dată, sunt în sensul că Direcția de Control Financiar „verifică

modul de îndeplinire conform prevederilor legale în domeniu, a obligațiilor

fiscale față de bugetul general consolidat rezultate din derularea creditelor

interne și externe garantate de stat”.

Cum fondul de

garanție constituit de recurentul-reclamant reprezintă și el la rândul lui o

sursă de rambursare a finanțării rambursabile, rezultă că în mod corect

structurile de control din cadrul Ministerului Finanțelor Publice au procedat

la verificarea modului de respectare a prevederilor cu privire la constituirea

fondului de garanție de 10%, în raport de prevederile Secțiunii 7 ianuarie din

Acordul de Împrumut Subsidiar și de Garanție încheiat la 3 octombrie 1997,

recurentul fiind parte în acest contract.

Cât privește

susținerea recurentului-reclamant în sensul că nu putea fi supus controlului

financiar de către D.G.F.P. Buzău, întrucât nu are calitatea de agent economic

și nu are personalitate juridică, în mod corect a fost înlăturată de către

instanța de fond, atâta vreme cât Consiliul Local al Municipiului Buzău este

parte contractantă, respectiv garant în acordul de împrumut, iar controlul s-a

efectuat tocmai în baza acestui Acord, recurentul-reclamant fiind de fapt

reprezentantul Municipiului Buzău – unitate administrativ teritorială cu

personalitate juridică.

Susținerea

recurentului-reclamant în sensul că contestația administrativ-fiscală având

caracterul unei plângeri prealabile, trebuie soluționată în conformitate cu art.

7 din Legea nr. 554/2004 și nu cu dispozițiile art. 207 din O.U.G. nr. 92/2003,

încadrată într-un al doilea motiv de recurs, este și ea nefondată, dat fiind că

normele din Codul de procedură fiscală au caracter special, în raport de cele

din Legea contenciosului administrativ, astfel încât contestația actelor

administrativ-fiscale în procedură prealabilă se soluționează potrivit

dispozițiilor din procedura fiscală, astfel cum în mod corect a apreciat și

instanța de fond.

Referitor la cea de-a

treia critică formulată privind calculul și imputarea în mod eronat a unor

majorări de întârziere, când în realitate Acordul de Împrumut conține prevederi

doar cu privire la calculul unor penalități de întârziere pentru neconstituirea

în termenele stabilite a contribuției la fondul de garantare, instanța de

control judiciar consideră că este neîntemeiată, astfel cum în mod corect a

apreciat și instanța de fond.

Astfel cum s-a

precizat mai sus, potrivit prevederilor Secțiunii 7 ianuarie – Alte angajamente

și garanții din Acordul de Împrumut Subsidiar și de Garanție (AISG) „Consiliul local

va crea și va menține un fond de garanții în conformitate cu prevederile Secțiunii

3 ianuarie (a) din Acord și ale Secțiunii 3.06. din AP, acesta având obligația

ca anual, începând cu anul următor intrării în vigoare a prezentului AISG și

până la data rambursării împrumutului să prevadă în bugetul propriu la

capitolul „cheltuieli” ca poziție distinctă „fondul privind garantarea

rambursării ratelor scadente la împrumutul subsidiar, precum și a plății

dobânzilor și comisioanelor aferente acestuia, într-un cuantum de 10% din

echivalentul în lei al obligației de plată anuale ale Regiei față de M.F.,

asumate prin prezentul AISG și AP”.

La controlul

financiar efectuat s-a stabilit că recurentul-reclamant nu a constituit și

virat în contul Trezoreriei Buzău fondul de garantare în sumă totală de

3.581.916,32 lei pentru care s-au calculat majorări de întârziere conform O.G.

nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și

completările ulterioare, act normativ care constituie dreptul comun în materia

calculării de accesorii aferente obligațiilor fiscale și care în art. 119 alin.

(1) arată că „pentru neachitarea la termenul de scadență de către debitor a

obligațiilor de plată, se datorează după acest termen majorări de întârziere”,

iar art. 120 alin. (1) precizează modul de calcul al acestor majorări și anume

„se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat

următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate…”.

Criticile aduse

sentinței sub aspectul că prima instanță nu a ținut cont de faptul că ratele

scadente, dobânzile și comisioanele au fost achitate de către Regie

Ministerului Finanțelor Publice în conformitate cu solicitările acestuia, iar

la rândul său acesta și-a îndeplinit obligațiile către BERD din plățile efectuate

de RAM Buzău, sunt nerelevante pentru că ceea ce au sancționat organele de

control fiscal în urma verificărilor efectuate este faptul că

recurentul-reclamant nu și-a îndeplinit obligația decurgând din AESIG de a

constitui și vira la Trezoreria Buzău fondul de garantare în sumă de

3.581.916,32 lei, motiv pentru care s-au calculat majorări și penalități de

întârziere.

Cât privește

afirmația recurentei-reclamante în sensul că Regia Autonomă Municipală Buzău

beneficiază de dispozițiile art. 1 alin. (2) și (3) din O.G. nr. 128/2009

privind unele măsuri pentru diminuarea arieratelor bugetare, regia achitând

ratele scadente, dobânzile și comisioanele, prima instanță a reținut corect că

acestea nu au relevanță în cauză, întrucât recurentul-reclamant prin AISG în

calitate de garant și-a asumat obligații distincte de cele ale

subîmprumutatului, conform secțiunii 7 ianuarie, iar pentru neîndeplinirea

acestora se percep penalități, conform secțiunii nr. 8.11. din Acord.

În privința

criticilor aduse sentinței și care vizează respingerea cererii de suspendare a

executării actelor administrativ-fiscale până la rămânerea definitivă și

irevocabilă a sentinței instanței de control judiciar constată că este inutilă

analizarea acestora, în condițiile în care urmează a se pronunța o hotărâre

irevocabilă, acesta fiind momentul până la care se putea dispune suspendarea.

Având în vedere

considerentele expuse, Înalta Curte constată că instanța de fond a pronunțat o

soluție legală și temeinică, astfel încât recursul se privește ca nefondat și

în baza art. 312 C. proc. civ. urmează a fi respins.

Respinge recursul declarat de

Consiliul Local al Municipiului Buzău împotriva sentinței nr. 148 din 7 iunie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 18 mai 2011.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-03-27
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1661/2012
să se ia act de renunțarea sa la soluționarea cererii de suspendarea executării actelor administrative în litigiu, instanța luând act de această renunțare. Prin sentința nr. 109 din 24 martie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția comercial
ÎCCJ 2017-03-16
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1041/2017
Decizia nr. 1041/2017 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei 1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios admini
ÎCCJ 2019-09-17
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3993/2019
Ședința publică din data de 17 septembrie 2019 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul litigiului dedus judecății Prin cererea înregistrată la data de 3 mart
ÎCCJ 2014-05-19
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1745/2016
Decizia nr. 1745/2016 Asupra cererii de recurs de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administ
ÎCCJ 2010-12-02
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5362/2010
Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 09 iunie 2010, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de recla
Sursă