ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 568/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 568/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel

Brașov, reclamanta SC ”R." SA Brașov a chemat în judecată Direcția Fiscală

Brașov, solicitând instanței ca în contradictoriu cu pârâta să dispună anularea

Deciziei de impunere nr. 696442/8634 din 18 ianuarie 2008, emisă de pârâta

Direcția Fiscală Brașov și anularea Dispoziției nr. 64 din 31 martie 2008 emisă

de Direcția Fiscală - Birou Soluționări Contestații.

În motivarea

acțiunii, reclamanta a arătat că are sediul social și își desfășoară întreaga

activitate în interiorul parcului industrial Pro Roman, așa cum acesta este

delimitat prin H.G. nr. 1019/2004, fiind scutită de plata impozitelor pe

clădiri și pe terenuri, conform art. 250 alin. (1) pct. 9 și art. 257 alin. (1)

lit. l) din Legea nr. 571/2003.

Încălcând

dispozițiile legale menționate, pârâta a procedat la emiterea deciziilor de

impunere contestate, în vederea perceperii impozitului pe clădirile și

terenurile aflate în proprietatea reclamantei, fapt ce a determinat-o pe

aceasta din urmă să formuleze contestație în temeiul art. 205 - 207 din O.G.

nr. 92/2003. Contestația reclamantei a fost respinsă ca neîntemeiată.

Prin întâmpinarea

formulată, Direcția Fiscală Brașov a invocat excepția de neconstituționalitate

a dispozițiilor art. 250 alin. (1) pct 9 și art. 257 lit. l) din Legea nr.

571/2003 privind Codul Fiscal.

În cauză, asupra

cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de

neconstituționalitate, instanța s-a pronunțat prin Încheierea de ședință din 2

iunie 2008, în sensul admiterii cererii de sesizare a Curții Constituționale cu

excepția invocată de Direcția Fiscală Brașov.

Asupra acestei

excepții s-a pronunțat Curtea Constituțională prin Decizia nr. 1131 din 16

octombrie 2008, în sensul că s-a respins excepția de neconstituționalitate

invocată de pârâtă.

Curtea de Apel

Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 36/F din

23 februarie 2009, a admis acțiunea reclamantei dispunând anularea deciziei de

impunere nr. 696442/8634 din 18 ianuarie 2008, emisă de pârâta Direcția Fiscală

Brașov și a Dispoziției nr. 64 din 31 martie 2008 emisă de Direcția Fiscală -

Birou Soluționări Contestații.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța a reținut că simpla afirmație potrivit căreia

scutirea de la plata impozitului pe clădiri și terenuri acordată parcurilor

industriale reprezintă ajutor de stat nu poate fi reținută, deoarece scutirea

vizează toate parcurile industriale, științifice și tehnologice și nu doar

anumite parcuri.

Pe de altă parte,

prin această scutire nu s-a dovedit că s-ar denatura concurența pe piață ori că

ar fi afectate schimburile comerciale dintre statele comunitare.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs pârâta Direcția Fiscală Brașov, criticând-o pentru

nelegalitate, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea căii de

atac, recurenta-pârâtă a arătat că instanța de fond a considerat greșit că în

speță nu se pune problema unui ajutor de stat care contravine prevederilor art.

87 - 89 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, omițând să ia în

apreciere, pe de o parte, opinia exprimată de Consiliul Concurenței și pe de

altă parte, concluzia ce se desprinde din interpretarea C. fisc. prin prisma

prevederilor O.U.G.nr. 117/2006 privind procedurile naționale în domeniul

ajutorului de stat, în armonie cu legislația românească și europeană în

materie.

În acest sens,

recurenta-pârâtă a arătat că intimata-reclamantă nu poate beneficia ope legis

de facilități fiscale constând în scutirea de plata impozitului pe clădiri și a

impozitului pe teren, pentru că acestea ar reprezenta ajutor de stat potrivit

dispozițiilor Legii nr. 143/1999 privind ajutorul de stat, ale O.U.G.nr.

117/2006 privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat și ale

art. 87 și 88 din Tratatul CE și ar fi supuse notificării.

A mai arătat că

potrivit O.U.G. nr. 117/2006, Consiliul Concurenței îndeplinește rolul de

autoritate de contact în raporturile dinte Comisia Europeană și autoritățile

publice, alți furnizori și beneficiarii ajutorului de stat, iar prin adresa din

1 martie 2006, Consiliul Concurenței a comunicat Direcției Fiscale Brașov că

facilitățile fiscale care își au temeiul în C. fisc. reprezintă ajutor de stat

în sensul art. 87 din Tratat, avizând negativ acordarea unei scutiri fără

avizul Comisiei Europene.

Cu privire la

situația specifică parcurilor industriale, recurenta-pârâtă a făcut trimitere

la adresa din 17 mai 2007, prin care Consiliul Concurenței a arătat că

ajutoarele de stat pot fi acordate în două modalități - ca alocări specifice în

temeiul unei scheme de ajutor de stat regional exceptată de la notificare, în

condițiile Regulamentului nr. 1628/2006 privind aplicarea art. 87 și 88 din

Tratatul CE ajutorului național regional pentru investiții sau ca alocări

specifice în temeiul unei scheme de ajutor de stat regional supusă obligației

de notificare, potrivit liniilor directoare privind ajutoarele de stat

regionale pentru perioada 2007 - 2013 (2006/C54/08). În oricare dintre cele

două situații este necesară întocmirea unei scheme de ajutor de stat care să

fie supusă informării sau autorizării Comisiei Europene.

Prin Hotărârea nr.

273 din 31 martie 2008, Consiliul Local Brașov a aprobat notificarea

Consiliului Concurenței în vederea transmiterii acesteia către Comisia

Europeană pentru autorizarea ajutorului de stat sub forma scutirii de plata

impozitului pe clădiri și pe terenurile parcului industrial administrat de SC

”P.R.” SA, dar prin adresa nr. 2132 din 8 mai 2008, Consiliul Concurenței i-a

transmis punctul de vedere motivat, în sensul că nu pot fi acordate

facilitățile fiscale prevăzute de art. 250 alin. (1) pct. 9 și art. 257 lit. l)

din C. fisc.

Prin întâmpinarea

depusă la dosar, intimata-pârâtă a solicitat respingerea recursului ca

nefondat, argumentând pe larg nelegalitatea actelor administrativ-fiscale

contestate, atât în ipoteza în care măsurile fiscale aplicabile Parcului

Industrial Pro Brașov nu sunt considerate ajutoare de stat, cât și în ipoteza

în care instanța de recurs le-ar califica drept ajutoare de stat existente la

data de 1 ianuarie 2007 - în această a doua situație, Comisia Europeană fiind

entitatea competentă să dispună măsuri de stopare sau recuperare a sumelor

respective după data aderării României la Uniunea Europeană.

În sprijinul

susținerilor sale, intimata-reclamantă a invocat mai multe prevederi legale

naționale și comunitare: art. 1 lit. b) din Regulamentul (CE) nr. 659/1999 al

Consiliului Uniunii Europene; art. 17, 18 și 19 din Regulamentul (CE) nr.

659/1999 al Consiliului Uniunii Europene; art. 4 alin. (4), art. 6, art. 7 și

art. 9 din Regulamentul (CE) nr. 659/1999 al Consiliului Uniunii Europene; pct.

5, 7 și 8 din Regulamentul (CE) nr. 794/2004 de punere în aplicare a

Regulamentului (CE) nr. 659/1999 al Consiliului de stabilire a normelor de

aplicare a articolului 93 din Tratatul CE; art. 4 lit. b), art. 6 și art. 7 din

Regulamentul (CE) nr. 794/2004 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr.

659/1999 al Consiliului de stabilire a normelor de aplicare a articolului 93

din Tratatul CE; art. 7 lit. d) din O.G. nr. 65/2001; art. 3 din Ordinul nr.

255/2004; Cap. 3 pct. 3.1. și 3.3. - subpct. 3.3.1. din Programul de guvernare

2001 - 2004; art. 4, art. 38 alin. (1) și alin. (2) lit. d) din Legea nr.

215/2001; art. 250 pct. 9 și art. 257 lit. l) din C. fisc.; art. 1 alin. (3)

din C. fisc.; art. 77 alin. (5) din H.G. nr. 44/2004 privind Normele

metodologice de aplicare a Codului fiscal.

Examinând cauza prin

prisma motivelor invocate de recurenta-pârâtă și a prevederilor art. 304

1

C. proc. civ., ținând seama de toate susținerile și apărările părților și de

înscrisurile depuse la dosarul de recurs de ambele părți, în temeiul art. 305

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

Actele

administrativ-fiscale supuse controlului exercitat de instanța de contencios

administrativ potrivit art. 218 C. proc. fisc. sunt Decizia de impunere nr.

696442/8634 din 18 ianuarie 2008, și Dispoziția nr. 64/31 martie 2008, de

respingere a contestației administrative formulate de intimata-reclamantă

împotriva deciziile de impunere.

În motivarea

dispoziției, autoritatea emitentă a reținut, în esență, că facilitățile fiscale

prevăzute pentru parcurile industriale în art. 250 alin. (1) pct. 9 (scutire de

impozitul pe clădiri) și în art. 257 lit. l) (scutire pe impozitul pe terenuri)

din C. fisc. constituie ajutoare de stat supuse notificării potrivit O.U.G. nr.

117/2006 privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat.

S-a mai reținut:

Consiliul Concurenței a comunicat Direcției Fiscale Brașov, care-i transmisese

spre avizare documentația privind acordarea facilităților fiscale, că ajutorul

ce se intenționează a fi acordat nu vizează realizarea de investiții și crearea

de noi locuri de muncă, astfel încât să existe efectul stimulator impus de

regulamentele comunitare pentru acordarea ajutorului de stat regional în

vederea realizării de investiții.

Consiliul Concurenței

a precizat că facilitățile supuse analizei îmbracă forma unui ajutor de

operare, destinat reducerii costurilor curente ale întreprinderii și poate fi acordat

numai cu autorizarea Comisiei Europene și cu respectarea condițiilor prevăzute

de Liniile Directoare privind ajutoarele de stat regionale pentru perioada 2007

- 2013.

Autoritatea fiscală a

invocat și prioritatea dreptului comunitar în materie, conform principiului

statuat în art. 148 alin. (2) din Constituția României și în art. 1 alin. (3)

și (4) din C. fisc.

Soluționarea cauzei

de față presupune clarificarea a două chestiuni de drept: pe de o parte natura

juridică a facilităților fiscale acordate parcurilor industriale prin C. fisc.

- în sensul calificării acestora ca fiind sau nu ajutoare de stat și, pe de

altă parte, competența derulării procedurilor de control și de recuperare a

ajutorului de stat ilegal sau incompatibil cu obiectivele comunitare după

aderarea României la Uniunea Europeană.

În ceea ce privește

primul aspect, Înalta Curte constată că instanța de fond a reținut greșit că

facilitățile fiscale acordate prin lege parcurilor industriale nu ar reprezenta

ajutor de stat, criticile formulate în acest sens de recurenta-pârâtă fiind

întemeiate.

SC „PR” SA a primit

titlul de parc industrial prin Ordinul ministrului administrației și internelor

nr. 255/2004, publicat în M. Of. nr. 980/25.10.2004, ordin emis în executarea

art. 4 din O.G. nr. 65/2001 privind constituirea și funcționarea parcurilor

industriale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 490/2002.

În calitate de

societate care activează în cadrul unui parc industrial, intimata-reclamantă a

intrat sub incidența scutirilor de impozite și taxe locale pentru clădiri și

terenuri, prevăzute de art. 250 alin. (1) pct. 9 și 257 lit. l) din C. fisc.

La acea dată era în

vigoare Legea nr. 143/1999 privind ajutorul de stat, care în art. 2 alin. (8)

includea exceptările, reducerile sau amânările de la plata taxelor și

impozitelor între modalitățile de acordare a ajutorului de stat, iar art. 11

din Instrucțiunile de acordare și anulare a titlului de parc industrial,

aprobate prin Ordinul nr. 264/2002 al ministrului dezvoltării și prognozei,

califica facilitățile acordate parcurilor industriale drept ajutoare de stat

regionale, ce pot fi acordate în limitele rezultate din Harta intensității

maxime a ajutoarelor de stat cu finalitate regională în România.

Aceeași concluzie se

desprinde și din Raportul întocmit de Consiliul Concurenței privind ajutoarele

de stat acordate în România în perioada 2004 - 2006, publicat în M. Of. nr. 698

bis/14.10.2008, care în capitolul 8 - Ajutoarele fiscale din România acordate

în perioada 2004 - 2006 menționa că ajutoarele de stat acordate sub forma

scutirilor totale sau parțiale de plata impozitelor și taxelor în scopul

realizării de investiții și creării de noi locuri de muncă instituite printr-o

serie de acte normative, printre care O.G. nr. 65/2001 și apoi C. fisc., au avut

ca obiectiv dezvoltarea regională și s-au situat, în genere, sub pragul de

minimis.

La data de 1 ianuarie

2007 a intrat în vigoare O.U.G. nr. 117/2006 privind procedurile naționale în

domeniul ajutorului de stat, necesitatea adoptării ei fiind impusă de efectele

aderării României la Uniunea Europeană, care a atras transferul competențelor

de decizie în materia autorizării, stopării sau recuperării ajutoarelor de stat

de la Consiliul Concurenței la Comisia Europeană și aplicabilitatea directă a

legislației comunitare în domeniul ajutorului de stat.

Pornind de la

prevederile art. 1 lit. b) din Regulamentul Consiliului (CE) nr. 659/1999,

conform cărora ajutorul existent este definit ca fiind orice ajutor de stat

care a existat înainte de intrarea în vigoare a Tratatului într-un stat membru,

respectiv schemele de ajutor și ajutoarele individuale puse în aplicare

anterior și ulterior intrării în vigoare a Tratatului, facilitățile fiscale

acordate parcurilor industriale prin efectul legii în condițiile normative expuse

anterior pot fi calificate drept ajutoare de stat existente la data de 1

ianuarie 2007.

După această dată,

așa cum rezultă din dispozițiile O.U.G. nr. 117/2006, corelate cu cele ale

Regulamentului nr. 659/1999 și cu o serie de prevederi ale Regulamentului nr.

794/2004 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 659/1999, Comisia

Europeană a dobândit atribuția de a solicita statelor membre informații despre

ajutoarele existente, de a decide dacă este cazul să deschidă o procedură

oficială de investigare și de a decide ca statul membru să ia măsurile necesare

pentru stoparea sau recuperarea ajutorului de la beneficiar, măsuri ce pot

include modificări de fond ale schemei de ajutor, introducerea unor cerințe

procedurale sau chiar abrogarea schemei de ajutor.

În acest context

legislativ, actele administrativ fiscale prin care recurenta-pârâtă a decis

impunerea terenurilor și construcțiilor parcului industrial pentru anul 2008,

motivând că scutirile existente încă din 2004 încalcă prevederile art. 87 - 89

din Tratat, au natura unor măsuri de stopare a ajutorului de stat existent,

dispuse cu încălcarea competenței exclusive a Comisiei Europene.

Un argument

suplimentar, în sensul că autoritatea publică locală nu putea interveni într-un

domeniu în care C. fisc. prevede expres scutirea de impozite, cu atât mai mult

cu cât, așa cum rezultă din cele expuse anterior, prin măsurile dispuse,

Direcția Fiscală Brașov a intervenit în aria de competență a instituției

comunitare, poate fi dispus din considerentele Deciziei nr. 1131/2008 a Curții

Constituționale, publicată în M. Of. nr. 791/26.11.2008.

Prin decizia

respectivă, Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate

a art. 250 alin. (1) pct. 9 și art. 257 lit. l) din C. fisc., invocată de Consiliul

Local al Municipiului Brașov în mai multe litigii fiscale, reținând, în esență,

că autoritățile locale nu au totală independență în stabilirea impozitelor și

taxelor locale, ci se supun limitelor și condițiilor legii. Faptul că prin

dispozițiile legale criticate se stabilesc scutiri de la plata acestor taxe și

impozite se justifică prin importanța strategică, prevăzută de lege pentru

îndeplinirea sarcinilor statului, consfințite în art. 135 alin. (2) lit. c) și

d) din Constituție, și anume stimularea cercetării științifice și tehnologice

naționale, precum și exploatarea resurselor naturale, în concordanță cu

interesul național.

Având în vedere

considerentele expuse, Înalta Curte urmează să respingă recursul și să mențină

sentința recurată, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Direcția Fiscală Brașov împotriva Sentinței nr. 36/F din 23

februarie 2009 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 4 februarie 2010.