ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2193/2010

Asupra cererii de revizuire de

față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 186/F/CA din 26 noiembrie

2008 Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și

fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC A.A.A. SA –

Brașov și a anulat deciziile de impunere din 20 iunie 2008 privind

stabilirea impozitelor pe clădiri și terenuri pe anul 2008 și

decizia nr. 124 din 12 septembrie 2008 de respingere a contestației

administrative, acte întocmite de pârâta Direcția Fiscală

Brașov.

Instanța de fond a reținut

că scutirea de la plata impozitului pe clădiri și terenuri

acordată parcurilor industriale nu reprezintă un ajutor de stat,

deoarece scutirea vizează toate parcurile industriale,

științifice și tehnologice și nu doar anumite parcuri.

Recursul declarat de pârâtă împotriva

acestei sentințe a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 5693 din 10

decembrie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Instanța de recurs a

menținut sentința recurată, substituind motivarea primei

instanțe, în sensul că aceasta a reținut greșit că

facilitățile fiscale acordate prin lege parcurilor industriale nu ar

reprezenta ajutor de stat.

Astfel, s-a constatat că,

actele administrativ-fiscale prin care Direcția Fiscală Brașov a

decis impunerea terenurilor și construcțiilor parcului industrial

pentru anul 2008, cu motivarea că scutirile existente încă din anul

2004 încalcă prevederile art. 87 – art. 89 din Tratatul de instituire a

Comunității Europene, au natura unor măsuri de stopare a ajutorului

de stat existent, dispuse cu încălcarea competenței exclusive a

Comisiei Europene.

Concluzia instanței de recurs

s-a întemeiat pe dispozițiile O.U.G. nr. 117/2006, corelate cu cele ale

Regulamentului nr. 659/1999 și cu o serie de prevederi ale Regulamentului nr.

794/2004 de punere în aplicare a Regulamentului nr. 659/1999, conform

cărora, după data de 1 ianuarie 2007, Comisia Europeană a

dobândit atribuția de a solicita statelor membre informații despre

ajutoarele existente, de a decide dacă este cazul să deschidă o

procedură oficială de investigare și de a decide ca statul

membru să ia măsurile necesare pentru stoparea sau recuperarea

ajutorului de la beneficiar, măsuri care pot include modificări de

fond ale schemei de ajutor, introducerea unor cerințe procedurale sau

chiar abrogarea schemei de ajutor.

Împotriva deciziei nr. 5693 din 10

decembrie 2009, în temeiul dispozițiilor art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004,

cu modificările și completările ulterioare, la data de 31

decembrie 2009, Direcția Fiscală Brașov a formulat cerere de

revizuire și a solicitat modificarea în tot a deciziei atacate, ca fiind

pronunțată cu încălcarea principiului priorității

dreptului comunitar și pe cale de consecință, admiterea

recursului și modificarea sentinței civile nr. 186/F/CA din 26

noiembrie 2008 a Curții de Apel Brașov, în sensul respingerii ca

neîntemeiată a acțiunii formulate de SC A.A.A. SA – Brașov.

În motivarea cererii de revizuire,

s-a susținut că decizia nr. 5693 din 10 decembrie 2009 a fost

pronunțată cu încălcarea principiului priorității

dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin.

(2) din Constituția României, republicată.

Revizuenta a apreciat că

instanța de recurs a confundat deciziile de impunere emise de

Direcția Fiscală Brașov în vederea executării

atribuțiilor conferite acesteia prin lege cu o decizie de stopare sau

recuperare a ajutoarelor de stat emisă de Consiliul Concurenței,

respectiv Comisia Europeană, în vederea stopării sau recuperării

unui ajutor de stat ilegal.

Prin anularea de către

instanța de recurs a acestor acte administrativ fiscale, prin decizia nr. 5693

din 10 decembrie 2009 se acordă societății intimate ajutoare de

stat fără a fi fost notificate și autorizate.

Prin urmare, s-a considerat că

intimata ar beneficia de ajutoare de stat ilegale, fiind încălcate atât

legislația Comunității Europene în vigoare în materia

ajutoarelor de stat, respectiv art. 87 și art. 88 din Tratatul de

instituire a Comunității Europene, Regulamentul nr. 659/1999, comunicarea

Comisiei Uniunii Europene (2009/C85/01) privind aplicarea legislației

referitoare la ajutoarele de stat de către instanțele naționale,

cât și legislația națională, respectiv O.U.G. nr. 117/2006

privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat,

aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 137/2007

și Legea nr. 571/2003.

În conformitate cu aceste prevederi

legale, competența recuperării, rambursării sau stopării

ajutoarelor de stat revine Consiliului Concurenței (anterior datei de 1 ianuarie

2007) și Comisiei Europene (după data de 1 ianuarie 2007), dar aceste

măsuri pot fi dispuse numai atunci când se constată că

beneficiarii nu respectă condițiile prevăzute în schemele de

acordare a ajutoarelor de stat sau în deciziile de autorizare a schemei sau a

ajutorului individual, criteriile prevăzute de legislația

comunitară și condițiile prevăzute în Tratatul de aderare

referitoare la ajutoarele de stat acordate operatorilor economiei din zonele

defavorizate și libere.

Revizuenta a învederat că

deciziile de impunere deduse judecății nu pot fi asimilate unor

asemenea măsuri, nefiind emise ca urmare a declanșării

mecanismului de stopare a unui ajutor de stat anterior acordat, în

condițiile prevăzute de Normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr.

117/2006.

Considerând că în cauză,

nu se poate reține un ajutor de stat existent, un ajutor de stat ilegal

sau un ajutor de stat interzis, ci o facilitate fiscală care

reprezintă un ajutor de stat pentru care nu au fost finalizate procedurile

prevăzute de lege, revizuenta a susținut că nu este

aplicabilă litigiului nici procedura europeană privind modificarea,

stoparea, suspendarea, rambursarea sau recuperarea ajutoarelor de stat

existente autorizate.

Din acest motiv, revizuenta a arătat

că, în lipsa acordării ajutorului de stat către intimată,

competența de stabilire, constatare, controlul, urmărirea și

încasarea impozitelor, taxelor și amenzilor, soluționarea

obiecțiunilor, contestațiilor și a plângerilor formulate

împotriva actelor de control și de impunere, executarea creanțelor bugetare

revine Direcției Fiscale Brașov, în conformitate cu prevederile art. 35

din O.G. nr. 92/2003.

În susținerea

argumentației privind competența întocmirii actelor deduse

judecății, revizuenta a invocat deciziile nr. 1408 din 12 martie

2009, nr. 1409 din 12 martie 2009 și nr. 5866 din 16 decembrie 2009

pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin

care au fost respinse ca neîntemeiate acțiunile formulate de alte

societăți comerciale care își desfășoară

activitatea în același parc industrial cu intimata.

Examinând cauza prin prisma

motivelor invocate de revizuentă și a prevederilor art. 21 din Legea nr.

554/2004, cu modificările și completările ulterioare, în raport

și de toate susținerile și apărările

părților, Înalta Curte constată că este nefondată prezenta

cerere de revizuire pentru următoarele considerente:

Conform dispozițiilor art. 21 alin.

(2) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările

ulterioare, constituie motiv de revizuire pronunțarea hotărârilor

rămase definitive și irevocabile prin încălcarea principiului priorității

dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin.

(2) din Constituția României, republicată.

Calea extraordinară de atac prevăzută

prin această reglementare reprezintă mijlocul procedural prin care

să se poată verifica modul în care instanțele naționale

respectă principiul priorității dreptului comunitar și deci

protejarea intereselor persoanelor care ar putea fi lezate prin încălcări

ale dreptului comunitar.

Aplicarea principiului

priorității dreptului comunitar, ca urmare a aderării României

la Uniunea Europeană, este condiționată de existența unei

incompatibilități între normele interne și cele comunitare.

Revizuenta nu a dovedit această

cerință esențială pentru aplicarea cu prioritate a

dreptului comunitar, întrucât nu a indicat prevederile din legislația

internă considerate a fi fost aplicate în mod greșit în decizia

atacată și nu a motivat incompatibilitatea acestora cu ordinea

juridică comunitară.

Încălcarea de către

instanța de recurs a dispozițiilor art. 87 și art. 88 din

Tratatul de instituire a Comunității Europene, ale Regulamentului CE nr.

659/1999 și ale Regulamentului CE nr. 794/2004, precum și a

comunicării Comisiei Europene a fost neîntemeiat invocată de

revizuentă pentru considerentele care vizează rejudecarea recursului

și nu pentru ipoteza juridică avută în vedere de legiuitor la

adoptarea soluției legislative cuprinsă în art. 21 alin. (2) din

Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Legislația comunitară

menționată de revizuentă a fost de altfel aplicată de

instanța de recurs, așa după cum rezultă din considerentele

deciziei nr. 5693 din 10 decembrie 2009, atât în privința calificării

naturii juridice a facilităților fiscale acordate parcurilor

industriale prin Codul fiscal, cât și în privința competenței

derulării procedurilor de control și de recuperare a ajutorului de

stat ilegal sau incompatibil cu obiectivele comunitare după aderarea

României la Uniunea Europeană.

Apărarea prin care autoritatea

fiscală a invocat prioritatea dreptului comunitar în materie a fost

respinsă de instanța de recurs, cu motivarea că aceasta a

intervenit în aria de competență a instituției comunitare,

dispunând măsuri de stopare a ajutorului de stat existent cu

încălcarea atribuțiilor Comisiei Europene.

În consecință, prioritatea

dreptului comunitar a fost analizată de instanța de recurs și nu

se poate reține existența unei incompatibilități între

aceasta și legislația internă pentru a fi îndeplinită

cerința impusă de lege în cazul revizuirii exercitate în baza art. 21

alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și

completările ulterioare.

Din motivele invocate de

revizuentă rezultă că prezenta cerere de revizuire tinde în

realitate la o nouă judecare a recursului, situație inadmisibilă

față de prevederile art. 6 alin. (1) din Convenția

europeană a drepturilor omului și libertăților

fundamentale, cu referire la respectarea principiului securității

raporturilor juridice.

Față de temeiul juridic al

căii de atac exercitate, se constată că este lipsită de

relevanță și susținerea revizuentei privind soluțiile

diferite pronunțate de instanța de recurs în alte cauze similare.

Pentru considerentele expuse,

constatându-se că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.

21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și

completările ulterioare, Înalta Curte va respinge prezenta cerere de

revizuire, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire

formulată de Direcția Fiscală Brașov cu privire la decizia nr.

5693 din 10 decembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 28 aprilie 2010.