ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2193/2010

Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 186/F/CA din 26 noiembrie 2008 Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC A.A.A. SA – Brașov și a anulat deciziile de impunere din 20 iunie 2008 privind stabilirea impozitelor pe clădiri și terenuri pe anul 2008 și decizia nr. 124 din 12 septembrie 2008 de respingere a contestației administrative, acte întocmite de pârâta Direcția Fiscală Brașov. Instanța de fond a reținut că scutirea de la plata impozitului pe clădiri și terenuri acordată parcurilor industriale nu reprezintă un ajutor de stat, deoarece scutirea vizează toate parcurile industriale, științifice și tehnologice și nu doar anumite parcuri.

Recursul declarat de pârâtă împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 5693 din 10 decembrie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal. Instanța de recurs a menținut sentința recurată, substituind motivarea primei instanțe, în sensul că aceasta a reținut greșit că facilitățile fiscale acordate prin lege parcurilor industriale nu ar reprezenta ajutor de stat. Astfel, s-a constatat că, actele administrativ-fiscale prin care Direcția Fiscală Brașov a decis impunerea terenurilor și construcțiilor parcului industrial pentru anul 2008, cu motivarea că scutirile existente încă din anul 2004 încalcă prevederile art. 87 – art. 89 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, au natura unor măsuri de stopare a ajutorului de stat existent, dispuse cu încălcarea competenței exclusive a Comisiei Europene.

Concluzia instanței de recurs s-a întemeiat pe dispozițiile O.U.G. nr. 117/2006, corelate cu cele ale Regulamentului nr. 659/1999 și cu o serie de prevederi ale Regulamentului nr. 794/2004 de punere în aplicare a Regulamentului nr. 659/1999, conform cărora, după data de 1 ianuarie 2007, Comisia Europeană a dobândit atribuția de a solicita statelor membre informații despre ajutoarele existente, de a decide dacă este cazul să deschidă o procedură oficială de investigare și de a decide ca statul membru să ia măsurile necesare pentru stoparea sau recuperarea ajutorului de la beneficiar, măsuri care pot include modificări de fond ale schemei de ajutor, introducerea unor cerințe procedurale sau chiar abrogarea schemei de ajutor.

Împotriva deciziei nr. 5693 din 10 decembrie 2009, în temeiul dispozițiilor art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, la data de 31 decembrie 2009, Direcția Fiscală Brașov a formulat cerere de revizuire și a solicitat modificarea în tot a deciziei atacate, ca fiind pronunțată cu încălcarea principiului priorității dreptului comunitar și pe cale de consecință, admiterea recursului și modificarea sentinței civile nr. 186/F/CA din 26 noiembrie 2008 a Curții de Apel Brașov, în sensul respingerii ca neîntemeiată a acțiunii formulate de SC A.A.A. SA – Brașov. În motivarea cererii de revizuire, s-a susținut că decizia nr. 5693 din 10 decembrie 2009 a fost pronunțată cu încălcarea principiului priorității dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituția României, republicată.

Revizuenta a apreciat că instanța de recurs a confundat deciziile de impunere emise de Direcția Fiscală Brașov în vederea executării atribuțiilor conferite acesteia prin lege cu o decizie de stopare sau recuperare a ajutoarelor de stat emisă de Consiliul Concurenței, respectiv Comisia Europeană, în vederea stopării sau recuperării unui ajutor de stat ilegal. Prin anularea de către instanța de recurs a acestor acte administrativ fiscale, prin decizia nr. 5693 din 10 decembrie 2009 se acordă societății intimate ajutoare de stat fără a fi fost notificate și autorizate.

Prin urmare, s-a considerat că intimata ar beneficia de ajutoare de stat ilegale, fiind încălcate atât legislația Comunității Europene în vigoare în materia ajutoarelor de stat, respectiv art. 87 și art. 88 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, Regulamentul nr. 659/1999, comunicarea Comisiei Uniunii Europene (2009/C85/01) privind aplicarea legislației referitoare la ajutoarele de stat de către instanțele naționale, cât și legislația națională, respectiv O.U.G. nr. 117/2006 privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 137/2007 și Legea nr. 571/2003.

În conformitate cu aceste prevederi legale, competența recuperării, rambursării sau stopării ajutoarelor de stat revine Consiliului Concurenței (anterior datei de 1 ianuarie 2007) și Comisiei Europene (după data de 1 ianuarie 2007), dar aceste măsuri pot fi dispuse numai atunci când se constată că beneficiarii nu respectă condițiile prevăzute în schemele de acordare a ajutoarelor de stat sau în deciziile de autorizare a schemei sau a ajutorului individual, criteriile prevăzute de legislația comunitară și condițiile prevăzute în Tratatul de aderare referitoare la ajutoarele de stat acordate operatorilor economiei din zonele defavorizate și libere. Revizuenta a învederat că deciziile de impunere deduse judecății nu pot fi asimilate unor asemenea măsuri, nefiind emise ca urmare a declanșării mecanismului de stopare a unui ajutor de stat anterior acordat, în condițiile prevăzute de Normele metodologice de aplicare a O.U.G.

nr. 117/2006. Considerând că în cauză, nu se poate reține un ajutor de stat existent, un ajutor de stat ilegal sau un ajutor de stat interzis, ci o facilitate fiscală care reprezintă un ajutor de stat pentru care nu au fost finalizate procedurile prevăzute de lege, revizuenta a susținut că nu este aplicabilă litigiului nici procedura europeană privind modificarea, stoparea, suspendarea, rambursarea sau recuperarea ajutoarelor de stat existente autorizate. Din acest motiv, revizuenta a arătat că, în lipsa acordării ajutorului de stat către intimată, competența de stabilire, constatare, controlul, urmărirea și încasarea impozitelor, taxelor și amenzilor, soluționarea obiecțiunilor, contestațiilor și a plângerilor formulate împotriva actelor de control și de impunere, executarea creanțelor bugetare revine Direcției Fiscale Brașov, în conformitate cu prevederile art. 35 din O.G.

nr. 92/2003. În susținerea argumentației privind competența întocmirii actelor deduse judecății, revizuenta a invocat deciziile nr. 1408 din 12 martie 2009, nr. 1409 din 12 martie 2009 și nr. 5866 din 16 decembrie 2009 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care au fost respinse ca neîntemeiate acțiunile formulate de alte societăți comerciale care își desfășoară activitatea în același parc industrial cu intimata.

Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de revizuentă și a prevederilor art. 21 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, în raport și de toate susținerile și apărările părților, Înalta Curte constată că este nefondată prezenta cerere de revizuire pentru următoarele considerente: Conform dispozițiilor art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, constituie motiv de revizuire pronunțarea hotărârilor rămase definitive și irevocabile prin încălcarea principiului priorității dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituția României, republicată.

Calea extraordinară de atac prevăzută prin această reglementare reprezintă mijlocul procedural prin care să se poată verifica modul în care instanțele naționale respectă principiul priorității dreptului comunitar și deci protejarea intereselor persoanelor care ar putea fi lezate prin încălcări ale dreptului comunitar. Aplicarea principiului priorității dreptului comunitar, ca urmare a aderării României la Uniunea Europeană, este condiționată de existența unei incompatibilități între normele interne și cele comunitare. Revizuenta nu a dovedit această cerință esențială pentru aplicarea cu prioritate a dreptului comunitar, întrucât nu a indicat prevederile din legislația internă considerate a fi fost aplicate în mod greșit în decizia atacată și nu a motivat incompatibilitatea acestora cu ordinea juridică comunitară.

Încălcarea de către instanța de recurs a dispozițiilor art. 87 și art. 88 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, ale Regulamentului CE nr. 659/1999 și ale Regulamentului CE nr. 794/2004, precum și a comunicării Comisiei Europene a fost neîntemeiat invocată de revizuentă pentru considerentele care vizează rejudecarea recursului și nu pentru ipoteza juridică avută în vedere de legiuitor la adoptarea soluției legislative cuprinsă în art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Legislația comunitară menționată de revizuentă a fost de altfel aplicată de instanța de recurs, așa după cum rezultă din considerentele deciziei nr. 5693 din 10 decembrie 2009, atât în privința calificării naturii juridice a facilităților fiscale acordate parcurilor industriale prin Codul fiscal, cât și în privința competenței derulării procedurilor de control și de recuperare a ajutorului de stat ilegal sau incompatibil cu obiectivele comunitare după aderarea României la Uniunea Europeană. Apărarea prin care autoritatea fiscală a invocat prioritatea dreptului comunitar în materie a fost respinsă de instanța de recurs, cu motivarea că aceasta a intervenit în aria de competență a instituției comunitare, dispunând măsuri de stopare a ajutorului de stat existent cu încălcarea atribuțiilor Comisiei Europene.

În consecință, prioritatea dreptului comunitar a fost analizată de instanța de recurs și nu se poate reține existența unei incompatibilități între aceasta și legislația internă pentru a fi îndeplinită cerința impusă de lege în cazul revizuirii exercitate în baza art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare. Din motivele invocate de revizuentă rezultă că prezenta cerere de revizuire tinde în realitate la o nouă judecare a recursului, situație inadmisibilă față de prevederile art. 6 alin. (1) din Convenția europeană a drepturilor omului și libertăților fundamentale, cu referire la respectarea principiului securității raporturilor juridice. Față de temeiul juridic al căii de atac exercitate, se constată că este lipsită de relevanță și susținerea revizuentei privind soluțiile diferite pronunțate de instanța de recurs în alte cauze similare.

Pentru considerentele expuse, constatându-se că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, Înalta Curte va respinge prezenta cerere de revizuire, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge cererea de revizuire formulată de Direcția Fiscală Brașov cu privire la decizia nr. 5693 din 10 decembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 28 aprilie 2010.