ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1939/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1939/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Tribunalul București,

secția a IV-a civilă, prin sentința civilă nr. 1465 din 10 decembrie 2009, a respins

acțiunea formulată de reclamantul R.M.V., în contradictoriu cu pârâtul P.G.M.B.,

ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut următoarele:

Urmare a notificării înregistrată sub nr. 1693/2001,

prin dispoziția nr. 8618/2007, P.G.M.B. a propus acordarea de măsuri reparatorii

prin echivalent reclamantului pentru apartamentele situate în imobilul din București,

str. Intrarea Mareșal Iosif Pilsudski, vândute în baza Legii nr. 112/1995, respectiv

pentru apartamentul nr. 1 și apartamentul nr. 1/ A și teren în suprafață de 280

m.p., imposibil de restituit persoanei îndreptățite.

Tribunalul a reținut că, potrivit art. 1 din Legea

nr. 10/2001, imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste

sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989,

precum și cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechizițiilor

și nerestituite se restituie, de regulă în natură, în condițiile prezentei legi,

iar în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri

reparatorii prin echivalent

În speța dedusă

judecății, pârâtul nu a contestat în niciun moment dreptul reclamantului la restituirea

prin echivalent a imobilului solicitat, astfel încât tribunalul nu va mai face considerații

cu privire la calitatea reclamantului de persoană îndreptățită, în baza Legii nr.

10/2001, necontestând nimeni calitatea reclamantului de persoană îndreptățită la

restituire, acesta făcând dovada proprietății de pe urma autorilor lui prin înscrisurile

existente la dosar.

Așadar, tribunalul

s-a pronunțat numai strict cu privire la legalitatea restituirii în echivalent raportat

la criticile aduse de către contestator prin acțiunea formulată, în limitele principiului

disponibilității.

În acest sens tribunalul a reținut că imobilul

ce face obiectul notificării, respectiv apartamentul nr. 1 și apartamentul nr. 1/A

situate în București, str. Intrarea Mareșal Iosif Pilsudski, au fost vândute în

baza Legii nr. 112/1995, prin contractele de vânzare-cumpărare nr. 5206/22113/1997

și 5207/22114/1997, încheiate între P.M.B. prin SC H.N. SA, în calitate de vânzător

și L.N., respectiv I.Șt.P., în calitate de cumpărători, așa cum rezultă și din înscrisurile

privind situația juridică a imobilului.

Tribunalul

a reținut că potrivit art. 7

alin.

(1

1

) din

Legea nr. 10/2001

n

u se restituie în natură, ci doar în echivalent,

imobilele care au fost înstrăinate în baza

Legii nr. 112/1995

pentru

reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute

în proprietatea statului, cu modificările ulterioare, cu respectarea condițiilor

cerute de lege.

Potrivit

art. 20 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în cazul

în care

imobilul a fost vândut cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările

ulterioare, persoana îndreptățită are dreptul numai la măsuri reparatorii prin echivalent

pentru valoarea de piață corespunzătoare a întregului imobil, teren și construcții,

stabilită potrivit standardelor internaționale de evaluare.

În cazurile

prevăzute la alin. (2) măsurile reparatorii prin echivalent constau în compensare

cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit

prezentei legi cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite, sau

despăgubiri acordate în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și

plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.

În situația

imobilelor prevăzute la alin. (2), măsurile reparatorii în echivalent se acordă

sau, după caz, se propun prin dispoziția motivată a primarului, respectiv a primarului

P.M.B.

De asemenea, potrivit art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001

măsurile

reparatorii se stabilesc numai în echivalent și dacă

imobilul a fost înstrăinat cu respectarea dispozițiilor

Legii

nr.

112/1995, cu modificările ulterioare.

În ceea ce privește imobilul

teren tribunalul a reținut că terenul a cărui restituire în natură s-a solicitat,

reprezintă în fapt curtea aferentă apartamentelor înstrăinate în baza Legii nr.

112/1995 și care constituie impediment la restituirea în natură a imobilului, astfel

încât, în raport de dispozițiile art. 7 alin. (2) și art. 20 alin. (2) din Legea

nr. 10/2001, tribunalul a apreciat că nu se poate dispune decât acordarea de despăgubiri

prin echivalent.

La

aprecierea acestei situații tribunalul a avut în vedere și că prin

Legea nr. 1/2009 pentru modificarea și completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul

juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie

1989 (M. Of. nr. 63/3.02.2009), s-a prevăzut în mod expres că nu

se restituie în natură terenurile aferente imobilelor care au fost

înstrăinate în temeiul dispozițiilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare

[(art. 7 alin. (5)].

Așadar, în

raport de situația de fapt arătată în cele ce preced, tribunalul a apreciat că acțiunea

formulată este nefondată, întrucât, indiferent de considerentele arătate că către

contestator, acesta nu are decât posibilitatea acordării de despăgubiri în baza

Legii nr. 10/2001 [(art. 20 alin. (2)] și nu beneficiază de restituirea în natură

a imobilului.

Faptul că

în cuprinsul dispoziției contestate nu s-a precizat în mod expres valoarea despăgubirilor

în echivalent, nu constituie un motiv de admitere a acțiunii, întrucât în urma modificărilor

aduse la Legea nr. 10/2001, prin Legea nr.  247/2005, stabilirea cuantumului despăgubiri

revine numai Comisiei centrale de acordare a despăgubirilor.

Totodată,

susținerile reclamantului în sensul că cele două contracte de vânzare-cumpărare

ar fi lovite de nulitate sunt neîntemeiate și irelevante în speța dedusă judecății

atât pentru considerentele sus-menționate cât și pentru următoarele motive:

În primul

rând, tribunalul a constatat că reclamantul nu a solicitat prin acțiunea introdusă

ca și capăt de cerere constatarea nulității contractelor de vânzare-cumpărare, astfel

încât, nefiind sesizat cu un asemenea capăt de cerere, tribunalul nu a putut analiza

valabilitatea contractelor de vânzare-cumpărare,ci s-a pronunțat în limitele principiului

disponibilității numai cu privire la capetele de cerere formulate de reclamant.

Mai mult decât

atât, cumpărătorii din respectivele contracte de vânzare-cumpărare nu au fost chemați

în judecată, astfel încât în nici un caz tribunalul nu a putut să constate nulitatea

acestor contracte nici măcar ca simplă apărare de fond, neputându-se concepe anularea

unui contract de vânzare-cumpărare dacă nu sunt chemate în judecată părțile din

acest contract.

În al doilea

rând, potrivit art. 46 din Legea nr. 10/2001, prin derogare de la dreptul comun,

indiferent de cauza de nulitate, dreptul la acțiune având ca obiect constatarea

nulității absolute a unui contract de vânzare-cumpărare încheiat în baza Legii

nr. 112/1995 se prescrie în termen de un an și 6 luni de la data intrării în vigoare

a prezentei legi.

În speța dedusă

judecății, contractele de vânzare-cumpărare a căror anulare s-a solicitat au fost

încheiate în anul 1997, iar acțiunea a fost promovată de către reclamant în anul

2008, cu mult peste termenul de 18 luni prevăzut de lege, termenul limită fiind

14 august 2002, astfel încât un eventual capăt de cerere ce are ca obiect constatarea

nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare este prescris.

Curtea de

Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală,

prin decizia civilă nr. 179 din 02 septembrie 2010, a respins apelul declara de

apelantul-contestator R.M.V., împotriva sentinței civile nr. 1465 din 10

decembrie 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în contradictoriu

cu intimatul P.G.M.B., ca nefondat.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de apel a reținut următoarele:

Un

prim argument invocat de către apelantul-reclamant în susținerea opiniei sale, că

este îndreptățit la restituirea în natură a imobilelor ce fac obiectul cauzei, se

referă la nelegalitatea măsurii naționalizării, având în vedere statutul său social

și al mamei sale la data preluării imobilelor, prin raportare la subiecții calificați

cărora li se aplica actul normativ de preluare.

Or,așa

cum rezultă din analiza dispozițiilor Legii nr. 10/2001, astfel de argumente ar

fi putut fi invocate doar privitor la imobile ce nu au fost înstrăinate în baza

Legii nr. 112/1995 într-o acțiune în revendicare sau în cadrul legislativ anterior

intrării în vigoare a Legii speciale nr. 10/2001.

Pe

de altă parte, susținerea înstrăinării imobilelor către persoanele ce aveau calitatea

de chiriași, în temeiul Legii nr.

112/1995

cu încălcarea normelor legale se putea invoca numai pe calea unui acțiuni în constatarea

nulității absolute a actelor de înstrăinare întemeiate pe dispozițiile art. 45 din

Legea nr. 10/2001. Având în vedere aceste considerente, Curtea nu a analizat susținerile

privind nelegalitatea contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de către subdobânditorii

imobilelor ce fac obiectul cauzei.

În

speță, pe calea procedurii administrative prin care, în temeiul legii speciale,

autoritățile administrației publice aveau obligația să soluționeze notificările

formulate de către persoanele îndreptățite, reglementările impuse de lege sunt mai

restrictive.

În

acest sens, corect a reținut instanța de fond că potrivit art. 7 alin. (1) din Legea

nr. 10/2001, nu se restituie în natură ci doar în echivalent, imobilele care au

fost înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situației juridice

a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului, cu modificările

ulterioare, cu respectarea condițiilor cerute de lege.

În

sfârșit,

susținerea încălcării prevederilor art. 1 din Protocolul nr. l al Convenției C.E.D.O.

nu poate fi primită câtă vreme, dat fiind cadrul legislativ și necesitatea asigurării

unui echilibru între respectarea drepturilor fostului proprietar și cele ale subdobânditorilor,

soluția despăgubirii prin echivalent a fostului proprietar vine să asigure standardele

C.E.

Împotriva

deciziei civile mai sus menționată, a declarat recurs contestatorul R.M.V., criticând-o

ca fiind nelegală, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece:

-

În mod nelegal s-a apreciat de către instanța de apel, că se constată imposibilitatea

restituirii în natură a imobilului în litigiu, motivat de faptul că apartamentele

1 și 1/A din imobilul în cauză au fost vândute în baza Legii nr. 112/1995, de vreme

ce aceste vânzări au fost încheiate cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995.

- A fost notificat

SC H.N. SA și P.M.B. să nu vândă imobilul situat în București, Intrarea Iosef Pilsudski,

acesta fiind preluat abuziv de către stat, și pe locatarii imobilului să nu cumpere.

Recursul nu este fondat,

pentru următoarele considerente:

Urmare a notificării înregistrată

sub nr. 1693/2001, prin Dispoziția nr. 8618/2007, P.G.M.B. a propus acordarea de

măsuri reparatorii prin echivalent reclamantului R.M.V. pentru apartamentele situate

în imobilul din București, str. Intrarea Mareșal Iosif Pilsudski vândute în baza

Legii nr. 112/1995, respectiv pentru apartamentul nr. 1 și apartamentul nr. 1/A

și teren în suprafață de 280 m.p., imposibil de restituit persoanei îndreptățite.

Cu privire la legalitatea

restituirii în echivalent a imobilului în litigiu, respectiv apartamentul nr. 1

și apartamentul nr. 1/A situate în București, str. Intrarea Mareșal Iosif Pilsudski

au fost vândute în baza Legii nr. 112/1995, prin contractele de vânzare-cumpărare

nr. 5206/22113/1997 și 5207/22114/1997, numiților: L.M., respectiv I.Șt.P.

Potrivit art. 7 alin.

(1

1

) din Legea nr. 10/2001 nu se restituire în natură, ci doar în echivalent,

imobilele care au fost înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995.

În conformitate cu dispozițiile

art. 20 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în cazul în care imobilul a fost vândut

cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, persoana îndreptățită are dreptul

numai la măsuri reparatorii prin echivalent pentru valoarea de piață corespunzătoare

a întregului imobil, teren și construcții, stabilită standardelor internaționale

de evaluare.

Prin urmare, față de dispozițiile

legale mai sus menționate, instanța de apel în mod corect a statuat că imobilul

în litigiu nu poate fi restituit în natură.

De asemenea, susținerea

încălcării prevederilor art. 1 din Protocolul nr. 1 al C.E.D.O. nu poate fi primită

câtă vreme, dat fiind cadrul legislativ și necesitatea asigurării unui echilibru

între respectarea drepturilor fostului proprietar și cele ale subdobânditorilor,

soluția despăgubirii prin echivalent a fostului proprietar vine să asigure standardele

C.E.

Față de cele reținute,

se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatorul R.M.V.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de contestatorul R.M.V. împotriva deciziei nr. 179/ A din 02 septembrie

2010 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea

intelectuală.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 19 martie 2012.