ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 152/2011
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 152/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Prin sentința civilă nr. 1653 din 17
noiembrie 2009 a Tribunalului Brașov s-a admis în parte acțiunea formulată de
reclamanta SC E. SRL împotriva pârâtei SC V. SRL și în consecință, pârâta a
fost obligată să-i livreze reclamantei materiale de construcție potrivit
contractului de asociere în participație nr. 157 din 11 iulie 2008, fiind de
asemenea obligată la plata sumei de 8,30 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință,
prima instanță a reținut că între reclamantă și pârâtă s-a încheiat la 15 iulie
2008 un contract de asociere în participațiune pe o durată de 2 ani, iar în
derularea acestuia pârâta nu și-a executat obligația asumată prin art. 12 lit.
c), de livrare către reclamantă a materialelor necesare construirii caselor de
către aceasta din urmă.
Împotriva sentinței ambele părți au
declarat apel, soluționate în baza deciziei nr. 30/Ap din 1 aprilie 2010 a Curții de Apel Brașov, prin care s-a anulat ca insuficient timbrat apelul pârâtei SC Val SRL,
iar apelul declarat de reclamanta SC E. SRL a fost admis, cu consecința
admiterii în întregime a acțiunii și obligării pârâtei la plata echivalentului
în lei de la data executării, a sumei de 300.000 Euro, cu titlu de daune
interese, și la suma de 24.258 lei cheltuieli de judecată în ambele instanțe;
au fost menținute dispozițiile sentinței privind obligarea pârâtei la livrarea
materialelor de construcție.
În considerentele deciziei, curtea
de apel a reținut următoarele:
Contractul de asociere în
participațiune stipulează printre obligațiile pârâtei și pe aceea de a livra
reclamantei materialele de construcție, la termenele stabilite de comun acord,
dar nu mai puțin de 3 zile, termene care, în fapt nu au fost deloc stabilite de
părți.
Cu toate acestea, curtea a reținut
că îndeplinirea acestei obligații contractuale de către pârâtă trebuie
raportată la termenele de finalizare a fiecărei construcții în parte, și că
pârâta nu a dovedit executarea acestei obligații, astfel că, potrivit art.
1084-1086 C. civ., coroborat cu art. 22 din contractul părților, pârâta
datorează daune interese pentru neîndeplinirea culpabilă a obligațiilor
contractuale.
Câștigul pe care reclamanta l-ar fi
putut realiza este profitul pe care l-ar fi obținut din vânzarea caselor,
instanța de apel însușindu-și calculul reclamantei, care nu a fost contestat de
pârâtă prin prezentarea unui contracalcul.
S-a respins apărarea pârâtei
potrivit căreia acțiunea este prematură pe motiv că nu a expirat durata
contractului, reținându-se că despăgubirile datorate pentru neexecutarea
obligațiilor contractuale de către o parte pot fi cerute anterior expirării
contractului.
De asemenea, posibilitatea de a
solicita încetarea contractului este la latitudinea părții, care poate alege
executarea contractului, cu daune interese, rezilierea sau încetarea acestuia.
Pârâta a fost obligată la suportarea
cheltuielilor de judecată potrivit art. 274 C. proc. civ.
Totodată, apelul pârâtei a fost
anulat ca insuficient timbrat, prin aplicarea dispozițiilor art. 20 alin. 3 din
Legea nr. 146/1997.
Împotriva acestei decizii pârâta a
declarat recurs, invocând dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. și
solicitând casarea acesteia, conform art. 312 alin. (3) C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs
se arată următoarele:
Decizia Curții de Apel Brașov nu
cuprinde motivele pe care se sprijină iar unele elemente sunt străine de natura
pricinii.
Se arată că pârâta nu este
finanțatorul investiției ci, are doar calitatea de asociat la participațiune,
linia de credit de la BCR a avut drept scop desfășurarea activității proprii și
nu investiția imobiliară, raportul de evaluare BCR pe care s-a fundamentat
acordarea daunelor interese are caracter extrajudiciar, considerentele nu
reflectă dispozitivul, între acestea existând o contrarietate flagrantă.
Prin modul de interpretare a
contractului de asociere în participațiune, instanța a schimbat natura și
înțelesul acestuia, fiind înlăturat temeiul juridic care a stat la baza
încheierii lui și anume, dispozițiile art. 251-256 C. com.
Astfel, se susține că s-au omis din
vedere dispozițiile art. 254 alin. (2) C. com. și s-a reținut doar în favoarea
reclamantei nerealizarea unui beneficiu de 300.000 Euro, fără a se avea în
vedere că pârâta a livrat pentru primele două construcții materiale în valoare
de 221.435,55 lei, din care a recuperat doar suma de 80.000 lei.
De asemenea, nu s-a avut în vedere
împrejurarea că reclamanta a fost aceea care a generat nerespectarea clauzelor
contractuale în ceea ce privește întabularea și vinderea vilelor.
Decizia din apel s-a dat cu
încălcarea și aplicarea greșită a legii.
Sub acest aspect, recurenta arată că
stabilirea despăgubirilor se face pe cale judecătorească sau evaluare
judiciară, prin lege evaluare legală - sau prin convenția părților - evaluare
convențională - or, în cauză era obligatoriu a se dispune o evaluare pe care
judecătorească, deoarece părțile nu au convenit asupra întinderii sau
cuantumului unor daune, prin contractul de asociere în participațiune.
Este invocată și greșita aplicare a
art. 1085 C. civ., în sensul că, în lipsa dolului, ca motiv de neîndeplinire a
obligației contractuale, debitorul nu răspunde decât de daunele interese care
au fost prevăzute sau care ar fi putut fi prevăzute în contract. Or, în speță,
greșit s-a concluzionat că vinovăția îi aparține pârâtei, când, de fapt,
aceasta o poartă tocmai reclamanta, care nu și-a executat obligațiile asumate
de a asigura vânzarea construcțiilor, întabularea acestora și asigurarea
utilităților, care să determine vânzarea la termenele stipulate prin contract.
Prin întâmpinarea înregistrată la
data de 19 octombrie 2010 filele 51-55 intimata a solicitat respingerea
recursului.
Analizând recursul prin prisma
motivelor invocate se vor reține următoarele:
Între reclamantă și pârâtă s-a
încheiat contractul de asociere în participațiune nr. 157 din 11 iulie 2008, în
temeiul dispozițiilor art. 251-256 C. com., pe o durată de doi ani, începând cu
data de 15 iulie 2008, având ca obiect asocierea în vederea realizării unui
proiect imobiliar, prin edificarea de către reclamantă, în antrepriză, a mai
multor construcții în scopul vânzării și obținerii de profit.
Printre obligațiile pârâtei s-a
stipulat la art. 12 lit. a) din contract faptul că aceasta finanțează
aprovizionarea cu materiale de construcții, cu un credit special aprobat de
către BCR Brașov, în valoare de 200.000 Euro, garantat cu terenul proprietatea
reclamantei.
La art. 12 lit. c) s-a prevăzut
obligația pârâtei de livrare a materialelor la termenele stabilite de comun
acord, dar nu mai puțin de 3 zile.
Cu toate acestea, în fapt, nu
rezultă că părțile au stabilit de comun acord termenele de scadență a
livrărilor materialelor de construcție de către pârâtă și nici nu au determinat
contractual daunele interese pe care debitorul obligației de executat le are de
achitat în cazul când neîndeplinirea obligației nu provine din dolul său.
Întrucât stabilirea despăgubirilor
nu poate fi, în speță, una legală ori convențională, determinarea cuantumului
acestora se face pe cale judecătorească, printr-o evaluare corespunzătoare,
prin administrarea unor probe judiciare, care să determine, în primul rând,
existența vinovăției, respectiv dacă există sau nu o neexecutare culpabilă a
obligațiilor contractuale și în ce constă aceasta, corelativ cu obligațiile
coasociatului.
În concret se impune cercetarea
culpei în neexecutarea obligațiilor contractuale în raport de termenele și
condițiile stabilite de comun acord (termene de livrare, grafice de execuție a
lucrărilor, devize etc.), ca ulterior, determinarea cuantumului concret să
reflecte o analiză tehnică, argumentată și probată.
Potrivit art. 312 alin. (3) teza a
II-a C. proc. civ., casarea unei hotărâri judecătorești intervine atunci când
modificarea pentru motivele prevăzute de art. 304 punctele 6-9 C. proc. civ. nu
este posibilă, fiind necesară administrarea de probe noi.
În speță se impune adoptarea acestei
soluții, găsindu-se întemeiate motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7
și 9 C. proc. civ.
Astfel, decizia pronunțată în apel
nu cuprinde motivele pe care se sprijină, în parte contradictorii, cu privire
la modalitatea de calcul a daunelor interese și este dată cu încălcarea și
aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1084-1086 C. civ.
Întrucât, așa cum s-a arătat
anterior, modificarea deciziei nu poate fi dispusă, fiind necesară
administrarea de probe noi, incompatibile cu recursul, potrivit art. 305 C.
proc. civ., conform art. 312 alin. (3) teza a doua C. proc. civ. se va admite
recursul declarat de pârâta SC V. SRL Brașov împotriva deciziei nr. 30/Ap din 1
aprilie 2010 a Curții de Apel Brașov care va fi casată, cu trimiterea cauzei
spre rejudecare aceleiași instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâta
SC V. SRL BRAȘOV împotriva deciziei nr. 30/Ap din 1 aprilie 2010 pronunțată de
Curtea de Apel Brașov, secția comercială, pe care o casează și trimite cauza
spre rejudecare la aceeași instanță.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi 18 ianuarie 2011.