ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1939/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin sentința civilă nr. 1465 din 10 decembrie 2009, a respins acțiunea formulată de reclamantul R.M.V., în contradictoriu cu pârâtul P.G.M.B., ca neîntemeiată. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele: Urmare a notificării înregistrată sub nr. 1693/2001, prin dispoziția nr. 8618/2007, P.G.M.B. a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent reclamantului pentru apartamentele situate în imobilul din București, str. Intrarea Mareșal Iosif Pilsudski, vândute în baza Legii nr. 112/1995, respectiv pentru apartamentul nr. 1 și apartamentul nr. 1/ A și teren în suprafață de 280 m.p., imposibil de restituit persoanei îndreptățite.

Tribunalul a reținut că, potrivit art. 1 din Legea nr. 10/2001, imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum și cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechizițiilor și nerestituite se restituie, de regulă în natură, în condițiile prezentei legi, iar în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent În speța dedusă judecății, pârâtul nu a contestat în niciun moment dreptul reclamantului la restituirea prin echivalent a imobilului solicitat, astfel încât tribunalul nu va mai face considerații cu privire la calitatea reclamantului de persoană îndreptățită, în baza Legii nr. 10/2001, necontestând nimeni calitatea reclamantului de persoană îndreptățită la restituire, acesta făcând dovada proprietății de pe urma autorilor lui prin înscrisurile existente la dosar.

Așadar, tribunalul s-a pronunțat numai strict cu privire la legalitatea restituirii în echivalent raportat la criticile aduse de către contestator prin acțiunea formulată, în limitele principiului disponibilității. În acest sens tribunalul a reținut că imobilul ce face obiectul notificării, respectiv apartamentul nr. 1 și apartamentul nr. 1/A situate în București, str. Intrarea Mareșal Iosif Pilsudski, au fost vândute în baza Legii nr. 112/1995, prin contractele de vânzare-cumpărare nr. 5206/22113/1997 și 5207/22114/1997, încheiate între P.M.B. prin SC H.N. SA, în calitate de vânzător și L.N., respectiv I.Șt.P., în calitate de cumpărători, așa cum rezultă și din înscrisurile privind situația juridică a imobilului.

Tribunalul a reținut că potrivit art. 7 alin. (1 1 ) din Legea nr. 10/2001 n u se restituie în natură, ci doar în echivalent, imobilele care au fost înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului, cu modificările ulterioare, cu respectarea condițiilor cerute de lege. Potrivit art. 20 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în cazul în care imobilul a fost vândut cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, persoana îndreptățită are dreptul numai la măsuri reparatorii prin echivalent pentru valoarea de piață corespunzătoare a întregului imobil, teren și construcții, stabilită potrivit standardelor internaționale de evaluare.

În cazurile prevăzute la alin. (2) măsurile reparatorii prin echivalent constau în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite, sau despăgubiri acordate în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv. În situația imobilelor prevăzute la alin. (2), măsurile reparatorii în echivalent se acordă sau, după caz, se propun prin dispoziția motivată a primarului, respectiv a primarului P.M.B. De asemenea, potrivit art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001 măsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent și dacă imobilul a fost înstrăinat cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare.

În ceea ce privește imobilul teren tribunalul a reținut că terenul a cărui restituire în natură s-a solicitat, reprezintă în fapt curtea aferentă apartamentelor înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995 și care constituie impediment la restituirea în natură a imobilului, astfel încât, în raport de dispozițiile art. 7 alin. (2) și art. 20 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, tribunalul a apreciat că nu se poate dispune decât acordarea de despăgubiri prin echivalent. La aprecierea acestei situații tribunalul a avut în vedere și că prin Legea nr. 1/2009 pentru modificarea și completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 (M. Of.

nr. 63/3.02.2009), s-a prevăzut în mod expres că nu se restituie în natură terenurile aferente imobilelor care au fost înstrăinate în temeiul dispozițiilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare [(art. 7 alin. (5)]. Așadar, în raport de situația de fapt arătată în cele ce preced, tribunalul a apreciat că acțiunea formulată este nefondată, întrucât, indiferent de considerentele arătate că către contestator, acesta nu are decât posibilitatea acordării de despăgubiri în baza Legii nr. 10/2001 [(art. 20 alin. (2)] și nu beneficiază de restituirea în natură a imobilului. Faptul că în cuprinsul dispoziției contestate nu s-a precizat în mod expres valoarea despăgubirilor în echivalent, nu constituie un motiv de admitere a acțiunii, întrucât în urma modificărilor aduse la Legea nr. 10/2001, prin Legea nr. 247/2005, stabilirea cuantumului despăgubiri revine numai Comisiei centrale de acordare a despăgubirilor.

Totodată, susținerile reclamantului în sensul că cele două contracte de vânzare-cumpărare ar fi lovite de nulitate sunt neîntemeiate și irelevante în speța dedusă judecății atât pentru considerentele sus-menționate cât și pentru următoarele motive: În primul rând, tribunalul a constatat că reclamantul nu a solicitat prin acțiunea introdusă ca și capăt de cerere constatarea nulității contractelor de vânzare-cumpărare, astfel încât, nefiind sesizat cu un asemenea capăt de cerere, tribunalul nu a putut analiza valabilitatea contractelor de vânzare-cumpărare,ci s-a pronunțat în limitele principiului disponibilității numai cu privire la capetele de cerere formulate de reclamant.

Mai mult decât atât, cumpărătorii din respectivele contracte de vânzare-cumpărare nu au fost chemați în judecată, astfel încât în nici un caz tribunalul nu a putut să constate nulitatea acestor contracte nici măcar ca simplă apărare de fond, neputându-se concepe anularea unui contract de vânzare-cumpărare dacă nu sunt chemate în judecată părțile din acest contract. În al doilea rând, potrivit art. 46 din Legea nr. 10/2001, prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la acțiune având ca obiect constatarea nulității absolute a unui contract de vânzare-cumpărare încheiat în baza Legii nr. 112/1995 se prescrie în termen de un an și 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

În speța dedusă judecății, contractele de vânzare-cumpărare a căror anulare s-a solicitat au fost încheiate în anul 1997, iar acțiunea a fost promovată de către reclamant în anul 2008, cu mult peste termenul de 18 luni prevăzut de lege, termenul limită fiind 14 august 2002, astfel încât un eventual capăt de cerere ce are ca obiect constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare este prescris. Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, prin decizia civilă nr. 179 din 02 septembrie 2010, a respins apelul declara de apelantul-contestator R.M.V., împotriva sentinței civile nr. 1465 din 10 decembrie 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimatul P.G.M.B., ca nefondat.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut următoarele: Un prim argument invocat de către apelantul-reclamant în susținerea opiniei sale, că este îndreptățit la restituirea în natură a imobilelor ce fac obiectul cauzei, se referă la nelegalitatea măsurii naționalizării, având în vedere statutul său social și al mamei sale la data preluării imobilelor, prin raportare la subiecții calificați cărora li se aplica actul normativ de preluare. Or,așa cum rezultă din analiza dispozițiilor Legii nr. 10/2001, astfel de argumente ar fi putut fi invocate doar privitor la imobile ce nu au fost înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995 într-o acțiune în revendicare sau în cadrul legislativ anterior intrării în vigoare a Legii speciale nr. 10/2001.

Pe de altă parte, susținerea înstrăinării imobilelor către persoanele ce aveau calitatea de chiriași, în temeiul Legii nr. 112/1995 cu încălcarea normelor legale se putea invoca numai pe calea unui acțiuni în constatarea nulității absolute a actelor de înstrăinare întemeiate pe dispozițiile art. 45 din Legea nr. 10/2001. Având în vedere aceste considerente, Curtea nu a analizat susținerile privind nelegalitatea contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de către subdobânditorii imobilelor ce fac obiectul cauzei. În speță, pe calea procedurii administrative prin care, în temeiul legii speciale, autoritățile administrației publice aveau obligația să soluționeze notificările formulate de către persoanele îndreptățite, reglementările impuse de lege sunt mai restrictive.

În acest sens, corect a reținut instanța de fond că potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, nu se restituie în natură ci doar în echivalent, imobilele care au fost înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului, cu modificările ulterioare, cu respectarea condițiilor cerute de lege. În sfârșit, susținerea încălcării prevederilor art. 1 din Protocolul nr. l al Convenției C.E.D.O. nu poate fi primită câtă vreme, dat fiind cadrul legislativ și necesitatea asigurării unui echilibru între respectarea drepturilor fostului proprietar și cele ale subdobânditorilor, soluția despăgubirii prin echivalent a fostului proprietar vine să asigure standardele C.E.

Împotriva deciziei civile mai sus menționată, a declarat recurs contestatorul R.M.V., criticând-o ca fiind nelegală, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece: - În mod nelegal s-a apreciat de către instanța de apel, că se constată imposibilitatea restituirii în natură a imobilului în litigiu, motivat de faptul că apartamentele 1 și 1/A din imobilul în cauză au fost vândute în baza Legii nr. 112/1995, de vreme ce aceste vânzări au fost încheiate cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995. - A fost notificat SC H.N. SA și P.M.B. să nu vândă imobilul situat în București, Intrarea Iosef Pilsudski, acesta fiind preluat abuziv de către stat, și pe locatarii imobilului să nu cumpere.

Recursul nu este fondat, pentru următoarele considerente: Urmare a notificării înregistrată sub nr. 1693/2001, prin Dispoziția nr. 8618/2007, P.G.M.B. a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent reclamantului R.M.V. pentru apartamentele situate în imobilul din București, str. Intrarea Mareșal Iosif Pilsudski vândute în baza Legii nr. 112/1995, respectiv pentru apartamentul nr. 1 și apartamentul nr. 1/A și teren în suprafață de 280 m.p., imposibil de restituit persoanei îndreptățite. Cu privire la legalitatea restituirii în echivalent a imobilului în litigiu, respectiv apartamentul nr. 1 și apartamentul nr. 1/A situate în București, str. Intrarea Mareșal Iosif Pilsudski au fost vândute în baza Legii nr. 112/1995, prin contractele de vânzare-cumpărare nr. 5206/22113/1997 și 5207/22114/1997, numiților: L.M., respectiv I.Șt.P.

Potrivit art. 7 alin. (1 1 ) din Legea nr. 10/2001 nu se restituire în natură, ci doar în echivalent, imobilele care au fost înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995. În conformitate cu dispozițiile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în cazul în care imobilul a fost vândut cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, persoana îndreptățită are dreptul numai la măsuri reparatorii prin echivalent pentru valoarea de piață corespunzătoare a întregului imobil, teren și construcții, stabilită standardelor internaționale de evaluare. Prin urmare, față de dispozițiile legale mai sus menționate, instanța de apel în mod corect a statuat că imobilul în litigiu nu poate fi restituit în natură. De asemenea, susținerea încălcării prevederilor art. 1 din Protocolul nr. 1 al C.E.D.O.

nu poate fi primită câtă vreme, dat fiind cadrul legislativ și necesitatea asigurării unui echilibru între respectarea drepturilor fostului proprietar și cele ale subdobânditorilor, soluția despăgubirii prin echivalent a fostului proprietar vine să asigure standardele C.E. Față de cele reținute, se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatorul R.M.V.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatorul R.M.V. împotriva deciziei nr. 179/ A din 02 septembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 martie 2012.